Comentarii inspirate (st. 7)

LEGĂMÂNTUL DE LA SINAI

Sabat după-amiază, 8 mai

Observați acum cuvintele Domnului: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor (Exodul 3:7,8).
Domnul nu este indiferent față de nevoile copiilor Lui și El va pedepsi pe oricine îi oprimă. El aude fiecare geamăt. El ascultă fiecare rugăciune. El observă mișcările fiecăruia. El aprobă sau condamnă fiecare acțiune. Dumnezeul cerului este reprezentat ca fiind Acela care îi ridică pe cei căzuți. El este Prietenul tuturor celor care Îl iubesc și se tem de El și va pedepsi pe oricine îndrăznește să îi abată de la calea cea dreaptă atunci când ei se străduiesc cu conștiinciozitate să urmeze calea Domnului și să ajungă în locașul celor neprihăniți. – The Upward Look, p. 364

Domnul i-a poruncit lui Moise să meargă și să-i vorbească faraonului, cerându-i să-l lase pe Israel să plece din Egipt. Ei se aflau în Egipt de patru sute de ani, unde fuseseră robi. Fuseseră mânjiți de idolatrie și sosise timpul când Domnul i-a chemat afară din Egipt pentru a putea ține legile și Sabatul Său pe care El le instituise în Eden. El a rostit înaintea lor Cele Zece Porunci pe Sinai, într-o măreție înfricoșătoare, pentru ca ei să poată înțelege caracterul sacru și veșnic al Legii și să pună temelia pentru multe generații, învățându-și copiii cerințele obligatorii ale preceptelor sfinte ale lui Dumnezeu. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 287

Mulți dintre ascultătorii Lui erau atrași către El prin credință și lor le-a zis: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.”
Aceste cuvinte i-au ofensat pe farisei. Trecând cu vederea îndelunga supunere a națiunii lor sub jug străin, ei au strigat cu mânie: „Noi suntem sămânța lui Avraam și n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: «Veți fi slobozi»?” Isus a privit la acești sclavi ai răutății, oameni ale căror gânduri erau pornite spre răzbunare, și a răspuns trist: „Adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.” Ei se aflau în cel mai rău fel de robie – stăpâniți de duhul cel rău.
Orice om care refuză să I se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. El nu-și aparține. El poate vorbi despre libertate, dar este în cea mai dezgustătoare robie. Lui nu i se îngăduie să vadă frumusețea adevărului, deoarece mintea lui este sub stăpânirea lui Satana. În timp ce, cu îngâmfare, se mângâie cu ideea că urmează hotărârile propriei judecăți, el ascultă de voința domnului întunericului. Hristos a venit pentru a sfărâma cătușele care țin sufletul în robia păcatului. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.” „Legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții” (Romani 8:2). – Hristos, Lumina lumii, p. 466

Duminică, 9 mai: Pe aripi de vultur

Dumnezeu li se descoperise adeseori israeliților ca un Dumnezeu „îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate și credincioșie”, (Psalmii 86:15). Când Israel era un copil, mărturisea El, „îl iubeam și am chemat pe fiul Meu din Egipt” (Osea 11:1).
Domnul procedase cu Israel plin de îndurare în eliberarea din robia egipteană și în timpul călătoriei către țara făgăduită. „În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor și Îngerul care este înaintea Feței Lui i-a mântuit; El Însuși i-a răscumpărat, în dragostea și îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime” (Isaia 63:9).
„Voi merge Eu Însumi cu tine și-ți voi da odihnă” (Exodul 33:14) – a fost făgăduința dată în timpul călătoriei prin pustie. Această asigurare a fost însoțită de o descoperire minunată a caracterului lui Iehova, care l-a făcut în stare pe Moise să proclame înaintea întregului Israel bunătatea lui Dumnezeu și să-l îndrume cu privire la atributele Împăratului său nevăzut. „Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam” (Exodul 34:6,7). – Profeți și regi, pp. 311–312

Fratele tău, care este bolnav spiritual, are nevoie de iubire frățească așa cum ai avut nevoie și tu. El are nevoie de experiența unuia care a fost la fel de slab ca el, care poate să îl înțeleagă și să-l ajute. Cunoașterea slăbiciunilor noastre ne va da posibilitatea de a-i ajuta pe alții care au aceleași nevoi. Niciodată să nu trecem pe lângă un suflet care suferă fără să căutăm să îi oferim mângâierea cu care am fost noi înșine mângâiați de Domnul.
Părtășia cu Hristos, legătura personală cu un Mântuitor viu, va face ca mintea, inima și sufletul să fie în stare să învingă natura degradată. Vorbește-i celui care rătăcește despre o mână atotputernnică ce poate să îl ridice, despre Hristos cel plin de înțelegere, căruia Îi este milă de el. Pentru el nu este de ajuns să creadă în lege și în putere, pentru că acestea nu au milă și nu aud niciodată strigătul după ajutor. El are nevoie să strângă o mână caldă, să se încreadă într-o inimă plină de sensibilitate. Îndreaptă-i gândul spre o prezență divină care este întotdeauna alături de el, privindu-l cu o iubire plină de compasiune. Invită-l să se gândească la inima unui Tată care suferă întotdeauna din cauza păcatului, la mâna Tatălui care încă este întinsă spre el, la glasul Tatălui care spune: „Să se prindă de tăria Mea și să facă pace cu Mine” (Isaia 27:5, în engl.). – In Heavenly Places, p. 295

Când cei în necaz I-au cerut Domnului Hristos ajutorul, El nu a oferit un răspuns doar pentru cei de atunci, ci pentru toți aceia care, de-a lungul veacurilor, aveau să aibă aceleași nevoi și aceeași credință. …
La fel este cu toate promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu. Prin ele, El ni Se adresează în mod individual, vorbindu-ne atât de direct, ca și cum I-am putea auzi vocea. Chiar prin aceste promisiuni, Hristos ne transmite harul și puterea Sa. Ele sunt frunze din pomul vieții, care „slujesc la vindecarea neamurilor” (Apocalipsa 22:2). – Divina vindecare, p. 122

Luni, 10 mai: Modelul mântuirii

Aduceţi-vă aminte că tăria şi biruinţa voastră stau în a lucra împreună cu Hristos ca Mântuitor al vostru personal. Aceasta este partea pe care toţi o au de îndeplinit. Acelora care fac lucrul acesta li se dă asigurarea: „Tuturor celor ce L-au primit … le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Hristos zice: „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Iar sufletul credincios şi smerit răspunde: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

Hristos este Mântuitorul plin de simpatie, de compasiune. El ne-a trimis: „Mergeţi în toată lumea” (Marcu 16:15). Toţi trebuie să audă mesajul de avertizare. Un premiu de cea mai mare valoare este pus în faţa acelora care aleargă în alergarea creştină. Cei care aleargă cu răbdare vor primi o cunună a vieţii, care nu se veştejeşte. – Mărturii, vol. 7, p. 39

Hristos este Răscumpărătorul plin de simpatie şi de compasiune. Prin puterea Sa susţinătoare, oamenii devin puternici, ca să poată rezista răului. Când păcătosul condamnat îşi vede păcatul, acesta ajunge să i se pară peste măsură de păcătos. El se miră că nu a venit la Hristos mai înainte. Vede că defectele lui trebuie să fie biruite şi că apetitul şi pasiunile lui trebuie să fie supuse voinţei lui Dumnezeu, că el trebuie să fie părtaş de natură divină, după ce va fi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. După ce s-a pocăit de încălcarea Legii lui Dumnezeu, el se străduieşte în mod sincer să biruiască păcatul. Caută să descopere puterea harului lui Hristos şi este adus în legătură personală cu Mântuitorul. El Îl păstrează continuu pe Hristos înaintea lui. Rugându-se, crezând, primind binecuvântările de care are nevoie, el se apropie din ce în ce mai mult de standardul lui Dumnezeu pentru el.
În caracterul lui, se descoperă noi virtuţi, pe măsură ce el renunţă la sine şi înalţă crucea, mergând pe drumul pe care îl conduce Hristos. Îl iubeşte pe Domnul Isus cu toată inima şi Hristos devine pentru el înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. – Mărturii, vol. 9, p. 151

Hristos Și-a îmbrăcat divinitatea în trup omenesc ca să fie asemenea oamenilor, ca să poată trăi printre oameni și să sufere toate încercările și durerile omului. El a fost încercat în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat. Ca om, a înțeles toate ispitele care vin asupra omului. …
Potrivit Legii, prin Hristos Însuși, moștenirea pierdută a fost răscumpărată de ruda cea mai apropiată. Isus Hristos Și-a lăsat la o parte mantia regală și cununa împărătească, Și-a înveșmântat divinitatea în natura omenească, pentru a deveni înlocuitorul și siguranța omenirii; murind în trup omenesc, prin moartea Sa, El l-a nimicit pe cel ce avea puterea morții. El nu ar fi putut să facă aceasta ca Dumnezeu, dar, venind aici ca om, Hristos a putut muri. El a învins moartea prin moarte. Moartea lui Hristos l-a dus la moarte pe acela care avea puterea morții și a deschis porțile mormântului pentru toți aceia care Îl primesc pe El ca Mântuitor al lor. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, p. 925

Marți, 11 mai: Legământul de la Sinai

Națiunea iudaică fusese în robie un mare număr de ani. … Dar Domnul nu a fost indiferent față de situația în care se găseau copiii Săi, El nu l-a dat uitării pe poporul Său oprimat. Raportul sfânt spune: „Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel şi a luat cunoştinţă de ei.” „Domnul a zis: «Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor.»” …
Deși în anii de robie, cunoștința despre adevăratul Dumnezeu și Legea Sa sfântă se pierduse, Dumnezeu li S-a descoperit din nou. Într-o grandoare înfricoșătoare și cu o maiestate uimitoare, El a proclamat înaintea lor preceptele Sale sfinte și le-a poruncit să asculte de Legea Sa. Cele Zece Porunci sunt o transcriere a caracterului lui Dumnezeu și sunt la fel de imuabile ca tronul său veșnic. – The Southern Work, pp. 41–42

Domnul Hristos a găsit o cale de scăpare pentru noi. El a trăit pe pământ în mijlocul încercărilor şi ispitelor cu care suntem nevoiţi să ne confruntăm noi. El a trăit o viaţă fără păcat. A murit pentru noi, iar acum Se oferă să preia păcatele noastre şi să ne dea în schimb neprihănirea Lui. Dacă te predai lui Isus şi Îl primeşti ca Mântuitor personal, atunci, oricât de păcătoasă ar fi putut fi viaţa ta în trecut, datorită lui Hristos, eşti considerat neprihănit. Caracterul Lui este prezentat în locul caracterului tău, iar tu eşti acceptat înaintea lui Dumnezeu ca şi când nu ai fi păcătuit niciodată.
Mai mult decât atât, Domnul Hristos schimbă inima. El locuieşte prin credinţă în inima ta. Tu trebuie să păstrezi această legătură cu Domnul Hristos prin credinţă şi printr-o supunere a voinţei tale faţă de El şi, atâta timp cât vei proceda astfel, El va lucra în tine şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Astfel că poţi spune: „Viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). – Calea către Hristos, p. 62

În toate nedumeririle şi încurcăturile care vor apăsa asupra sufletului, numai Unul singur ne poate ajuta în toate dificultăţile şi ne poate elibera de toate frământările şi îngrijorările noastre. Noi trebuie să aruncăm toate grijile noastre asupra Domnului Hristos şi să nu uităm că El este prezent şi ne călăuzeşte spre o legătură mai strânsă cu El. Noi trebuie să ne păstrăm mintea îndreptată spre Dumnezeu şi El ne va fi putere în slăbiciunea noastră; în neştiinţa noastră, El ne va fi înţelepciune; în slăbiciunea noastră, El ne va fi tărie trainică.
Putem fi siguri că nu este nevoie să mergem în cer pentru a-L aduce pe Isus jos, la noi, şi nici să coborâm în adânc pentru a-L aduce sus, pentru că El este la dreapta noastră, iar ochii Lui veghează continuu asupra noastră. Întotdeauna ar trebui să căutăm să înţelegem că Domnul este foarte aproape de noi, pentru a ne fi sfătuitor şi călăuzitor. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 27

Miercuri, 12 mai: Dumnezeu și poporul Israel

Apostolul Pavel a înţeles că în Lege nu se află nicio putere de a-l ierta pe călcătorul Legii. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii (Romani 3:20). …
Domnul a văzut starea noastră căzută, El a văzut nevoia noastră de har şi, pentru că a iubit sufletul nostru, El ne-a dat har după har. Harul înseamnă o favoare făcută cuiva care nu merită, unuia care este pierdut. Faptul că suntem păcătoşi nu ne împiedică să primim mila şi dragostea lui Dumnezeu, ci, pentru că suntem păcătoşi, avem neapărat nevoie de dragostea Sa pentru a putea fi mântuiți. Domnul Hristos spune: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână” (Ioan 15:16). – Solii alese, cartea 1, p. 347

Lucrarea de dobândire a mântuirii presupune conlucrare. Trebuie să existe o conlucrare între Dumnezeu și păcătosul pocăit. Aceasta este necesară pentru formarea unor principii drepte în caracter. Omul trebuie să depună eforturi serioase pentru a învinge tot ce îl împiedică să atingă desăvârșirea. Dar, pentru a ajunge la biruință, el este în totul dependent de Dumnezeu. Strădania omului singur nu este îndestulătoare. Fără ajutorul puterii divine, ea nu slujește la nimic. Dumnezeu lucrează, dar trebuie să lucreze și omul. Împotrivirea față de ispită trebuie să vină de la om, care trebuie să-și ia puterea de la Dumnezeu. De o parte, este o infinită înțelepciune, milă și putere; de cealaltă, slăbiciune, păcătoșenie, totală neputință.
Dumnezeu dorește ca noi să avem stăpânire asupra noastră. Însă El nu ne poate ajuta fără consimțământul și conlucrarea noastră. Duhul Sfânt lucrează prin puterile și însușirile date omului. Prin noi înșine nu suntem în stare să aducem gândurile, dorințele și înclinațiile noastre în armonie cu voința lui Dumnezeu; dar, dacă suntem dispuși să fim făcuți binevoitori, Mântuitorul va împlini aceasta pentru noi, răsturnând „izvodirile minții și orice înălțime, care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu” și orice gând El îl face „rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10,5). – Faptele apostolilor, p. 482

Îndreptățirea prin credință se va manifesta prin transformarea caracterului. Acesta este pentru lume semnul că doctrinele pe care le credem sunt adevărate. Evidența zilnică a faptului că suntem o biserică vie se vede din punerea în practică a Cuvântului. Faptele autentic creștinești sunt înaintea lumii o mărturie vie. …
Acest lucru este atât de puțin înțeles, încât mii și mii dintre cei care susțin că sunt copii ai lui Dumnezeu, de fapt, sunt copii ai celui rău, pentru că ei vor să depindă numai de faptele lor. Dumnezeu a cerut întotdeauna să facem fapte bune și Legea cere aceasta, dar, din cauză că omul a păcătuit și faptele sale bune nu au nicio valoare, numai neprihănirea Domnului Hristos este de folos. El poate să mântuiască în chip desăvârșit, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1071

Joi, 13 mai: Promisiuni, promisiuni…

Având în vedere că Legea este sfântă, iudeii nu puteau ajunge la starea de neprihănire prin propriile eforturi de a o păzi. Dacă vor să intre în Împărăția cerurilor, ucenicii lui Hristos trebuie să dobândească o neprihănire diferită de cea a fariseilor. Dumnezeu le-a oferit, în Fiul Său, neprihănirea desăvârșită a Legii. Dacă erau dispuși să-și deschidă inima pe deplin pentru a-L primi pe Hristos, atunci însăși viața lui Dumnezeu, iubirea Lui, ar fi rămas în ea, transformându-i după chipul Său; astfel, prin darul fără plată al lui Dumnezeu, ei ar fi ajuns să aibă acea neprihănire pe care o cerea Legea. Dar fariseii L-au respins pe Hristos. „Întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși și nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu” (Romani 10:3). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 54

Teoria înşelătoare a lui Satana este că moartea lui Hristos a adus harul pentru a înlocui Legea. Moartea Domnului Hristos nu a schimbat, nu a anulat şi nu a micşorat nici în cea mai mică măsură Legea Celor Zece Porunci. Harul preţios oferit oamenilor prin sângele Mântuitorului întăreşte Legea lui Dumnezeu. Încă de la căderea omului, guvernarea morală a lui Dumnezeu şi harul Său sunt inseparabile. Ele merg mână în mână de-a lungul tuturor veacurilor. „Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută” (Psalmii 85:10).
Domnul Isus, Înlocuitorul nostru, a fost de acord să poarte pentru om pedeapsa Legii călcate. El Şi-a îmbrăcat divinitatea în natură omenească şi astfel a devenit Fiul omului, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru. Însăşi moartea Fiului iubit al lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului arată că Legea divină este neschimbătoare. Cât de uşor, din punctul de vedere al celui nelegiuit, ar fi putut Dumnezeu să anuleze Legea, asigurând astfel o cale prin care oamenii să poată fi mântuiţi, iar Domnul Hristos să rămână în ceruri! Doctrina care învaţă că prin har avem libertatea de a călca Legea este o amăgire fatală. Orice călcător al Legii lui Dumnezeu este un păcătos şi nimeni nu poate fi sfinţit în timp ce trăieşte într-un păcat cunoscut. – Credința și faptele, p. 30

Oricare ar fi natura păcatului tău, mărturiseşte-l! Dacă el este numai împotriva lui Dumnezeu, mărturiseşte-I-l numai Lui. Dacă ai greşit sau ai ofensat pe cineva, mărturiseşte-le şi lor, şi vei primi binecuvântarea Domnului. În felul acesta, tu mori faţă de eu, şi Hristos ia chip în tine. …
Aceia care recunosc mustrarea și corectarea ca venind de la Dumnezeu și astfel sunt făcuți în stare să-și vadă greșelile și să le corecteze învață lecții prețioase, chiar din greșeli. Aparenta lor înfrângere se transformă în victorie. Ei rămân în picioare pentru că se încred nu în puterea lor, ci în puterea lui Dumnezeu. Ei au seriozitate, zel și afecțiune împletite cu smerenie și conduse de preceptele Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu merg cu pas șovăitor, ci pășesc în siguranță pe cărarea luminată de strălucirea cerului. – That I May Know Him, p. 239

Vineri, 14 mai

Pentru studiu suplimentar:
Patriarhi și profeți, cap. „Legea dată lui Israel”.