Comentarii inspirate (st. 6)
SĂMÂNȚA LUI AVRAAM
Sabat după-amiază, 1 mai
Dumnezeu rânduise să-i facă lumii cunoscută voinţa Sa prin poporul Său. Făgăduinţele, ameninţările, instrucţiunile şi mustrările Sale, manifestările minunate ale puterii Sale în mijlocul lor, prin binecuvântarea celor ascultători şi prin pedepsirea călcărilor de lege şi a apostaziei, erau destinate educării şi dezvoltării principiilor religioase în poporul lui Dumnezeu până la încheierea timpului. De aceea este important pentru noi să cunoaştem istoria poporului evreu şi să studiem felul în care a procedat Dumnezeu cu ei.
Cuvintele pe care i le-a spus Dumnezeu lui Israel, prin Fiul Său, au fost rostite şi pentru noi, cei care trăim în aceste zile de pe urmă. Acelaşi Isus, care i-a învăţat pe ucenicii Săi pe Munte principiile mult cuprinzătoare ale Legii lui Dumnezeu, l-a instruit și pe vechiul Israel din stâlpul de nor, din cortul mărturiei, prin gura lui Moise şi a lui Iosua. … Religia de pe vremea lui Moise şi Iosua este aceeaşi religie pe care trebuie s-o avem şi noi astăzi. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 2, p. 994
Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii Evanghelia. De la început, planul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin biserica Sa, să descopere lumii plinătatea și desăvârșirea Lui. Membrii bisericii, aceia pe care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, au datoria să facă cunoscută mărirea Sa. Biserica este depozitara bogățiilor harului lui Hristos și, prin biserică, se va descoperi, în cele din urmă, chiar și pentru domniile și „stăpânirile din locurile cerești”, ultima și deplina desfășurare a iubirii lui Dumnezeu (Efeseni 3:10). – Faptele apostolilor, p. 9
Mi-au fost arătate mai multe lucruri cu privire la poporul lui Dumnezeu, în legătură cu lucrarea Sa pentru aceste zile din urmă. Am văzut că mulţi dintre cei care pretind că sunt păzitori ai Sabatului vor pierde viaţa veşnică. Ei nu învaţă nimic din greşelile făcute de copiii lui Israel, nu dau atenţie avertizării şi cad, la rândul lor, în aceleaşi căi rele. Dacă vor continua în aceste păcate, vor cădea ca şi israeliţii şi nu vor intra niciodată în Canaanul ceresc. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” – Mărturii, vol. 1, p. 533
Noi suntem mereu în primejdia de a deveni stăpâniţi de mulţumirea de sine, de a ne încrede în înţelepciunea noastră şi de a nu face din Dumnezeu tăria noastră. Nimic nu-l supără pe Satana mai mult decât faptul că noi nu suntem în necunoştinţă de planurile lui. Dacă simţim primejdia trebuie să simţim şi nevoia de rugăciune, ca Neemia şi, asemenea lui, vom obţine acea apărare sigură care va fi asigurarea noastră în timp de primejdie. Dar, dacă suntem nepăsători şi indiferenţi, vom fi biruiţi cu siguranţă de planurile viclene ale lui Satana. Noi trebuie să veghem. – Comentariile lui Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 3, p. 1138
Duminică, 2 mai: „Un popor dintre toate popoarele…”
Prin poporul ales, Dumnezeu intenționa să aducă binecuvântări întregii omenirii. „Via domnului oștirilor”, declara prorocul, „este casa lui Israel, şi bărbații lui Iuda sunt viţa pe care o iubea” (vers. 7).
Acestui popor i-au fost încredințate descoperirile lui Dumnezeu. Israeliţii erau înconjuraţi cu preceptele Legii Sale, principiile veșnice ale adevărului, dreptății și curăției. Ascultarea de aceste principii avea să fie protecția lor, căci avea să-i ferească de a se distruge singuri prin practici păcătoase. Iar ca turn al viei, Dumnezeu a așezat în mijlocul țării templul Său cel sfânt. …
Dar planul lui Dumnezeu era ca, prin descoperirea caracterului Său, prin poporul Israel, oamenii să fie atrași către Sine. Invitațiile Evangheliei aveau să fie adresate lumii întregi. Prin învățăturile serviciului jertfelor, Hristos urma să fie înălțat înaintea popoarelor pentru ca toți cei care aveau să privească la El să trăiască. Toți aceia care, la fel ca Rahav, canaanita, și Rut, moabita, s-ar fi întors de la idolatrie la închinarea față de adevăratul Dumnezeu, puteau să se unească cu poporul Său ales. Pe măsură ce numărul copiilor lui Israel avea să crească, ei urmau să-și extindă hotarele până când împărăția lor avea să cuprindă lumea. – Profeți și regi, pp. 17–19
În toată purtarea lui Dumnezeu față de poporul Său, în toate împrejurările, iubirea și îndurarea Lui s-au împletit cu dovezile cele mai convingătoare ale dreptății Lui hotărâte și nepărtinitoare. Lucrul acesta este demonstrat în istoria poporului iudeu. Dumnezeu i-a dăruit lui Israel mari binecuvântări. Este descrisă în chip mișcător iubirea Lui duioasă față de ei. „Ca vulturul care își scutură cuibul, zboară deasupra puilor și întinde aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui” (Deuteronomul 32:11,12). Și totuși, cât de grabnic și de aspru au fost loviți din cauza abaterilor lor!
Iubirea fără margini a lui Dumnezeu s-a dovedit prin faptul că L-a dăruit pe unicul Său Fiu pentru răscumpărarea omenirii pierdute. Domnul Hristos a venit pe pământ pentru a descoperi înaintea oamenilor caracterul Tatălui Său și viața Sa a fost plină de iubire și de îndurare dumnezeiască. Și, cu toate acestea, Însuși Domnul Hristos zice: „Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege” (Matei 5:18). – Patriarhi și profeți, p. 469
Cel a cărui minte este iluminată de înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu își va da seama de răspunderea față de El și față de lume și va simți că toate capacitățile sale trebuie dezvoltate într-un mod desăvârșit, deoarece el este chemat să vestească „puterile minunate” ale Celui ce cheamă „din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). Crescând în har și în cunoașterea Domnului Isus Hristos, el își va da seama de propriile nedesăvârșiri, își va simți ignoranța și va căuta constant să-și păstreze și să-și îndrepte puterile minții în direcția potrivită pentru a deveni un creștin inteligent. – Sfaturi pentru părinți, profesori și elevi, p. 37
Luni, 3 mai: Înțelegerea cu privire la țara promisă
Iosif a mai trăit cincizeci și cinci de ani după moartea tatălui său. … El a fost martor la creșterea și prosperitatea poporului său și, în toți acești ani, credința sa în faptul că Dumnezeu îl va readuce pe Israel în Țara Făgăduinței a fost nezdruncinată.
Când a simțit că i se apropie sfârșitul, el și-a chemat rudele în jurul său. Oricât de onorat fusese în țara faraonului, Egiptul nu era pentru el decât locul exilului său; ultimul act al vieții sale urma să arate că el și-a legat soarta de Israel. Ultimele lui cuvinte au fost: „Dumnezeu vă va cerceta și vă va face să vă suiți din țara aceasta în țara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.” Și el le-a cerut copiilor lui Israel să-i jure în mod solemn că vor lua oasele lui cu ei, în țara Canaanului. … Iar în decursul veacurilor de trudă care au urmat, acel sicriu, care aducea aminte de cuvintele rostite de Iosif pe patul de moarte, a mărturisit pentru israeliți că ei erau numai călători în Egipt și i-a îndemnat să-și păstreze nădejdea ațintită asupra Țării Făgăduinței, pentru că timpul eliberării avea să vină cu siguranță. – Patriarhi și profeți, p. 240
Dar israeliții și-au pus speranța într-o mărire lumească. De la intrarea lor în țara Canaan, ei s-au depărtat de poruncile lui Dumnezeu și au umblat pe căile păgânilor. În zadar le-a trimis Dumnezeu avertizări prin profeții Săi. În zadar au suferit pedeapsa asupririi păgâne. Orice reformă era urmată de o și mai profundă apostazie.
Dacă israeliții ar fi fost credincioși față de Dumnezeu, El ar fi împlinit planul Său de a le acorda onoare și mărire. Dacă ar fi umblat în căile ascultării, El le-ar fi dat „asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă și în măreție”. „Toate popoarele vor vedea”, zicea Moise, „că tu porți Numele Domnului și se vor teme de tine.” „Popoarele care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi vor zice: «Acest neam mare e un popor cu totul înțelept și priceput»” (Deuteronomul 26:19; 28:10; 4:6). – Hristos, Lumina lumii, p. 28
Cerul poate fi câştigat de toţi cei care se conformează condiţiilor prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu. Mântuitorul nostru a fost ascultător până la moarte. El S-a dat pe Sine ca jertfă pentru păcat. Voi sunteţi răscumpăraţi „cu sângele preţios al lui Hristos, Mielul fără cusur”. …
Sângele preţios al lui Isus este izvorul pregătit să curăţească sufletul de întinarea păcatului. Când veţi fi hotărâţi să Îl luaţi pe El ca prieten al vostru, o lumină nouă şi durabilă va străluci de la crucea lui Hristos. O percepţie adevărată a sacrificiului şi a mijlocirii iubitului Mântuitor va zdrobi inima care a devenit împietrită în păcat, iar dragostea, recunoştinţa şi umilinţa vor pătrunde în suflet. Predarea inimii faţă de Isus îl supune pe cel răzvrătit şi îl face să se căiască, iar atunci sufletul ascultător va spune: „Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Aceasta este adevărata religie a Bibliei. Tot ce este mai puţin decât atât este o înşelăciune. – Mărturii, vol. 4, p. 625
Marți, 4 mai: Poporul Israel și legământul
Lipsa de loialitate a bisericii faţă de Hristos, manifestată prin atitudinea de a nu se mai încrede în El şi a nu-L mai iubi, ci a permite ca dragostea pentru lucrurile lumeşti să ocupe sufletul, este comparată cu violarea jurămintelor căsătoriei. Păcatul israeliţilor, care a constat în faptul că s-au îndepărtat de Domnul, este prezentat prin această metaforă. Iar iubirea minunată a lui Dumnezeu, pe care au dispreţuit-o, este descrisă în modul acesta mişcător: „Ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea! … Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă. Ţi s-a dus vestea printre neamuri pentru frumuseţea ta, căci era desăvârşită de tot datorită strălucirii cu care te împodobisem. … Dar te-ai încrezut în frumuseţea ta şi ai curvit la adăpostul numelui tău celui mare. … Ai fost femeia preacurvă care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!” „Cum este necredincioasă iubitului său o femeie, aşa Mi-aţi fost necredincioşi voi, casa lui Israel, zice Domnul!” (Ezechiel 16:8,13-15,32; Ieremia 3:20). – Tragedia veacurilor, p. 381
Dacă vrem să intrăm în posesia moștenirii cerești, a vieții veșnice glorioase, noi trebuie să facem legământ cu Dumnezeu. … Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie un popor sfânt, special, care să se deosebească, în caracter și în practica vieții, de toți cei din jurul său care se consideră religioși. Credincioșii Săi trebuie să fie modele de credință personală și de fapte bune. Înaintea noastră stă o lucrare mai înaltă și mai sfântă, pe care noi nu am făcut-o încă. Domnul Hristos a spus: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta.” Principiile ei nu se potrivesc cu principiile lumii. Domnul a rânduit biserica Sa să fie o lumină în lume, un ghid care să conducă lumea către cer. Ea trebuie să fie o fărâmă de cer pe pământ, aducând lumina dumnezeiască pe cărarea celor care umblă în întuneric.
Voi sunteți o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Poporul lui Dumnezeu trebuie să primească acum lumina și să o răspândească. Credincioșii nu trebuie să încerce să lumineze. Dacă inimile lor sunt iluminate de Hristos, ei nu pot să nu strălucească. Lumina se va vedea; fiecare ucenic adevărat Îl va descoperi lumii pe Hristos ca fiind Mântuitorul care iartă păcatele. – The Faith I Live By, p. 304
Dumnezeu ne-a iubit cu o dragoste de nedescris și, când înțelegem ceva din lungimea, lărgimea, adâncimea și înălțimea acestei iubiri care întrece orice cunoștință, în inima noastră se naște dragostea față de El. Prin descoperirea caracterului plăcut și atrăgător al Domnului Hristos, prin cunoașterea iubirii pe care a manifestat-o El față de noi pe când eram încă păcătoși, inima împietrită este sensibilizată și cucerită, iar păcătosul este transformat, devenind un copil al cerului. Dumnezeu nu folosește mijloace de constrângere, ci alungă păcatul din inimă prin iubire. Prin iubire, El înlocuiește mândria cu umilința și răzvrătirea necredinței, cu dragostea și încrederea. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 76
Miercuri, 5 mai: Rămășița
Profeţia Mântuitorului cu privire la venirea judecăţilor lui Dumnezeu asupra Ierusalimului urmează să aibă şi o altă împlinire. În comparaţie cu ea, acea pustiire teribilă a fost doar o umbră palidă. În soarta cetăţii alese putem să vedem soarta unei lumi care a respins îndurarea lui Dumnezeu şi a călcat în picioare Legea Sa. Întunecate sunt rapoartele suferinţei umane la care a fost martor pământul în timpul îndelungatelor secole de nelegiuire. Inima se dezgustă şi mintea refuză să gândească în faţa acestor scene. Teribile au fost consecinţele respingerii autorităţii Cerului. Însă o scenă şi mai întunecată este prezentată în descoperirile referitoare la viitor. Rapoartele trecutului, procesiunea interminabilă a agitaţiilor, conflictelor şi revoluţiilor, „învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge” (Isaia 9:5) – ce sunt toate acestea, în contrast cu grozăviile acelei zile, în care Duhul lui Dumnezeu va fi retras cu totul de la cei nelegiuiţi şi nu va mai ţine în frâu izbucnirea patimilor omeneşti şi furia satanică! Lumea va vedea atunci, ca niciodată mai înainte, consecinţele guvernării lui Satana.
Dar, în ziua aceea, ca şi în zilele distrugerii Ierusalimului, poporul lui Dumnezeu va fi eliberat, „oricine va fi scris printre cei vii” (Isaia 4:3). Hristos a declarat că va veni a doua oară pentru a-i strânge la Sine pe credincioşii Lui: „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă” (Matei 24:30,31). – Tragedia veacurilor, pp. 36–37
În curțile de sus, Hristos mijlocește pentru biserica Sa, pentru aceia a căror răscumpărare a fost plătită cu prețul sângelui Său. Timpul, secolele nu pot micșora eficiența jertfei Sale ispășitoare. Nici viața, nici moartea, nici adâncimea, nici înălțimea nu pot să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, și aceasta nu pentru că ne-am ține noi de El foarte hotărâți, ci pentru că El ne ține atât de strâns. Dacă mântuirea noastră ar depinde de noi înșine, nu am putea să fim mântuiți, dar ea depinde de Acela care stă în spatele tuturor făgăduințelor. Se poate să pară că noi suntem slabi și nu putem să ne ținem de mâna Lui, dar El ne iubește ca un frate mai mare și, atâta timp cât rămânem uniți cu El, nimeni nu poate să ne smulgă din mâna Sa. …
Oh, cât de privilegiați suntem că putem să venim la Isus așa cum suntem și să ne sprijinim cu totul pe dragostea Sa! Noi nu avem altă speranță decât în Isus. Numai El poate să ne prindă cu brațul Său și să ne ridice din adâncul descurajării și disperării și să ne pună picioarele pe Stâncă. Deși sufletul omului poate să se prindă de Isus cu simțământul disperat al marii sale nevoi de El, Isus nu-i va lăsa din mâna Sa pe cei răscumpărați cu sângele Său, ci îi va ține cu mai multă putere decât se prind ei de El. – That I May Know Him, p. 80
Crede în Dumnezeu! Oricât de furtunoase ar fi timpurile, privind la Isus, Cel care este Începătorul și Desăvârșitorul credinței tale, vei fi desăvârșit în El. Rămâi pe cărările cele vechi, chiar dacă toți s-ar întoarce de la ele! Să rămâi bine înrădăcinat și zidit în credința cea sfântă, o epistolă cunoscută și citită de toți oamenii. – That I May Know Him, p. 212
Joi, 6 mai: Israelul spiritual
Biserica este cetățuia lui Dumnezeu, cetatea Sa de scăpare, pe care o are într-o lume răzvrătită. Orice trădare a bisericii Sale înseamnă trădare față de El, față de Acela care a răscumpărat omenirea cu sângele singurului Său Fiu. De la început, sufletele credincioase au alcătuit biserica de pe pământ. În fiecare veac, Domnul Și-a avut veghetori care au dat o mărturie credincioasă generației în care au trăit. Aceste santinele au dat solia de avertizare și, atunci când acești oameni au fost chemați să-și depună armura, alții le-au continuat lucrarea. Dumnezeu i-a adus pe acești martori într-o legătură de legământ cu Sine, unind astfel biserica de pe pământ cu biserica din ceruri. El i-a trimis pe îngerii Săi să slujească bisericii Sale și porțile iadului nu au fost în stare să-l biruie pe poporul Său.
În cursul secolelor de prigoană, de luptă și de întuneric, Dumnezeu Și-a susținut biserica. Niciun nor nu s-a abătut asupra ei fără ca El să n-o pregătească, nicio putere prigonitoare nu s-a ridicat împotriva lucrării Sale fără ca El să nu fi prevăzut acest lucru. Totul s-a întâmplat după cum a profetizat El. Dumnezeu nu Și-a lăsat biserica în părăsire, ci, prin declarații profetice, a arătat ce avea să se întâmple, iar ceea ce Duhul Său i-a inspirat pe profeți să prorocească, aceea s-a și întâmplat. Toate planurile Sale vor fi împlinite. Legea Sa este legată de tronul Său și nicio putere a răului nu o poate nimici. Adevărul este inspirat și păzit de Dumnezeu și va triumfa împotriva oricărei împotriviri. – Faptele apostolilor, p. 11
Scopul pe care Dumnezeu doreşte să-l realizeze prin poporul Său de astăzi este acelaşi cu cel pe care a dorit să-l realizeze prin Israelul din vechime, când l-a scos din Egipt. Văzând bunătatea, mila, dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu descoperite în biserică, lumea va avea o reprezentare a caracterului Său. Iar atunci când Legea lui Dumnezeu va fi astfel exemplificată în viaţă, chiar şi lumea va recunoaşte superioritatea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, se tem de El şi Îi slujesc mai presus decât oricare alt popor de pe pământ. Domnul are privirea îndreptată asupra oricărui om care face parte din poporul Său; El are planurile Lui cu fiecare. Scopul Său este ca aceia care pun în practică preceptele Sale sfinte să fie un popor deosebit, distinct. Cuvintele scrise de Moise prin Duhul Inspiraţiei îi sunt adresate poporului lui Dumnezeu de astăzi în aceeaşi măsură în care i-au fost adresate Israelului din vechime: „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului” (Deuteronomul 7:6). – Mărturii, vol. 6, p. 12
Cei ce formează Israelul lui Dumnezeu de astăzi, reprezentanții Cerului, care alcătuiesc biserica adevărată a lui Hristos, trebuie să fie puternici, căci asupra lor stă misiunea de a încheia lucrarea care i-a fost încredințată omului și de a grăbi ziua răsplătirilor finale. Totuși, aceleași influențe care l-au învins pe Israel în timpul domniei lui Solomon se pot întâlni și astăzi. Oștile vrăjmașului oricărei neprihăniri sunt puternic fortificate și numai prin puterea lui Dumnezeu poate fi câștigată biruința. – Profeți și regi, p. 74
Vineri, 7 mai
Pentru studiu suplimentar:
Profeți și regi, cap. „Casa lui Israel”, pp. 703–721.
