Vești misionare – 27 martie 2021

Problema cu cauciucul

de Andrew McChesney, Adventist Mission

Ilya Koltuk, pastor la Universitatea Adventistă Zaoksky din Rusia, s-a urcat în mașină cu soția lui pentru a merge într-o vacanță la Marea Neagră.
Cam după zece ore, mașina a avut o problemă cu cauciucul. Pac! Pac! Pac! Ilya nu era sigur care era problema. Pac! Pac! Pac! A oprit mașina și a coborât din ea. S-a uitat la roți, dar nu a văzut nicio problemă. S-a rugat împreună cu soția lui: „Tată bun, avem probleme cu roțile. Te rog, ajută-ne!” Ilya a trecut la volan și a condus mai departe.
Pac! Pac! Pac!
Zgomotul creștea tot mai tare. Ilya și soția lui merseseră deja o mie de kilometri. Nu puteau să întoarcă pur și simplu mașina și să meargă înapoi acasă. Și până la destinație mai aveau patru sute de kilometri. Pac! Pac! Pac! Ilya s-a rugat în tăcere. Dintr‑odată a auzit o voce masculină spunându-i: „Oprește la un atelier auto și du-te la mecanicii dinăuntru.”

Uimit, s-a uitat afară și a văzut un atelier auto. A oprit și a găsit doi bărbați care stăteau și vorbeau, de parcă n-ar fi avut nimic de lucru.
– Puteți să mă ajutați? a întrebat Ilya. Mașina mea scoate niște zgomote ciudate.
Mecanicii au verificat mașina. Au învârtit roțile și au mai făcut și alte lucruri.
– Gata, a spus mecanicul într-un final. Poți pleca.
– Mulțumesc, a spus Ilya. Cât costă?
– Două sute de ruble, a spus el (ceea ce înseamnă cam trei dolari).
Ilya a găsit banii și o Evanghelie a lui Ioan de mărime mică. A băgat banii în carte și le-a dat-o mecanicilor surprinși.
– Ce este aceasta? a întrebat unul dintre ei.
– Evanghelia, a răspuns Ilya.
Surpriza mecanicilor a fost și mai mare.
– Ești pastor? a întrebat celălalt, iar Ilya a aprobat din cap.
Fețele mecanicilor s-au luminat de bucurie. Aceștia au luat cele două sute de ruble din carte și i le-au dat înapoi lui Ilya. Unul dintre ei a ridicat cartea:
– Dumnezeu ne-a trimis această carte, a spus el. Tocmai vorbeam despre Dumnezeu când ați sosit.

O parte din darurile din al treisprezecelea Sabat al acestui trimestru va ajuta la construirea unei școli generale și a unui liceu în campusul Universității Adventiste Zaoksky din Rusia.