Comentarii inspirate (st. 13)

Renașterea planetei Pământ

Sabat după-amiază, 20 martie

Prietene peregrin, noi suntem încă înconjuraţi de umbre şi de zarva frământărilor pământului, dar, în curând, Mântuitorul nostru trebuie să Se arate ca să aducă eliberare și odihnă. Să privim prin credință viitorul binecuvântat, așa cum a fost descris de mâna lui Dumnezeu. Acela care a murit pentru păcatele lumii deschide larg porțile Paradisului pentru toţi cei care cred în El. În curând, lupta se va sfârși și biruința va fi câștigată. În curând, Îl vom vedea pe Acela în care sunt concentrate nădejdile noastre de viață veșnică. Și, în fața Sa, încercările și suferințele acestei vieți vor părea ca un nimic. […]
Priviți în sus, priviți în sus și lăsați credința voastră să crească mereu! Faceți ca această credință să vă călăuzească pe calea cea îngustă, care duce prin porțile cetății în marele viitor fără seamăn, nemărginit, de o slavă nemăsurată, care este pregătit pentru cei răscumpărați. „Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului și o așteaptă cu răbdare până ce primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” (Iacov 5:7,8). – Profeți și regi, pp. 731–732

Învierea şi înălţarea Domnului nostru sunt o dovadă sigură a biruinţei sfinţilor lui Dumnezeu asupra morţii şi a locuinţei morţilor şi o garanţie că cerul le este deschis acelora care își spală hainele caracterului şi le albesc în sângele Mielului. Isus S-a înălţat la Tatăl ca reprezentant al neamului omenesc şi Dumnezeu îi va face pe aceia care reflectă chipul Său să privească şi să fie părtaşi cu El la slava Lui.
Acolo sunt cămine pentru peregrinii de pe pământ. Sunt veşminte pentru cei neprihăniţi, cu coroane de slavă şi ramurile de finic ale biruinţei. Tot ce ne-a nedumerit din providenţa lui Dumnezeu va fi lămurit în lumea viitoare. Lucrurile greu de înţeles își vor găsi atunci explicaţia. Tainele harului se vor descoperi înaintea noastră. Acolo unde mintea noastră limitată nu a văzut decât confuzie şi făgăduinţe neîmplinite, vom vedea cea mai frumoasă armonie, o armonie desăvârșită.

Vom şti atunci că dragostea infinită a hotărât acele experienţe care păreau cel mai greu de îndurat. Când ne vom da seama de grija plină de duioşie a Aceluia care face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru, ne vom bucura cu o bucurie negrăită şi plină de slavă. – Mărturii, vol. 9, p. 286

Și anii veșniciei, în desfășurarea lor, vor aduce descoperiri mai bogate și mai pline de slavă despre Dumnezeu și despre Hristos. Pe măsură ce crește cunoștinţa, cresc și dragostea, respectul și fericirea. Cu cât oamenii Îl vor cunoaște mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mare va fi admiraţia lor faţă de caracterul Său. Când Isus le prezintă bogăţiile mântuirii și biruinţele uimitoare în lupta cea mare cu Satana, cei mântuiţi își simt inimile cuprinse de o devoţiune și mai arzătoare și, cu o bucurie și mai entuziastă, ei își ating harpele de aur și atunci de zece mii de ori zece mii și mii de mii de glasuri se unesc pentru a înălţa coruri puternice de laudă. – Tragedia veacurilor, p. 678

Duminică, 21 martie: Ceruri noi și un pământ nou

În Biblie, moștenirea celor mântuiţi e numită „o patrie” (Evrei 11:14-16). Acolo, Păstorul ceresc Își conduce turma la izvoare de apă vie. Pomul vieţii își dă roadele în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru vindecarea neamurilor. Acolo sunt izvoare care curg continuu, limpezi cum e cristalul, și, pe malul lor, pomi unduind își aruncă umbrele pe cărările pregătite pentru răscumpăraţii Domnului. Acolo, câmpiile întinse sunt continuate de coline pline de frumuseţe, iar munţii lui Dumnezeu își înalţă crestele semețe. Pe acele câmpii pașnice, lângă izvoarele pline de viaţă, poporul lui Dumnezeu, multă vreme peregrin și rătăcitor, va găsi un cămin.
„Poporul Meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă și în adăposturi liniștite.” „Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire și prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale «Mântuire» și porţile tale «Laudă». Vor zidi case și le vor locui; vor sădi vii și le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul, și aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor” (Isaia 32:18; 60:18; 65:21,22). – Tragedia veacurilor, p. 675

Pe pământul înnoit, cei răscumpărați se vor angaja în ocupațiile și desfătările care le-au adus fericire lui Adam și Evei la început. Va fi trăită viața din Eden, viața în grădină și la câmp. […]

Orice facultate va fi dezvoltată, orice capacitate va fi mărită. Acumularea de cunoștințe nu va mai obosi mintea și nu va mai secătui puterile. Acolo, cele mai mari planuri vor fi realizate, cele mai înalte aspirații vor fi atinse, cele mai înalte ambiții vor fi îndeplinite și încă vor mai fi noi culmi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înțeles, ținte noi care să solicite puterile minții, ale sufletului și ale corpului. – Maranatha, p. 360

Acolo, când va fi îndepărtat vălul care ne întunecă privirea, iar ochii noștri vor contempla acea lume a frumuseții din care nu surprindem acum decât câte un licăr fugar, când vom privi splendorile cerurilor, acum scrutate de departe prin telescop, când, la îndepărtarea ciumei păcatului, întregul pământ va apărea în „bunăvoința Domnului, Dumnezeului nostru”, ce câmp ni se va deschide spre studiu! Acolo, studentul în științe poate citi rapoartele creației fără a descoperi ceva care să amintească de legea păcatului. Poate asculta muzica vocilor naturii fără a sesiza vreo notă de plâns sau vreo nuanță slabă de tristețe. Pe toate lucrurile create va putea deosebi o singură semnătură, în universul necuprins va vedea „scris mare, Numele Lui sfânt” și nicio urmă a răului nu va mai exista pe pământ, în mare sau pe cer. – Maranatha, p. 367

Luni, 22 martie: „Voi strânge toate neamurile”

Planul de mântuire al Cerului este destul de larg ca să cuprindă lumea întreagă. Dumnezeu dorește să insufle în natura omenească smerită suflarea de viață. El nu va îngădui să fie dezamăgit vreun suflet care este sincer în dorința lui după ceva mai înalt și mai nobil decât tot ce poate oferi lumea. El îi trimite continuu pe îngerii Săi la aceia care, prinși de împrejurările cele mai descurajatoare, se roagă în credință ca o putere mai înaltă decât ei să-i ia în stăpânire și să le aducă eliberare și pace. Dumnezeu li Se va descoperi pe diferite căi și-i va pune în legătură cu providențele care vor întări încrederea lor în Acela care S-a dat pe Sine ca răscumpărare pentru toți, pentru ca „să-și pună încrederea în Dumnezeu și să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui” (Psalmii 78:7). […]
„Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine își pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său!” (Psalmii 146:5). „Întoarceți- vă la cetățuie, prinşi de război plini de nădejde” (Zaharia 9:12; în engl.: „voi, prizonieri ai nădejdii”). Tuturor celor cei sinceri din țările păgâne, „celor neprihăniţi” în ochii Cerului le „răsare o lumină în întuneric” (Psalmii 112:4). Dumnezeu a spus: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui pe cărări neștiute de ei, voi preface întunericul în lumină înaintea lor și locurile strâmbe în locuri netede; iată ce voi face și nu-i voi părăsi” (Isaia 42:16). – Profeți și regi, pp. 377–378

Lui Hristos Îi place să ia un material care, aparent, este fără nicio speranţă, oameni pe care Satana i-a pervertit şi degradat şi prin care a lucrat şi să facă din ei supuşi ai harului Său. El Se bucură să-i elibereze de suferinţă şi de mânia care are să cadă peste cei neascultători. El face din copiii Săi instrumentele Sale pentru realizarea acestei lucrări şi, în succesul acesteia, ei găsesc o preţioasă răsplată chiar în viaţa aceasta.
Dar ce este aceasta în comparaţie cu bucuria lor din marea zi a descoperirii finale? „Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin” (1 Corinteni 13:12). Răsplata celor care lucrează pentru Hristos este aceea de a intra în bucuria Sa. Bucuria aceasta, către care Hristos Însuşi priveşte cu nerăbdare, este prezentată în cererea adresată Tatălui Său: „Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). – Mărturii, vol. 6, pp. 308–309

Marți, 23 martie: Fiecare răscumpărat, un misionar

Asemenea Mântuitorului nostru, ne aflăm în această lume pentru a face o lucrare pentru Dumnezeu. Suntem aici pentru a deveni ca Dumnezeu în caracter și, printr-o viață de slujire, să-L descoperim lumii. Pentru a fi împreună-lucrători cu Dumnezeu, pentru a deveni ca El și a descoperi caracterul Său, trebuie să-L cunoaștem așa cum este în realitate. Trebuie să-L cunoaștem așa cum Se descoperă El Însuși.
O cunoaștere a lui Dumnezeu este baza oricărei educații adevărate, a oricărei slujiri adevărate. Aceasta este singura apărare reală împotriva ispitei. Numai ea ne poate face asemenea lui Dumnezeu în caracter.
Aceasta este cunoașterea de care au nevoie toți aceia care lucrează pentru ridicarea semenilor lor. Transformarea caracterului, puritatea vieții, eficiența slujirii, însușirea principiilor corecte, toate depind de o cunoaștere exactă a lui Dumnezeu. Această cunoaștere este pregătirea esențială atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața viitoare. – Divina vindecare, p. 40

Domnul Isus nu ține seama de caste, de culoarea pielii sau de rang, când un om vrea să devină supus al Împărăției Sale. Primirea în Împărăția Sa nu depinde de bogăție sau de o ereditate nobilă, ci supușii ei sunt aceia care sunt născuți din Duhul. Domnul Hristos va recunoaște caracterul spiritual. Împărăția Sa nu este din lumea aceasta. Supuși Săi sunt cei care s-au făcut părtași firii dumnezeiești după ce au fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. Și harul acesta le este dat de Dumnezeu. Hristos nu găsește oameni potriviți să fie supuși ai Împărăției Sale, dar El îi califică pentru aceasta prin puterea Sa de Dumnezeu. […]
Hristos îi atrage la Sine printr-o putere nevăzută. El este lumina vieții și îi umple cu Spiritul Său. […] După cum un slujitor privește la stăpânul său și cum se uită o slujnică la stăpâna ei, tot așa aceste suflete, trase cu funiile iubirii către Hristos, privesc la Acela care este Căpetenia și Desăvârșirea credinței lor (în engl.: Autorul și Desăvârșitorul). Privind la Isus și respectând cerințele Sale, ei cresc în cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Astfel, ei sunt schimbați după chipul Său, trăsătură după trăsătură, până când ajung să fie deosebiți de lume și despre ei se poate scrie: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare” (1 Petru 2:9,10). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 52 (13 februarie)

Nu este voia lui Dumnezeu să fim posomorâți sau nerăbdători și nici ușuratici și superficiali. Este planul bine ticluit al lui Satana de a-i împinge pe oameni când într-o extremă, când într-alta. Dumnezeu dorește să cultivăm un spirit voios și fericit, ca niște copiii ai luminii, pentru a-I putea aduce laude Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. – Căminul adventist, p. 432

Miercuri, 24 martie: Un popor de credincioși

Era planul lui Dumnezeu ca harul Său să fie descoperit printre neamuri la fel ca printre israeliți. Lucrul acesta fusese arătat lămurit în profețiile Vechiului Testament. […]
Pavel asemăna rămășița lui Israel cu un măslin de soi, din care unele ramuri au fost tăiate. El compară neamurile cu ramurile unui măslin sălbatic, altoite în trunchiul părintesc. „Dacă unele din ramuri au fost tăiate”, le scrie el credincioșilor dintre neamuri, „și dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor și ai fost făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului, nu te făli față de ramuri. Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine. Dar vei zice: «Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.» … Uită-te dar la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut și bunătate față de tine dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri vei fi tăiat și tu.”
Prin necredință și lepădarea planului Cerului pentru ei, israeliții ca națiune își pierduseră legătura cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu putea să prindă din nou de adevăratul trunchi al lui Israel ramurile care fuseseră despărțite de trunchiul părintesc – rămășița care Îi rămăsese credincioasă Dumnezeului părinților lor. – Faptele apostolilor, pp. 376–378

„Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. … Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus” (Galateni 3:26,28).
Secretul unităţii se află în egalitatea credincioşilor în Hristos. Motivul separărilor, al neînţelegerilor, al deosebirilor se află în despărţirea de Hristos. Domnul Hristos este centrul spre care toţi trebuie să fie atraşi, deoarece, cu cât ne apropiem mai mult de centru, cu atât ne vom apropia mai mult unii de alţii în simţăminte, simpatie şi dragoste, crescând din punct de vedere al caracterului şi al asemănării cu chipul Domnului Isus. Dumnezeu nu face deosebire între oameni. […]
Prin faptul că El i-a creat, toți oamenii constituie o singură familie și toți sunt una prin răscumpărare. Domnul Hristos a venit pentru a dărâma orice zid de despărțire, […] așa încât fiecare suflet să poată avea intrare liberă la Dumnezeu. Dragostea Sa este atât de largă, de adâncă și de mare, încât ajunge pretutindeni. – That I May Know Him, p. 99

Viaţa lui Hristos a adus la existenţă o religie în care nu există caste, o religie în care iudei şi neamuri, liberi şi robi sunt legaţi în aceeaşi frăţie, egali înaintea lui Dumnezeu. Nicio problemă de politică nu I-a influenţat acţiunile. Nu a făcut nicio deosebire între vecini şi străini, între prieteni şi duşmani. Ceea ce-I mişca inima era un suflet însetat după apa vieţii.
El nu a trecut pe lângă nicio fiinţă omenească, socotind-o fără valoare, ci a căutat să-i aplice fiecărui suflet remediul vindecător. Indiferent în compania cui Se afla, El prezenta o lecţie potrivită timpului şi împrejurărilor respective. Orice neglijenţă de care dădeau dovadă oamenii faţă de semenii lor sau orice insultă adresată cuiva Îl făcea mai conştient de nevoia pe care o aveau aceştia de simpatia Lui divino-umană. El căuta să le inspire speranţă chiar şi celor mai grosolani şi mai nepromiţători, așezând înaintea lor asigurarea că şi ei pot deveni neprihăniţi şi blânzi, dezvoltând un caracter care să facă din ei copii ai lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 9, p. 191

Joi, 25 martie: „Așa vor dăinui …”

Acolo este Noul Ierusalim, metropola slăvită a Noului Pământ, „o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău”. „Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. … Neamurile vor umbla în lumina ei și împăraţii pământului își vor aduce slava și cinstea lor în ea.” Domnul zice: „Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului și Mă voi bucura de poporul Meu.”
În cetatea lui Dumnezeu „nu va fi noapte”. Nimeni nu va avea nevoie de odihnă și nu o va dori. Acolo nu va fi oboseală în a face voia lui Dumnezeu și în a da laudă Numelui Său. Vom simţi mereu prospeţimea dimineţii și mereu vom fi departe de încheierea ei. „Nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina.” Lumina soarelui va fi înlocuită cu o lumină care nu este supărătoare, cu toate că întrece strălucirea de la amiază. Slava lui Dumnezeu și a Mielului inundă Cetatea Sfântă cu o lumină care nu slăbește. Cei răscumpăraţi umblă în slava fără soare a unei zile permanente. – Maranatha, p. 356

„Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: «Ale Celui ce șade pe scaunul de domnie și ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!»” (Apocalipsa 5:13).
Marea luptă s-a sfârșit. Păcatul și păcătoșii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie și de bucurie străbate prin creaţia imensă. De la Acela care a creat toate se revarsă viaţa, lumina și fericirea prin domeniile spaţiului fără sfârșit. De la atomul minuscul și până la lumile cele mari, toate lucrurile, însufleţite și neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită și într-o bucurie desăvârșită, declară că Dumnezeu este iubire. – Tragedia veacurilor, p. 678

Sabatul a fost sfințit la creațiune. Fiind rânduit pentru om, originea sa este timpul acela când „stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7).

Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden și, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. Despre Legea aceasta din care face parte și porunca a patra, Domnul Isus declară: „Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege” (Matei 5:18). Atâta vreme cât vor exista cerul și pământul, Sabatul va continua să fie un semn al puterii Creatorului. Și atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi onorată de toți cei ce sunt sub soare. „În fiecare Sabat”, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni „să se închine înaintea Mea, zice Domnul” (Isaia 66:23). – The Faith I Live By, p. 37