Comentarii inspirate (st. 12)

062420 BooksRace KS006 2500 1200x800 Resurse

Dorința neamurilor

Sabat după-amiază: 13 martie

Mă adresez poporului lui Dumnezeu, care își păstrează astăzi încrederea cu fermitate, care nu se va îndepărta de credința dată o dată pentru totdeauna sfinților și va rezista în mijlocul întunericului moral al acestor zile ale imoralității. Cuvântul Domnului pentru voi este: „Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului și Mă voi bucura de poporul Meu.” Putem noi să vedem aici iubirea părintească a lui Dumnezeu, exprimată față de cei care își păstrează cu statornicie credința în neprihănire? Dumnezeu și poporul Său sunt în legătura cea mai strânsă. Noi nu suntem doar obiectul milei Sale și al iubirii Sale iertătoare, ci suntem mai mult decât atât. Domnul Se bucură de cei din poporul Său. El este încântat de ei. El este garantul lor. Dumnezeu îi va înfrumuseța pe toți cei care Îi slujesc din toată inima și cu spiritul sfințeniei. El îi îmbracă în neprihănire. El îi iubește pe cei care fac voia Sa și reflectă chipul Său. Toți cei credincioși sunt modelați după chipul Fiului Său. În gura lor nu se găsește minciună, pentru că ei sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 414–415

„Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând” (Isaia 55:7). […]
Ce minunată asigurare cu privire la bunăvoința lui Dumnezeu de a-l primi pe cel păcătos care se pocăiește! Cititorule, nu cumva ai ales să mergi pe propria cale? Te-ai rătăcit departe de Dumnezeu? Ai căutat să te ospătezi cu roadele nelegiuirii, numai pentru a constata că ele s-au transformat în cenușă pe buzele tale? Iar acum, când puterile tale sunt risipite, când planurile tale de viață sunt zădărnicite și speranțele tale sunt pierdute, ești singur și părăsit? […]
Nu asculta sugestia vrăjmașului de a sta departe de Domnul Hristos până când te vei face singur mai bun, până când vei fi suficient de bun ca să vii la Dumnezeu. Dacă vei aștepta până atunci, nu vei veni niciodată. Când Satana arată spre hainele tale murdare, repetă făgăduința Domnului Isus: „Pe cel ce va veni la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Spune-i vrăjmașului că sângele lui Isus Hristos curățește toate păcatele. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 205–206

Noi nu știm ce este înaintea noastră, dar știm că avem privilegiul de a ne preda sufletul lui Dumnezeu, pentru că El este Creatorul cel credincios. Să Îi mulțumim Domnului că avem un refugiu în vreme de încercare. Să ne amintim că Domnul Hristos este un ajutor prezent întotdeauna când avem nevoie de El. Făgăduințele din Cuvântul lui Dumnezeu sunt bogate, sunt depline și fără plată. Dumnezeu este cu noi; El are grijă de noi. […]
Este privilegiul nostru să ne deschidem inima și să-L lăsăm pe Mântuitorul să intre în ea. Să-L lăudăm pentru strălucirea prezenței Sale. Să arătăm, în înfățișarea noastră că noi purtăm lumina iubirii Sale și să o aducem în cuvintele noastre. Atunci, bucuria Sa va fi în noi și bucuria noastră va fi deplină. – The Upward Look, p. 142

Duminică, 14 martie: „Un zid de despărțire”

Mulți se plâng că Domnul Isus pare a fi foarte departe. Dar cine L-a trimis departe? Nu cumva chiar felul vostru de purtare care v-a despărțit de Isus? El nu v-a părăsit, însă voi L-ați lăsat pentru alte lucruri sau persoane pe care le iubiți. […] Atunci când hoinăriți departe de El, când sunteți fermecați de glasul celui care vă ademenește și vă legați inima de lucruri de nimic, sunteți în pericolul de a vă pierde pacea, siguranța și încrederea în Dumnezeu. […] Atunci Satana vă aduce în minte gândul că Domnul Isus v-a părăsit, dar, de fapt, nu voi sunteți cei care L-au părăsit pe Isus? Să nu lăsăm ca buzele noastre să uite să rostească Numele Lui și ca iubirea Sa și gândul îndreptat spre El să moară în inima noastră. – Our High Calling, p. 30

Nu pentru că nu vrea să ierte Își întoarce Domnul privirea de la cel nelegiuit, ci pentru că păcătosul refuză să folosească măsurile îmbelșugate ale harului, de aceea Dumnezeu nu-l poate elibera de păcat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața lui și-L împiedică să vă asculte!” (Isaia 59:1,2). […]
[…] Isaia a atras atenția poporului la slăbiciunile poziției lui printre popoarele pământului și le-a arătat copiilor lui Iuda că această situație era urmarea faptului că nelegiuirea era pusă în locurile înalte. […] „Se clatină Ierusalimul, se prăbușește Iuda, pentru că vorbele și faptele lor sunt îndreptate împotriva Domnului” (Isaia 3:8). – Profeți și regi, pp. 323–324

Lui Adam și Evei li s-au deschis într-adevăr ochii, dar ce au avut de văzut? Propria rușine și pieire. Li s-au deschis ochii să înțeleagă că nu mai aveau veșmintele cerești de lumină cu care fuseseră îmbrăcați ca să-i protejeze. Când au auzit glasul Domnului în grădină, s-au ascuns de El, pentru că au presimțit ceva ce înainte de cădere nu cunoscuseră – faptul că Dumnezeu îi va condamna. […]
După cădere, Hristos a devenit învățătorul lui Adam. El a lucrat în dreptul lui Dumnezeu pentru omenire, salvând-o de la moartea imediată. El Și-a asumat lucrarea de mijlocire. Lui Adam și Evei le-a fost acordat un timp de probă, în care să se întoarcă la supunerea față de Dumnezeu și, în acest plan, au fost cuprinși toți urmașii lor.
Fără ispășirea făcută de Fiul lui Dumnezeu, omului îi nu mai putea fi dată vreo binecuvântare sau salvarea oferite de Dumnezeu. Dumnezeu era gelos pentru onoarea Legii Sale. Călcarea acestei legi produsese o înfricoșătoare despărțire între Dumnezeu și om. În starea de nevinovăție, Adam avea asigurată comunicarea directă, liberă și fericită cu Creatorul său. După ce a păcătuit, Dumnezeu avea să comunice cu el numai prin intermediul Domnului Hristos și prin îngeri. – Conflict and Courage, p. 20

Luni, 15 martie: Cine este iertat?

Ideea că neprihănirea lui Hristos ne este atribuită ca un dar primit fără plată de la Dumnezeu, și nu datorită vreunui merit al nostru, este o idee prețioasă. Vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului nu vrea ca acest adevăr să fie prezentat cu claritate, deoarece știe că, dacă oamenii l-ar accepta pe deplin, puterea sa ar fi nimicită. […]
Păcătosul care piere poate să spună: „Eu sunt un păcătos pierdut, dar Hristos a venit să-i caute şi să-i mântuiască pe cei pierduţi. Hristos spune: «Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi» (Marcu 2:17). Eu sunt un păcătos, dar El a murit pe crucea de pe Golgota pentru a mă mântui pe mine. Nu trebuie să mai rămân nemântuit nici măcar o clipă. El a murit şi a înviat pentru îndreptăţirea mea şi mă va mântui acum. Primesc iertarea pe care a făgăduit-o El.” – The Faith I Live By, pp. 111–112

„Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Dar Hristos Și-a dat viața ca să-l scape pe păcătos de sentința de moarte. El a murit pentru ca noi să putem trăi. […] Prin moartea Sa, El a făcut ca mântuirea să fie la îndemâna tuturor. […]
Astăzi, îngerii sunt trimiși să le slujească celor care vor moșteni mântuirea, să-i ajute să scape din robia puterii lui Satana. […] Fiecărui om i-a fost dată libertatea de a alege. El este cel care trebuie să aleagă dacă va rămâne sub steagul negru al rebeliunii sau va veni sub steagul pătat de sânge al Prințului Emanuel. Cerul urmărește cu un interes profund conflictul dintre bine și rău. Numai cel ascultător poate să intre pe porțile cetății lui Dumnezeu. Asupra acelora care aleg să continue în păcat va fi pronunțată la sfârșit sentința de moarte. Pământul va fi curățat de relele pe care le-au făcut ei, de împotrivirea lor față de Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 361

Harul este o favoare nemeritată, iar cel credincios este îndreptăţit fără să aibă niciun merit propriu, fără să aibă niciun drept de a pretinde ceva de la Dumnezeu. El este îndreptăţit prin răscumpărarea oferită în Hristos Isus, care stă în curţile cerului ca Înlocuitor şi Garant al celui păcătos. Deşi este îndreptăţit datorită meritelor lui Hristos, omul nu este liber să săvârşească nelegiuiri. Credinţa lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Credinţa înmugureşte, înfloreşte şi aduce o recoltă de roade preţioase. Acolo unde este credinţă, apar faptele bune. Bolnavii sunt vizitaţi, săracii sunt îngrijiţi, văduvele şi orfanii nu sunt neglijaţi, cei lipsiţi de îmbrăcăminte sunt îmbrăcaţi, cei sărmani sunt hrăniţi. Domnul Hristos a făcut bine pretutindeni şi, când sunt uniţi cu El, oamenii îi iubesc pe copiii lui Dumnezeu, iar blândeţea şi adevărul le călăuzesc paşii. Expresia feţei arată experienţa lor, iar ceilalţi îşi dau seama că ei au fost cu Isus şi au învăţat de la El. Domnul Hristos şi credinciosul ajung să fie una şi frumuseţea caracterului Său este descoperită în aceia care se află într-o legătură vie cu Izvorul puterii şi al dragostei. Domnul Hristos este marele depozitar al neprihănirii care îndreptăţeşte şi al harului care sfinţeşte. – Solii alese, cartea 1, p. 398

Marți, 16 martie: Un apel universal

Religia lui Hristos înseamnă mai mult decât iertarea păcatelor. Ea înseamnă îndepărtarea lor și umplerea golului rămas cu darurile Duhului Sfânt. Ea înseamnă iluminare divină și bucurie în Dumnezeu. Ea înseamnă o inimă golită de egoism și binecuvântată cu prezența continuă a Domnului Hristos. Când Domnul Hristos domnește în suflet, acolo există curăție, eliberare de păcat, slavă, desăvârșire și împlinirea deplină a planului Evangheliei în viață. Primirea Mântuitorului aduce influența unei păci depline, o iubire desăvârșită și o siguranță totală. Parfumul plăcut și frumusețea caracterului Domnului Hristos, arătate în viața credincioșilor, dovedesc că Dumnezeu L-a trimis cu adevărat pe Fiul Său în lume pentru a fi Mântuitorul ei.
Domnul Hristos nu-i îndeamnă pe urmașii Săi să se străduiască să strălucească. El spune: „Lăsați lumina voastră să strălucească.” Dacă ați primit harul lui Dumnezeu, lumina se află în voi. Îndepărtați orice piedică și slava Domnului va fi descoperită. Lumina voastră va străluci până departe, pătrunzând și alungând întunericul. Nu puteți opri această lumină să strălucească în sfera voastră de influență. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 419–420

În mila Sa, Domnul caută să lumineze mintea celor care acum rătăcesc în întunericul greșelilor. El Își amână judecățile asupra lumii nepocăite, pentru ca purtătorii luminii Sale să poată căuta și salva ce este pierdut. Domnul Își cheamă acum biserica de pe pământ să se trezească din letargia în care Satana s-a străduit să o cufunde, o cheamă să-și îndeplinească lucrarea care i-a fost rânduită de Cer, de a lumina lumea. „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine!” Pentru a putea să corespundă condițiilor existente în acest timp, când pământul și omenirea se află în întunericul cel mai adânc, biserica a fost însărcinată să conlucreze cu Dumnezeu pentru a răspândi lumina adevărului Bibliei. Tuturor celor care se străduiesc să-și facă partea cu credincioșie, ca purtători ai acestei lumini prețioase, le este adresată asigurarea: „Dar peste tine răsare Domnul și slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta și împărați, în strălucirea razelor tale.”
Lumea de azi are mare nevoie ca Domnul Hristos să-i fie descoperit în persoana sfinților Săi. Dumnezeu dorește ca poporul Său să fie cunoscut de lumea întreagă ca fiind un popor sfânt. De ce? Deoarece o lume întreagă trebuie să fie mântuită prin lumina adevărului Evangheliei și, în timp ce biserica vestește solia adevărului, care îi cheamă pe oameni să iasă din întuneric la lumina minunată a lui Dumnezeu, viața membrilor ei, sfințită de Duhul adevărului, trebuie să aducă o mărturie care să dovedească autenticitatea soliilor proclamate. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 458

Miercuri, 17 martie: „Anul de îndurare al Domnului”

Patriarhii și profeții au prezis venirea unui învățător deosebit, ale cărui cuvinte aveau să fie îmbrăcate într-o putere și o autoritate de neînvins. El avea să le predice săracilor Evanghelia și să vestească anul de îndurare al Domnului. El avea să așeze dreptatea pe pământ și ostroavele aveau să nădăjduiască în Legea Lui; neamurile aveau să umble în lumina Lui și împărați în strălucirea razelor Lui. El era „Solul legământului” și „Soarele neprihănirii”. […]
Și, „la împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său.” […] Învățătorul ceresc venise. Cine era El? Era chiar Fiul lui Dumnezeu. El a venit ca Dumnezeu și, în același timp, ca Fratele mai mare al neamului omenesc. – Asemenea lui  Hristos, p. 16 (2 ianuarie)

Dumnezeu nu-i constrânge pe oameni să dea la o parte necredinţa. În faţa lor se află lumina și întunericul, adevărul și rătăcirea. Ei singuri trebuie să hotărască ce vor să primească. Mintea omului este înzestrată cu puterea de a face deosebire între bine și rău. Dumnezeu nu vrea ca oamenii să ia hotărâri sub imperiul impulsurilor, ci din cântărirea dovezilor, comparând cu grijă text cu text. Dacă ar fi lăsat la o parte prejudecăţile și ar fi comparat profeţia scrisă cu faptele care caracterizau viaţa lui Isus, iudeii ar fi observat o frumoasă armonie între profeţii și împlinirea lor în viaţa și activitatea umilului Galileean.
Astăzi, mulţi sunt înșelaţi la fel ca iudeii. […] Oricine va cerceta Biblia cu rugăciune, dorind să cunoască adevărul ca să poată asculta de el, va primi lumina dumnezeiască. El va înţelege Scripturile. „Dacă cineva vrea să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu” (Ioan 7:17). – Hristos, Lumina lumii, pp. 458–459

Urechea Domnului este deschisă să audă strigătele acelora care sunt în slujba Sa. El a promis: „Te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta” (Psalmii 32:8). Umblaţi smeriţi cu Dumnezeu şi rugaţi-L să vă arate clar care este datoria voastră. Atunci când El le vorbeşte reprezentanţilor Săi şi le cere să fie împreună-lucrători cu El, aceştia vor face acelaşi fel de lucrare despre care Isus a afirmat că este lucrarea Lui, atunci când S-a ridicat să citească în sinagoga din Nazaret. […]
Prezentându-i păcătosului un Mântuitor personal care iartă păcatele, noi întindem o mână a simpatiei şi a iubirii creştine, care prinde mâna celui căzut şi, ținându-ne strâns de mâna lui Hristos, prin credinţă, formăm o verigă de legătură între păcătos şi Mântuitorul.
Sfârşitul este aproape şi fiecare suflet trebuie să umble acum cu grijă, în umilinţă şi în smerenie, cu Isus Hristos. […] El spune: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Trebuie să privim continuu la Isus, pentru ca El să poată întipări în noi chipul Său minunat. Trebuie să privim la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Atunci vom putea să li-L descoperim pe Hristos semenilor noştri. – Mărturii, vol. 9, pp. 202–203

Joi, 18 martie: „O zi de răzbunare a Dumnezeului nostru”

Lămurindu-le cuvintele pe care le citise, [Isus] le-a vorbit despre Mesia, descriindu-L ca pe un mângâietor al celor apăsaţi, un eliberator al celor prinși în robie, un vindecător al celor suferinzi, unul care dă vedere orbilor și descoperă lumii lumina adevărului. Felul impresionant al vorbirii Lui și însemnătatea minunată a cuvintelor Sale i-au mișcat pe ascultători cu o putere pe care nu o mai simţiseră niciodată până atunci. Valul influenţei dumnezeiești a doborât orice piedică; asemenea lui Moise, ei au vorbit cu Cel Nevăzut. În timp ce inima le era mișcată de Duhul Sfânt, ei răspundeau prin călduroase aminuri și laude la adresa Domnului.
Dar, când Isus a rostit: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit”, deodată au început să se gândească la ei și la cele susţinute de Acela care le vorbea. Ei, israeliţii, copii ai lui Avraam, fuseseră înfăţișaţi ca robi. Li se vorbise ca unor robi care trebuie să fie eliberaţi de sub puterea răului, ca unora care erau în întuneric și aveau nevoie de lumina adevărului. Mândria lor a fost jignită și temerile lor au început să iasă la iveală. Cuvintele lui Isus au arătat că lucrarea pe care El trebuia să o facă pentru ei era cu totul deosebită de aceea pe care o doreau ei. Faptele lor puteau fi cercetate prea de aproape. În ciuda rigurozităţii lor în ceremoniile exterioare, au început să dea înapoi în faţa acelor priviri limpezi și cercetătoare. – Hristos, Lumina lumii, p. 237

Dumnezeu are o mulțime de pedepse cărora le va îngădui să vină asupra acelora care au continuat să păcătuiască în ciuda luminii celei mari pe care au avut-o. Am văzut că vor fi construite clădiri dintre cele mai costisitoare, considerate a fi rezistente la foc. Totuşi, aceste clădiri măreţe vor ajunge un morman de cenuşă, la fel cum a pierit Sodoma în flăcările răzbunării lui Dumnezeu. […] Mândria oamenilor va fi înmormântată împreună cu comorile adunate prin fraudă. Dumnezeu va răzbuna văduvele şi orfanii lipsiţi de hrană şi îmbrăcăminte, care au strigat către El, cerându-I să-i salveze de asuprire şi abuzuri.
A sosit timpul când lumea va suferi o durere pe care niciun balsam omenesc nu o va putea vindeca. Monumentele cu care se flatează măreţia omenească vor fi doborâte la pământ chiar înainte de marea nimicire care vine asupra lumii.
Noi putem să scăpăm de pedepsele care vin asupra pământului, numai dacă suntem îmbrăcați în haina neprihănirii lui Hristos. – Solii alese, cartea 3, pp. 418–419

Ar putea oare aceia a căror viaţă a fost trăită în răzvrătire faţă de Dumnezeu să fie duși deodată în ceruri și să fie martori la acea stare sfântă de desăvârșire, care există acolo din veșnicie […]? Pot oare aceia ale căror inimi sunt pline de ură faţă de Dumnezeu, faţă de adevăr și sfinţenie să se amestece cu mulţimea cerească și să se alăture cântărilor de laudă? […] Nu, nicidecum! […] O viaţă de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu i-a făcut nepotriviţi pentru cer. Curăţia, sfinţenia și pacea Lui i-ar chinui; slava lui Dumnezeu ar fi pentru ei un foc mistuitor. Ar dori să fugă din acel loc sfinţit. Ar alege mai degrabă distrugerea, ar vrea să se ascundă de faţa Aceluia care a murit pentru a-i răscumpăra. Soarta lor este deci hotărâtă prin alegerea proprie. Excluderea lor din ceruri este urmarea exercitării voinţei lor și este dreaptă și plină de milă din partea lui Dumnezeu. – Tragedia veacurilor, pp. 542–543

Vineri, 19 martie

Pentru studiu suplimentar:
Harul uimitor al lui Dumnezeu, „O bunăvoință de neegalat”, p. 161 (2 iunie).