„Mângâiați pe poporul Meu!”

Sabat după-amiază, 13 februarie

În zilele cele mai întunecate ale luptei ei îndelungate cu răul, bisericii lui Dumnezeu i-au fost date descoperiri cu privire la planul cel veșnic al lui Iehova. Poporului Său i-a fost îngăduit să privească dincolo de încercările prezentului la biruințele viitorului și, când lupta se va sfârși, cei răscumpărați vor intra în stăpânirea țării făgăduite. Aceste viziuni ale slavei viitoare, scene descrise de mâna lui Dumnezeu, să fie scumpe bisericii Sale de astăzi, când lupta veacurilor se apropie cu repeziciune de încheiere, iar binecuvântările făgăduite sunt gata să de împlinească în curând în toată plinătatea lor. […]
[…] În curând Îl vom vedea pe Acela în care sunt concentrate speranțele noastre de viața veșnică. Și, în fața Sa, încercările și suferințele vieții acesteia vor părea o nimica toată. „Nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în gând.” „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. «Încă puţină, foarte puţină vreme», şi «Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.»” [… ]
Priviți în sus, priviți în sus și lăsați credința voastră să crească mereu. Faceți ca această credință să vă călăuzească pe calea cea îngustă care duce prin porțile cetății în marele viitor de slavă, un viitor fără seamăn, nemărginit, nemăsurat, care este pregătit pentru cei răscumpărați. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 372 (30 decembrie)

Multe au fost soliile de mângâiere date bisericii prin prorocii din vechime. „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu” (Isaia 40:1), a fost solia dată lui Isaia din partea lui Dumnezeu și, odată cu ea, i-au fost date vedenii care au fost nădejdea și bucuria celor credincioși în toate veacurile care au urmat. Disprețuiți de oameni, prigoniți, părăsiți, copiii lui Dumnezeu din toate timpurile au fost susținuți totuși prin făgăduințele Sale sigure. Prin credință, au privit înainte la vremea când El Își va împlini față de biserica Sa asigurarea: „Te voi face o podoabă veșnică, o pricină de bucurie pentru oameni, din neam în neam” (Isaia 60:15). – Profeți și regi, pp. 722–733

Prezența Tatălui L-a înconjurat pe Hristos și nimic nu L-a lovit în afară de ceea ce a îngăduit iubirea Sa infinită, pentru binecuvântarea lumii. Acesta era izvorul mângâierii Sale, acesta este și al nostru. Cel care este umplut cu Duhul lui Hristos rămâne în Hristos. Orice ar veni asupră-i vine de la Mântuitorul, care îl înconjoară cu prezența Sa. Nimic nu îl poate atinge dacă Domnul nu aprobă. Toate suferințele și necazurile noastre, toate ispitele și încercările, toate întristările și durerile, toate persecuțiile și privațiunile, pe scurt, toate lucrează împreună pentru binele nostru. Toate experiențele și împrejurările sunt lucrătorii lui Dumnezeu prin care binele ajunge la noi. – Divina vindecare, p. 488–489

Duminică, 14 februarie: Mângâiere pentru viitor

Mândria Asiriei și căderea ei trebuie să fie un exemplu până la sfârșitul timpului. În ce privește națiunile pământului de astăzi, care, în mândrie și aroganță, se aliniază împotriva Sa, Dumnezeu întreabă: „Cu cine poți fi asemuit tu în slavă și în mărime între copacii Edenului? Totuși, vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adâncimile pământului” (Ezechiel 31:18).
„Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului și cunoaște pe cei ce se încred în El. Dar cu niște valuri ce se varsă peste mal, va nimici” pe toți aceia care caută să se înalțe mai presus de Cel Preaînalt (Naum 1:7,8). – Profeți și regi, p. 366

Cea mai fericită inimă este inima în care locuiește Hristos ca oaspete permanent. Este cel mai mult binecuvântată casa în care evlavia este principiul conducător. […] În atelierul în care locuiesc pacea și prezența cerească a Domnului Hristos, lucrătorii vor fi oamenii cei mai vrednici de încredere, cei mai credincioși și mai eficienți. Acolo vor fi văzute temerea de Dumnezeu și iubirea față de El.
În lumea aceasta, nu există mângâiere sau fericire fără Hristos. Să-L recunoaștem pe El ca Prietenul și Mântuitorul nostru. […] El are un farmec fără asemănare. O, să trăim în felul acesta scurta perioadă de probă și astfel vom domni împreună cu El de-a lungul veacurilor fără sfârșit ale eternității! – My Life Today, p. 157.

Este privilegiul tău să ai o încredere deplină, sigură și nobilă în dragostea lui Isus pentru mântuire, să spui: El mă iubește, El mă primește, mă voi încrede în El, căci Și-a dat viața pentru mine. Nimic nu risipește îndoiala așa cum o face cunoașterea caracterului lui Hristos. Domnul spune: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”, adică nu există nicio posibilitate ca Eu să-l alung, deoarece Mi-am dat cuvântul că îl voi primi. Crede-L pe Hristos pe cuvânt și buzele tale să declare că ai câștigat biruința!
Oare este adevărat ce spune Isus? Intenționează El să exprime exact ce spune? Răspunde în mod hotărât: Da, fiecare cuvânt. După ce ai decis să răspunzi în felul acesta, cere cu credință împlinirea fiecărei făgăduințe și primește binecuvântarea oferită de El, căci aceasta este credința care dă viață sufletului. Chiar dacă simți că ești cel mai slab și mai nedemn de încredere dintre copiii lui Dumnezeu, fii convins că Domnul Isus este credincios față de tine. Când ai încredere, întunericul și îndoielile care se adună și te învăluie se întorc asupra arhiamăgitorului care le-a provocat. Când Îl crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, tu însuți poți fi o mare binecuvântare. Trebuie să ai încredere în El, chiar dacă simți că îndemnul lăuntric de a rosti cuvinte de neîncredere este puternic. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 517

Timpul de încercare și de groază din faţa noastră va cere o credinţă care să suporte oboseala, amânarea și foamea – o credinţă care nu va slăbi, chiar dacă va fi aspru încercată. Tuturor le este oferit timp de har ca să se pregătească pentru vremea aceea. Iacov a biruit pentru că a fost stăruitor și hotărât. Biruinţa lui este o dovadă a puterii rugăciunii stăruitoare. Toţi aceia care se vor prinde de făgăduinţele lui Dumnezeu așa cum a făcut el și vor fi sinceri și stăruitori așa cum a fost el vor reuși asemenea lui. […] Când valurile disperării pe care nicio limbă nu o poate exprima se revarsă peste cei care se roagă, foarte puţini sunt acei care se prind cu credinţă statornică de făgăduinţele lui Dumnezeu. – Tragedia veacurilor, p. 621

Luni, 15 februarie: „Pregătiți calea Domnului”

Pe vremuri, când un împărat călătorea printr-o parte mai puţin umblată din împărăţia lui, o ceată de oameni mergea înaintea trăsurii, ca să niveleze ridicăturile şi să astupe gropile, ca împăratul să poată călători în siguranţă şi fără nicio piedică. Acest obicei este folosit de profet pentru a ilustra lucrarea Evangheliei. „Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate.” Când Duhul lui Dumnezeu, cu minunata Lui putere de redeşteptare, atinge sufletul, El face ca mândria omenească să se plece. Plăcerea, poziţia şi puterea omenească sunt socotite ca fiind fără valoare. „Izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu”, sunt răsturnate şi orice gând este făcut „rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). Atunci umilinţa şi iubirea gata de sacrificiu, care sunt atât de puţin apreciate de oameni, sunt puse mai presus, ca fiind cele mai de valoare. Aceasta este lucrarea Evangheliei, din care face parte şi solia lui Ioan. – Hristos, Lumina lumii, p. 135

Care este lucrarea noastră? Aceeaşi cu cea încredinţată lui Ioan Botezătorul, despre care citim: „În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeei. El zicea: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.» Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: «Iată glasul celui ce strigă în pustie: ’Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările!’»” (Matei 3:1-3). […]
Cuvântul Domnului pentru noi este: „Pocăiţi-vă! Pregătiţi calea pentru o redeşteptare a lucrării Mele!” […]
În calea avansării lucrării lui Dumnezeu vor apărea obstacole, dar nu vă temeţi! Dumnezeul nostru, care Îşi ţine legământul, uneşte cu omnipotenţa Sa de Împărat al împăraţilor blândeţea şi grija unui păstor plin de milă. Nimic nu poate sta în calea Sa. Puterea Lui este absolută şi ea este garanţia împlinirii sigure a făgăduinţelor făcute poporului Său. […] Bunătatea şi dragostea Lui sunt infinite, iar legământul Său este de neschimbat. – Mărturii, vol. 8, pp. 9–10

Voltaire cel necredincios a spus odată cu îngâmfare: „M-am săturat să-i tot aud pe oameni repetând că doisprezece bărbaţi au întemeiat religia creștină. Voi dovedi că un singur om este destul pentru a o distruge.” Au trecut generaţii întregi de la moartea lui. Milioane de oameni s-au unit în lupta împotriva Bibliei. Dar este departe de a fi distrusă, căci, acolo unde în vremea lui Voltaire erau o sută, acum sunt zeci de mii, mai mult, sute de mii de exemplare ale Cărţii lui Dumnezeu. Un reformator din primele veacuri afirma cu privire la biserica creștină: „Biblia este o nicovală de care s-au spart multe ciocane.” Domnul zice: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere și pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o voi osândi” (Isaia 54:17).
„Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac” (Isaia 40:8). Tot ce este clădit pe autoritatea omului va fi dărâmat, dar ceea ce este întemeiat pe stânca neclintită a Cuvântului lui Dumnezeu va rămâne pentru veșnicie. – Tragedia veacurilor, p. 288

Marți, 16 februarie: Începutul evanghelizării

Pământul este învăluit de întunericul unei înțelegeri greșite a lui Dumnezeu. Oamenii nu mai știu cum este caracterul Său. Acesta este înțeles și interpretat greșit. În acest timp, trebuie să fie proclamată o solie din partea lui Dumnezeu, o solie a cărei influență aduce lumină și a cărei putere este mântuitoare. Caracterul Său trebuie făcut cunoscut. Lumina slavei Sale, a bunătății, a harului și adevărului Său trebuie să fie răspândită în întunericul lumii.
Aceasta este lucrarea descrisă de profetul Isaia în cuvintele: „Suie-te pe un munte înalt ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme și spune cetăților lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru! Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere și poruncește cu brațul Lui. Iată că plata este cu El și răsplătirile vin înaintea Lui»” (Isaia 40:9,10). – Parabolele Domnului Hristos, p. 415

Lucrarea neegoistă a creștinilor din trecut trebuie să ne fie nouă pildă și inspirație. Membrii bisericii lui Dumnezeu trebuie să fie plini de râvnă pentru lucruri bune, fără ambiții lumești și să calce pe urmele Aceluia care mergea din loc în loc, făcând bine. Cu inimi pline de simpatie și împreunăsimțire, ei trebuie să lucreze pentru cei care au nevoie de ajutor, făcându-le cunoscută păcătoșilor iubirea Mântuitorului. O asemenea lucrare cere eforturi neobosite, dar aduce o răsplată bogată. Cei care se angajeaz în această lucrare cu inimi sincere vor vedea suflete câștigate la Mântuitorul, căci influenței care însoțește practica aducerii la îndeplinire a însărcinării divine nu-i poate rezista nimeni.
Nu numai asupra predicatorilor consacrați stă răspunderea de a merge și a împlini această însărcinare. Oricine L-a primit pe Hristos este chemat să lucreze pentru mântuirea semenilor săi. „Și Duhul și Mireasa zic: «Vino!» Și cine aude să zică: «Vino!»” (Apocalipsa 22:17). Însărcinarea de a da glas acestei invitații cuprinde întreaga biserică. Fiecare persoană care a primit invitația trebuie să facă să răsune ecoul soliei pe dealuri și prin văi, zicând: „Vino!”. – Faptele apostolilor, pp. 109–110

„El Îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară din staul… şi oile merg după El, pentru că Îi cunosc glasul.” Păstorul oriental nu sileşte oile la drum. El nu foloseşte forţa sau frica, ci, mergând înainte, le cheamă. Ele îi cunosc glasul şi ascultă de chemarea lui. Tot astfel face şi Mântuitorul, ca Păstor, cu oile Sale. […]
După cum păstorul merge înaintea oilor, dând mai întâi el piept cu greutăţile drumului, tot astfel procedează şi Domnul Isus cu poporul Său. „După ce Şi-a scos toate oile, merge înaintea lor.” Calea către cer este sfinţită de urmele paşilor Mântuitorului. Cărarea poate fi prăpăstioasă şi aspră, dar Isus a mers pe calea aceasta; picioarele Sale au călcat şi îndoit spinii pentru a face calea mai uşoară pentru noi. Orice povară pe care suntem chemaţi să o purtăm a fost purtată mai înainte de El. – Hristos, Lumina lumii, p. 480

Miercuri, 17 februarie: Creatorul cel plin de îndurare

Nici oamenii cu mintea cea mai pătrunzătoare nu pot înțelege tainele lui Iehova așa cum se arată ele în natură. Inspirația divină pune multe întrebări la care nici cel mai înțelept învățat nu poate răspunde. Aceste întrebări n-au fost puse pentru ca noi să găsim un răspuns, ci pentru a ne atrage atenția asupra tainelor adânci ale lui Dumnezeu și a ne învăța că înțelepciunea noastră este limitată și că, în ceea ce întâlnim în viața de zi cu zi, există multe lucruri care trec dincolo de puterea de înțelegere a ființelor limitate.
Scepticii refuză să creadă în Dumnezeu pentru că nu pot să înțeleagă puterea infinită prin care Se descoperă El. Însă Dumnezeu trebuie recunoscut tot atât de bine prin ceea ce nu dezvăluie despre Sine, cum este recunoscut prin cele descoperite înțelegerii noastre limitate. Atât în revelația divină, cât și în natură, Dumnezeu a lăsat taine care să ne suscite credința. Şi așa și trebuie să fie. Putem fi într-o continuă căutare, punându-ne mereu întrebări, învățând mereu, și totuși, dincolo de acestea, se întinde infinitul. – Divina vindecare, p. 431

Acela care L-a ales pe Hristos s-a unit cu o putere pe care nu o poate învinge nicio armată condusă de de înţelepciunea sau de tăria omenească. […]
„«Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?» zice Cel Sfânt. «Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte. … Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc»” (Isaia 40:25-31). – Mărturii, vol. 8, pp. 39–40

Domnul le spune oamenilor să-și ridice ochii spre cer. Priviți-L în minunăția cerului înstelat. [Isaia 40:26, citat.] Noi nu trebuie doar să privim cerul, ci să luăm seama la lucrările Domnului. El dorește să cercetăm lucrările infinitului și, din acest studiu, să învățăm să Îl iubim, să Îl respectăm și să ascultăm de El. Cerul și pământul cu comorile lor ne prezintă lecții despre iubirea lui Dumnezeu, despre purtarea Sa de grijă și despre puterea Lui. […]
[…] Dumnezeu le cere ființelor pe care le-a creat să-și întoarcă privirea de la confuzia și încurcăturile din jurul lor și să admire lucrările mâinilor Lui. Corpurile cerești merită să fie contemplate. Dumnezeu le-a făcut pentru folosul omului și, când studiem lucrările Sale, îngerii Domnului vor fi lângă noi ca să ne ilumineze mintea și să ne apere de amăgirile lui Satana. Când priviți la măreția lucrurilor pe care le-a făcut Dumnezeu, lăsați inima voastră cea plină de mândrie și nebunie să își simtă inferioritatea și dependența de El! Când veți medita la aceste lucruri, vă veți da seama de bunătatea și mila lui Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 4, p. 1145

Joi, 18 februarie: Problema idolatriei

Respingând adevărul, oamenii Îl resping pe Autorul lui. Călcând Legea lui Dumnezeu, ei neagă autoritatea Legiuitorului. Este tot atât de ușor să faci un idol din învăţăturile și teoriile rătăcite cum este să modelezi un idol din lemn sau din piatră. Reprezentând greșit atributele divine, Satana îi conduce pe oameni să și-L imagineze pe Dumnezeu într-un fel neadevărat. În viaţa multora, un idol filozofic este întronat în locul lui Iehova, în timp ce viul Dumnezeu, așa cum este descoperit în Cuvântul Său, în Hristos și în lucrările creaţiunii, este slujit doar de puţini. Mii de oameni zeifică natura, în timp ce Îl leapădă pe Creatorul și Dumnezeul naturii. Deși într-o formă diferită de cum exista în vechiul Israel din zilele lui Ilie, idolatria există și în lumea creștină de astăzi. Dumnezeul multora dintre pretinșii oameni înţelepţi, filozofi, poeţi, politicieni, ziariști – dumnezeul lumii moderne, al multor colegii și universităţi, chiar și al unor instituţii teologice – este doar cu puţin mai bun decât Baal, zeul-soare al Feniciei. – Tragedia veacurilor, p. 583

Orice închinare la idoli este adulter spiritual. Porunca a doua, care interzice închinarea la idoli, este și o poruncă ce ne cere să ne închinăm lui Dumnezeu și să-I slujim numai Lui. Domnul este un Dumnezeu gelos. El nu Se va lăsa batjocorit. El a arătat cum trebuie să ne închinăm Lui. El urăște idolatria, pentru că ea are o putere corupătoare. Ea coboară mintea și conduce la senzualitate și la tot felul de păcate. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 1, p. 1106

Acela care cercetează inima doreşte să îi câștige pe copiii Săi de la orice formă de idolatrie. Cuvântul lui Dumnezeu, cartea binecuvântată a vieţii, să ocupe mesele care acum sunt ocupate de ornamentele inutile. Cheltuiţi-vă banii cumpărând cărţi care vor fi nişte metode de iluminare a minţii cu privire la adevărul prezent. Timpul pe care îl irosiţi cu mutarea şi ştersul prafului de pe nenumăratele obiecte din casa voastră ar putea fi petrecut scriind câteva rânduri către prieteni, trimițând ziare şi broşuri sau cărţi mici cuiva care nu cunoaşte adevărul. Primiţi Cuvântul Domnului ca pe comoara înțelepciunii şi a dragostei infinite. Acesta este ghidul care ne arată calea spre cer. El Îl evidenţiază pe Mântuitorul care iartă, spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).
Oh, ce bine ar fi dacă aţi cerceta Scripturile cu inimi pline de rugăciune şi de un spirit de predare faţă de Dumnezeu! Oh, cum ar trebui să vă cercetați inima ca şi când aţi privi-o cu o lumină aprinsă şi să descoperiți şi să rupeți firul cel mai firav care vă leagă de obiceiurile lumeşti care vă abat gândurile de la Dumnezeu! Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă arate fiecare practică şi fiecare obicei care vă abat gândurile şi simţămintele de la El. Dumnezeu i-a dat omului Legea Sa sfântă ca măsură a Sa pentru caracterul omului. Prin Legea aceasta, puteţi să vedeţi şi să biruiţi fiecare defect din caracterul vostru. Puteţi să vă despărţiţi de orice idol şi să vă legaţi de tronul lui Dumnezeu prin lanţul de aur al harului şi al adevărului. – Solii alese, cartea 2, p. 318

Vineri, 19 februarie

Pentru studiu suplimentar:
Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, cap. „Un privilegiu înalt”; Mărturii, vol. 1, pp. 608–609 (din cap. „Conflicte și biruință”).