Calea cea grea

Sabat după-amiază, 16 ianuarie

Fraţilor, împreună cu preaiubitul Ioan, vă îndemn să „vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”. […] Ne putem adresa Lui cu numele scump de „Tatăl nostru”, care este un semn al afecţiunii noastre faţă de El şi o garanţie a preţuirii Sale pentru noi şi a duioşiei Sale faţă de noi. […]
Toată dragostea părintească ce a trecut din generaţie în generaţie prin canalul inimilor omeneşti, toate izvoarele de duioşie şi de afecţiune care s-au deschis în sufletele oamenilor nu sunt decât ca nişte mici pârâiaşe faţă de oceanul nemărginit atunci când sunt comparate cu iubirea infinită şi inepuizabilă a lui Dumnezeu. Limba nu poate să o exprime; pana nu o poate zugrăvi. Poţi să meditezi asupra ei în fiecare zi a vieţii tale. În străduinţa de a înţelege dragostea şi compasiunea Tatălui ceresc, poţi să cercetezi Scripturile în mod sincer şi stăruitor pentru a le înţelege, poţi să faci apel la toată puterea şi capacitatea pe care Dumnezeu ţi le-a dat, şi totuşi, dincolo de acestea, rămâne o infinitate. Poţi studia veacuri întregi această dragoste, dar nu vei putea înţelege niciodată pe deplin lungimea şi lărgimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Dumnezeu, manifestate prin faptul că L-a dat pe Fiul Său să moară pentru lume. Nici veşnicia nu va putea să o descopere pe deplin. Şi totuşi, studiind Biblia şi meditând la viaţa lui Hristos şi la planul de mântuire, aceste teme măreţe se vor deschide tot mai mult înţelegerii noastre. – Mărturii, vol. 5, pp. 739–740

Noi trebuie să ne punem toată încrederea în Dumnezeu. El va fi un ajutor prezent oricând în vreme de nevoie. Să ne încredem în Domnul și să credem făgăduințele Sale. El ne va asculta. Doar să credem. Căpetenia mântuirii noastre nu ne va lăsa singuri la cârma bărcii vieții noastre. Vom avea ajutor și înțelepciune de la El exact atunci când El vede că avem nevoie. – Letter 24, December 18, 1882

Într-o viaţă cu totul devotată pentru binele altora, Mântuitorul a considerat că este necesar să Se retragă din oboselile călătoriei și din mijlocul gloatei care-L urma în fiecare zi. El trebuia să Se retragă dintr-o viaţă de neîncetată activitate și din contactul cu nevoile omenești, pentru a căuta un loc liniștit și o comuniune neîntreruptă cu Tatăl Său. Fiind una cu noi, părtaș la nevoile și slăbiciunile noastre, El era cu totul dependent de Dumnezeu și, în locul tainic al rugăciunii, căuta putere divină ca să poată merge mai departe înarmat pentru a-Și împlini datoria și pentru a înfrunta încercările. Într-o lume de păcat, Isus a avut de suportat lupte și chinuri sufletești. În comuniunea cu Dumnezeu, El a putut să Se despovăreze de întristările care Îl zdrobeau. Aici, El găsea mângâiere și bucurie.
În Hristos, strigătul omenirii ajungea la Părintele milei nemărginite. Ca om, înălţa cereri la tronul lui Dumnezeu până când natura Sa omenească era încărcată de un curent ceresc, care trebuia să lege natura omenească de cea dumnezeiască. Printr-o continuă comuniune, El a primit viaţă de la Dumnezeu, ca să poată da viaţă lumii. Experienţa Lui trebuie să fie și experienţa noastră. – Hristos, Lumina lumii, pp. 362–363

Duminică, 17 ianuarie: O profeție împlinită

În nădejdea aceasta, a unei moșteniri sigure pe pământul cel nou, s-au bucurat primii creștini, chiar în timp de încercări severe și de necazuri. „Voi vă bucurați mult”, scrie Petru, „măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.”
Cuvintele apostolului au fost scrise pentru învățătura credincioșilor din toate veacurile și au o deosebită însemnătate pentru aceia care trăiesc în vremea când „sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape”. Îndemnurile și avertizările sale, precum și cuvintele lui pline de credință și curaj sunt necesare fiecărui suflet care vrea să-și păstreze credința nezguduită „până la sfârșit” (Evrei 3:14).
Apostolul a căutat să-i învețe pe credincioși cât de important este să-ți ții mintea în frâu ca să nu rătăcească, ocupându-se de subiecte neîngăduite, sau să-și irosească puterile cu teme ușuratice. Cei care nu vor să ajungă pradă amăgirilor lui Satana trebuie să păzească bine intrările sufletului; ei trebuie să se ferească a citi, a vedea sau a auzi ceva care ar da naștere la gânduri necurate. Mintea nu trebuie lăsată să se oprească la întâmplare asupra oricărui subiect pe care l-ar sugera vrăjmașul sufletelor. Inima trebuie să fie în mod credincios străjuită, căci, de nu, răutățile din afară vor trezi răutățile dinăuntru și sufletul va rătăci în întuneric. – Faptele apostolilor, pp. 517–518

„Ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5:4). Credința este cea care ne face în stare să privim dincolo de prezent, cu toate răspunderile și grijile lui, spre marele viitor, când va deveni clar tot ce ne pune în încurcătură acum. Credința Îl vede pe Domnul Isus stând la dreapta lui Dumnezeu ca Mijlocitor al nostru. Credința privește casele pe care Domnul Hristos S-a dus să le pregătească pentru cei care Îl iubesc. Credința vede mantia și coroana care sunt pregătite pentru cel biruitor și aude cântecul celor răscumpărați. […]
Credința nu este un sentiment. „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Adevărata credință nu este asociată în niciun fel cu încumetarea. Numai cel care are adevărata credință este ferit de încumetare, deoarece încumetarea este contrafacerea lui Satana pentru credință.
Credința cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu și aduce roade prin ascultare. […] Adevărata credință se întemeiază pe făgăduințele și asigurările Scripturii. – Slujitorii Evangheliei, pp. 250–260

Luați Cuvântul lui Hristos ca pe o garanție pentru voi. Oare nu v-a invitat Domnul să veniți la El? Să nu vă permiteți niciodată să vorbiți cu descurajare şi fără speranţă. Dacă veți face așa, veți pierde mult. Privind la aparențe și lamentându-vă când vin dificultăți și sunteți apăsați de necazuri, dovediți că aveţi o credință slabă și bolnavă. Trebuie să vorbiți și să lucrați ca și când credința voastră ar fi invincibilă. Domnul este bogat în resurse, deoarece lumea este a Lui. Priviți spre cer prin credință! Priviți la Acela care are lumina, puterea și eficiența!
În credința adevărată există o voioșie, o statornicie în principii și o fermitate în atingerea scopului propus, pe care nici timpul, nici oboseala nu le pot slăbi. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 146–147

Luni, 18 ianuarie: Consecințe previzibile

„Domnul a smerit pe Iuda” din cauza unei călcări continue a Legii. În această vreme de strâmtorare, Ahaz, în loc să se pocăiască, „a păcătuit și mai mult împotriva Domnului”, căci „a adus jertfă dumnezeilor Damascului” […] (2 Cronici 28:19,22,23).
Când regele apostat s-a apropiat de încheierea domniei, a poruncit să fie închise porțile templului. Slujbele sfinte au fost întrerupte. Candelele nu mai erau aprinse înaintea altarului. Nu mai erau aduse jertfe pentru păcatele poporului. Tămâia frumos mirositoare nu se mai înălța către cer la vremea jertfei de dimineață și de seară. Golind curțile Casei Domnului și încuindu-i porțile, locuitorii cetății necredincioase au ridicat cu îndrăzneală altare la colțurile străzilor, prin tot Ierusalimul, pentru închinarea la zeitățile păgâne. Păgânismul se părea că biruise; puterile întunericului aproape dominau. – Profeți și regi, p. 330

Din ridicarea și căderea popoarelor, așa cum sunt redate în cărțile lui Daniel și Apocalipsa, trebuie să învățăm cât de fără valoare este slava exterioară și lumească. Cum a trecut Babilonul, cu toată puterea și măreția lui, cum lumea n-a mai văzut niciodată – putere și măreție care pentru oamenii din zilele acelea păreau atât de statornice și de dăinuitoare, dar din care nu a mai rămas nimic! Ca „floarea ierbii” (Iacov 1:10) a pierit. […] Și așa se duc toate care nu Îl au pe Dumnezeu ca temelie! Numai ceea ce este legat de planul Său și manifestă caracterul Său poate dăinui. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care le cunoaște lumea noastră.
Un studiu atent al desfășurării planului lui Dumnezeu în istoria popoarelor și în descoperirea lucrurilor viitoare ne va ajuta să apreciem la adevărata valoare cele văzute și cele nevăzute și să învățăm care este scopul adevărat al vieții. – Profeți și regi, p. 548

Fiecare trebuie să caute personal, prin rugăciune arzătoare, să cunoască pentru sine Cuvântul lui Dumnezeu și apoi să-l trăiască. Numai punându-și zilnic încrederea în Dumnezeu, și nu în brațul de carne, va dobândi orice suflet experiența esențială pentru a răspunde rugăciunii Domnului Isus: Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). […] În toate treburile voastre vremelnice, în toate îngrijorările și neliniștile voastre, slujiți Domnului! Nu vă puneți încrederea în cei mari, nici în fiii oamenilor numai pentru că se poate să fie în poziții de încredere. Domnul a unit inima voastră cu a Lui. Dacă Îl iubiți și sunteți primiți în slujba Lui, aduceți la Domnul toate poverile voastre, atât publice, cât și personale, și încredeți-vă în El. Astfel, veți avea o experiență personală, o convingere că El este prezent și este gata să asculte rugăciunea voastră pentru înțelepciune și instruire, care vă va da siguranță și încredere în bunăvoința Domnului de a vă ajuta în încurcăturile voastre. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 82 (14 martie)

Marți, 19 ianuarie: Ce mesaj este într-un nume?

Porunca Domnului „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” (2 Corinteni 6:14) nu se referă numai la căsătoria creştinilor cu oameni lipsiţi de evlavie, ci la toate asocierile în care părţile sunt într-o legătură strânsă şi în care este nevoie de armonie în spirit şi acţiune. Domnul i-a dat lui Israel o poruncă specială, de a fi separat de cei ce se închinau la idoli. Israeliţii nu trebuiau să intre în legături de căsătorie cu păgânii sau să formeze vreo organizaţie împreună cu ei. „Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău. Dimpotrivă, să le dărâmaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti şi să le trântiţi la pământ idolii. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul Se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos” (Exodul 34:12-14).
„Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri… Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui” (Deuteronomul 7:6-9). – Solii alese, cartea 2, p. 122

Noi ne cunoaştem foarte puţin propria inimă şi suntem prea puţin conştienţi de nevoia noastră după îndurarea lui Dumnezeu. De aceea nutrim atât de puţin din acea dulce compasiune pe care o manifestă Isus faţă de noi şi pe care ar trebui să o manifestăm şi noi unul faţă de altul. Nu trebuie să uităm că fraţii noştri sunt nişte muritori la fel de slabi şi de plini de greşeli ca şi noi. Să presupunem că un frate, din cauza lipsei de veghere, a fost biruit de ispită şi, contrar comportamentului său obişnuit, a făcut o anumită greşeală. Ce atitudine vom adopta faţă de el? Din Biblie aflăm că oamenii pe care i-a folosit Dumnezeu pentru a face lucrări importante şi bune au comis păcate grave. Domnul nu i-a lăsat nemustraţi, nici nu a renunţat la aceşti slujitori ai Săi. Când s-au pocăit, El i-a iertat cu îndurare, le-a descoperit prezenţa Sa şi a lucrat prin ei. O, de ar aprecia sărmanii muritori plini de slăbiciuni cât de multă nevoie au de milă şi de răbdare din partea lui Dumnezeu şi a fraţilor lor! O, de ar fi atenţi atunci când îi judecă şi îi condamnă pe alţii! – Mărturii, vol. 5, pp. 246–247

Cât de mare este îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu față de păcătoși! Filistenii idolatri și israeliții decăzuți gustaseră la fel din darurile îndurărilor Sale. Miile de dovezi ale harului Său au căzut în liniște pe cărarea oamenilor nerecunoscători și răzvrătiți. Fiecare binecuvântare le vorbea despre Dătător, dar ei rămâneau reci față de iubirea Lui. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu a fost foarte mare față de fiii oamenilor, dar, atunci când în mod recalcitrant au stăruit în nepocăința lor, El Și-a retras mâna ocrotitoare. Ei au refuzat să asculte de glasul lui Dumnezeu în lucrările creațiunii Sale, de avertizările, sfaturile și mustrările Cuvântului Său și astfel El a fost nevoit să le vorbească prin judecățile Sale. – Patriarhi și profeți, pp. 587–588

Miercuri, 20 ianuarie: „De Domnul să vă temeți”

Lucrarea noastră este să proclamăm lumii soliile celor trei îngeri. În îndeplinirea îndatoririlor noastre nu trebuie să-i disprețuim pe dușmanii noștri, dar nici să ne temem de ei. […]
[…] Punându-ne încrederea în Dumnezeu, trebuie să mergem continuu înainte, făcând lucrarea cu altruism, în smerită dependență de El, încredințându-ne pe noi, prezentul și viitorul nostru providenței Sale înțelepte și păstrând cu tărie încrederea noastră de la început până la sfârșit, amintindu-ne că nu datorită meritelor noastre am primit binecuvântările Cerului, ci datorită meritelor Domnului Hristos și harului îmbelșugat al lui Dumnezeu pe care l-am primit prin credința în El. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 196 (6 iulie)

Umilința lui Solomon, la vremea când a început să ducă poverile statului, atunci când a recunoscut înaintea lui Dumnezeu: „… eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat” (1 Împărați 3:7), dragostea lui adâncă față de Dumnezeu, respectul lui profund pentru lucrurile sfinte, neîncrederea în sine, precum și faptul că Îl înălța cu adevărat pe Creatorul infinit – toate aceste trăsături de caracter, cu adevărat demne de urmat, s-au văzut în lucrările legate de dedicarea templului când, în timpul rugăciunii sale de consacrare, a îngenuncheat în poziția umilă a unuia care cere. Astăzi, urmașii lui Hristos să se ferească de tendințele de a pierde spiritul de respect și de teamă sfântă. Scripturile îi învață pe oameni cum să se apropie de Făcătorul lor – cu umilință și cu temere, prin credință într-un Mijlocitor divin. – Profeți și regi, p. 47

Fiecare suflet este atât de bine cunoscut de Isus, ca și când ar fi singurul pentru care a murit Mântuitorul. Durerea fiecăruia Îi mișcă inima. Strigătul de ajutor ajunge la urechile Lui. El a venit pentru a-i atrage pe toţi oamenii la Sine. El le zice: „Urmaţi-Mă”, iar Duhul Său lucrează asupra inimii lor, pentru a-i atrage să vină la El. Mulţi nu se lasă atrași. Isus știe cine sunt aceștia. El știe, de asemenea, și cine primește cu voie bună chemarea Sa și este gata să vină sub supravegherea Sa de păstor. El zice: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine.” El are grijă de fiecare în parte, ca și cum n-ar mai fi alta pe faţa pământului. […]
Nu teama de pedeapsă sau nădejdea răsplătirii veșnice îi face pe ucenicii lui Hristos să-L urmeze. Ei privesc iubirea neîntrecută a lui Hristos, descoperită în timpul vieţii Sale pe pământ, de la staulul din Betleem până la crucea de pe Golgota, și privirea Lui atrage, liniștește și supune sufletul. În inima celor care privesc se aprinde iubirea. Ei aud glasul Lui și-L urmează. – Hristos, Lumina lumii, p. 480

Joi, 21 ianuarie: Negură și necaz

Mulți cercetează spiritismul din simplă curiozitate. Ei nu cred într-adevăr în el și s-ar da înapoi îngroziți la gândul că ar putea deveni spiritiști. Dar se aventurează pe un teren interzis și periculos. Când sunt prinși în capcanele amăgitorului, simt că sunt în puterea aceluia care face din slujitorii lui cei mai josnici sclavi și nimic nu-i mai poate elibera decât puterea Lui Dumnezeu. Unica noastră siguranță este să ne încredem în mod absolut în învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și să o urmăm cu credincioșie. Biblia este singura care trasează calea cea îngustă care evită capcanele nimicirii. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 246 (26 august)

Satana face lumea să creadă că Biblia este o simplă ficțiune sau cel puțin o carte potrivită pentru perioada copilăriei omenirii, dar acum nu mai trebuie să fie luată în considerare, ci să fie dată la o parte ca fiind învechită. El susține că manifestările spiritiste au luat locul Cuvântului lui Dumnezeu. Spiritismul este un mijloc aflat în totalitate sub controlul lui și, prin intermediul său, poate face lumea să creadă ce vrea el. Satana pune în umbră, adică acolo unde vrea el, Cartea care urmează să-i judece atât pe el, cât și pe urmașii lui și Îl prezintă pe Mântuitorul lumii ca fiind doar un simplu om. […]
Profetul Isaia spune: „Dacă vi se zice însă: «Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc!», răspundeți: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii? La lege și la mărturie!» Căci, dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta” (Isaia 8:19,20). – Istoria mântuirii, pp. 396–397

Am văzut că, în curând, […] puterea lui Satana va crește și că unii dintre urmașii lui devotați vor avea puterea de a înfăptui minuni și chiar de a face să se coboare foc din cer înaintea oamenilor. […] Mi-a fost arătat timpul lui Moise și am văzut semnele și minunile pe care le-a împlinit Dumnezeu prin el înaintea lui Faraon, dintre care majoritatea au fost imitate de magicienii Egiptului, și că, exact înainte de izbăvirea finală a sfinților, Dumnezeu va lucra cu putere pentru poporul Său, iar acestor magicieni moderni li se va îngădui să imite lucrarea lui Dumnezeu.
Acel timp va veni curând și va trebui să ne prindem cu tărie de brațul puternic al lui Iehova, căci toate aceste semne mari și minuni nemaivăzute ale lui Satana au scopul de a-i amăgi pe cei din poporul lui Dumnezeu și de a-i birui. Mintea noastră trebuie să fie fixată asupra lui Dumnezeu și nu trebuie să ne temem de ceea ce se tem cei răi și să adorăm ce adoră ei, ci să fim curajoși și îndrăzneți pentru adevăr. Dacă ne-ar putea fi deschiși ochii, am vedea siluetele îngerilor răi în jurul nostru, străduindu-se să inventeze vreo modalitate nouă de a ne necăji și distruge. Și am vedea, de asemenea, îngeri ai lui Dumnezeu păzindu-ne de puterea lor, căci ochiul atent al lui Dumnezeu veghează întotdeauna pentru binele lui Israel și El Își va proteja și salva poporul, dacă aleșii Săi își vor pune încrederea în El. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), pp. 59–60

Vineri, 22 ianuarie

Pentru studiu suplimentar:
Patriarhi și profeți, capitolul „Spiritismul vechi și modern”.