Comentarii inspirate (st. 12)

Binecuvântările Sabatului

Sabat după-amiază, 12 decembrie

Sabatul ne îndreaptă gândurile spre natură și ne aduce în legătură cu Creatorul. În cântecul păsărelelor, în foșnetul pomilor, în muzica mării putem încă să auzim vocea Aceluia care a vorbit cu Adam în Eden, în răcoarea zilei. Când admirăm puterea Lui în natură, găsim mângâiere, deoarece Cuvântul care a creat toate lucrurile dă viaţă și fiinţei lăuntrice. Acela „care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric» ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4:6). …
Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci el a fost dat pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden și, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. „Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Atâta vreme cât există cerul și pământul, Sabatul va fi și mai departe un semn al puterii Creatorului. Și, atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi onorată de toţi cei care sunt sub soare. „În fiecare Sabat”, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni „să se închine înaintea Mea, zice Domnul” (Matei 5:18; Isaia 66:23). – Hristos, Lumina lumii, pp. 281–282

Dumnezeu le-a dat oamenilor acest memorial al puterii Lui creatoare, ca ei să-L poată descoperi în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne îndeamnă să contemplăm slava Creatorului, așa cum este dezvăluită în lucrurile create de El. Tocmai pentru că a dorit ca noi să procedăm astfel, Domnul Isus a legat învățăturile Sale prețioase de frumusețea lucrurilor din natură. Mai mult decât în oricare altă zi, în ziua sfântă de odihnă ar trebui să cercetăm soliile înscrise de Dumnezeu pentru noi în natură. Parabolele Mântuitorului ar trebui studiate în același cadru în care au fost rostite, pe câmp și în dumbrăvi, sub cerul liber, în locurile pline de iarbă și de flori. Pe măsură ce ne apropiem de inima naturii, Domnul Hristos ne face să simțim realitatea prezenței Sale și vorbește inimii noastre despre pacea și dragostea Lui. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 25–26

Câtă vreme faptul că El este Creatorul nostru continuă să fie motivul pentru care ne închinăm Lui, atâta vreme Sabatul va continua să fie semnul și memorialul Său. Dacă Sabatul ar fi fost păstrat pretutindeni, gândurile și afecțiunile omului ar fi fost îndreptate către Creator ca obiect al adorării și al închinării și niciodată n-ar fi fost vreun închinător la idoli, vreun ateu sau vreun necredincios. Păzirea Sabatului este un semn al credincioșiei față de adevăratul Dumnezeu, „Acela care a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor”. Urmează ca solia care le poruncește oamenilor să se închine lui Dumnezeu și să păzească poruncile Sale să le ceară în mod deosebit să păzească porunca a patra. – Tragedia veacurilor, p. 438

Duminică, 13 decembrie: Timp pentru contemplare

Iehova cel mare a pus temeliile pământului; El a îmbrăcat tot pământul în veșmântul frumuseții și l-a umplut cu tot felul de lucruri folositoare omului; El a creat toate minunățiile pământului și ale mării. În șase zile, lucrarea cea mare de creațiune a fost terminată. Și „Dumnezeu… S-a odihnit în ziua a șaptea de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Și Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse” (Geneza 2:2,3). Dumnezeu a privit cu satisfacție asupra lucrării mâinilor Sale. Totul era desăvârșit, vrednic de autorul divin, și El S-a odihnit, nu ca unul care era obosit, ci ca unul care era satisfăcut de roadele înțelepciunii și bunătății Sale și de manifestarea slavei Sale.
În Eden, Dumnezeu a instituit un monument de aducere-aminte a lucrării Sale de creațiune, punând binecuvântarea Sa asupra zilei a șaptea. Sabatul a fost dat lui Adam, părintele și reprezentantul întregii familii omenești. Observarea lui trebuia să fie un act de recunoaștere plină de mulțumire din partea tuturor celor ce aveau să locuiască pe suprafața pământului, că Dumnezeu a fost Creatorul lor și El este Suveranul lor legitim, că ei erau lucrarea mâinilor Lui și supuși ai autorității Sale. În acest fel, instituția Sabatului era în totul comemorativă și dată întregii omeniri. Nu era nimic în el care să umbrească sau să restrângă cumva aplicarea lui la vreun om.
Dumnezeu a văzut că Sabatul era esențial pentru om, chiar și în Paradis. El avea nevoie să-și lase deoparte propriile interese și ocupații, în una dintre cele șapte zile, ca să poată contempla mai profund lucrările lui Dumnezeu și să mediteze asupra puterii și bunătății Sale. El avea nevoie de Sabat ca să-i reamintească mai viu de Dumnezeu și să-i trezească mulțumirea pentru toate cele de care se bucura, pe care le avea și care veneau din mâna binefăcătoare a Creatorului. – Patriarhi și profeți, pp. 47–49

Mari binecuvântări sunt conţinute în păzirea Sabatului şi Dumnezeu doreşte ca ziua de Sabat să fie pentru noi o zi de bucurie. A fost bucurie la instituirea Sabatului. Dumnezeu a privit cu satisfacţie la lucrarea mâinilor Sale. Despre toate lucrurile pe care le făcuse, El a declarat că erau „foarte bune” (Geneza 1:31). Cerul şi pământul erau pline de bucurie. … Deşi păcatul a intrat în lume şi a stricat lucrarea Sa desăvârşită, Dumnezeu încă ne dă Sabatul ca un martor că Cel Atotputernic, infinit în bunătate şi în îndurare, a creat toate lucrurile. Tatăl nostru ceresc doreşte ca, prin păzirea Sabatului, să păstreze între oameni cunoştinţa despre Sine. El doreşte ca Sabatul să ne îndrepte mintea către El ca fiind Dumnezeul cel viu şi adevărat şi ca, prin cunoaşterea Lui, să avem viaţă şi pace. – Mărturii, vol. 6, p. 349

Luni, 14 decembrie: Timp pentru redescoperire

Când l-a eliberat din Egipt şi i-a încredinţat Legea Sa, Domnul l-a învăţat pe poporul Său, Israel, că, prin păzirea Sabatului, se va deosebi de popoarele idolatre. Aceasta făcea deosebirea între cei care recunoşteau suveranitatea lui Dumnezeu şi cei care refuzau să-L accepte ca fiind Creatorul şi Împăratul lor. „Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic”, a spus Domnul. „Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat” (Exodul 31:17,16).
Aşa cum a fost semnul care îl deosebea pe Israel când a ieşit din Egipt ca să intre în Canaanul pământesc, Sabatul este şi astăzi semnul care îl deosebeşte pe poporul lui Dumnezeu care iese din lume ca să intre în odihna cerească. Sabatul este un semn al relaţiei care există între Dumnezeu şi copiii Său, un semn că ei onorează Legea Sa. Sabatul face deosebirea între cei care Îi sunt supuşi credincioşi lui Dumnezeu şi cei care calcă Legea Sa. – Mărturii, vol. 6, pp. 349–350

La vremea ieșiri din Egipt, instituția Sabatului a fost adusă în mod deosebit în fața poporului lui Dumnezeu. În timp ce erau încă în robie, supraveghetorii au încercat să-i oblige să lucreze în Sabat, mărindu-le cantitatea de muncă ce li se cerea săptămânal. Condițiile de muncă li se făcuseră din ce în ce mai grele și cerințele erau tot mai mari. Dar israeliții au fost eliberați din robie și aduși într-un loc unde puteau păzi netulburați toate preceptele lui Iehova. La Sinai, Legea a fost rostită și textul ei, „scris cu degetul lui Dumnezeu” (Exodul 31:18) pe două table de piatră, i-a fost dat lui Moise. În timpul celor aproape patruzeci de ani de peregrinare, israeliților le-a fost continuu amintit despre ziua de odihnă rânduită de Dumnezeu, prin faptul că nu a căzut mană în ziua a șaptea și prin păstrarea minunată a părții duble, care cădea în ziua de pregătire. – Profeți și regi, pp. 180–181

În timpul lucrării Sale pământești, Hristos a subliniat cerințele obligatorii ale Sabatului și, în toată învățătura Sa, a arătat respect pentru instituția pe care El o întemeiase. În zilele Sale, Sabatul devenise atât de pervertit, încât păzirea lui reflecta caracterul egoist și arbitrar al oamenilor și nu caracterul lui Dumnezeu. Hristos a îndepărtat învățăturile rătăcite prin care aceia care pretindeau a-L cunoaște pe Dumnezeu Îl reprezentau în mod greșit. Cu toate că rabinii l-au urmărit cu o ostilitate nemiloasă, El nu S-a conformat cerințelor lor nici măcar în aparență, ci a mers drept înainte, păzind Sabatul conform Legii lui Dumnezeu.
Printr-o vorbire clară, a mărturisit cu privire la atitudinea Sa față de Legea lui Iehova: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5:17,18). – Profeți și regi, p. 183

Marți, 15 decembrie: Timp pentru a stabili prioritățile

Hristos voia să-i înveţe pe ucenici și pe vrăjmașii Lui că primul loc trebuie să-l ocupe slujirea lui Dumnezeu. Ţinta lucrării Lui în lumea aceasta este mântuirea omului, prin urmare tot ce este necesar să se facă în Sabat pentru săvârșirea acestei lucrări este în acord cu porunca despre Sabat. Isus a încununat apoi argumentaţia Sa, declarându-Se „Domn al Sabatului”, Unul care era mai presus de orice discuţie și mai presus de orice lege. Acest Judecător veșnic îi achită pe ucenici de vină, făcând apel chiar la Legea pe care ei erau acuzaţi că o calcă. …
El a spus că, în orbirea lor, [fariseii și cărturarii] înţelegeau greșit rostul Sabatului. El a zis: „Dacă aţi fi știut ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfe», n-aţi fi osândit pe niște nevinovaţi” (Matei 12:7). Ritualurile lor lipsite de căldură nu puteau să umple golul adus de lipsa acelei credincioase și duioase iubiri, care îi va caracteriza întotdeauna pe adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, pp. 285–286

Sabatul este agrafa de aur care Îl uneşte pe Dumnezeu cu poporul Său. Dar porunca Sabatului a fost sfărâmată. Ziua cea sfântă a lui Dumnezeu a fost profanată. Sabatul a fost smuls de la locul lui de către omul fărădelegii şi, în locul lui, a fost înălţată o zi de lucru obişnuită. S-a făcut o spărtură în Lege şi această spărtură trebuie să fie reparată. Adevăratul Sabat trebuie să fie înălţat în poziţia care i se cuvine de drept, ca zi de odihnă a lui Dumnezeu. În capitolul 58 din cartea lui Isaia este subliniată lucrarea pe care trebuie să o facă poporul lui Dumnezeu. El trebuie să slăvească Legea şi să o facă vrednică de cinste, să zidească pe dărâmăturile de mai înainte şi să ridice din nou temeliile străbune. Acelora care fac astfel, Dumnezeu le spune: „Vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit. Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit” (vers. 12-14). – Mărturii, vol. 6, pp. 351–352

Noi trebuie să studiem, să medităm şi să ne rugăm. Atunci vom avea vederea spirituală necesară pentru a vedea în curţile interioare ale templului ceresc. Vom prinde temele cântărilor şi ale mulţumirilor corului ceresc adunat în jurul tronului. …
Dumnezeu ne învaţă că trebuie să ne adunăm în Casa Sa pentru a cultiva atributele iubirii desăvârşite. Aceasta îi va pregăti pe locuitorii pământului pentru locaşurile pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru cei care Îl iubesc. Acolo, ei se vor aduna în sanctuar în fiecare Sabat şi în fiecare lună nouă, pentru a se uni în sunetele celor mai frumoase cântări de laudă şi de recunoştinţă la adresa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului, în veci de veci. – Mărturii, vol. 6, p. 368

Miercuri, 16 decembrie: Timp pentru regăsirea echilibrului

Când iudeii s-au depărtat de Dumnezeu și n-au mai căutat să-și însușească prin credinţă neprihănirea lui Hristos, Sabatul și-a pierdut însemnătatea pe care o avea. Satana a căutat să se înalţe pe sine și să-i îndepărteze pe oameni de la Hristos, lucrând la denaturarea Sabatului, pentru că era semnul puterii lui Hristos. Conducătorii iudei au împlinit voia lui Satana când au împovărat ziua de odihnă a lui Dumnezeu cu cerinţe apăsătoare. În zilele lui Hristos, Sabatul devenise atât de pervertit, încât păzirea lui reflecta mai degrabă caracterul oamenilor egoiști și despotici decât caracterul Părintelui ceresc, iubitor. Rabinii Îl prezentau pe Dumnezeu ca pe unul care dă legi de care oamenii nu pot să asculte. Ei îi determinau pe oameni să-L vadă pe Dumnezeu ca pe un tiran și să-și închipuie că ţinerea Sabatului, așa cum o cerea El, îi făcea pe oameni să fie aspri și cruzi. Lucrarea lui Hristos era tocmai aceea de a îndrepta părerile lor greșite. Cu toate că rabinii Îl urmăreau cu vrăjmășie neîmpăcată, El n-a lăsat nici măcar ca ei să creadă că Se supune pretenţiilor lor, ci a mers înainte, păstrând Sabatul așa cum cerea Legea lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 283

Aceia care au o legătură vie cu Dumnezeu știu că divinul lucrează cu umanul. Fiecare suflet care colaborează cu Dumnezeu va face ce este drept, va iubi mila și va umbla smerit cu Dumnezeu. … Când a vindecat în ziua de Sabat și a fost acuzat de nerespectarea Legii lui Dumnezeu, Isus le-a zis acuzatorilor Săi: „«Oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?» Pe când vorbea El astfel, toți potrivnicii Lui au rămas rușinați și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El.” Domnul privește cu milă la făpturile pe care le-a creat. – The Southern Work, p. 57

Ar trebui să păzim cu gelozie hotarele Sabatului. Aduceţi-vă aminte că fiecare clipă este un timp sfânt, consacrat. …
Mai este o lucrare căreia trebuie să i se acorde atenţie în ziua pregătirii. În această zi, toate diferendele dintre fraţi, fie în familie, fie în biserică, trebuie lăsate deoparte. Alungaţi din suflet orice amărăciune, orice mânie şi orice răutate. Într-un spirit de umilinţă, „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16).
Înainte de începerea Sabatului, atât mintea, cât şi trupul trebuie să fie îndepărtate de la treburile lumeşti. Dumnezeu a aşezat Sabatul Său la sfârşitul celor şase zile de lucru pentru ca oamenii să poată să se oprească şi să se gândească la ce au realizat în cursul săptămânii ca pregătire pentru Împărăţia cea curată în care nu este primit niciun călcător de lege. În fiecare Sabat, noi ar trebui să ne cercetăm sufletul să vedem dacă săptămâna care se încheie ne-a adus câştig sau pierdere din punct de vedere spiritual. – Mărturii, vol. 6, p. 356

Joi, 17 decembrie: Timp de comuniune

Sabatul nu are ca scop să fie un timp de inactivitate. Legea oprește lucrările pământești în ziua Domnului; munca pentru câștigarea hranei trebuie să înceteze; nicio osteneală pentru plăcere sau profit lumesc nu este îngăduită în această zi, ci, după cum Dumnezeu a încetat lucrarea creațiunii, S-a odihnit în Sabat și l-a binecuvântat, tot așa și omul trebuie să părăsească ocupațiile de toate zilele și să închine orele acelea sfinte odihnei sănătoase, închinării și faptelor sfinte. Lucrarea lui Hristos de vindecare a bolnavilor era în armonie desăvârșită cu legea. Ea făcea ca Sabatul să fie onorat.
Munca ce ușurează suferința a fost socotită de Dumnezeu ca fiind o lucrare a milei și nu o încălcare a Sabatului.
Niciodată nu trebuie să fie neglijate nevoile omenirii suferinde. Prin exemplul Său, Mântuitorul ne-a arătat că este bine să ușurezi suferința în Sabat. – My Life Today, p. 231

Duhul lui Dumnezeu a însoțit cuvintele rostite și inimile au fost mișcate. Referirea apostolului la profețiile Vechiului Testament și declarația sa că acestea se împliniseră în lucrarea lui Isus din Nazaret a adus convingere în multe suflete care tânjeau după venirea lui Mesia Cel făgăduit. Și cuvintele pline de asigurare ale vorbitorului, că „vestea aceasta bună” a mântuirii era atât pentru iudei, cât și pentru neamuri, a adus nădejde și bucurie acelora care nu fuseseră numărați printre copiii lui Avraam după trup.
După ce iudeii au ieșit din sinagogă, „neamurile i-au rugat să le vorbească și în Sabatul viitor despre aceleași lucruri”. După terminarea adunării, „mulți din iudei și din prozeliții evlavioși”, care primiseră în inimă vestea bună adusă lor în ziua aceea, „au mers după Pavel și Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei și-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu”. – Faptele apostolilor, pp. 172–173

Oh, dacă toți ar putea vedea, cum am văzut eu, bucuria celor care au lucrat la capacitatea lor maximă, cu umilință și smerenie, pentru a-i ajuta pe oameni să vină la Isus! O, ce bucurie vor simți lucrătorii când sufletele mântuite prin intermediul lor își vor exprima recunoștința în căminurile de sus!

Deși Hristos va fi glorificat ca Singurul Răscumpărător, din partea celor mântuiți se va revărsa recunoștința pentru instrumentele omenești folosite spre mântuirea lor. Recunoștința lor față de cei care i-au salvat va fi exprimată în cuvinte de acest fel: „Duceam o viață care Îl dezonora pe Răscumpărătorul meu și era o ofensă la adresa Lui, dar tu ai arătat iubire față de sufletul meu, tu mi-ai explicat Cuvântul lui Dumnezeu. … Rugăciunile tale, implorarea și lacrimile tale, preocuparea ta sinceră mi-au captivat atenția. M-am gândit că trebuie să ai adevărul, altminteri nu ai dori atât de mult salvarea altora. Am citit eu însumi Cuvântul lui Dumnezeu și am descoperit că tot ce îmi spuneai era adevărat. Sunt mântuit și Îl voi lăuda pe Răscumpărătorul meu pentru mila Sa uimitoare și pentru dragostea Sa iertătoare.” – Asemenea lui Hristos, p. 236 (10 august)

Vineri, 18 decembrie

Pentru studiu suplimentar:
Solii alese, cartea 3, „Sabatul, o zi de închinare”, pp. 258–259.