Comentarii inspirate (st. 3)

Legea ca învățător

Sabat după-amiază, 10 octombrie

În Predica de pe Munte ni se prezintă lumină și adevăr și sunt arătate principii care se aplică oricăror condiții de existență și oricărei datorii pe care ne cere Dumnezeu să o împlinim. Hristos a venit să vestească o lege mare și minunată, o lege pe care El Însuși o proclamase pe muntele Sinai înaintea poporului Său ales, în timpul călătoriei israeliților prin pustie.
În toate învățăturile Sale, Hristos încerca să imprime în mintea și în inima ascultătorilor Săi principiile care stau la baza marelui Său standard de neprihănire. El îi învăța că, dacă vor să păzească poruncile lui Dumnezeu, trebuie să manifeste în viața zilnică dragoste față de Dumnezeu și față de semenii lor. El căuta să le întipărească în inimă dragostea pe care o simțea El față de omenire. În acest fel, El semăna semințele adevărului, ale cărui roade bogate vor fi sfințenia și frumusețea caracterului. Influența sfântă nu numai că va avea rezultate de durată atât cât va mai fi timp, dar rezultatele ei se vor vedea și de-a lungul veșniciei. Ea va sfinți faptele și va avea un efect purificator oriunde este prezentă. – Asemenea lui Hristos, p. 61 (16 februarie)

Legea era rostită acum nu numai pentru folosul exclusiv al evreilor. Dumnezeu i-a onorat făcându-i apărători și păstrători ai Legii Sale, dar ea trebuia să fie considerată ca un tezaur sfânt pentru lumea întreagă. Preceptele Decalogului sunt adaptate pentru întreaga omenire și au fost date pentru instruirea tuturor. Zece precepte scurte, dar cuprinzătoare și pline de autoritate, cuprind datoria omului față de Dumnezeu și față de semenii săi și toate sunt bazate pe marele și fundamentalul principiu al iubirii. „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău, ca pe tine însuți” (Luca 10:27; vezi, de asemenea, Deuteronomul 6:4,5; Leviticul 19:18). În Cele Zece Porunci, aceste principii sunt arătate în mod amănunțit și făcute aplicabile la condițiile și împrejurările în care se află omul. – Patriarhi și profeți, p. 305

Mântuitorul preînchipuit în ritualurile și ceremoniile legii iudaice este același cu Cel descoperit în Evanghelie. Norii care învăluiau ființa Sa divină s-au dat la o parte; ceața și umbrele au dispărut și Isus, Răscumpărătorul lumii, Se descoperă. Acela care a proclamat Legea pe Sinai și care i-a dat lui Moise preceptele legii ceremoniale este același care a rostit Predica de pe Munte. Marile principii ale iubirii lui Dumnezeu, pe care le-a prezentat ca temelie a Legii și Profeților, sunt numai o repetare a ceea ce i-a spus prin Moise poporului evreu: „Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Deuteronomul 6:4,5; Leviticul 19:18). În ambele dispensațiuni, Învățătorul este același. Cerințele lui Dumnezeu sunt aceleași. Căci toate pornesc de la Acela „în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). – Patriarhi și profeți, p. 373

Duminică, 11 octombrie: Să-L iubești pe Dumnezeu și să te temi de El

O mai mare atenție ar trebui să fie manifestată de aceia care instruiesc poporul în lucrurile religioase, ca să-i învețe pe oameni faptele și învățăturile istoriei biblice, precum și avertismentele și poruncile Domnului. Acestea ar trebui să fie prezentate într-o vorbire simplă și adaptată și la puterea de înțelegere a copiilor. Să fie o parte din obligațiile pastorilor și ale părinților aceea de a căuta ca tineretul să fie învățat în cele ale Sfintelor Scripturi.
Părinții pot și trebuie să-i cointereseze pe copiii lor în diferitele cunoștințe care se află pe paginile Sfintelor Scripturi. Dar, dacă vor să-i câștige pe fiii și fiicele lor pentru Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să aibă ei înșiși interes pentru el. … Aceia care doresc ca fiii și fiicele lor să-L iubească pe Dumnezeu și să-L cinstească trebuie să vorbească despre bunătatea Lui, despre slava și puterea Lui, așa cum sunt descoperite în Cuvântul Lui și în lucrările creațiunii.
Fiecare capitol și fiecare verset din Biblie este o comunicare făcută de Dumnezeu oamenilor. Trebuie să ne legăm prescripțiile ei ca semn la mâini și ca fruntarii între ochi. Dacă prescripțiile acestea ar fi studiate și împlinite, poporul lui Dumnezeu ar fi călăuzit la fel cum erau călăuziți israeliții pe vremuri, ziua de stâlpul de nor, iar noaptea de stâlpul de foc. – Patriarhi și profeți, p. 504

Adevăratul respect pentru Dumnezeu este imprimat de simțul măreției Sale infinite și de conștiența prezenței Sale. Orice inimă trebuie să fie impresionată de acest simțământ al [prezenţei] Celui Nevăzut. Ceasul și locul rugăciunii sunt sfinte, pentru că acolo este Dumnezeu. Și, atunci când se manifestă respect în atitudine și în comportament, simțământul din care izvorăște se va adânci. „Numele Lui este sfânt și înfricoșat” (Psalmii 111:9), declară psalmistul. Îngerii își acoperă fețele atunci când rostesc Numele Său. Deci cu cât respect ar trebui să luăm Numele Lui pe buzele noastre, noi care suntem păcătoși și decăzuți! – Profeți și regi, pp. 48–49

Dumnezeu dorește ca tu să recunoști prezența Sa divină. Pacea, mângâierea, harul și bucuria Sa vor schimba umbrele morții în lumină strălucitoare și binecuvântata strălucire a soarelui. … Un spirit respectuos te ajută să înțelegi că inima trebuie să fie păzită de puterea ui Dumnezeu. Îngerii slujitori deschid ochii minții și ai inimii ca să vadă lucrurile minunate ale Legii lui Dumnezeu în lumea naturală și în lucrurile veșnice descoperite de Duhul Sfânt. – My Life Today, p. 291

Dumnezeu ne-a iubit cu o iubire negrăită, și iubirea noastră se trezește față de El pe măsură ce înțelegem ceva din lungimea, lărgimea, adâncimea și înălțimea acestei iubiri atrăgătoare a Domnului. Prin cunoașterea iubirii Sale, dovedite față de noi pe când eram încă păcătoși, inima împietrită se înmoaie, se supune, iar păcătosul este transformat și ajunge un fiu al cerului. Dumnezeu nu Se folosește de măsuri constrângătoare; mijlocul pe care îl întrebuințează El pentru a izgoni păcatul din inimă este iubirea. Cu ajutorul ei, El transformă mândria în umilință, iar vrăjmășia și necredința, în iubire și credință. …
Legea nu este altceva decât o copie a caracterului lui Dumnezeu. Priviți la Tatăl vostru cel ceresc și veți vedea în El o dovadă desăvârșită a principiilor care stau la temelia guvernării Sale. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 76–77

Luni, 12 octombrie: „Un martor împotriva ta”

În zilele peregrinării prin pustie, Domnul luase măsuri suficiente pentru ca aleșii Săi să păstreze în minte cuvintele Legii Sale. După așezarea în Canaan, preceptele divine trebuiau să fie repetate zilnic în fiecare cămin, să fie scrise clar pe ușorii ușii, pe porți și răspândite pe tăblițe de amintire. Urmau să fie puse pe muzică și cântate de tineri și de vârstnici. Preoții trebuiau să îi învețe pe oameni aceste precepte sfinte în adunări publice, iar conducătorii țării  trebuiau să facă din ele studiul lor zilnic: „Cugetă asupra ei zi și noapte”, îi poruncise Domnul lui Iosua cu privire la Cartea Legii, „căutând să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune” (Iosua 1:8). – Profeți și regi, pp. 465–466

Când se va ține judecata și fiecare va fi judecat după cele scrise în cărți, autoritatea Legii lui Dumnezeu va fi văzută într-o lumină cu totul diferită de cea în care este privită acum de lumea creștină. Satana a orbit ochii oamenilor și le-a încurcat mintea, așa cum i-a orbit pe Adam și pe Eva, a creat confuzie și i-a condus la păcat. Legea lui Iehova este măreață, după cum Autorul ei este plin de măreție. La judecată se va recunoaște că ea este sfântă, dreaptă și bună în toate cerințele ei. Cei care calcă această lege vor descoperi că trebuie să dea seama înaintea lui Dumnezeu, pentru că toate cerințele ei sunt precise. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 7, p. 986

Domnul cere și acum același lucru pe care i l-a cerut lui Adam în Eden – o ascultare desăvârșită de Legea lui Dumnezeu. Legea Sa rămâne aceeași pentru toate generațiile. Marele standard al neprihănirii prezentat în Vechiul Testament nu este coborât în Noul. Evanghelia nu are menirea de a slăbi cerințele Legii sfinte a lui Dumnezeu, ci de a-i aduce pe oameni acolo unde vor putea păstra preceptele ei. Credința mântuitoare în Hristos nu este așa cum este prezentată de mulți că ar fi. „Crede, crede!” strigă ei, „Crede în Hristos și vei fi salvat. Este tot ce ai de făcut.” Deși se bizuie cu totul pe Domnul Hristos pentru mântuire, adevărata credință va duce la o conformare totală față de Legea lui Dumnezeu. Credința se manifestă prin fapte. Și apostolul Ioan declară: „Cine zice: «Îl cunosc», și nu păzește poruncile Lui este un mincinos.” … Nu putem să înălțăm Legea lui Iehova decât dacă ne prindem strâns de neprihănirea lui Hristos. – Comentariile lui Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1073

Marți, 13 octombrie: „Atunci vei izbândi”

Dacă oamenii vor umbla pe calea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru ei, vor avea un sfătuitor a cărui înțelepciune întrece cu mult orice înțelepciune omenească. Iosua a fost un conducător înțelept pentru că Domnul era călăuzitorul lui. Sabia pe care Iosua o folosea mai întâi era sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu. Și aceasta pentru că împotriva lui se luptau forțe puternice ca să-l abată de la principiile neprihănirii, de la care, în bunătatea Sa, Domnul îi spusese să nu se abată nici la dreapta nici la stânga. El trebuia să urmeze pe calea celei mai stricte integrități. …
Dacă nu ar fi existat niciun pericol înaintea lui Iosua, Dumnezeu nu i-ar fi spus din nou și din nou să se întărească și să se îmbărbăteze. Dar, în toate grijile și frământările lui, Domnul era lângă el ca să-l călăuzească. …
Iosua, conducătorul lui Israel, cerceta cu sârguință cărțile în care Moise scrisese cu credincioșie toate îndrumările date de Dumnezeu – cerințele Sale, mustrările și restricțiile –, ca să nu facă nicio mișcare nepotrivită. – Conflict and Courage, p. 116

Așa cum Biblia prezintă două legi – una neschimbătoare și veșnică, iar cealaltă trecătoare, provizorie –, tot astfel sunt două legăminte. Legământul harului a fost făcut prima dată cu omul în Eden, când, după cădere, s-a dat făgăduința divină că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui. Legământul acesta le oferea tuturor oamenilor iertare și sprijinul harului lui Dumnezeu pentru ascultare viitoare prin credința în Hristos. Li se făgăduia, de asemenea, viața veșnică, cu condiția credincioșiei față de Legea lui Dumnezeu. În felul acesta, au primit patriarhii nădejdea mântuirii.
… Deși a fost făcut cu Adam și reînnoit cu Avraam, acest legământ a putut fi ratificat numai la moartea lui Isus Hristos. El existase prin făgăduința lui Dumnezeu de la cea dintâi comunicare făcută cu privire la mântuire, fusese primit prin credință și, cu toate acestea, când a fost ratificat de Domnul Hristos, a fost numit un legământ nou. Legea lui Dumnezeu stătea la baza acestui legământ care, în principiu, era un acord pentru a-i aduce din nou pe oameni în armonie cu voința divină, așezându-i într-o poziție în care puteau asculta de Legea lui Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 370

Noi trebuie să recunoaștem pe deplin puterea și autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, chiar dacă acest lucru concordă sau nu cu părerile noastre preconcepute. Noi avem o Carte, care este o călăuză desăvârșită. Domnul ne-a vorbit și, oricare ar fi consecințele, noi trebuie să primim Cuvântul Său și să-l punem în practică în viața zilnică, altfel vom alege o versiune a noastră cu privire la datorie și vom face exact contrariul a ceea ce Tatăl nostru cel ceresc a rânduit să facem.
Noi nu suntem ai noștri, ca să facem ce alegem noi. Suntem chemați să fim reprezentanți ai lui Hristos. Suntem cumpărați cu un preț. Ca fii și fiice alese ale lui Dumnezeu, noi ar trebui să fim copii ascultători, acționând conform principiilor caracterului Său, așa cum a fost descoperit prin Fiul Său. – Lucrarea misionară medicală, pp. 255–256

Miercuri, 14 octombrie: Binecuvântările și luptele celor ce păzesc Legea

Ezechia și colaboratorii lui au instituit diferite reforme pentru consolidarea intereselor spirituale și vremelnice ale regatului. „În tot Iuda”, regele a adus la îndeplinire „ce este bine, ce este drept, ce este adevărat înaintea Domnului, Dumnezeului său, … a izbutit în tot ce a făcut…” „El și-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel… nu s-a abătut de la El și a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. Și Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut” (2 Cronici 31:20,21; 2 Împărați 18:5-7). Domnia lui Ezechia a fost caracterizată printr-o serie de providențe remarcabile, care au descoperit popoarelor din jur că Dumnezeul lui Israel era cu poporul Său. …
Din zilele lui David nu mai domnise niciun rege care să lucreze cu atâta putere pentru ridicarea Împărăției lui Dumnezeu într-o vreme de apostazie și descurajare, așa cum făcuse Ezechia. Regele care era pe moarte Îl slujise pe Dumnezeul lui cu credincioșie și întărise încrederea poporului în Iehova, Conducătorul lor suprem. – Profeți și regi, pp. 338–341

Isus n-a căutat să-l elibereze pe slujitorul Său. El știa că Ioan va rezista în încercare. Bucuros S-ar fi dus Mântuitorul la Ioan, să lumineze întunericul închisorii prin prezenţa Sa. Dar nu trebuia să Se arunce în mâinile vrăjmașilor și să-Și pună în pericol propria lucrare. El l-ar fi eliberat bucuros pe slujitorul Său credincios, dar, pentru binele miilor de oameni care în anii următori urmau să treacă de la închisoare la moarte, Ioan trebuia să bea paharul martirajului. Când urmașii lui Isus aveau să zacă în celule singuratice sau să piară de sabie, pe scaunul de tortură sau pe rug, în aparenţă părăsiţi de Dumnezeu și de oameni, ce încurajare avea să fie pentru inima lor gândul că Ioan Botezătorul, despre a cărui credincioșie mărturisise Însuși Domnul Hristos, trecuse printr-o experienţă asemănătoare! Lui Satana i s-a îngăduit să scurteze viaţa pământească a trimisului lui Dumnezeu, dar viaţa aceea care „este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” nu putea să fie atinsă de pierzător (Coloseni 3:3). El se bucura la gândul că Îl întristase pe Hristos, dar nu izbutise să pună stăpânire pe Ioan. Moartea însăși nu făcuse altceva decât să-l așeze pentru totdeauna în afara ispitei. În lupta aceasta, Satana își descoperea caracterul. În faţa universului, care stătea ca martor, el își dovedea vrăjmășia faţă de Dumnezeu și de oameni. – Hristos, Lumina lumii, p. 224

În experiența tuturor vin vremuri de descurajare cruntă și dezamăgire amară, zile când amărăciunea le este partea și le este greu să creadă că Dumnezeu mai este binefăcătorul cel iubitor al copiilor Lui de pe pământ, zile când necazurile hărțuiesc sufletul până acolo, încât moartea pare mai de dorit decât viața. În asemenea împrejurări, mulți își pierd încrederea în Dumnezeu și sunt duși în robia îndoielii, în sclavia necredinței. Dacă am putea, în acele situații, să vedem cu ochii spirituali semnificația providențelor lui Dumnezeu, am vedea îngerii căutând să ne salveze de noi înșine, luptând să ne așeze picioarele pe o temelie mai tare decât dealurile veșnice. Atunci, o credință nouă, o viață nouă ar curge în ființa noastră. – Profeți și regi, p. 162

Joi, 15 octombrie: Domnul Isus, exemplul nostru

„Dacă voiește cineva să vină după Mine”, a spus Isus, „să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23). Aceasta este dovada uceniciei. Dacă ar fi împlinitori ai Cuvântului, așa cum au declarat în mod solemn la botez că vor fi, membrii bisericii i-ar iubi pe frații lor și ar căuta continuu unitatea și armonia. …
Aceia care cred în Hristos și umblă în smerenie cu El, … care veghează ca să vadă ce pot face ca să ajute, să aducă binecuvântare și să întărească sufletele altora conlucrează cu îngerii care le slujesc acelora care vor moșteni mântuirea. Domnul Isus le dă har, înțelepciune și neprihănire, făcându-i o binecuvântare pentru toți aceia cu care vin în contact. Cu cât sunt mai smeriți în ochii lor, cu atât mai multe binecuvântări primesc de la Dumnezeu, însă primirea acestora nu îi face să fie mândri. Ei își folosesc binecuvântările așa cum trebuie, pentru că le primesc ca să le ofere altora. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 356 (13 decembrie)

Domnul Hristos a venit în lumea noastră și a trăit în familia unui om de la țară. A purtat cele mai bune haine pe care I le puteau oferi părinții Săi, dar erau hainele modeste care se purtau la țară. El a umblat pe cărări bolovănoase și a urcat pantele dealurilor și ale munților. Când mergea pe străzi, părea că este singur, pentru că ochii oamenilor nu puteau să îi vadă pe însoțitorii Săi cerești. El a învățat meșteșugul de dulgher arătând astfel că orice muncă cinstită este onorabilă și îi înnobilează pe aceia care au privirea ațintită numai la slava lui Dumnezeu.
Hristos, Domnul întregului pământ, a fost un meseriaș smerit. Nimeni nu L-a recunoscut, a fost neglijat și disprețuit. Dar El avea împuternicirea și autoritatea de la cea mai înaltă putere, de la Suveranul cerului. Îngerii Îl însoțeau pentru că El făcea lucrările Tatălui Său la fel de mult atunci când lucra la tejgheaua de tâmplărie ca atunci când făcea minuni pentru oameni. … Lucrarea Lui trebuia să înceapă prin a consacra munca obișnuită a unuia care lucrează cu mâinile și care trudește pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele. Dacă Domnul Hristos Și-ar fi petrecut viața printre cei mari și bogați, lumea celor care trudeau ar fi fost lipsită de exemplul pe care Domnul intenționa să i-l ofere. – The Upward Look, p. 67

În loc să te gândești la descurajările tale, gândește-te la puterea pe care o poți cere în Numele lui Hristos. Imaginația ta să se prindă de lucrurile nevăzute. Gândurile tale să se îndrepte către dovezile iubirii lui Dumnezeu pentru tine. Credința poate rezista încercării, poate face față ispitei, poate suporta apăsarea dezamăgirii. Isus trăiește ca Apărător al nostru. Tot ce ne este asigurat prin mijlocirea Sa ne aparține.
Nu crezi că Hristos îi prețuiește pe aceia care trăiesc în sfințenie pentru El? Nu crezi că este alături de aceia care, asemenea preaiubitului Ioan în exil, se află pentru El în locuri grele și apăsătoare? Dumnezeu nu va putea accepta ca vreunul dintre lucrătorii Săi cu inima curată să fie lăsat să lupte singur împotriva unor forțe mult superioare și să fie biruit. El îl păstrează ca pe un giuvaer prețios pe oricare om a cărui viață este ascunsă cu Hristos în El. Despre fiecare dintre aceștia, El spune: „Te voi păstra ca pe o pecete, căci Eu te-am ales” (Hagai 2:23). – Divina vindecare, p. 488