garden open book Resurse

Educația în Grădina Edenului

Sabat după-amiază, 26 septembrie

Tatăl și Fiul S-au angajat în marea și minunata lucrare la care se gândiseră, aceea de creare a lumii. Pământul a ieșit nespus de frumos din mâna Creatorului. Existau munți, dealuri și câmpii, cu râuri și lacuri presărate printre ele. Pământul nu era o câmpie întinsă, ci monotonia peisajului era întreruptă de dealuri și munți, nu atât de înalți și de colțuroși cum sunt acum, ci având o formă frumoasă și simetrică. Nu se vedeau deloc stânci înalte și golașe, căci se aflau sub pământ, alcătuind un schelet al acestuia. Dealurile, munții și câmpiile frumoase erau împodobite cu plante, flori și copaci înalți și maiestuoși din toate speciile, cu mult mai înalți și mai frumoși decât copacii de astăzi. Aerul era curat și sănătos, iar pământul părea ca un palat nobil. Îngerii priveau și se bucurau de lucrările frumoase și minunate ale lui Dumnezeu. – Istoria mântuirii, p. 20

Înzestrați cu înalte daruri mintale și spirituale, Adam și Eva au fost făcuți numai cu puțin „mai prejos de îngeri” (Evrei 2:7), ca să discearnă nu numai minunățiile universului vizibil, dar să înțeleagă și responsabilitățile și obligațiile morale.
„Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni la mâncare, și pomul vieții, în mijlocul grădinii” (Geneza 2:8,9). Aici aveau să-și facă educația primii noștri părinți, înconjurați de scenele minunate ale naturii neatinse de păcat.
În interesul pe care-l manifesta pentru copiii Săi, Tatăl nostru ceresc conducea personal educația lor. Ei erau adesea vizitați de solii Lui, îngeri sfinți, și primeau de la aceștia sfat și învățătură. Adesea, în timp ce se plimbau prin grădină în răcoarea zilei, auzeau glasul lui Dumnezeu și vorbeau cu Cel Veșnic față în față. Gândurile Sale pentru ei erau „gânduri de pace și nu de nenorocire” (Ieremia 29:11). Fiecare țel urmărit de Domnul era pentru cel mai mare bine al lor. – Educație, pp. 20–21

Adam era înconjurat de tot ce-și putea dori inima sa. Avea din belșug pentru îndeplinirea fiecărei dorințe. În Edenul cel plin de slavă nu exista păcat, nici vreun semn de decădere. Îngerii lui Dumnezeu vorbeau liber și cu drag cu perechea sfântă. Fericiții cântăreți aduceau continuu slavă Creatorului prin cântecele lor vesele și pline de naturalețe. În nevinovăția lor fericită, animalele pașnice se jucau în jurul lui Adam și al Evei, supuse cuvântului lor. Adam era, în plinătatea bărbăției, cea mai nobilă lucrare a Creatorului. – Căminul adventist, p. 26

Îngerii i-au avertizat [pe Adam și Eva] cu privire la Satana și le-au spus să nu se despartă unul de altul în timpul lucrului, căci ar fi putut să intre în contact cu acest vrăjmaș căzut. În același timp, îngerii le-au cerut să urmeze îndeaproape îndrumările pe care li le dăduse Dumnezeu, căci nu erau în siguranță decât în supunere desăvârșită. Atunci, acest dușman căzut nu ar fi avut nicio putere asupra lor. – Scrieri timpurii, p. 147

Duminică, 27 septembrie: Prima școală

După ce pământul, cu bogăția vieții animale și vegetale, a fost adus la existență, omul, coroana lucrării Creatorului, pentru care a fost făcut pământul în toată frumusețea lui, a fost adus și el în prim-planul acțiunii divine. I-a fost dată stăpânire peste tot ce puteau cuprinde cu privirea ochii săi, căci „Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească … peste tot pământul…»” Astfel, „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său … parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut” (Geneza 1:26,27). Aici este prezentată în mod clar originea neamului omenesc, iar raportul divin este atât de clar prezentat, încât nu lasă nicio posibilitate de a se trage concluzii greșite. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Nu este nicio taină în aceasta. …
[Adam] a fost așezat ca reprezentant al lui Dumnezeu, mai presus de ființele inferioare. Ele nu sunt capabile să înțeleagă sau să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu, totuși au fost făcute cu capacitatea de a iubi și de a-i sluji omului. Psalmistul spune: „I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui … fiarele câmpului, păsările cerului … și tot ce străbate cărările mărilor” (Psalmii 8:6-8). – Patriarhi și profeți, pp. 44–45

Deși Dumnezeu făcuse totul de o frumusețe desăvârșită și se părea că nimic nu lipsea de pe pământ ca să-i facă fericiți pe Adam și Eva, totuși El Și-a manifestat marea Lui iubire plantând o grădină, special pentru ei. O parte din timpul lor urma să fie ocupată, în mod plăcut, îngrijind grădina, iar o altă parte, primind vizita îngerilor, ascultând învățăturile lor și meditând. Munca lor nu era obositoare, ci plăcută și înviorătoare. Această grădină frumoasă urma să fie căminul lor.
În această grădină, Domnul a așezat toate soiurile de pomi, pentru folosință și pentru frumusețe. Erau pomi încărcați cu fructe aromate, plăcute la vedere și bune la gust, destinate de Dumnezeu să servească drept hrană perechii sfinte. Erau vițe frumoase care creșteau drept, cu încărcătura lor de fructe care nu se aseamănă cu nimic din ce a văzut omul după cădere. Fructele erau foarte mari și de diferite culori: unele erau aproape negre, iar altele, mov, roșii, roz și verde-deschis. Această frumusețe și bogăție de fructe crescute pe ramurile viței purta numele de struguri. Chiar dacă nu erau sprijinite de vreun suport, vițele nu se târau pe pământ, dar greutatea roadelor le apleca mult. Munca plăcută a lui Adam și a Evei era de a forma bolți din ramurile viței și a le orienta în așa fel încât să formeze locuințe naturale din pomii frumoși, cu frunzișul și încărcătura lor de fructe aromate. – Istoria mântuirii, pp. 21–22

Luni, 28 septembrie: Intrusul

Când Satana și-a dat seama că nu mai exista nicio posibilitate prin care să recapete favoarea lui Dumnezeu, au început să se manifeste ura și răutatea lui. S-a consultat cu îngerii lui și a fost făcut un plan pentru a continua lupta împotriva conducerii lui Dumnezeu. Când Adam și Eva au fost puși în frumoasa grădină, Satana făcea planuri pentru a-i nimici. Dacă acest cuplu fericit asculta de Dumnezeu, era cu neputință să fie privat de fericirea pe care o avea. Satana nu-și putea exercita puterea asupra celor doi decât dacă aceștia Îl nesocoteau pe Dumnezeu și pierdeau favoarea Sa. De aceea, trebuia făcut un plan pentru a-i duce la neascultare, pentru a provoca nemulțumirea lui Dumnezeu ș i pentru ca oamenii să fie aduși sub influența directă a lui Satana și a îngerilor lui. S-a hotărât ca Satana să ia o altă formă și să arate interes față de om. El trebuia să provoace neîncredere cu privire la sinceritatea lui Dumnezeu și să-i facă pe cei doi să aibă îndoieli că spusele lui Dumnezeu ar fi însemnat chiar acel lucru; după aceea, el trebuia să le stârnească curiozitatea și să-i determine să se amestece în planurile nepătrunse ale lui Dumnezeu – chiar păcatul de care se făcuse vinovat Satana – și să cerceteze cauza restricției legate de pomul cunoștinței binelui și răului. – Scrieri timpurii, pp. 146–147

Cunoașterea pe care Dumnezeu nu a vrut ca părinții noștri să o aibă era cunoașterea vinovăției. Și, când ei au acceptat declarațiile lui Satana, care erau false, neascultarea și păcatul au pătruns în lumea noastră. Această neascultare de porunca precisă a lui Dumnezeu și faptul că au crezut minciuna lui Satana au deschis porțile pentru potopul de necazuri care au venit asupra lumii. – Advent Review and Sabbath Herald, 5 aprilie1898

Satana… se răzvrătise în cer și câștigase simpatizanți care îl iubeau și l-au urmat în răzvrătirea lui. Căzuse și îi făcuse și pe alții să cadă împreună cu el. Și acum o ispitise pe femeie să se îndoiască de Dumnezeu, să pună Ia îndoială înțelepciunea Sa și să caute să-I pătrundă planurile desăvârșite în înțelepciune. Satana știa că femeia nu va cădea singură. Adam, prin iubirea sa față de Eva, a călcat porunca lui Dumnezeu și a căzut împreună cu ea. – Scrieri timpurii, p. 148

Eva credea că este capabilă să decidă și singură ce este bine și ce e rău. Speranța lingușitoare că va intra într-o stare mai înaltă de cunoaștere a făcut-o să creadă că șarpele era prietenul ei special, care era foarte interesat de binele ei. Dacă l-ar fi căutat pe soțul ei și împreună I-ar fi relatat Creatorului cuvintele șarpelui, ar fi fost eliberați pe loc de ispitele lui iscusite. … Primii noștri părinți au ales să creadă cuvintele unui șarpe, cum li se părea lor că este, deși el nu le dăduse nicio dovadă a iubirii lui pentru ei. Nu făcuse nimic pentru fericirea sau folosul lor, în vreme ce Dumnezeu le dăduse tot ce era bun de mâncat și plăcut de privit. Oriunde își opreau privirile era abundență și frumusețe, totuși Eva a fost înșelată de șarpe să creadă că ceva era reținut de la ei, ceva ce i-ar fi făcut înțelepți ca Dumnezeu. În loc să creadă ce a spus Dumnezeu și să se încreadă în El, ea a pus la îndoială bunătatea Sa și a ascultat cu plăcere cuvintele lui Satana. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 42–43

Marți, 29 septembrie: Neascultarea

Satana și-a început lucrarea cu Eva, pentru a o face să fie neascultătoare. Prima ei greșeală a fost că s-a îndepărtat de soțul ei, apoi că a zăbovit lângă pomul oprit și, după aceea, că a ascultat de vocea ispititorului și a îndrăznit chiar să se îndoiască de faptul că Dumnezeu spusese: „În ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit.” Ea s-a gândit că, poate, Domnul nu a vrut să spună chiar aceasta și, aventurându-se, a întins mâna, a luat un fruct și a mâncat. Acesta era frumos la privit și plăcut la gust. Apoi a fost invidioasă că Dumnezeu ținea departe de ei ceea ce era de fapt pentru binele lor și a oferit soțului ei fructul, ispitindu-l în felul acesta. I-a spus lui Adam tot ce îi spusese șarpele și și-a exprimat uimirea că acesta avea capacitatea de a vorbi. – Scrieri timpurii, pp. 147–148

Deși creați nevinovați și sfinți, primii noștri părinți nu erau în afara posibilității de a face răul. Dumnezeu i-a făcut agenți morali liberi, capabili să aprecieze înțelepciunea și bunătatea caracterului Său, precum și dreptatea cerințelor Sale și, în deplină libertate și cunoștință de cauză, să asculte sau să nu asculte de El. Ei aveau să se bucure de comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții îngeri, dar, înainte ca viața veșnică să le fie acordată, credincioșia lor trebuia să fie pusă la probă. Chiar de la începutul existenței omului a fost pusă o interdicție asupra dorinței de satisfacere a poftei, această fatală pasiune care a stat la temelia căderii lui Satana. Pomul cunoștinței, care se afla alături de pomul vieții, în mijlocul grădinii, avea să fie un mijloc de testare a ascultării, credinței și iubirii primilor noștri părinți. În timp ce li s-a permis să mănânce după plăcere din toți ceilalți pomi, din acest pom erau opriți să guste sub amenințarea pedepsei cu moartea. De asemenea, ei aveau să fie supuși ispitirilor lui Satana, dar, dacă aveau să treacă cu bine proba, în final aveau să fie așezați în afara puterii lui, bucurându-se veșnic de harul lui Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, pp. 48–49

Singura noastră apărare stă în a nu-i oferi Diavolului nicio ocazie de care să profite, deoarece sugestiile şi planurile lui urmăresc întotdeauna să ne facă rău şi să ne împiedice să ne sprijinim pe Dumnezeu. El se transformă într-un înger curat pentru ca, prin ispitele lui înşelătoare, să-şi pună în aplicare strategiile într-o asemenea manieră, încât să nu-i putem distinge vicleniile. Cu cât cedăm mai mult, cu atât mai puternice vor fi înşelăciunile lui asupra noastră. Este periculos să intrăm în dispute sau să negociem cu el. Cu fiecare avantaj pe care i-l dăm, vrăjmaşul va pretinde mai mult. Nu suntem în siguranţă decât dacă respingem cu hotărâre cel dintâi îndemn la încumetare. Prin meritele lui Hristos, Dumnezeu ne-a dat suficient har ca să ne împotrivim lui Satana şi să fim mai mult decât biruitori. Împotrivirea înseamnă reuşită. „Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi.” Împotrivirea trebuie să fie hotărâtă şi statornică. Dacă astăzi rezistăm doar pentru ca mâine să cedăm, vom pierde totul. – Mărturii, vol. 3, pp. 482–483

Miercuri, 30 septembrie: Redobândirea a ceea ce s-a pierdut

Adam și Eva au mâncat amândoi din fruct și au dobândit o cunoaștere pe care, dacă ar fi ascultat de Dumnezeu nu ar fi trebuit să o aibă niciodată – experiența neascultării și a necredincioșiei față de Dumnezeu –, cunoașterea faptului că erau goi. Veșmântul de nevinovăție care îi învăluia, pe care îl primiseră de la Dumnezeu, a fost îndepărtat și ei au încercat să înlocuiască acest veșmânt ceresc punând laolaltă frunze de smochin cu care să se acopere. … Dacă nu ar fi fost neascultători de Creatorul lor, Adam și Eva ar fi rămas pe calea unei corectitudini perfecte și ar fi putut să Îl cunoască mai bine și să Îl înțeleagă pe Dumnezeu. Dar, când au ascultat de glasul ispititorului și au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, lumina veșmintelor inocenței cerești s-a îndepărtat de la ei și, odată cu îndepărtarea veșmântului nevinovăției, au adus asupra lor hainele întunecate ale necunoașterii de Dumnezeu. … Dacă Adam și Eva nu s-ar fi atins niciodată de pomul interzis, Dumnezeu le-ar fi dat cunoștința, o cunoștință peste care nu s-ar fi aflat blestemul păcatului și care le-ar fi adus o bucurie veșnică. – Conflict and Courage, p. 17

Dumnezeu l-a chemat pe poporul Său la slavă și virtute și acestea se vor manifesta în viața tuturor acelora care sunt cu adevărat în legătură cu El. Devenind părtași ai darului ceresc, ei trebuie să meargă spre desăvârșire, fiind „păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință” (1 Petru 1:5). Este spre slava lui Dumnezeu ca El să le acorde meritele, virtuțile Sale copiilor Săi. El dorește să-i vadă pe bărbați și pe femei atingând standardul cel mai înalt și, atunci când prin credință se prind de puterea lui Hristos, când solicită făgăduințele Sale sigure și le consideră ca fiind ale lor, când, cu o stăruință irezistibilă, ei caută puterea Duhului Sfânt, vor ajunge desăvârșiți în El. – Faptele apostolilor, p. 530

Când a fost creat, pământul era sfânt şi frumos. Dumnezeu a spus că toate erau foarte bune. Fiecare floare, fiecare arbust şi fiecare copac răspundeau scopului stabilit de Creatorul lor. Pe orice ţi se odihnea privirea era minunat şi umplea mintea cu gânduri de dragoste faţă de Dumnezeu. Ispitindu-l pe om să păcătuiască, Satana a sperat să contracareze torentul de dragoste divină care se revărsa spre neamul omenesc, dar, în loc de aceasta, acţiunile lui nu au făcut decât să atragă noi şi mai profunde manifestări ale îndurării şi ale bunătăţii lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 7, p. 87

Nimeni să nu creadă că nu mai are nimic de învățat. Profunzimea minții omenești poate fi măsurată, operele scriitorilor pot fi cunoscute pe deplin, dar nici chiar cel mai înalt, cel mai profund și cel mai vast avânt al imaginației omenești nu Îl poate descoperi pe Dumnezeu. Dincolo de tot ce putem noi înțelege, există o infinitate. Noi am văzut doar o sclipire a slavei divine, a infinitei cunoștințe și a înțelepciunii, ne-am ocupat doar de ceea ce se află la suprafața minei, dar minereul bogat în aur se află în adâncuri, așteptând să-l răsplătească pe acela care îl va căuta. Dacă pătrundem tot mai adânc în mină, rezultatul va fi descoperirea unei comori prețioase. Printr-o credință adevărată, omul își va însuși cunoștința divină. – Parabolele Domnului Hristos, p. 113

Joi, 1 octombrie: Cei ce disprețuiesc autoritatea

Adam şi Eva au suferit consecinţe teribile în urma neascultării de porunca clară a lui Dumnezeu. Probabil au gândit astfel: „Acesta este un păcat foarte mic şi nu ni se va ţine niciodată în seamă.” Dar Dumnezeu a tratat problema lor ca pe un rău îngrozitor, iar suferinţa şi nenorocirea nelegiuirii lor vor fi simţite până la sfârşitul timpului. În vremurile în care noi trăim, sunt comise adesea păcate mult mai mari de către cei care declară că sunt copii ai lui Dumnezeu. În tranzacţiile pe care le fac, aceia care susţin că sunt poporul lui Dumnezeu rostesc şi practică minciuni care atrag dezaprobarea lui Dumnezeu asupra lor şi ocară asupra cauzei Sale. Cea mai mică îndepărtare de la loialitate şi corectitudine este o călcare a Legii lui Dumnezeu. Satisfacerea continuă a păcatului îl face pe om să se deprindă cu obiceiul de a face rău, dar nu micşorează gravitatea păcatului. Dumnezeu a stabilit principii imuabile, pe care El Însuşi nu le poate schimba fără să Îşi schimbe întreaga natură. Dacă toţi aceia care mărturisesc a crede adevărul ar studia cu credincioşie Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu ar mai fi atât de piperniciţi în lucrurile spirituale. Cei care nesocotesc cerinţele lui Dumnezeu în această viaţă nu ar respecta autoritatea Sa nici dacă ar fi în cer. – Mărturii, vol. 4, p. 311

Mândria și ambiția l-au făcut pe Lucifer să ridice plângeri împotriva conducerii lui Dumnezeu și să caute să răstoarne ordinea ce fusese stabilită în ceruri. De la cădere, ținta sa a fost aceea de a însămânța în mintea oamenilor același spirit de invidie și nemulțumire, aceeași ambiție pentru locuri de frunte și onoare. În felul acesta a lucrat asupra minții lui Core, Datan și Abiram pentru a trezi în ei dorința de înălțare de sine și pentru a pune în mișcare invidia, neîncrederea și răzvrătirea. Satana i-a făcut să-L lepede pe Dumnezeu și conducerea sa, prin lepădarea oamenilor numiți de El. Și, cu toate că în cârtirea lor împotriva lui Moise și Aaron Îl huleau pe Dumnezeu, ei erau atât de amăgiți, încât se credeau fără vină și-i priveau pe aceia care le mustrau cu credincioșie păcatele ca fiind mânați de Satana. …
Îngăduința față de păcat face ca oamenii să-i dea lui Satana intrare liberă în mintea lor; astfel, ei merg de la o treaptă a nelegiuirii la alta. Lepădarea luminii întunecă mintea și împietrește inima, astfel încât este ușor pentru ei să facă un pas mai departe în păcat și să lepede o lumină și mai puternică până când, în cele din urmă, obiceiurile lor rele ajung bine înrădăcinate. Păcatul nu li se mai pare ceva păcătos. – Conflict and Courage, p. 108

Dragostea, temelia creațiunii și a răscumpărării, este temelia adevăratei educații. Acest lucru este arătat clar în Legea pe care Dumnezeu a dat-o ca să ne fie călăuză în viață. … A-L iubi pe Cel Infinit, pe Cel Atotștiutor, cu toată puterea, cu toată mintea și inima noastră constituie cea mai înaltă dezvoltare a tuturor capacităților. Aceasta înseamnă că în întreaga ființă – corp, minte și suflet deopotrivă – trebuie să fie refăcut chipul lui Dumnezeu. …
În cer, Lucifer a dorit să fie cel dintâi în putere și autoritate, voia să fie Dumnezeu, să aibă conducerea cerului și, în acest scop, a atras o parte dintre îngeri de partea sa. După ce a fost alungat din curțile lui Dumnezeu cu oastea sa răzvrătiră, lucrarea sa de răzvrătire și înălțare de sine a fost continuată pe pământ. Satana i-a dus la cădere pe primi  noștri părinți prin ispita îngăduinței de sine și prin cea a ambiției și, de atunci încoace, satisfacerea ambiției omenești și tolerarea așteptărilor și a dorințelor egoiste s-au dovedit a fi ruina omenirii. – Asemenea lui Hristos, p. 51 (6 februarie)

Vineri, 2 octombrie

Pentru studiu suplimentar:
Faptele apostolilor, cap. „Statornici până la sfârșit”;
Solii alese, cartea 1, cap. „O taină”.