Comentarii inspirate (st. 5)

Mărturia dată prin puterea Duhului Sfânt

Sabat după-amiază, 25 iulie

Printre cei cărora Mântuitorul le-a dat însărcinarea: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19), erau mulți cu poziții sociale umile – bărbați și femei care au învățat să-L iubească pe Domnul lor și care erau hotărâți să urmeze exemplul Lui de slujire neegoistă. Acestor oameni simpli, cât și ucenicilor care fuseseră cu Mântuitorul în timpul lucrării Sale pământești, le fusese încredințat un lucru prețios. Ei trebuiau să ducă lumii vestea cea bună a mântuirii prin Hristos.
Când au fost împrăștiați de prigoană, ei au pornit plini de zel misionar. Ei erau conștienți de răspunderea misiunii lor. Ei știau că țin în mâinile lor pâinea vieții pentru o lume flămândă și iubirea lui Hristos îi constrângea să împartă această pâine la toți cei care aveau nevoie. Domnul a lucrat prin ei. Oriunde mergeau, mulți bolnavi erau vindecați, iar săracilor li se predica Evanghelia. – Faptele apostolilor, pp. 105–106

Toți câți și-au consacrat viața lui Hristos s-au consacrat lucrării de salvare a aproapelui lor. Inimile lor vor bate la unison cu inima Domnului Hristos. Aceeași dorință pe care El a avut-o pentru mântuirea sufletelor se va manifesta și în ei. Nu toți pot ocupa același loc în lucrarea lui Dumnezeu, în același timp, dar pentru toți există un loc și o lucrare de făcut. … Orice dar trebuie să fie folosit pentru propășirea Împărăției Sale și pentru slava Numelui Său. …
Fiecăruia care I se oferă Domnului pentru slujire fără nicio reținere, i se dă putere pentru obținerea unor rezultate nemăsurat de mari. Pentru aceștia, Dumnezeu va face lucruri mari.
Tinerilor, la fel ca și celor mai în vârstă, Dumnezeu le va da putere de sus. Cu minți convertite, mâini convertite, picioare convertite și limbi convertite, cu buzele atinse de cărbunele de pe altar, ei vor păși înainte în slujirea Domnului lor, mergând cu hotărâre înainte și în sus, ducând lucrarea înainte, spre încheierea ei. – The Faith I Live By, p. 247

Când apostolii au vorbit despre slava Singurului născut din Tatăl, trei mii de ascultători au fost convinși. Ei au fost determinați să se vadă pe ei înșiși așa cum erau, întinați și păcătoși, și să-L recunoască pe Domnul Hristos ca fiind Prietenul și Răscumpărătorul lor. Hristos a fost înălțat. El a fost glorificat prin manifestarea puterii Duhului Sfânt care lucra în inima oamenilor. Acei creștini au înțeles prin credință că Isus a îndurat umilința, suferința și moartea, pentru ca ei să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Faptul că L-au descoperit pe Domnul Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt, i-a făcut să devină conștienți de puterea și maiestatea Sa, iar ei și-au întins mâinile spre El, prin credință, spunând: „Cred!”
Apoi, vestea bună despre Mântuitorul înviat a fost purtată până la cele mai îndepărtate margini ale lumii. Biserica a văzut mulțimi de convertiți venind spre ea din toate direcțiile. Cei credincioși se pocăiau din nou. Păcătoșii li se alăturau creștinilor pentru a căuta împreună mărgăritarul de mare preț. – Parabolele Domnului Hristos, p. 120

Duminică, 26 iulie: Domnul Isus și făgăduința Duhului Sfânt

Faptul că Hristos avea să li Se arate și, cu toate acestea, să fie invizibil pentru lume era o taină pentru ucenici. Ei nu puteau pricepe cuvintele lui Hristos în sensul lor spiritual. Ei se gândeau la manifestarea exterioară, vizibilă. Nu puteau să înțeleagă cum avea să fie Hristos prezent printre ei și totuși lumea să nu-L vadă. Ei nu înțelegeau semnificația manifestării spirituale. …
Făgăduința unui Mângâietor le înfățișa un adevăr bogat. Îi asigura că nu își vor pierde credința în circumstanțele cele mai dificile. Duhul Sfânt, trimis în Numele lui Hristos, avea să-i învețe toate lucrurile și să li le amintească. Duhul Sfânt avea să fie reprezentantul lui Hristos, Cel care mijlocește pentru oamenii căzuți. El mijlocește pentru ca ei să primească putere spirituală pentru ca, prin puterea Unuia mai tare decât toți vrăjmașii lui Dumnezeu și ai oamenilor, să îi poată învinge pe dușmanii lor spirituali. – Asemenea lui Hristos, p. 129 (25 aprilie)

Când s-au adunat cu toţii după înălţarea Domnului la cer, ucenicii au fost nerăbdători să-şi prezinte cererile înaintea Tatălui, în numele Domnului Hristos. Cu teamă sfântă, ei s-au plecat în rugăciune, repetând asigurarea: „Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu; cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:23,24). Ei au întins mâna credinţei mai sus şi tot mai sus, prezentând puternicul argument: „Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi” (Romani 8:34). Iar Ziua Cincizecimii le-a adus prezenţa Mângâietorului, despre care Domnul Hristos le spusese: „Va fi în voi.” Și, în continuare, îi asigurase: „Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 14:17; 16:7). De atunci înainte, prin Duhul Sfânt, Domnul Hristos urma să locuiască în mod continuu în inima copiilor Săi. Unirea lor cu Hristos era mai strânsă decât atunci când fusese alături de ei pe pământ. Lumina, iubirea şi puterea lui Hristos care locuia în ei străluceau prin ei, aşa că oamenii, văzându-i, se mirau, „întrucât ştiau că erau oameni necărturari și de rând şi au priceput că fuseseră cu Isus” (Faptele 4:13). – Calea către Hristos, pp. 74–75

Duhul Sfânt aduce puterea care îi face pe oameni în stare să biruiască. Prin intervenția Duhului Sfânt trebuie să fie învinsă stăpânirea lui Satana. Duhul Sfânt convinge de păcat și, cu consimțământul omului, îndepărtează păcatul din inimă. Mintea este adusă atunci sub o lege nouă – legea împărătească a libertății (slobozeniei). – Our High Calling, p. 152

Luni, 27 iulie: O biserică împuternicită de Duhul Sfânt

Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie cel care convinge de păcat. El îi descoperă vorbitorului binecuvântările jertfei aduse pe cruce și, în timp ce adevărul ajunge la inimile ascultătorilor, Hristos le câștigă pentru Sine și lucrează schimbarea firii lor. El este gata să compenseze nedesăvârșirile noastre, să ne învețe, să ne conducă și să ne inspire idei de origine cerească.
Cât de puțin pot face oamenii în lucrarea de salvare a sufletelor, și totuși cât de mult pot face prin Hristos, dacă sunt umpluți de spiritul Său! Învățătorul omenesc nu poate să cunoască inima ascultătorilor lui, dar Domnul Isus revarsă harul de care are nevoie fiecare suflet. El înțelege capacitățile omului, slăbiciunea și puterea lui. Domnul lucrează în inima omenească, iar un pastor poate fi, pentru sufletele care ascultă cuvintele lui, o miasmă de moarte spre moarte, îndepărtându-le de Hristos, sau, dacă este consacrat, evlavios și neîncrezător în sine și dacă privește spre Isus, poate fi o mireasmă de viață spre viață, pentru cei care se află deja sub influența convingătoare a Duhului Sfânt și în a căror inimă Domnul a pregătit deja calea pentru mesajele pe care le-a încredințat slujitorului omenesc. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 144–145

Ascultând de cuvântul Domnului lor, ucenicii s-au strâns la Ierusalim pentru a aştepta împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu. Aici au petrecut zece zile – zile de adâncă cercetare a inimii. Au îndepărtat toate neînţelegerile dintre ei şi s-au apropiat unii de alţii într-o strânsă comuniune creştină.
La sfârşitul celor zece zile, Domnul Şi-a împlinit făgăduinţa printr-o minunată revărsare a Duhului Său. „Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” „Şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete” (Faptele 2:2-4,41).
„Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau” (Marcu 16:20). În scurtă vreme, în ciuda înverşunatei opoziţii pe care au întâmpinat-o ucenicii, Evanghelia Împărăţiei a răsunat în toate părţile locuite ale pământului. – Mărturii, vol. 8, p. 15

Să remarcăm că Duhul a fost revărsat abia după ce ucenicii ajunseseră la o deplină unitate, când nu se mai luptau pentru locurile cele mai înalte. Erau toţi de acord. Orice neînţelegere fusese lăsată deoparte. Iar mărturia dată de ei după ce le-a fost dat Duhul este aceeaşi. Notaţi raportul biblic: „Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet” (Faptele 4:32). Duhul Celui care murise pentru ca păcătoşii să poată trăi însufleţea întreaga adunare a credincioşilor. – Mărturii, vol. 8, p. 20

Marți, 28 iulie: Duhul Sfânt și misiunea noastră

El [Ștefan] a văzut împotrivirea cu care erau întâmpinate cuvintele lui și și-a dat seama că își rostea ultima mărturie. Când a făcut legătura între Hristos și profeții și când a vorbit despre templu, preotul, pretinzând a fi copleșit de oroare, și-a sfâșiat veșmintele. Pentru Ștefan, lucrul acesta era un semnal că, în curând, glasul lui va fi adus la tăcere pentru totdeauna. Deși era în mijlocul predicării sale, totuși a încheiat-o brusc. … Pe fața lor plină de cruzime, întemnițatul și-a citit soarta, însă nu s-a clătinat. Pentru el, teama de moarte dispăruse. Asupra lui, furia preoților și mulțimea agitată nu exercitau niciun fel de groază. Scena dinaintea lui a dispărut. Lui i se deschiseseră porțile cerului și, privind înăuntru, a văzut slava curților cerești ale lui Dumnezeu și pe Hristos, ca și cum atunci S-ar fi ridicat de pe tron, stând gata să-l sprijine pe servul Său. În cuvinte triumfale, Ștefan a exclamat: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu!” – Lift Him Up, p. 104

El [Petru] a relatat evenimentele primei lui întâlniri cu neamurile, spunând: „Și, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca și peste noi la început. Ș i mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.» Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
După ce au auzit acest raport, ucenicii au fost aduși la tăcere, fiind convinși că Petru lucrase pentru îndeplinirea planului lui Dumnezeu și că Evanghelia lui Hristos trebuia să triumfe asupra vechilor lor prejudecăți și asupra exclusivismului lor. „După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu și au zis: «Dumnezeu a dat deci și neamurilor pocăință, ca să aibă viața.»” – Istoria mântuirii, pp. 290–291

Domnul Hristos i-a făgăduit bisericii Sale darul Duhului Sfânt, iar făgăduința aceasta ne aparține și nouă tot atât de mult ca primilor ucenici. Dar, asemenea oricărei alte făgăduințe, ea este dată cu anumite condiții. Mulți pretind a crede și cer împlinirea făgăduințelor Domnului; ei vorbesc despre Hristos și despre Duhul Sfânt și totuși nu primesc nimic, deoarece nu își supun sufletul călăuzirii și stăpânirii divine.
Noi nu putem folosi Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt ne folosește pe noi. Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu lucrează în poporul Său „și voința, și înfăptuirea, după buna Sa plăcere” (Filipeni 2:13). … Duhul le este dat numai acelora care Îl așteaptă cu umilință de la Dumnezeu, care veghează pentru a fi receptivi la călăuzirea și harul Său. Această binecuvântare, făgăduită și cerută prin credință, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea este dată după măsura bogăției harului lui Hristos, iar El este gata să împlinească nevoile fiecărui suflet în funcție de capacitatea lui de a primi. – Slujitorii Evangheliei, pp. 284–285

Miercuri, 29 iulie: Duhul Sfânt, Cuvântul și lucrarea noastră

„Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Sfintele Scripturi au o mare putere de a transforma caracterul. Domnul Hristos S-a rugat: „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17). Dacă este studiat și împlinit, Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în inimă, învingând orice însușire nesfântă. Duhul Sfânt vine pentru a ne convinge de păcat, iar credința care răsare în inimă acționează prin dragostea lui Hristos, schimbând întreaga noastră ființă – trup, suflet și cuget – după modelul Său. Apoi, Dumnezeu ne poate folosi în vederea îndeplinirii voinței Sale. Puterea care ne este dată acționează din interior, determinându ne să le vestim și altora adevărul care ne-a fost oferit nouă. …
Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu împlinesc marea nevoie reală a omului, și anume convertirea sufletului prin credință. Marile principii nu trebuie considerate prea curate și prea sfinte pentru a fi aplicate în viața de zi cu zi. Deși sunt adevăruri care se ridică până la înălțimea cerului și cuprind veșnicia, totuși influența lor vitală trebuie întrețesută cu experiența umană. Ele trebuie să pătrundă în toate aspectele vieții, atât în lucrurile mari, cât și în cele mărunte. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 100–101

Dacă pretinsul popor al lui Dumnezeu ar accepta lumina care străluceşte din Cuvântul Său, ar ajunge la acea unitate pentru care S-a rugat Hristos şi pe care apostolul a descris-o ca fiind „unirea Duhului prin legătura păcii”. „Este”, spune el, „un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez” (Efeseni 4:3-5). – Tragedia veacurilor, p. 379

Împlinind această poruncă, Pavel și Barnaba le spuneau iudeilor: „«Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiți și singuri vă judecați nevrednici de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. Căci așa ne-a poruncit Domnul: ’Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’» Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau rânduiți să capete viața veșnică au crezut” (Faptele 13:46-48).
Solia Evangheliei pe care Domnul Hristos le-a propovăduit-o ucenicilor a anunțat prima Sa venire în lume. Ea le-a adus oamenilor veștile bune ale mântuirii prin credința în El și le-a îndreptat atenția spre cea de a doua venire a Sa în slavă, când urma să-l izbăvească pe poporul Său. Ea le-a prezentat oamenilor speranța de a primi, prin credință și ascultare, moștenirea sfinților în lumină. Această solie le este adresată și oamenilor din zilele noastre și, în acest context, este asociată cu vestea că a doua venire a Domnului Hristos este aproape. Semnele pe care le-a descris El Însuși cu privire la venirea Lui s-au împlinit și, din învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, putem ști că Domnul este la ușă. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 226–227

Joi, 30 iulie: Puterea transformatoare a Duhului Sfânt

Pe cel pe care îl iartă, Hristos îl face mai întâi să se pocăiască și Duhul Sfânt este Cel care-l convinge de păcat. Aceia ale căror inimi au fost mișcate de Duhul convingător al lui Dumnezeu văd că nu este nimic bun în ei. Ei văd că tot ce au făcut este amestecat cu iubire de sine și păcat. Ca și bietul vameș, ei stau de o parte, neîndrăznind să-și ridice ochii spre ceruri, și strigă: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul” (Luca 18:13). Și sunt binecuvântați. Există iertare pentru păcătos, pentru că Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii” (Ioan 1:29). Făgăduința lui Dumnezeu este: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18). „Vă voi da o inimă nouă. Voi pune Duhul Meu în voi” (Ezechiel 36:26,27). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 7–8

Dumnezeu are resurse mari şi grandioase pe care să le pună la dispoziţia omului, iar activitatea instrumentelor divine se va desfăşura în maniera cea mai simplă. Învăţătorul divin spune: „Doar Duhul Meu este capabil să înveţe şi să convingă de păcat. Lucrurile exterioare creează asupra minţii doar o impresie trecătoare. Eu voi imprima adevărul în conştiinţă şi oamenii vor fi martorii Mei, proclamând în toată lumea cerinţele Mele în ce priveşte timpul, banii şi intelectul omului. Toate acestea le-am cumpărat pe crucea Calvarului. Folosiţi talanţii pe care vi i-am încredinţat pentru a proclama adevărul în simplitatea lui. Evanghelia să fie trimisă peste tot în lume, trezind sufletele împovărate să întrebe: «Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?»” – Mărturii, vol. 7, p. 159

Când le-a dat ucenicilor Săi făgăduința Duhului Sfânt, Hristos Se apropia de încheierea lucrării Sale de pe pământ. El stătea în umbra crucii, dându-și pe deplin seama de povara vinovăției ce avea să apese asupra Sa, ca Purtător al păcatului. Mai înainte de a Se oferi pe Sine ca jertfă, El le-a dat ucenicilor îndrumări cu privire la darul esențial și desăvârșit pe care avea să-l reverse asupra urmașilor Săi, un dar care avea să-i pună în legătură cu resursele nelimitate ale harului Său. „Eu voi ruga pe Tatăl”, a zis El, „și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi” (Ioan 14:16,17). Mântuitorul arăta înainte spre timpul când Duhul Sfânt trebuia să vină pentru a săvârși o puternică lucrare în calitate de Reprezentant al Său. Răul care se adunase timp de veacuri avea să fie înfrânt de puterea divină a Duhului Sfânt. – Faptele apostolilor, p. 47

Vineri, 31 iulie

Pentru studiu suplimentar:
Hristos, Lumina lumii, cap. „Să nu vi se tulbure inima”.