Puterea rugăciunii de mijlocire

Sabat după-amiază, 18 iulie

Avem nevoie să simțim influența înnoitoare a Duhului Sfânt pe care au simțit-o ucenicii în Ziua Cincizecimii. Despre experiența pe care au trăit-o ei atunci, ni se spune: „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui.” Egoismul a fost îndepărtat din inimă. „Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.” – Asemenea lui Hristos, p. 241 (15 august)

Prin harul lui Hristos au devenit apostolii astfel. Consacrarea sinceră şi rugăciunea stăruitoare i-au adus într-o strânsă comuniune cu El. Au stat împreună cu El în locurile cereşti. Şi-au dat seama de mărimea datoriei pe care o au faţă de El. Prin rugăciune fierbinte şi stăruitoare, ei au obţinut înzestrarea cu Duhul Sfânt şi apoi, apăsaţi de povara salvării de suflete, au pornit plini de zel pentru a extinde triumful crucii. Iar prin eforturile lor, multe suflete au fost aduse de la întuneric la lumină şi au fost înfiinţate multe biserici.
Vom fi noi mai puţin plini de zel decât au fost apostolii? Să nu invocăm noi, printr-o credinţă vie, făgăduinţele care pe ei i-au mişcat până în profunzimile fiinţei, îndemnându-i să-I ceară Domnului Isus să-Şi împlinească cuvântul: „Cereţi şi vi se va da” (Ioan 16:24)? Nu urmează ca Duhul lui Dumnezeu să vină astăzi ca răspuns la rugăciune fierbinte şi stăruitoare şi să-i umple pe oameni cu putere? Nu le spune Dumnezeu astăzi lucrătorilor Săi credincioşi, care se roagă, sunt plini de încredere şi care deschid Scripturile înaintea celor care nu cunosc adevărul preţios pe care ele îl conţin: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20)? Atunci, pentru ce este biserica atât de slabă şi de lipsită de viaţă? – Mărturii, vol. 7, p. 32

Dumnezeul pe care Îl slujim nu caută la fața omului. Acela care i-a dat lui Solomon un duh de discernământ și de înțelepciune este gata să le dea și astăzi copiilor Săi aceeași binecuvântare. „Dacă îi lipsește cuiva înțelepciunea”, declară Cuvântul Său, „s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, și ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). Când un purtător de poveri dorește înțelepciune mai mult decât bogăție, putere sau renume, nu va fi dezamăgit. Unul ca acesta va învăța de la marele Învățător nu numai ce să facă, ci și cum să lucreze ca să primească aprobarea divină. Atâta vreme cât rămâne consacrat, omul pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu discernământ și pricepere nu-și va manifesta dorința după o poziție înaltă, nici nu va căuta să conducă sau să stăpânească. Oamenii trebuie să poarte răspunderi pentru că așa este nevoie, dar, în loc să se lupte pentru întâietate, acela care este un conducător adevărat se va ruga pentru o inimă pricepută, ca să facă deosebire între bine și rău. – Profeți și regi, p. 31

Duminică, 19 iulie: O luptă cosmică

Hristos nu le-a spus ucenicilor Săi că lucrarea lor avea să fie ușoară. El le-a prezentat vasta alianță a răului, desfășurată împotriva lor. Ei aveau să lupte „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Însă nu aveau să fie lăsați să lupte singuri. El i-a asigurat că avea să fie cu ei; și că, dacă vor merge înainte în credință, se vor mișca sub pavăza Celui Atotputernic. El i-a îndemnat să fie curajoși și tari, pentru că în rândurile lor avea să fie Cineva mai puternic decât îngerii – Comandantul oștirilor cerului. El a luat toate măsurile pentru aducerea la îndeplinire a lucrării lor și a luat asupra Sa răspunderea succesului. Atâta timp cât aveau să asculte de Cuvântul Său și să lucreze în legătură cu El, nu aveau să dea greș. Mergeți la toate neamurile, le-a poruncit El. Mergeți până la cele mai îndepărtate regiuni locuite ale globului și fiți siguri că prezența Mea va fi cu voi chiar și acolo. Lucrați cu credință și încredere, pentru că niciodată nu va fi un timp când să vă uit. Voi fi întotdeauna cu voi, ajutându-vă să vă aduceți la îndeplinire datoria, călăuzindu-vă, îmbărbătându-vă, sfințindu-vă, sprijinindu-vă și dându-vă succes în rostirea cuvintelor care să îndrepte atenția altora spre cer. – Faptele apostolilor, p. 29

Noi avem de înfruntat dușmani nevăzuți, oamenii răi sunt agenții prin care lucrează puterile întunericului și, fără discernământ spiritual, sufletul nu va ști de planurile lui Satana, va fi înșelat, se va poticni și va cădea. Cel care vrea să biruie, trebuie să se țină strâns de Hristos. El nu trebuie să se uite înapoi, ci ochii lui să privească în sus. Să-i ridice spre Mijlocitorul, să se țină strâns de El, atingând mereu o treaptă mai înaltă, fără să poarte de grijă firii pământești, ca să-i împlinească poftele. – Ellen G. White, CBAZȘ, vol. 6, p. 1094

Primul efort al lui Satana de a răsturna Legea lui Dumnezeu – efort întreprins printre locuitorii fără păcat ai cerului – s-a părut, pentru un timp, a fi încununat de succes. Un mare număr de îngeri au fost amăgiți, dar așa-zisa biruință a lui Satana a avut ca rezultat înfrângere și pierdere, despărțire de Dumnezeu și alungare din cer. …
Și astăzi sunt mii cei care fac să se audă aceleași plângeri împotriva lui Dumnezeu. Ei nu înțeleg că a-l lipsi pe om de libertatea de a alege ar însemna să-l jefuiești de prerogativele sale ca ființă inteligentă, să faci din el un simplu automat. Nu este scopul lui Dumnezeu să forțeze voința omului. Omul a fost creat ca un agent moral liber. Asemenea locuitorilor din alte lumi, el trebuie să fie supus probei ascultării; dar el nu este niciodată adus într-o asemenea situație, încât supunerea față de rău să devină o necesitate. Nu este îngăduit să vină asupra lui nicio ispită sau încercare căreia el să nu îi poată rezista. Dumnezeu a luat ample măsuri, astfel încât omul să nu fie niciodată înfrânt în lupta cu Satana. – Patriarhi și profeți, pp. 331–332

Luni, 20 iulie: Isus, Mijlocitorul nostru

Nicio altă viață nu a fost atât de împovărată cu muncă și răspundere ca viața lui Isus și, cu toate acestea, cât de des Se ruga El! Cât de constantă era comuniunea Lui cu Dumnezeu! Mereu și mereu, în istoria vieții Sale pământești, se găsesc rapoarte ca acestea: „Pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo.” (Marcu 1:35) …
Într-o viață cu totul devotată pentru binele altora, Mântuitorul a considerat necesar să Se retragă din oboselile călătoriei și din mijlocul gloatei care-L urma în fiecare zi. El trebuia să Se retragă dintr-o viață de neîncetată activitate și din contactul cu nevoile omenești, pentru a căuta un loc liniștit și o comuniune neîntreruptă cu Tatăl Său. Fiind una cu noi, părtaș la nevoile și slăbiciunile noastre, El era cu totul dependent de Dumnezeu și, în locul tainic al rugăciunii, căuta putere divină ca să poată merge mai departe înarmat pentru a-Și împlini datoria și pentru a înfrunta încercările. Într-o lume de păcat, Isus a avut de suportat lupte și chinuri sufletești. În comuniunea cu Dumnezeu, El a putut să Se despovăreze de întristările care Îl zdrobeau. Aici, El găsea mângâiere și bucurie. – Hristos, Lumina lumii, pp. 362–363

Atunci când a spus că secerișul era mare și lucrătorii puțini, [Isus] n-a stăruit ca ucenicii Săi să muncească fără încetare, ci a zis: „Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său” (Matei 9:38). …
Pe măsură ce activitatea crește și avem succes într-o ramură oarecare a lucrării pentru Dumnezeu, apare pericolul de a ne încrede în planurile și metodele omenești. Există tendința de a ne ruga mai puțin și de a avea credință puțină. La fel ca ucenicii, suntem în primejdia de a pierde din vedere dependența noastră de Dumnezeu și de a căuta să facem un mântuitor din activitatea noastră. Trebuie să privim fără încetare la Isus și să ne dăm seama că puterea Lui face lucrarea aceasta. Deși trebuie să lucrăm cu râvnă pentru mântuirea celor pierduți, trebuie să ne luăm timp și pentru meditație, pentru rugăciune și pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Numai lucrul făcut cu multă rugăciune și sfințit prin meritele lui Hristos se va dovedi în cele din urmă a fi folositor spre bine. – Hristos, Lumina lumii, pp. 361–362

Astăzi mulți se află unde se afla Petru când, în încrederea sa de sine a declarat că nu-L va tăgădui pe Domnul său. Și, din cauza mulțumirii de sine, ei cad ușor pradă înșelăciunilor lui Satana. Aceia care își dau seama de slăbiciunea lor se încred într-o putere mai mare decât eul. Și, în timp ce privesc la Dumnezeu, Satana nu are putere asupra lor. Dar aceia care se încred în ei înșiși sunt ușor de învins. Să ne amintim că, dacă nu ținem seama de avertizările pe care ni le dă Dumnezeu, căderea este în fața noastră. Hristos nu-l va feri de rănire pe acela care se așază pe terenul vrăjmașului fără să fie nevoit. El îl lasă pe cel mulțumit de sine, care acționează ca și cum ar ști mai multe decât Domnul lui, să meargă înainte în presupusa lui putere. Apoi apar suferința, o viață schilodită sau, poate, înfrângerea și moartea. – Our High Calling, p. 307

Marți, 21 iulie: Rugăciunile de mijlocire ale lui Pavel

[Mijlocirea] este lanțul de aur care îl leagă pe omul limitat de Dumnezeul infinit. Omul pentru a cărui salvare a murit Hristos se roagă cu insistență către tronul lui Dumnezeu și cererea lui este preluată de Isus care l-a răscumpărat cu sângele Său. Marele nostru Preot pune neprihănirea Sa în dreptul celui care cere cu sinceritate și rugăciunea lui Hristos se împletește cu cea a omului care se roagă.
Hristos Și-a îndemnat urmașii să se roage fără încetare. Aceasta nu înseamnă că noi ar trebui să stăm continuu în genunchi, dar rugăciunea trebuie să fie ca respirația sufletului. Cererile noastre făcute în tăcere, oriunde ne-am afla, trebuie să se înalțe la Dumnezeu și Isus, Avocatul nostru, va pleda în favoarea noastră, prezentând cererile noastre înaintea Tatălui amestecate cu tămâia neprihănirii Sale. – That I May Know Him, p. 78

Inima care a gustat o dată iubirea lui Hristos dorește fără încetare un torent și mai adânc și, dacă veți da, veți primi într-o măsură mai bogată, mai abundentă. Orice descoperire a lui Dumnezeu pentru suflet mărește puterea de a cunoaște și de a iubi. Strigătul neîntrerupt al inimii este: „Mai mult despre Tine” și, întotdeauna, răspunsul Scripturii este: „Cu mult mai mult”. … Viața Domnului Hristos a fost o viață plină de mesajul divin al iubirii lui Dumnezeu. El a dorit nespus de mult să le dăruiască și altora această dragoste în măsură bogată. De pe chipul Său radia mila, iar comportamentul Său era caracterizat prin har, umilință, adevăr și dragoste. Fiecare membru al bisericii Sale luptătoare trebuie să manifeste aceleași calități, dacă vrea să se alăture bisericii biruitoare.
Iubirea lui Hristos este atât de mare, atât de plină de slavă, încât, în comparație cu ea, tot ce socotesc oamenii ca fiind de valoare pălește în semnificație. Când dobândim această viziune, noi exclamăm: O, adâncul bogăției dragostei pe care le-a dat-o Dumnezeu oamenilor în darul unicului Său Fiu! – Our High Calling, p. 366

Harul lui Dumnezeu l-a susținut pe Pavel în timpul întemnițării sale, făcându-l în stare să se bucure în necaz. Plin de încredere și siguranță, el le-a scris fraților filipeni că întemnițarea sa a avut ca rezultat înaintarea Evangheliei. …
Această experiență a lui Pavel este o lecție pentru noi, căci ea ne descoperă calea lui Dumnezeu de a lucra. Domnul poate scoate o biruință din ceea ce nouă ni s-ar părea că este obstacol și înfrângere. Noi suntem în primejdie de a-L uita pe Dumnezeu, de a privi la lucrurile care se văd în loc să ne ațintim ochiul credinței la lucrurile care nu se văd. Când vine nenorocirea sau restriștea, suntem gata să-L învinuim pe Dumnezeu de neglijență sau cruzime. Dacă El socotește de folos să întrerupă activitatea noastră folositoare în unele domenii, murmurăm fără să stăm să ne gândim că, poate, în felul acesta Dumnezeu lucrează spre binele nostru. Trebuie să învățăm că pedeapsa face parte din marele Său plan și că sub toiagul întristării creștinul poate face uneori mult mai mult pentru Domnul decât atunci când este angajat în slujirea activă. – Faptele apostolilor, pp. 480–481

Miercuri, 22 iulie: Puteri nevăzute la lucru

Ființe cerești sunt desemnate pentru a răspunde la rugăciunile celor care lucrează neegoist pentru interesele cauzei lui Dumnezeu. Îngeri care au pozițiile cele mai înalte în curțile cerești sunt desemnați să rezolve rugăciunile care se înalță la Dumnezeu pentru progresul cauzei Sale. Fiecare înger are postul său specific, pe care nu-i este permis să-l părăsească pentru niciun alt loc. Dacă el ar trebui să plece, puterile întunericului ar obține un avantaj.
Zi de zi, conflictul dintre bine și rău este în desfășurare. De ce aceia care au avut multe oportunități și avantaje nu-și dau seama de intensitatea acestei lucrări? Ei ar trebui să înțeleagă acest lucru. Dumnezeu este Conducătorul. Prin puterea Lui supremă El îi conduce și îi controlează pe potentații pământești. Prin intermediul slujitorilor Săi, El face lucrarea care a fost plănuită înainte de întemeierea lumii. – Lift Him Up, p. 370

Ca popor, noi nu înțelegem cum ar trebui, marele conflict dintre puterile nevăzute, controversa dintre îngerii loiali și neloiali. Îngerii răi sunt în mod constant la lucru, planificându-și strategia de atac, controlându-i pe comandanții, regii și conducătorii forțelor umane neloiale. … Fac apel la slujitorii lui Hristos să insiste în cămin asupra adevărului despre slujirea îngerilor, pentru ca toți aceia la care poate ajunge glsul lor să înțeleagă acest adevăr. Nu vă îngăduiți speculații fanteziste! Cuvântul scris este singura noastră siguranță. Noi trebuie să ne rugăm așa cum a făcut Daniel, ca să putem fi păziți de inteligențele cerești. Ca duhuri slujitoare, îngerii sunt trimiși să slujească tuturor celor care vor fi moștenitori ai mântuirii. Rugați-vă, fraților, rugați-vă așa cum nu v-ați rugat niciodată până acum! Noi nu suntem pregătiți pentru venirea Domnului. Avem nevoie să facem o lucrare profundă pentru eternitate. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 4, p. 1173

Ce onoare deosebită i-a fost dată lui Daniel de Maiestatea cerului! Domnul l-a îmbărbătat pe slujitorul Său care stătea tremurând și l-a asigurat că rugăciunea lui a fost auzită în cer. Ca răspuns la acea rugăciune fierbinte, îngerul Gabriel a fost trimis să lucreze asupra inimii împăratului persan. Împăratul se împotrivise lucrării spiritului lui Dumnezeu timp de trei săptămâni, pe când Daniel postea și se ruga, dar Prințul cerului, Arhanghelul Mihail, a fost trimis să întoarcă inima împăratului încăpățânat ca să ia unele măsuri prin care să răspundă la rugăciunea lui Daniel. …
Daniel era un slujitor devotat al Celui Preaînalt. Viața sa lungă a fost plină de fapte de nobilă slujire pentru Domnul său. Curăția sa de caracter și credincioșia sa neclintită erau pe măsura umilinței inimii sale și a smeririi sufletului său înaintea lui Dumnezeu. … Viața lui Daniel este o ilustrare inspirată a adevăratei sfințiri. – Sfințirea vieții, pp. 51–52

Joi, 23 iulie: Rugăciuni concrete

Repetarea de fraze obișnuite și tipice, când inima nu simte nicio nevoie de Dumnezeu este la fel cu „bolboroselile” păgânilor.
Rugăciunea nu este o ispășire pentru păcat. Ea nu are nicio virtute, nici vreun merit în sine. Toate cuvintele înflorite pe care le folosim nu pot fi echivalente nici chiar cu o singură dorință sfântă. Rugăciunile cele mai elocvente nu sunt decât cuvinte fără rost, dacă nu exprimă adevăratele sentimente ale inimii. Numai rugăciunea care izvorăște dintr-o inimă dornică, în care sunt exprimate nevoile simple ale sufletului, ca și cum am cere o favoare unui prieten pământesc, așteptând ca ea să fie împlinită, doar aceasta este rugăciunea credinței. Dumnezeu nu dorește complimentele noastre ceremoniale, dar strigătul nerostit al unei inimi zdrobite și stăpânite de simțământul păcatului și al completei slăbiciuni își găsește drum la Tatăl oricărei îndurări. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 86

Atunci când a trăit printre oameni, Domnul Însuşi S-a rugat des. Mântuitorul nostru S-a identificat cu nevoile şi slăbiciunea noastră şi, astfel, a devenit un petiționar zelos, care căuta să primească de la Tatăl Său rezerve noi de putere, pentru a-Și împlini datoria şi pentru a rezista încercărilor. El este exemplul nostru în toate lucrurile. În ceea ce priveşte slăbiciunile noastre, El este un frate „care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi” (Evrei 4:15). Dar, având în vedere că El era fără păcat, natura Lui se îndepărta cu repulsie de la săvârşirea răului. El a îndurat toate luptele şi frământările omului care trăieşte într-o lume a păcatului. Datorită naturii Lui omeneşti, rugăciunea a fost pentru Domnul o necesitate şi un privilegiu. El a găsit mângâiere şi bucurie în comuniunea cu Tatăl Său. Iar dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia de a Se ruga, cu atât mai mult noi, ca fiinţe muritoare şi slabe, ar trebui să simţim nevoia de a ne ruga zelos şi continuu!
Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Și reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru să bem cu îndestulare din fântâna Iubirii Nemărginite. Este de mirare că ne rugăm atât de puţin. Cu toate că Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea sinceră a celui mai umil dintre copiii Săi, din partea noastră se manifestă o mare reţinere şi lipsă de interes pentru a-I face cunoscute nevoile noastre. Ce ar putea gândi îngerii cerului despre fiinţele omeneşti sărmane, neajutorate şi supuse ispitei, care, în ciuda faptului că inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre ele, gata să le dea mai mult decât cer sau gândesc, totuşi se roagă aşa de puţin şi au atât de puţină credinţă? Îngerii se închină înaintea lui Dumnezeu cu bucurie şi simt plăcere să stea aproape de El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu cea mai mare bucurie a lor; totuşi fiii acestui pământ, care au atât de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, par a fi mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fără însoţirea prezenţei Sale. – Calea către Hristos, pp. 93–94

Cei care rămân în Hristos au asigurarea că Tatăl îi va asculta, pentru că le place să facă voia Lui. Ei nu înalță rugăciuni formale, doar cuvinte înșirate, ci vin înaintea lui Dumnezeu cu încredere deplină și smerită, ca un copil înaintea tatălui său plin de iubire, și Îi prezintă necazurile, temerile și păcatele lor și, în Numele lui Isus, își prezintă cererile lor; ei pleacă din prezența Lui cu bucuria asigurării date de iubirea care iartă și de harul care îi susține. – Our High Calling, p. 147

Vineri, 24 iulie

Pentru studiu suplimentar:
Mărturii, vol. 7, cap. „Lucrarea pentru membrii bisericii”, pp. 19–24.