Privește-i pe oameni prin ochii lui Isus

Sabat după-amiază, 11 iulie

Timp de trei ani și jumătate, ucenicii au fost sub îndrumarea celui mai mare Învățător pe care L-a cunoscut lumea vreodată. Printr-o legătură personală și trăire laolaltă, Hristos i-a instruit pentru lucrarea Sa. Zi de zi, au umblat și au vorbit cu El, ascultând cuvintele Lui de îmbărbătare, rostite către cei trudiți și împovărați și văzând manifestarea puterii Lui asupra celor bolnavi și nenorociți. Câteodată, El îi învăța, stând între ei pe coasta muntelui; alteori, la marginea mării sau mergând pe cale, El le descoperea tainele Împărăției lui Dumnezeu. Pretutindeni unde inimile se deschideau pentru a primi solia divină, El le dezvăluia adevărurile căii mântuirii. El nu le poruncea ucenicilor să facă aceasta sau aceea, ci le spunea: „Urmați-Mă!” În călătoriile Sale prin diferite ținuturi și cetăți, îi lua cu Sine ca să vadă cum îi învăța El pe oameni. Călătoreau cu El din loc în loc; se împărtășeau de hrana Lui simplă și, asemenea Lui, erau adesea flămânzi și obosiți. În îmbulzeala străzilor, pe malul lacului, în singurătatea pustiului, ei erau cu El. L-au văzut în fiecare fază a vieții. – Faptele apostolilor, p. 17

Este nevoie să ne apropiem de oameni prin eforturi personale. Dacă am petrece mai puțin timp predicând și mai mult timp în lucrare personală de slujire, s-ar vedea rezultate mai mari. Celor săraci trebuie să li se ușureze povara, cei bolnavi să fie îngrijiți, cei întristați și cei care au pierdut pe cineva drag să fie mângâiați, cei neștiutori, instruiți, cei lipsiți de experiență, sfătuiți. Trebuie să plângem cu cei care plâng și să ne bucurăm cu cei care se bucură. Însoțită de puterea de convingere, de puterea rugăciunii și de puterea iubirii lui Dumnezeu, această lucrare nu va fi și nici nu poate fi lipsită de roade. – Divina vindecare, p. 143

Cât de mare este iubirea Sa față de noi când ne cheamă să venim la El cu toate necazurile, suferințele, supărările și nedumeririle noastre și ne dă asigurarea că El ne va ajuta! Dacă punem mâna noastră în mâna lui Isus, El ne va pune picioarele pe stânca tare, o temelia mai bună decât orice am fi avut noi mai înainte. El ne va face mai puternici în tăria lui și ne va ajuta în toate eforturile noastre. Dacă noi înșine am experimentat atingerea Sa vindecătoare, suntem aduși într-o legătură mai apropiată cu Isus și vom deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu nu numai pentru refacerea celui rătăcit, pentru mângâierea inimilor sfărâmate și a sufletelor zdrobite, ci și pentru a le aduce curaj, credință și încredere. Aceasta este misiunea celui care este împreună-lucrător cu Dumnezeu – să aducă la Isus sufletele care s-au îndepărtat de învățăturile Sale clare și au eșuat, sfărâmate de stâncile ascunse ale păcatului. El promite să refacă aceste vieți distruse, pentru care, aparent, nu mai există speranță. – The Upward Look, p. 162

Duminică, 12 iulie: A doua atingere

Dumnezeu dorește ca poporul Său să se ridice și să-și facă lucrarea care i-a fost desemnată. Responsabilitatea nu este numai a pastorului. Membrii bisericii trebuie să participe și ei la lucrarea de salvare de suflete. … Domnul îi cheamă acum pe aceia care cunosc adevărul pentru aceste timpuri să se trezească din letargia lor și să devină misionari adevărați în serviciul Său. Timpul este scurt și lucrarea Domnului trebuie făcută fără nicio întârziere. – The Upward Look, p. 60

Avem nevoie de mai multă simpatie ca aceea arătată de Hristos – simpatie nu doar pentru cei care ne par fără greșeală, ci simpatie pentru bietele suflete suferinde, care se luptă, care cad adesea în greșeală, care păcătuiesc și se pocăiesc, care sunt ispitite și descurajate. Avem datoria să mergem la semenii noștri la fel ca milostivul nostru Mare Preot și să le înțelegem neputințele. … Rațiunile de ordin creștin ne cer să lucrăm urmărind în mod constant țelul nostru cu un interes neabătut, cu o stăruință mereu mai mare pentru sufletele pe care Satana caută să le distrugă. Nimic nu trebuie să înghețe energia pe care o punem cu seriozitate și pasiune în lucrarea de salvare a celor pierduți.
Observați cum se descoperă, peste tot în Cuvântul lui Dumnezeu, această insistență în îndemnul adresat oamenilor de a veni la Hristos. Trebuie să folosim orice ocazie, în particular și în public, prezentând orice argument, descoperind orice motiv de o greutate infinită, pentru a-i atrage pe oameni la Mântuitorul. Cu toată puterea noastră, trebuie să-i facem să se uite la Isus și să accepte viața Lui de sacrificiu și tăgăduire de sine. Trebuie să arătăm că așteptăm de la ei să aducă bucurie inimii lui Hristos prin folosirea tuturor darurilor Sale pentru onoarea Numelui Său. – Divina vindecare, pp. 164–165

Ne descurajăm prea ușor în privința sufletelor care nu răspund imediat la eforturile pe care le facem. Niciodată nu trebuie să încetăm să lucrăm pentru un suflet atâta timp cât există chiar și o scânteie de speranță. Sunt suflete prețioase, care L-au costat pe Răscumpărătorul nostru jertfitor de Sine un preț prea mare pentru a fi atât de ușor lăsate pradă puterii ispititorului. … Dacă nu li se dă o mână de ajutor, mulți nu vor mai putea să își revină, însă, printr-un efort răbdător și insistent, ei ar putea fi ridicați. Astfel de oameni au nevoie de cuvinte calde, de apreciere, de un ajutor real. … Domnul Hristos poate să îi ridice și pe cei mai păcătoși și să-i ducă acolo unde vor fi recunoscuți drept copii ai lui Dumnezeu, împreunămoștenitori cu Hristos ai vieții veșnice. Prin minunea harului divin, mulți pot fi transformați pentru a duce o viață cu adevărat folositoare. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 127 (29 aprilie)

Rugăciunile noastre ar trebui să fie tot atât de stăruitoare și sincere cum a fost cererea prietenului lipsit care, la miezul nopții, a cerut câteva pâini. Cu cât vom cere mai călduros și mai hotărât, cu atât mai strânsă va fi legătura noastră cu Hristos. Noi vom primi binecuvântări și mai mari dacă vom manifesta și o credință mai mare.
Partea noastră este să ne rugăm și să credem. Să veghem în vederea rugăciunii. Să veghem și să conlucrăm cu Dumnezeu, care ne ascultă rugăciunile. Să nu uităm că suntem „împreună-lucrători cu Dumnezeu.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 146

Luni, 13 iulie: O lecție greu de acceptat

Isus a venit în contact personal cu oamenii. El nu a stat undeva sus și departe de cei care aveau nevoie de ajutorul Lui. El a intrat în casele oamenilor, i-a mângâiat pe cei care plângeau, i-a ridicat pe bolnavi, i-a trezit pe cei nepăsători și a mers peste tot făcând bine. Dacă Îl urmăm pe Isus trebuie să facem ce a făcut El și să-i ajutăm pe oameni așa cum i-a ajutat El.
Domnul dorește ca fiecărui suflet să-i fie adus cuvântul harului Său. Într-o mare măsură, această lucrare trebuie îndeplinită prin implicare personală. Lucrarea Lui a fost alcătuită în mare parte din întrevederi personale. El respecta cu credincioșie discuția cu un singur suflet. Adeseori, prin acel unul singur, solia se răspândea la mii de suflete.

Sunt foarte mulți aceia ale căror inimi nu vor fi niciodată atinse de Evanghelie dacă nu le este prezentată de cineva. – My Life Today, p. 227

În învățătura Sa, Hristos S-a ocupat de oameni în mod individual; El i-a pregătit pe cei doisprezece prin contact personal și umblare împreună. Adesea, în particular, a dat cea mai prețioasă învățătură unui singur ascultător. El a dezvăluit comorile cele mai bogate rabinului celui onorat, vorbindu-i noaptea pe Muntele Măslinilor, vorbindu-i femeii disprețuite la fântâna din Sihar, căci în acești ascultători El a sesizat inima neîmpietrită, mintea deschisă, spiritul receptiv. Nici chiar mulțimea care se înghesuia pe urmele Sale nu reprezenta pentru Hristos o masă nediferențiată de făpturi omenești. El vorbea direct oricărei minți și făcea apel la fiecare inimă. Îi privea în ochi pe cei ce-L ascultau, încuraja o față care se lumina și o privire fugară de aprobare, lucruri care spuneau că adevărul atinsese sufletul; și atunci, ca răspuns, vibra în inima Sa struna bucuriei pline de compasiune.
Hristos sesiza posibilitățile în fiecare făptură omenească. El nu era respins de un exterior nepromițător sau de condiții nefavorabile. El i-a chemat pe Matei de la vamă și pe Petru și frații lui din barca de pescuit, ca să învețe de la El. În lucrarea educativă de astăzi este nevoie de același interes personal, de aceeași atenție acordată dezvoltării individuale. – Educație, pp. 231–232

Mântuitorul a avut cea mai caldă simpatie pentru omenirea decăzută și în suferință. Dacă doriți să fiți urmașii Săi, trebuie să cultivați compasiunea și împreuna simțire. Indiferența față de durerile oamenilor trebuie să facă loc interesului viu față de suferințele semenilor. Văduva, orfanul, cel bolnav și cel aflat în pragul morții vor avea întotdeauna nevoie de ajutor. Există aici ocazia de a proclama Evanghelia, de a-L înălța pe Isus, nădejdea și mângâierea tuturor oamenilor. Când suferința corpului este alinată și când ai arătat un interes viu față de cel îndurerat, inima se deschide și poți turna în ea balsamul ceresc. Dacă privești la Isus și iei de la El cunoștință, putere și har, poți să le împărtășești și altora mângâierea Sa, deoarece Mângâietorul este cu tine. – Sfaturi pentru sănătate, p. 34

Marți, 14 iulie: Începe de acolo de unde te afli

Hristos le-a spus ucenicilor că ei trebuiau să-și înceapă lucrarea la Ierusalim. Cetatea aceasta fusese scena uimitorului Său sacrificiu pentru neamul omenesc. Acolo, îmbrăcat în haina naturii umane, El a umblat și a vorbit cu oamenii și puțini au văzut cât de aproape de pământ coborâse Cerul. Acolo, Isus a fost osândit și răstignit. În Ierusalim erau mulți care credeau în inima lor că Isus din Nazaret este Mesia și care fuseseră amăgiți de preoți și conducători. Acestora trebuia să le fie vestită Evanghelia. Ei trebuiau să fie chemați la pocăință. Trebuia să le fie lămurit adevărul minunat că numai prin Hristos putea fi dobândită iertarea păcatelor. Și, în timp ce întreg Ierusalimul era frământat de zguduitoarele evenimente din ultimele săptămâni, predicarea ucenicilor avea să facă cea mai profundă impresie. – Faptele apostolilor, p. 31

Andrei l-a găsit pe fratele lui și l-a chemat la Mântuitorul. După aceea a fost chemat Filip, și el s-a dus să-l caute pe Natanael. Exemplele acestea trebuie să ne arate ce importanță au eforturile personale de a face un apel la rudele noastre, la prietenii și vecinii noștri. Sunt oameni care toată viața L-au cunoscut pe Hristos, dar n-au făcut niciodată vreun efort personal să aducă măcar un singur suflet la Mântuitorul. …
Sunt mulți oameni care au nevoie de lucrarea unor inimi iubitoare de creștini. Mulți oameni ruinați ar fi putut totuși să fie salvați dacă vecinii lor, oameni obișnuiți, ar fi făcut un efort personal pentru ei. Mulți așteaptă ca cineva să li se adreseze direct. Chiar în familie, între vecini, în orașul în care trăim, este de lucru pentru noi ca misionari ai lui Hristos. Dacă suntem creștini, lucrul acesta va fi plăcerea noastră. Un om nu este cu adevărat convertit câtă vreme în inima lui nu s-a născut dorința de a le face cunoscut și altora ce prieten scump a găsit el în Isus. Adevărul care mântuiește și sfințește nu poate fi ascuns în inimă. – Hristos, Lumina lumii, p. 141

„Îmi veți fi martori” (Faptele 1:8). Aceste cuvinte ale Domnului Isus nu și-au pierdut nimic din puterea lor. În aceste zile ale formalismului religios, Mântuitorul nostru are nevoie de martori credincioși, dar, chiar și printre cei ce se declară ambasadori ai lui Hristos, cât de puțini sunt gata să prezinte o mărturie personală credincioasă pentru Domnul lor! Mulți pot vorbi despre oamenii mari și buni ai generațiilor trecute și despre lucrurile pe care le-au făcut, despre curajul lor, despre suferințele și bucuriile lor. Ei prezintă cu elocvență puterea Evangheliei, care i-a făcut pe alții în stare să se bucure chiar când aveau de dus lupte grele și să stea neclintiți în fața ispitelor nemiloase. Dar, în timp ce sunt așa de zeloși în a-i evidenția pe alți creștini, care au fost martorii lui Isus, ei înșiși par să nu aibă nicio experiență personală recentă și actuală pe care să o relateze.

… Ce aveți de spus despre voi înșivă? Care au fost luptele sufletești pe care le-ați experimentat și s-au dovedit a fi spre binele vostru, spre binele altora și spre slava lui Dumnezeu? Voi, cei care pretindeți că proclamați ultima solie solemnă a harului pentru lume, care este experiența voastră în cunoașterea adevărului și care a fost efectul ei asupra propriei inimi? Mărturisește caracterul vostru în favoarea lui Hristos? Puteți voi să vorbiți despre influența înălțătoare, înnobilatoare și sfințitoare a adevărului lui Isus? Ce ați văzut și ce ați cunoscut voi despre puterea lui Hristos? Acesta este felul de mărturie pe care îl cere Domnul și de care au nevoie bisericile. – Slujitorii Evangheliei, p. 273

Miercuri, 15 iulie: Cum să lucrezi cu oamenii dificili

Studiați istoria lui Iosif și a lui Daniel! Domnul nu a împiedicat uneltirile oamenilor care căutau să le facă rău, dar a făcut ca toate acestea să lucreze pentru binele slujitorilor Săi, care, în mijlocul încercărilor și luptelor, și-au păstrat credința și loialitatea.
Câtă vreme suntem în lume, ne vom confrunta cu influențe potrivnice. Vor exista provocări, pentru a ne testa puterea de autocontrol, iar credința se dezvoltă prin întâmpinarea acestora într-un spirit liniștit. Dacă Hristos este în noi, vom fi amabili, buni și îndelung-răbdători, optimiști în mijlocul supărărilor și stărilor de iritare. Zi de zi și an de an, vom birui eul și vom crește până la un eroism nobil. Aceasta este misiunea care ne-a fost încredințată, dar ea nu poate fi împlinită fără ajutorul lui Isus, fără o hotărâre fermă, un țel nestrămutat, o veghere neîncetată și rugăciune continuă. Fiecare dintre noi are de dus o luptă. Nici Dumnezeu nu poate aduce noblețe caracterelor noastre și nu poate face ca viața să ne fie folositoare, dacă nu devenim împreună-lucrători cu El. Cei care refuză lupta pierd tăria și bucuria victoriei. – Divina vindecare, p. 487

Dragostea care ar trebui să existe între membrii bisericii lasă loc adeseori criticii şi reproşurilor, iar acestea se manifestă chiar şi în practicile religioase, prin remarci personale şi împunsături dure. Astfel de lucruri nu ar trebui să fie încuviinţate de pastori, de prezbiteri sau de membri. Serviciile divine de la biserică ar trebui să aibă ca scop doar slava lui Dumnezeu. Când oameni cu personalităţi diferite se întâlnesc în cadrul bisericii, dacă adevărul lui Dumnezeu nu netezeşte şi nu supune părţile colțuroase ale caracterului, biserica va fi afectată, iar pacea şi armonia ei vor fi sacrificate pentru a face pe plac acestor trăsături egoiste, nesfinţite. Mulţi, în grija lor atentă de a descoperi greşelile fraţilor lor, neglijează să-şi cerceteze propria inimă şi să-şi cureţe propria viaţă. Lucrul acesta nu Îi place lui Dumnezeu. Membrii bisericii trebuie să fie atenţi la propriul suflet, să-şi privească în mod critic propriile fapte ca nu cumva să acţioneze din motive egoiste şi să fie o pricină de poticnire pentru fraţii mai slabi.
Dumnezeu îi ia pe oameni aşa cum sunt, cu elementul omenesc al caracterului lor, şi apoi, dacă ei vor să se lase disciplinaţi şi să înveţe de la El, îi pregăteşte pentru a-I sluji Lui. – Mărturii, vol. 4, pp. 488–489

Viața lui Hristos a întemeiat o religie în care nu există diferențe de rang, de statut social sau de posesiuni materiale, o religie prin care evreii și neamurile, cei liberi sau cei privați de libertate sunt uniți într-o frățietate de obște, egali înaintea lui Dumnezeu. …
El nu a considerat nicio ființă umană ca fiind lipsită de valoare, ci a căutat să-i ofere remediu la problemele cu care se confrunta. În orice anturaj S-ar fi aflat, El prezenta o lecție potrivită timpului și circumstanțelor respective. Fiecare ignorare sau insultare a oamenilor în fața semenilor lor nu făcea altceva decât să-L conștientizeze și mai mult de nevoia acestora de compasiunea Sa divino-umană. El căuta să-i inspire cu speranță chiar și pe cei mai grosolani și mai dezinteresați, punându-le înainte asigurarea că ei pot deveni fără vină și curați, dobândind un asemenea caracter încât să poată fi în stare să se manifeste ca niște copii ai lui Dumnezeu. – Divina vindecare, pp. 25–26

Joi, 16 iulie: Recunoașterea oportunităților oferite de Dumnezeu

Dacă Domnul dorește ca noi să ducem o solie către Ninive, nu-I vom face pe plac dacă mergem la Iope sau la Capernaum. El are motivele Sale să ne trimită în locul către care ne călăuzește pașii. Chiar acolo se poate afla cineva care are nevoie tocmai de ajutorul pe care i-l putem da noi. Acela care l-a trimis pe Filip la sfetnicul etiopian, pe Petru, la sutașul roman și pe fetița israelită în ajutorul lui Naaman, căpetenia siriană, îi trimite pe bărbații, femeile și tinerii de astăzi ca reprezentanți ai Săi la aceia care au nevoie de ajutor divin și călăuzire. – Divina vindecare, p. 473

Îngerii cerești veghează asupra acelora care caută iluminare. Ei cooperează cu aceia care încearcă să câștige suflete pentru Hristos. Îngerii le slujesc acelora care vor fi moștenitori ai mântuirii. Acest lucru este arătat în experiența lui Filip și a etiopianului.

Un sol ceresc a fost trimis la Filip ca să-i arate lucrarea pe care trebuia să o facă pentru etiopian. Îngerii lui Dumnezeu luaseră notă de acest om care căuta lumina. Astăzi, la fel ca atunci, îngerii îi conduc și îi călăuzesc pe aceia care vor să fie conduși și călăuziți. Îngerul care a fost trimis la Filip ar fi putut să facă el însuși această lucrare pentru etiopian, dar Dumnezeu nu procedează așa. Oamenii trebuie să lucreze pentru alți oameni, ca instrumente ale Sale.
Când Dumnezeu i-a arătat lui Filip ce are de făcut …, el a înțeles că orice suflet este prețios în ochii lui Dumnezeu și că îngerii vor duce, la instrumentele rânduite, lumină pentru cei care au nevoie de ea. Îngerii cerești nu preiau lucrarea de predicare a Evangheliei. Prin lucrarea îngerilor, Dumnezeu trimite lumină poporului Său și, prin poporul Său, această lumină trebuie dată lumii. – In Heavenly Places, p. 103

În experienţa lui Filip şi a etiopianului este prezentată lucrarea la care Domnul îi cheamă pe cei care sunt poporu Său. Etiopianul reprezintă o mare categorie de oameni – cei care au nevoie de misionari ca Filip, de misionari care vor auzi glasul lui Dumnezeu şi vor merge acolo unde îi trimite El. Sunt în lume oameni care citesc Scripturile, dar nu pot înţelege semnificaţia lor. Pentru a le explica acestor suflete Cuvântul, este nevoie de bărbaţi şi femei care să aibă cunoştinţa lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 8, p. 58

Cel a cărui inimă este umplută cu harul lui Dumnezeu și cu dragostea pentru semenii săi care pier, va găsi ocazii, oriunde s-ar afla, să le spună o vorbă potrivită la timpul potrivit acelora care sunt osteniți. Creștinii trebuie să lucreze pentru Maestrul lor cu blândețe și smerenie, păstrându-și integritatea morală intactă în mijlocul vacarmului și freamătului vieții.
Ar trebui să ne luptăm să înțelegem slăbiciunea altora. Cunoaștem puține lucruri legate de luptele care se dau în inima celor care au fost încătușați în lanțurile întunericului și cărora le lipsesc hotărârea și puterea morală. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 127 (29 aprilie)

Vineri, 17 iulie

Pentru studiu suplimentar:
Faptele apostolilor, cap. „Evanghelia în Samaria”;
Mărturii, vol. 3, p. 217 (cap. „Efectul discuțiilor în contradictoriu”).