Geneză întrupată

 

Gen. 1,1.3-5.26-28.31; 2,1-3.15-18.21-24; 3,1-7; Ex. 20,8-11; Marcu 2,27; Ioan 1,1-4; Rom.5,12; 6,23; Evr.1,1.2; Apoc. 14,7.

 

Mi-ar fi viața nebuloasă, fără ancoră sub zări,

Ca o barcă în derivă printre valuri de-ntrebări,

Un păenjeniș haotic de posibile ieșiri

Din dilema existenței, a prezentei omeniri…

Mi-ar fi fără țărmuri marea, labirint întunecat,

Printre cețuri de răspunsuri și mai tare încurcat,

Dacă pagini de Geneză, n-ar aprinde-al păcii far,

Arătându-mi Creatorul, așteptat să vină iar!

 

Chiar dacă în ochii vremii pot părea un demodat,

Eu voi crede-n existența Celui care a creat

Printr-o zilnică rostire, toate câte încă sunt,

Cerul și Pământul nostru și-al odihnei sabat sfânt;

Un bărbat și o femeie, după Chipul Său divin,

El ne-a modelat minunea unei vetre de cămin…

El e Alfa și Omega, El, Cuvântul întrupat,

Cel ce-n Palmele iertării mântuire a săpat!

 

Șoapte noi de ispitire, încă, bat la porți mereu,

Căutându-mi o geneză fără veșnic Dumnezeu,

Ca-n Eden, îmi tot promite cunoștinței mistic vad,

Care udă diabolic al minciunii vechi răsad,

Impunându-și fiecare, pentru-al vieții început

Egoista-i viziune,  falsă ca Iuda-n sărut…

Dar cercetătorul sincer va ajunge la izvor,

Odihnindu-se la umbra veșnicului Creator!

 

Cornel Mafteiu

București, 17.05.2020