Poezia studiului 8
Geneză întrupată
Gen. 1,1.3-5.26-28.31; 2,1-3.15-18.21-24; 3,1-7; Ex. 20,8-11; Marcu 2,27; Ioan 1,1-4; Rom.5,12; 6,23; Evr.1,1.2; Apoc. 14,7.
Mi-ar fi viața nebuloasă, fără ancoră sub zări,
Ca o barcă în derivă printre valuri de-ntrebări,
Un păenjeniș haotic de posibile ieșiri
Din dilema existenței, a prezentei omeniri…
Mi-ar fi fără țărmuri marea, labirint întunecat,
Printre cețuri de răspunsuri și mai tare încurcat,
Dacă pagini de Geneză, n-ar aprinde-al păcii far,
Arătându-mi Creatorul, așteptat să vină iar!
Chiar dacă în ochii vremii pot părea un demodat,
Eu voi crede-n existența Celui care a creat
Printr-o zilnică rostire, toate câte încă sunt,
Cerul și Pământul nostru și-al odihnei sabat sfânt;
Un bărbat și o femeie, după Chipul Său divin,
El ne-a modelat minunea unei vetre de cămin…
El e Alfa și Omega, El, Cuvântul întrupat,
Cel ce-n Palmele iertării mântuire a săpat!
Șoapte noi de ispitire, încă, bat la porți mereu,
Căutându-mi o geneză fără veșnic Dumnezeu,
Ca-n Eden, îmi tot promite cunoștinței mistic vad,
Care udă diabolic al minciunii vechi răsad,
Impunându-și fiecare, pentru-al vieții început
Egoista-i viziune, falsă ca Iuda-n sărut…
Dar cercetătorul sincer va ajunge la izvor,
Odihnindu-se la umbra veșnicului Creator!
Cornel Mafteiu
București, 17.05.2020
