LIMBAJ, TEXT ŞI CONTEXT

Sabat după-amiază, 9 mai

Stindardul adevărului şi al libertăţii religioase pe care aceşti reformatori l-au ţinut sus ne-a fost încredinţat nouă în acest ultim conflict. Responsabilitatea pentru acest mare dar le revine celor pe care Dumnezeu i-a binecuvântat dându-le cunoştinţa adevărului Său. Noi trebuie să primim Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate supremă. Trebuie să acceptăm adevărurile lui pentru noi înşine şi le vom putea aprecia doar dacă le cercetăm prin studiu personal. Atunci când vom face din Cuvântul lui Dumnezeu călăuza vieţii noastre, pentru noi se va împlini rugăciunea lui Hristos: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17:17). Recunoaşterea adevărului în cuvânt şi în faptă este mărturisirea noastră de credinţă. Doar astfel ceilalţi vor putea să ştie că noi credem Biblia.
Reformatorii al căror protest ne-a dat numele de protestanţi au simţit că Dumnezeu i-a chemat să dea lumii Evanghelia şi, pentru a face acest lucru, au fost gata să-şi sacrifice averea, libertatea şi viaţa. Suntem noi, în acest ultim mare conflict, la fel de credincioşi faţă de misiunea noastră cum au fost primii reformatori faţă de a lor?
În faţa persecuţiei şi a morţii, adevărul pentru acel timp a fost răspândit pretutindeni. Cuvântul lui Dumnezeu a fost dat poporului; toate clasele sociale – nobili şi umili, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi ignoranţi – l-au studiat cu stăruinţă, iar cei care au primit lumina au devenit, la rândul lor, mesagerii ei. În zilele acelea, adevărul a fost adus la cunoştinţa oamenilor prin tipar. Pana lui Luther a fost o forţă, iar scrierile sale, răspândite pretutindeni, au pus lumea în mişcare. Aceleaşi mijloace ne stau şi nouă la dispoziţie, cu facilităţi însutite. Biblii, publicaţii în numeroase limbi, care prezintă adevărul pentru acest timp, sunt la îndemâna noastră şi pot fi duse cu rapiditate în toată lumea. Noi trebuie să le dăm oamenilor ultima avertizare din partea lui Dumnezeu – gândiţi-vă cum ar trebui să fie stăruinţa noastră în studierea Bibliei şi zelul nostru în răspândirea luminii! – Mărturii, vol. 6, pp. 402–403

În aceste zile, când se călătoreşte mult, ocaziile de a veni în contact cu oameni din toate clasele sociale şi de diferite naţionalităţi sunt mult mai mari decât în timpul lui Israel. Arterele de transport s-au înmulțit de o mie de ori. Dumnezeu a pregătit calea in mod minunat. Tiparul, cu multiplele lui posibilităţi, ne stă la dispoziţie. Biblii şi publicaţii în multe limbi, prezentând adevărul pentru acest timp, ne sunt la îndemnă şi pot fi duse într-un timp foarte scurt oriunde în lume.
Creştinii care trăiesc în marile centre comerciale şi turistice beneficiază de oportunităţi deosebite. Credincioşii din aceste oraşe pot lucra pentru Dumnezeu în vecinătatea caselor lor. – Mărturii, vol. 9, pp. 121–122

Duminică, 10 mai: Înțelegerea Scripturii

Cuvântul lui Dumnezeu conține tot ce este esențial pentru ca omul lui Dumnezeu să ajungă desăvârșit. Este ca o vistierie plină cu lucruri de valoare și prețioase, dar noi nu îi apreciem bogățiile și nici nu ne dăm seama că avem nevoie să ne înarmăm cu aceste comori ale adevărului. Noi nu înțelegem îndeajuns cât de mult avem nevoie să cercetăm Scripturile pentru noi înșine. Mulți neglijează studiul Cuvântului lui Dumnezeu pentru a urmări anumite interese lumești sau pentru a-și îngădui cine știe ce plăceri ușuratice. … Oh, noi ar trebui să lăsăm la o parte mai degrabă orice este pământesc, decât cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu, care poate să ne dea înțelepciunea care duce la mântuire. „Insuflată de Dumnezeu”, … Cartea cărților are cel mai înalt drept de a solicita atenția noastră plină de reverență. …
Capacitatea de a înțelege se ridică la nivelul lucrurilor cu care este obișnuită. Dacă toți ar face din Biblie studiul lor, am vedea un popor bine dezvoltat, capabil să gândească mai profund, care ar avea o mai mare inteligență decât aceia care au studiat cu sârguință, dar fără Biblie, științele și istoria lumii. Biblia îi oferă căutătorului sincer după adevăr o disciplină avansată a minții și el vine să contemple lucrurile dumnezeiești cu capacități îmbogățite; eul este smerit, iar Dumnezeu este înălțat împreună cu adevărurile Sale. – In Heavenly Places, p. 133

Să lăsăm inima să fie liniștită și supusă de spiritul rugăciunii înainte de a citi din Biblie. Adevărul va triumfa atunci când Duhul Sfânt conlucrează cu cercetătorul smerit al Bibliei. Cât de prețios este gândul că Autorul adevărului este viu și domnește! Cereți-I să imprime adevărul în mintea voastră. Atunci studierea Scripturii vă va fi de folos. Domnul Hristos este Marele Învățător al urmașilor Săi și El nu vă va lăsa în întuneric. – Our High Calling, p. 207

Copiii voștri trebuie să aibă posibilitatea de a studia Biblia în școală. Ei trebuie să fie convinși de temeiurile credinței noastre și să înțeleagă ei înșiși Scripturile. Prin înțelegerea adevărurilor Bibliei, ei vor fi pregătiți mai bine pentru a ocupa funcții de încredere. Ei vor fi întăriți împotriva ispitelor care îi vor asalta din dreapta și din stânga. Dar, dacă vor fi cu totul consacrați și vor fi învățați, ei pot ajunge să fie chemați, la fel ca Daniel, să îndeplinească responsabilități importante. Daniel a fost un om de stat credincios la curtea Babilonului, căci el s-a temut de Dumnezeu, L-a iubit și s-a încrezut în El și, în timp de ispită și primejdie, a fost păzit prin puterea lui Dumnezeu. Noi citim că Dumnezeu i-a dat lui Daniel înțelepciune și l-a înzestrat cu pricepere.
Cei care cunosc voia lui Dumnezeu și practică învățăturile din Cuvântul Său vor fi găsiți credincioși în orice poziție de încredere ar fi așezați. Aveți în vedere aceste lucruri, părinți, și duceți-vă copiii în acele locuri în care să fie învățați principiile adevărului, unde se face orice efort cu putință pentru a menține consacrarea lor dacă sunt convertiți, iar dacă nu sunt convertiți, de a-i influența spre a deveni copii ai lui Dumnezeu și astfel să fie capabili să meargă și să câștige și alte suflete pentru adevăr. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, pp. 204–205

Luni, 11 mai: Cuvintele și semnificația lor

Dreptatea și Mila stăteau separate, în opoziție una cu alta, despărțite de o prăpastie adâncă. Domnul, Răscumpărătorul nostru, Și-a îmbrăcat divinitatea în trup omenesc și a realizat, în favoarea omului, un caracter fără cusur și fără pată. El a „plantat” crucea Sa la jumătatea drumului dintre cer și pământ și a făcut din ea un obiect de atracție care a atins cele două părți, făcând ca Dreptatea și Mila să treacă peste abis. Dreptatea a coborât de pe tronul ei înalt și, împreună cu oștirile cerului s-a apropiat de cruce. Acolo L-a văzut pe Acela care este Singurul deopotrivă cu Dumnezeu purtând pedeapsa pentru orice nelegiuire și păcat. Pe deplin satisfăcută, Dreptatea s-a plecat cu reverență la cruce, spunând: „Este de ajuns.” – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 7, p. 936

[Mântuitorul] a trăit nu pentru a Se mulţumi pe Sine, ci pentru a face bine şi pentru a-i salva pe alţii de suferinţă, pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie de ajutor. A răbdat până la sfârşit. … Paharul cel amar ne era destinat nouă. Păcatele noastre erau amestecate în el. Dar scumpul nostru Mântuitor a luat paharul de la buzele noastre şi l-a băut El. Şi, în locul lui, ne oferă paharul îndurării, al binecuvântării şi al mântuirii. O, ce sacrificiu imens pentru neamul omenesc căzut! Ce dragoste, ce dragoste minunată, fără asemănare! După toată această manifestare a suferinţei, pentru a ne arăta dragostea Sa, noi să ne dăm înapoi din faţa micilor încercări la care suntem supuşi? Putem oare să-L iubim pe Hristos şi să refuzăm să ridicăm crucea? Putem să ne dorim să fim cu El în slavă şi să nu-L urmăm din sala de judecată până la Calvar? Dacă Hristos este în noi nădejdea slavei, vom trăi aşa cum a trăit El, vom imita viaţa Lui de sacrificiu pentru a le aduce binecuvântare altora, vom bea paharul şi vom fi botezaţi cu botezul, vom accepta cu bucurie o viaţă de consacrare, de încercări şi de tăgăduire de sine, şi aceasta de dragul lui Hristos. Cerul va fi suficient de ieftin, orice sacrificiu am face pentru a-l obţine. – Mărturii, vol. 2, p. 73

Pacea minţii, care vine din motive şi acţiuni curate şi sfinte, va da un imbold liber şi viguros tuturor organelor corpului.
Pacea lăuntrică şi o conştiinţă nevinovată înaintea lui Dumnezeu vor trezi şi înviora intelectul ca roua picurată pe plantele delicate. Atunci, voinţa este corect orientată şi controlată, este mai hotărâtă, şi totuşi liberă de orice perversitate. Gândurile sunt plăcute, deoarece sunt sfinţite. Liniştea sufletească, pe care o poţi avea, va fi o binecuvântare pentru toţi aceia cu care te vei asocia. Această pace, această linişte, va deveni naturală cu timpul şi îşi va reflecta razele preţioase pretutindeni în jurul tău, ca apoi să se întoarcă din nou asupra ta. Cu cât guşti mai mult din această pace cerească, din această linişte a sufletului, cu atât ea va creşte mai mult. Este o plăcere vie, însufleţită, care nu aruncă în amorţeală toate energiile morale, ci le trezeşte la o activitate sporită. Pacea desăvârşită este un atribut al cerului pe care îl au îngerii. Fie ca Dumnezeu să te ajute să ai şi tu această pace. – Mărturii, vol. 2, p. 327

Marți, 12 mai: Repetiție, modele de cuvinte și semnificație

„Și strigau unul la altul și ziceau: «Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!»” (Isaia 6:3)
Aceste ființe sfinte cântau aducându-I laudă și slavă Domnului cu buze neîntinate de păcat. Contrastul dintre slabele cântări de laudă pe care el [Isaia] fusese obișnuit să le audă aduse înaintea Creatorului și înflăcărata cântare de laudă a serafimilor l-a uimit pe profet și l-a făcut să se simtă umilit. …
Când îi este îngăduit să privească gloria Dumnezeului cerurilor, așa cum li S-a descoperit El oamenilor, și când își dă seama într-o mică măsură de curăția Sfântului lui Israel, slujitorul lui Dumnezeu mai degrabă își va mărturisi în consternare întinarea sufletului său decât să se laude cu sfințenia sa. În adâncă umilință, Isaia a exclamat: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate…” Aceasta nu a fost umilința aceea căutată și reproșurile pe care și le fac atât de mulți și consideră că este o virtute să facă acest lucru înaintea oamenilor. Această parodie de umilință este manifestarea inimilor care sunt pline de mândrie și de mulțumire de sine. Sunt mulți care se subapreciază în cuvinte, dar ar fi foarte dezamăgiți dacă această atitudine a lor nu le-ar aduce laudă și aprecieri din partea celorlalți. Însă convingerea profetului era reală. – Conflict and Courage, p. 233

Cât de mulți țin atât de mult la ceea ce ei numesc demnitate, dar este de fapt mulțumire de sine! Aceștia caută să se onoreze singuri în loc să aștepte cu o inimă smerită ca Hristos să fie Acela care îi onorează. În conversații, se petrece mai mult timp vorbind despre eu, în loc să fie înălțate bogățiile harului lui Hristos. …
Adevărata sfințire și smerenia sunt inseparabile. Cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sufletul este mai supus și mai smerit. Când a auzit glasul Domnului vorbindu-i din mijlocul furtunii, Iov a exclamat: „Mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă” (Iov 42:6). …
Acela care prinde o licărire a iubirii inegalabile a Domnului Hristos va socoti toate celelalte lucruri ca o pierdere și Îl va vedea ca pe Unul care Se deosebește dintre zece mii, a cărui ființă este plină de farmec. Când privesc la Isus, serafimii și heruvimii își acoperă fețele cu aripile. Ei nu își arată perfecțiunea și frumusețea înaintea gloriei lui Dumnezeu. Atunci, cât de nepotrivit este ca oamenii să se preamărească pe ei înșiși! Mai degrabă să fie îmbrăcați cu smerenie, să înceteze orice luptă pentru supremație și să învețe ce înseamnă să fii blând și smerit cu inima. Acela care contemplă gloria lui Dumnezeu și infinita Sa iubire va avea o părere modestă despre sine, dar, privind caracterul lui Dumnezeu, va fi schimbat după chipul Său. – That I May Know Him, p. 175

Miercuri, 13 mai: Text și context

Satana la ispitit pe primul Adam în Eden și Adam i-a răspuns vrăjmașului, oferindu-i astfel un avantaj. Satana și-a exercitat puterea sa de a hipnotiza asupra celor doi – Adam și Eva – și s-a străduit să exercite aceeași putere asupra lui Hristos. Dar, după ce a fost citat cuvântul Scripturii, Satana a știut că nu avea nicio șansă să biruiască. …
În pustia ispitirii, Hristos a stat în locul lui Adam ca să treacă testul pe care Adam nu putuse să îl treacă. Acolo, El a biruit în favoarea păcătosului, la patru mii de ani după ce Adam întorsese spatele luminii căminului său. Despărțită de Dumnezeu, cu fiecare generație, familia omenească se îndepărtase tot mai mult de curăția de la început, de înțelepciunea și capacitatea de a cunoaște pe care le avusese Adam în Eden. Hristos a luat asupra Sa păcatele și infirmitățile rasei umane așa cum era ea atunci când El a venit pe pământ să-l salveze pe om. În favoarea neamului omenesc, având asupra Sa slăbiciunea omului căzut, El a trebuit să Se împotrivească și să reziste ispitirilor lui Satana până în cel mai înalt grad în care ar fi putut să fie asaltat un om. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 5, p. 1081

Cât de mulţi fac din mersul pe calea cea îngustă a sfinţirii o lucrare foarte anevoioasă. Pentru mulţi, pacea şi liniştea acestei căi binecuvântate nu pare a fi mai aproape astăzi decât a fost în trecut. Ei caută departe ceva ce este aproape. Ei fac să fie complicat ceva ce Isus a făcut să fie foarte simplu. El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Planul de mântuire a fost descoperit cu claritate în Cuvântul lui Dumnezeu, dar înţelepciunea lumii a fost căutată prea mult, iar înţelepciunea neprihănirii lui Hristos a fost căutată prea puţin. Sufletele care ar fi putut să se odihnească în dragostea lui Isus s-au îndoit şi au fost îngrijorate cu privire la multe lucruri. …
Trebuie să vă încredeţi în Isus pentru voi înşivă, să vă însuşiţi făgăduinţele lui Dumnezeu pentru voi înşivă, deoarece, altfel, cum puteţi să-i învăţaţi pe alţii să aibă o încredere smerită şi sfântă în El? – Solii alese, cartea 3, p. 151

Joi, 14 mai: Cărțile și mesajul lor

În primii două mii cinci sute de ani din istoria omenirii, n-a existat nicio revelaţie scrisă. Aceia care fuseseră învăţaţi de Dumnezeu transmiteau cunoștinţa lor altora și apoi ea era transmisă din tată în fiu, de la o generaţie la alta. Pregătirea Cuvântului scris a început pe timpul lui Moise. Revelaţiile inspirate au constituit atunci o carte inspirată. Această lucrare a continuat într-o lungă perioadă, de șaisprezece veacuri, de la Moise, istoricul creaţiunii și al Legii, până la Ioan, raportorul celor mai sublime adevăruri ale Evangheliei. – Tragedia veacurilor, p. 5

Scrise în veacuri diferite, de oameni care se deosebeau foarte mult în ceea ce privește rangul și ocupaţia, înzestrarea intelectuală și spirituală, cărţile Bibliei prezintă un contrast izbitor în ce privește stilul și o mare diversitate în natura subiectelor descoperite. Sunt folosite diverse forme de exprimare de către diferiţii ei scriitori; adesea, același adevăr este prezentat de unul într-un mod mai viu decât de altul. Deoarece mai mulţi scriitori prezintă un subiect sub diferite aspecte și relaţii, pentru cititorul superficial, neglijent sau cu prejudecăţi, poate apărea o nepotrivire sau o contradicţie acolo unde cercetătorul evlavios, cu o pătrundere mai clară, vede armonia care există în profunzime.
Fiind prezentat prin persoane diferite, adevărul este descoperit în variatele lui forme. Un scriitor este mai puternic impresionat de o anumită fațetă a subiectului. El prinde acele puncte care se armonizează cu experienţa lui sau cu puterea lui de înţelegere și de apreciere. Altul prinde o alta și fiecare dintre ei, sub călăuzirea Duhului Sfânt, prezintă ceea ce i-a impresionat mai puternic mintea – un aspect diferit al adevărului în fiecare carte, dar o armonie desăvârșită între toate. Iar adevărurile revelate în felul acesta se unesc pentru a forma un întreg desăvârșit, adaptat pentru a face faţă nevoilor oamenilor în toate împrejurările și experienţele vieţii. – Tragedia veacurilor, p. 6

Predicându-le tesalonicenilor, Pavel s-a referit la profețiile Vechiului Testament cu privire la Mesia. În timpul lucrării Sale, Hristos le luminase mintea ucenicilor cu privire la aceste profeții: „Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Când vorbise despre Hristos, Petru îşi luase temeiurile dovezilor sale din Vechiul Testament. Ștefan urmase aceeași cale. La fel și Pavel a folosit Scripturile care profetizau nașterea, suferințele, moartea, învierea și înălțarea lui Hristos. Prin inspirata mărturie a lui Moise și a profeților, el a dovedit în mod clar că Isus din Nazaret era una și aceeași persoană cu Mesia și a arătat că, din zilele lui Adam, glasul lui Hristos a fost acela care a vorbit prin patriarhi și profeți. …
Către încheierea lucrării sale de conducător și învățător al lui Israel, Moise a profetizat în mod lămurit despre Mesia care avea să vină. „Domnul Dumnezeul tău”, spunea el adunării lui Israel, „îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un proroc ca mine: să ascultați de el.” Și Moise îi asigură pe israeliți că Însuși Dumnezeu îi descoperise aceasta pe când se găsea pe muntele Horeb, zicând: „Le voi ridica din mijlocul fraților lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui și el va spune tot ce-i voi porunci Eu” (Deuteronomul 18:15,18). – Faptele apostolilor, pp. 221–222

Vineri, 15 mai

Pentru studiu suplimentar:
Tragedia veacurilor, cap. „John Wycliffe”, pp. 79–96.