MARILE PUTERI ŞI POPORUL LUI DUMNEZEU

Sabat după-amiază, 14 martie

Nu cu mult timp în urmă, o scenă foarte impresionantă a trecut prin fața mea. Am văzut o minge imensă de foc căzând între acele vile frumoase și producând o distrugere instantanee. Am auzit pe cineva spunând: „Am știut că pedepsele lui Dumnezeu vor veni asupra pământului, dar n-am știut că vor veni atât de curând.” Alții spuneau: „Ați știut? Atunci de ce nu ne-ați spus și nouă? Noi n-am știut.” Peste tot auzeam spunându-se asemenea cuvinte. …
În curând, necazuri cumplite se vor ridica între națiuni și nu vor înceta până va veni Isus. Ca niciodată mai înainte, avem nevoie să lucrăm în unitate, servindu-L pe Cel care Și-a pregătit tronul în cer și a cărui împărăție stăpânește peste toți. Dumnezeu nu Și-a părăsit poporul și tăria noastră stă în a nu-L părăsi pe El.
Judecățile lui Dumnezeu sunt în țară. Războaie și vești de războaie, distrugere din cauza focului și apei spun lămurit că timpul strâmtorării, care se va intensifica până la sfârșit, este foarte aproape. Nu avem timp de pierdut. Lumea este agitată de un spirit de război. Profețiile din Daniel, capitolul 11, aproape și-au atins împlinirea finală. – Lucrarea de binefacere, p. 136

Lumea e agitată de duhul războiului. Profeția din capitolul 11 din Daniel aproape a ajuns la completa împlinire. În curând vor avea loc scenele de necaz despre care se vorbește în profeție.
„Iată, Domnul deșartă țara și o pustiește, îi răstoarnă față și risipește locuitorii, … ei călcau legile, nu țineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic! De aceea mănâncă blestemul țara și suferă locuitorii ei. … A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârșit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei” (Isaia 24:1-8). – Mărturii, vol. 9, p. 14

Cine deci urmează să fie socotit drept Cârmuitorul naţiunilor? Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic. Toţi regii, toţi domnitorii, toate naţiunile sunt ale Sale, sub domnia şi cârmuirea Lui. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 6, p. 1081

Lucrările lui Satana nu sunt nici pe jumătate pricepute, deoarece curăția și sfințenia nu constituie semnul distinctiv al vieții și caracterului acelora care pretind a fi slujitori ai lui Hristos. Întăriți cu toată puterea, potrivit cu puterea slavei Sale, noi suntem astfel fortificați împotriva ispitirilor lui Satana. Domnul Hristos, curăția Sa și farmecul Său fără seamăn trebuie să fie obiectul contemplării sufletului. Există putere spirituală pentru toți cei care vor, pentru a putea rezista ispitei și a-și îndeplini datoria, iar sufletul să rămână integru. Cei care își simt nevoia de a fi întăriți prin puterea Duhului Sfânt în omul dinăuntru nu își vor pierde integritatea. Rugăciunea sinceră și vegherea în vederea ei îi vor face să treacă cu bine prin ispită. Noi trebuie să fim legați de Hristos printr-o credință vie. – Mărturii cu privire la comportamentul sexual, adulter și divorț, p. 87

Duminică, 15 martie: Profețiile despre Persia şi Grecia

Rugăciunea lui Daniel fusese înălțată „în anul întâi al domniei lui Darius” (vers. 1), monarhul persan al cărui general, Cirus, luase de la Babilon sceptrul conducerii universale. Domnia lui Darius a fost onorată de Dumnezeu. La el a fost trimis îngerul Gabriel „să-l susțină și să-l întărească” (Daniel 11:1). După moartea lui, care a survenit cam la doi ani după căderea Babilonului, a urmat la tron Cirus, și începutul domniei lui a marcat împlinirea celor șaptezeci de ani de când prima grupă de evrei fuseseră luați de Nebucadnețar din căminul lor iudeu la Babilon. – Profeți și regi, p. 556

În analele istoriei omului, dezvoltarea națiunilor, creșterea și prăbușirea imperiilor apar ca dependente de voința și bravura omului. Modelarea evenimentelor pare a fi, într-o mare măsură, determinată de puterea, ambiția sau capriciile sale. În Cuvântul lui Dumnezeu însă, perdeaua este dată la o parte și putem privi în spate, peste și în toate acțiunile și conflictele de interese, putere și pasiune omenească, cum uneltele Celui Preamilostiv lucrează în tăcere și cu răbdare și aduc la îndeplinire planurile Sale, după voia Sa. – Educație, p. 173

Tot ce a precizat Dumnezeu în istoria profetică, spunând că se va împlini, s-a împlinit în trecut și tot ce urmează să vină se va împlini la vremea potrivită. Daniel, profetul lui Dumnezeu, se află la locul lui de odihnă. Ioan se află la locul lui de odihnă. În Apocalipsa, Leul din seminția lui Iuda a deschis profeția din cartea lui Dumnezeu pentru aceia care o cercetează și, astfel, Daniel a fost pus la locul său. El își vestește mărturia despre lucrurile pe care Domnul i le-a descoperit în viziunea cu privire la evenimentele mari și solemne pe care noi trebuie să le cunoaștem, deoarece stăm chiar în pragul împlinirii lor.
În istorie și în profeție, Cuvântul lui Dumnezeu descrie conflictul îndelungat și continuu dintre adevăr și ideile false. Conflictul acesta se desfășoară încă. Lucrurile care au fost în trecut se vor repeta. Vechile controverse vor învia din nou și teorii noi vor apărea continuu. Totuși cei din poporul lui Dumnezeu, care, în credința lor și ca împlinire a profeției, au luat parte la propovăduirea primei, a celei de a doua și a treia solii îngerești știu unde se află. Ei au o experiență mai prețioasă decât aurul curat. Ei trebuie să fie neclintiți ca o stâncă, păstrând cu statornicie până la sfârșit încrederea de la început. – Solii alese, cartea 2, p. 109

Puterea lui Dumnezeu nu s-a micșorat. Am văzut că puterea Sa ne va fi acordată cu tot atâta îmbelșugare ca și până acum. Biserica lui Dumnezeu este cea care și-a pierdut credința de a cere, cu toată energia pusă în luptă, strigând ca și Iacov: „Nu te las să pleci până nu mă vei binecuvânta.” Credința durabilă, răbdătoare, este pe cale de a muri. Aceasta trebuie să prindă din nou viață în inimile copiilor lui Dumnezeu. Trebuie să se ceară binecuvântarea lui Dumnezeu. Credința, credința vie, ne poartă întotdeauna spre Dumnezeu, spre slavă, iar necredința ne duce în jos, către întuneric și moarte. – Mărturii, vol. 1, p. 144

Luni, 16 martie: Profețiile despre Siria şi Egipt

Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea caracterului Autorului Său divin, prezintă taine care nu pot fi niciodată înțelese pe deplin de ființele mărginite. El ne îndreaptă mintea către Creator, care locuiește într-o „lumină de care nu poți să te apropii”. Ne prezintă planurile Sale, care cuprind toate veacurile istoriei omenești și care vor ajunge să se împlinească numai în ciclurile nesfârșite ale veșniciei. El ne atrage atenția la subiecte de o infinită profunzime și importanță cu privire la guvernarea lui Dumnezeu și destinul omului.
Intrarea păcatului în lume, întruparea Domnului Hristos, nașterea noastră din nou, învierea, precum și multe alte subiecte prezentate în Biblie sunt taine prea adânci pentru ca mintea omenească să le explice sau chiar să le înțeleagă pe deplin. Dar Dumnezeu ne-a dat în Sfânta Scriptură suficiente dovezi cu privire la caracterul ei divin și nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul Său, numai pentru faptul că nu putem înțelege tainele providenței Sale. – Mărturii, vol. 5, p. 699

„Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic?” „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.
Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre!” „Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit” (Iov 11:7; Isaia 55:8,9; 46:9,10).
Nici chiar prorocii, care au fost favorizați cu o iluminare deosebită a Duhului, n-au înțeles pe deplin importanța descoperirilor încredințate lor. Înțelesul lor avea să fie dezvăluit de la un veac la altul, pe măsură ce poporul lui Dumnezeu urma să aibă nevoie de îndrumarea cuprinsă în ele. – Tragedia veacurilor, pp. 343–344

Alături de omnipotența Împăratului împăraților, Dumnezeul nostru, care Își ține legământul, pune blândețea și grija păstorului celui bun. Puterea Sa este absolută, ea fiind și chezășia împlinirii sigure a făgăduințelor Sale față de toți aceia care se încred în El. El are mijloace pentru îndepărtarea oricărei dificultăți, pentru ca aceia care Îl slujesc și Îi respectă mijloacele pe care le folosește să poată fi sprijiniți. Dragostea Sa este tot atât de înaltă față de oricare altă dragoste cum este cerul față de pământ. El veghează asupra copiilor Săi cu o iubire veșnică și nemăsurată.
În cele mai negre zile, când perspectivele par îngrozitoare, aveți credință în Dumnezeu. El Își împlinește voința, făcând toate lucrurile bine în favoarea poporului Său. Tăria celor care Îl iubesc și Îl slujesc va fi înnoită în fiecare zi.
El poate și dorește să reverse asupra servilor Săi tot ajutorul de care au nevoie. El le va da înțelepciunea cerută de feluritele lor nevoi. – Divina vindecare, pp. 481–482

Marți, 17 martie: Roma şi Căpetenia legământului

De sute de ani, Biblia fusese tradusă în limba greacă, pe atunci vorbită de toți în întreg Imperiul Roman. Iudeii erau răspândiți pretutindeni și așteptarea lor după venirea lui Mesia era, într-o oarecare măsură, împărtășită de neamuri. Printre cei pe care iudeii îi numeau păgâni, erau și oameni care înțelegeau mai bine profețiile biblice cu privire la Mesia decât învățătorii lui Israel. Erau unii care aveau speranța în venirea Sa ca eliberator de sub robia păcatului. Filozofii timpului se străduiau să pătrundă tainele din învățătura și ritualurile iudaice. Dar bigotismul iudeilor împiedica răspândirea luminii. Urmărind menținerea separării dintre ei și celelalte națiuni, ei nu erau dispuși să le împărtășească și altora cunoștința pe care încă o aveau cu privire la serviciile simbolice. Adevăratul Tălmăcitor trebuia să vină. Acela pe care Îl simbolizau toate aceste reprezentări trebuia să explice însemnătatea lor.
Prin natură, prin tipuri și simboluri, prin patriarhi și profeți, Dumnezeu vorbise lumii. Trebuia ca învățăturile să le fie date oamenilor în limbaj omenesc. Solul legământului trebuia să vorbească. Glasul Său trebuia să fie auzit în templul Lui. Hristos trebuia să vină și să exprime cuvinte care să fie înțelese cât se poate de limpede și pe deplin. El, autorul adevărului, trebuia să separe adevărul de pleava învățăturilor omenești, care îl făceau fără niciun efect. Principiile guvernării lui Dumnezeu și planul de mântuire trebuiau să fie clar lămurite. – Hristos, Lumina lumii, pp. 33–34

Hristos este Răscumpărătorul nostru. El este Cuvântul care S-a făcut trup și a locuit printre noi. El este izvorul în care putem fi spălați și curățați de toată necurăția noastră. El este jertfa prețioasă care a fost adusă pentru împăcarea omului [cu Dumnezeu]. Universul cerului, lumile necăzute, lumea căzută și confederația răului – nimeni nu poate spune că Dumnezeu ar fi putut face mai mult pentru mântuirea omului decât a făcut. Darul Său nu va putea fi întrecut niciodată, nici adâncimea dragostei Lui față de noi. Calvarul reprezintă coroana lucrării Lui. Partea omului este să răspundă la marea Sa dragoste, primind marea mântuire pe care binecuvântarea Domnului a făcut-o posibilă. – That I May Know Him, p. 69

Hristos este centrul adevăratei doctrine. Toată adevărata religie se află în Cuvântul Său și în natură. El este centrul speranțelor noastre de viață veșnică. Profesorul care învață de la Isus găsește o ancoră sigură. Tot ce poate cuprinde mintea este desfășurat înaintea noastră de Biblie. Ea este hrana noastră spirituală. Noi trebuie să contemplăm minunatele lucrări ale lui Dumnezeu și să le repetăm copiilor noștri lecțiile învățate, pentru a-i putea face să vadă iscusința, puterea și măreția Lui în lucrarea mâinilor Sale.

Ce Dumnezeu avem! El Își conduce Împărăția cu grijă și a construit un gard – Cele Zece Porunci – pentru a-i feri pe supușii acestei Împărății de rezultatele păcatului. Prin respectarea legilor Împărăției, Dumnezeu îi oferă poporului Său sănătate, fericire, pace și bucurie. El îi învață pe copiii Săi că perfecțiunea caracterului pe care le-o cere poate fi atinsă numai prin cunoașterea Cuvântului Său. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 453–454

Miercuri, 18 martie: Roma

Porunca pe care lumea o anulează este porunca pe care poporul lui Dumnezeu o va cinsti cel mai mult, tocmai din cauza aceasta. Când cei necredincioși arată dispreț față de Cuvântul lui Dumnezeu, este nevoie de oameni credincioși, asemenea lui Caleb. Atunci, ei vor sta neclintiți la datorie, fără paradă și fără să șovăie pentru că le este rușine. … Același spirit va fi manifestat astăzi de aceia care Îi sunt credincioși lui Dumnezeu. …
Când oamenii trec de partea lui Isus, când Hristos locuiește în inimile lor prin credință, dragostea lor față de poruncile lui Dumnezeu ajunge să fie tot mai puternică, să crească așa cum crește disprețul pe care lumea îl arată față de învățăturile Sale sfinte. …
Cei care au adevărul așa cum este el în Isus să nu aprobe nici chiar prin tăcerea lor lucrarea tainei fărădelegii. Să nu înceteze niciodată să vestească solia de avertizare. … Adevărul nu trebuie să fie ascuns, nu trebuie să fie negat sau deghizat, ci aprobat pe deplin și propovăduit cu îndrăzneală. – Maranatha, p. 239

Romanismul este privit acum de protestanți cu o bunăvoință mult mai mare decât în anii de mai înainte. În acele țări unde catolicismul nu este în ascendență și unde adepții papalității aleg o cale de împăcare pentru a câștiga influență, acolo se arată o indiferență crescută față de învățăturile care despart bisericile reformate de ierarhia papală; câștigă teren părerea că, în fond, nu ne deosebim atât de mult în punctele principale, așa cum s-a presupus, și că o mică cedare din partea noastră ne va duce la niște înțelegeri mai bune cu Roma. …
Apărătorii papalității declară că biserica a fost vorbită de rău, iar lumea protestantă este înclinată să accepte această declarație. Mulți susțin că este nedrept să judecăm biserica de astăzi după urâciunile și absurditățile care au caracterizat domnia ei în veacurile de neștiință și de întuneric. Ei îi scuză cruzimea îngrozitoare ca fiind urmarea barbariei din vremea aceea și susțin că influența civilizației moderne i-a schimbat sentimentele. …
Cuvântul lui Dumnezeu a avertizat cu privire la primejdia care se apropie; dacă acesta este neglijat, atunci lumea protestantă va vedea care sunt în realitate scopurile Romei, numai că atunci va fi prea târziu pentru a scăpa din cursă. Ea crește pe nesimțite în putere. Învățăturile ei își exercită influența în sălile legislative, în biserici și în inimile oamenilor. Ea își înalță construcții masive și semețe în ale căror ascunzișuri tainice se vor repeta persecuțiile de odinioară. Pe ascuns și pe nebănuite, ea își întărește forțele pentru a-și îndeplini scopurile atunci când va veni timpul să lovească. Tot ce dorește este o poziție avantajoasă, și aceasta i s-a dat deja. În curând, vom vedea și vom simți care este scopul elementului roman. Toți aceia care vor crede și vor asculta de Cuvântul lui Dumnezeu vor stârni prin aceasta mustrarea și persecuția. – Tragedia veacurilor, pp. 563,581

Joi, 19 martie: Evenimentele finale

Am ajuns la timpul prevestit de aceste profeții. A venit timpul sfârșitului, viziunile profeților sunt desigilate și avertizările lor solemne arată că venirea Domnului nostru în slavă s-a apropiat.
Iudeii au interpretat greșit și au aplicat greșit Cuvântul lui Dumnezeu și n-au cunoscut timpul cercetării lor. Anii de lucrare ai Mântuitorului și ai apostolilor Lui – ultimii ani prețioși ai harului pentru poporul ales – i-au petrecut complotând nimicirea trimișilor Domnului. Erau stăpâniți de ambiții pământești și darul împărăției spirituale le-a fost dat în zadar. La fel și astăzi, împărăția acestei lumi stăpânește gândurile oamenilor și ei nu iau seama cât de repede se împlinesc profețiile și nici nu recunosc semnele grăbitei apropieri a Împărăției lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 235

În Hristos este singura noastră speranță. Dumnezeu are pregătite pentru poporul Său izbânzi în fiecare zi. … Prin darurile Lui cerești, Domnul a oferit resurse îmbelșugate pentru poporul Său. Un părinte pământesc nu-i poate da copilului său un caracter sfințit. El nu-i poate transfera caracterul său. Doar Dumnezeu ne poate transforma. Hristos a suflat asupra ucenicilor Săi și a spus: „Luați Duh Sfânt.” Acesta este marele dar al Cerului. Prin Duhul, Hristos le-a dat propria Sa sfințenie. El le-a insuflat puterea Sa, astfel încât ei să poată câștiga suflete pentru Evanghelie. De atunci înainte, Hristos avea să trăiască prin talentele și prin capacitățile lor și să vorbească prin cuvintele lor. Ei au avut privilegiul de a ști că de atunci înainte ei și El aveau să fie una. Aveau să cultive principiile Lui și să se lase conduși de Spiritul Lui. Nu aveau să mai urmeze propria cale sau să mai rostească propriile cuvinte. Cuvintele pe care aveau să le spună aveau să provină dintr-o inimă sfințită și să fie rostite de niște buze sfințite. Nu aveau să mai trăiască o viață egoistă; Hristos avea să trăiască în ei. … El avea să le dea slava pe care o avea împreună cu Tatăl, ca El și ei să poată fi una în Dumnezeu. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 294

Va vrea omul să se țină de puterea divină și, cu hotărâre și stăruință, să-i reziste lui Satana, după pilda dată de Domnul Hristos în lupta cu vrăjmașul, în pustia ispitei? Dumnezeu nu poate să-l mântuiască pe om împotriva voinței lui din puterea șireteniilor lui Satana. Omul trebuie să lucreze cu puterea lui umană, ajutat de puterea divină a lui Hristos pentru a rezista și a se învinge cu orice preț pe sine însuși. Pe scurt, omul trebuie să învingă cum a învins Hristos. Și atunci, prin biruința care este privilegiul lui s-o câștige prin Numele atotputernic al lui Isus, el poate deveni un moștenitor al lui Dumnezeu și împreună-moștenitor cu Isus Hristos. Acesta n-ar putea fi cazul dacă toată biruința a fi realizată numai de Domnul Hristos. Omul trebuie să-și facă partea lui; el trebuie să fie victorios în contul lui, prin puterea și harul date de Domnul Hristos. Omul trebuie să fie un împreună-lucrător cu Hristos în lucrarea de biruință și atunci va fi părtaș împreună cu Hristos la slava Lui. – Mărturii, vol. 4, p. 32

Vineri, 20 martie

Pentru studiu suplimentar: Mărturii, vol. 5, cap. „Un apel”, p. 231.