DE LA LUPTĂ LA BIRUINȚĂ

Sabat după-amiază, 7 martie

Dacă Îl urmăm pe Hristos nu înseamnă că scăpăm de conflicte. Acest lucru nu este o joacă de copii. Nu înseamnă lenevire spirituală. Toată bucuria slujirii lui Hristos înseamnă obligații sfinte în întâmpinarea unor conflicte frecvente și aspre. A-L urma pe Hristos înseamnă bătălii dure, eforturi active, război împotriva lumii, a firii pământești și a Diavolului. Bucuria noastră este biruința obținută pentru Hristos în luptă stăruitoare, grea. … Noi suntem înrolați să lucrăm „nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică” (Ioan 6:27).
Fiecare suflet trebuie să calculeze prețul. Nimeni nu va avea succes fără un efort susținut. Noi trebuie să ne punem la lucru toate puterile spirituale și să ne răstignim firea pământească împreună cu toate plăcerile și poftele ei. Răstignirea înseamnă mult mai mult decât presupun mulți.
Este o veghere continuă de a fi credincioși până la moarte, de a lupta lupta cea bună a credinței până când războiul se va sfârși și, ca biruitori, vom primi cununa vieții. – In Heavenly Places, p. 117.

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).
Aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu sunt potrivite pentru noi. Ele se aplică într-un mod special acelora care se străduiesc să păzească poruncile lui Dumnezeu în mijlocul unui popor stricat și pervertit, unde ei trebuie să lumineze ca niște lumini în lume. …
„Luaţi toată armura lui Dumnezeu” (vers. 13). Faceți din Cuvânt călăuza voastră. „Luați”-l! Întreaga armură care vă este dată în Scriptură este pregătită ca să o luați și să o îmbrăcați. „De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul” (vers. 13,14). – That I May Know Him, p. 346

Nu vom înțelege cât datorăm grijii și intervenției îngerilor Săi până nu vom vedea actele providenței lui Dumnezeu în lumina veșniciei. Făpturile cerești au jucat un rol activ în istoria oamenilor. S-au arătat în veșminte care străluceau ca fulgerul, au venit în chip de oameni, îmbrăcați ca niște drumeți. Au primit ospitalitatea căminelor omenești, au jucat rolul de călăuze pentru călătorii surprinși pe drum la căderea nopții. Au zădărnicit planul tâlharului și au abătut lovitura nimicitorului. …
Conducătorii acestei lumi nu știu, dar în ședințele lor de consfătuire au participat îngeri ca purtători de cuvânt. … Au dejucat planuri și au oprit rele care ar fi adus nedreptate și suferință copiilor lui Dumnezeu. …
Fiecare persoană răscumpărată va înțelege slujirea îngerilor în viața sa. Îngerul care a fost păzitorul lui de la început, îngerul care i-a vegheat pașii și i-a acoperit capul în ziua primejdiei, îngerul care a fost cu el în valea umbrei morții, care a însemnat locul său de odihnă și care a fost primul care l-a întâmpinat în dimineața învierii – cum va fi să întrețină o conversație cu el și să afle despre istoria intervenției divine în viața sa, a cooperării cerești în fiecare lucrare în folosul omului! – Educație, pp. 304–305

Duminică, 8 martie: Din nou post și rugăciune

Neobosiți în împotrivirea lor, samaritenii „au muiat inima poporului lui Iuda, l-au înfricoșat, ca să-l împiedice să zidească, și au mituit cu preț de argint pe sfetnici, ca să-i zădărnicească lucrarea. Așa a fost tot timpul vieții lui Cirus, împăratul perșilor” (Ezra 4:4,5). Prin rapoarte neadevărate, au trezit neîncredere. …
În timp ce Satana se lupta să influențeze cele mai înalte autorități în Imperiul Medo-Persan ca să manifeste dezaprobare față de poporul lui Dumnezeu, îngerii lucrau în favoarea exilaților. Lupta era de așa natură, încât întregul Cer era interesat. Prin prorocul Daniel ni se oferă o privire panoramică a acestei lupte puternice dintre forțele binelui și ale răului. – Profeți și regi, p. 571

Trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Eul nostru trebuie să se manifeste mult mai puțin, iar Isus Hristos să fie implicat mult mai mult în viața noastră de zi cu zi. Trăim într-o perioadă importantă din istoria lumii acesteia. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape, nisipul timpului se scurge rapid și, în curând, în cer se va spune: „S-a isprăvit!” (Apocalipsa 21:6). „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe, cine este întinat să se întineze și mai departe” (Apocalipsa 22:11).

Mărturiile noastre trebuie să fie mai hotărâte. Să ne bazăm mai ferm pe Dumnezeu. Nu pot să mă abțin să nu mă rog la orele 1, 2 și 3 dimineața, ca Domnul să lucreze asupra inimii oamenilor. Mă gândesc că tot cerul este interesat de lucrarea care are loc pe pământ. Îngerii slujitori așteaptă în jurul scaunului de domnie să asculte imediat porunca lui Isus Hristos de a răspunde la fiecare rugăciune înălțată cu o credință vie și stăruitoare. – Solii alese, cartea 2, pp. 376–377

Dumnezeu poate și dorește, cu mai „multă tărie” (Evrei 6:17) să reverse asupra slujitorilor Săi puterea de care au nevoie în încercările și experiențele lor amare. Planurile vrăjmașilor lucrării Sale pot părea bine aranjate și puternice, dar Dumnezeu îl poate răsturna pe cel mai tare dintre ele. Și aceasta o face la timpul Său și pe calea Sa, atunci când vede că credința slujitorilor Săi a fost încercată îndeajuns. …
În zilele cele mai întunecoase, când aparențele se arată și mai amenințătoare, nu te teme! Ai credință în Dumnezeu! El cunoaște nevoile tale. El are toată puterea. Dragostea și mila Lui nemărginită nu obosesc niciodată. Nu te teme că El nu-Și va îndeplini făgăduința! El este Adevărul cel veșnic. Niciodată nu-Și va schimba legământul pe care l-a făcut cu aceia care-L iubesc. Și El va revărsa asupra slujitorilor Săi credincioși măsura priceperii pe care nevoia lor o cere. Apostolul Pavel a mărturisit: „El mi-a zis: «Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.» Deci mă voi lăuda mult mai mult cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:9,10). – Profeți și regi, p. 164

Luni, 9 martie: Cine este Mihail

„În vremea aceea, eu, Daniel, … am ridicat ochii, m-am uitat și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul era ca o piatră de crisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau ca niște flăcări de foc, dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită și glasul lui era ca glasul unei mari mulțimi” (Daniel 10:2-6).
Această descriere se aseamănă cu cea dată lui Ioan, când Domnul Hristos i S-a descoperit pe insula Patmos. Persoana care S-a înfățișat înaintea lui Daniel nu putea fi alta decât Fiul lui Dumnezeu. Domnul a venit însă cu un alt sol ceresc la Daniel ca să-i facă cunoscut ce avea să se întâmple în zilele din urmă.
Marile adevăruri descoperite prin cuvântul Mântuitorului lumii sunt pentru cei care cercetează după adevăr ca după comori ascunse. Daniel era acum un bărbat înaintat în vârstă. El își petrecuse viața în mijlocul fascinației unei curți păgâne și spiritul său fusese împovărat de administrarea unui mare imperiu. Totuși el se întorsese de la toate acestea ca să-și smerească sufletul înaintea lui Dumnezeu și să caute să cunoască planurile pentru viitor ale Celui Preaînalt. Și, ca răspuns la cererile sale fierbinți i-a fost dată lumină de la curțile cerești pentru aceia care aveau să trăiască în zilele din urmă. Cu câtă seriozitate deci ar trebui să-L căutăm pe Dumnezeu, ca să deschidă priceperea noastră pentru a înțelege adevărurile trimise nouă din cer! – Sfințirea vieții, pp. 49– 50

Nimic nu se poate întâmpla niciunde în univers fără ştirea Aceluia care este pretutindeni de faţă. Nici măcar un singur eveniment din viaţa omului nu Îi este necunoscut Făcătorului nostru. În timp ce Satana plănuieşte mereu rele, Domnul, Dumnezeul nostru, conduce totul în chip suprem, aşa încât să nu dăuneze copiilor Săi ascultători şi încrezători. …
Ce lecţii de smerenie şi credinţă am putea noi învăţa când urmărim procedeele lui Dumnezeu cu făpturile Sale! Domnul nu poate să facă decât puţin pentru fiii oamenilor, pentru că sunt atât de plini de mândrie şi de slavă deşartă. Ei înalţă eul şi preamăresc puterea, învăţătura şi înţelepciunea lor. E necesar ca Dumnezeu să îi lase să fie dezamăgiți de nădejdile lor şi să zădărnicească planurile lor, pentru ca ei să se deprindă să se încreadă numai în El. Toate puterile noastre sunt de la Dumnezeu; noi nu putem face nimic independent de puterea pe care ne-a dat-o El. …
El vrea ca noi să Îl facem pe El ocrotitorul şi călăuzitorul nostru în toate datoriile şi problemele vieţii. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1141

Zi după zi, lupta între bine şi rău merge înainte. De ce aceia care au avut multe ocazii şi avantaje nu-şi dau seama de intensitatea acestei lucrări? Ei ar trebui să fie pricepuţi cu privire la aceasta, Dumnezeu este Suveranul. Prin puterea Sa supremă El îi ţine în frâu şi îi controlează pe potentaţii de pe pământ. Prin uneltele Sale, El face lucrarea care a fost rânduită înainte de întemeierea lumii. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 4, p. 1173

Marți, 10 martie: Intervenţia îngerului

Profetul Daniel a fost un exemplu de sfințire adevărată. Lunga lui viață a fost plină de o slujire nobilă pentru Domnul Său. El a fost un om „preaiubit” (Daniel 10:11) de Cer. Și totuși, în loc să pretindă că este curat și sfânt, acest profet onorat s-a identificat cu păcătoșenia lui Israel când a mijlocit înaintea lui Dumnezeu în favoarea poporului Său. „Nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire.” El declară: „… mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu.” Și, mai târziu, când Fiul lui Dumnezeu i S-a arătat să-l îndrume, Daniel a zis: „Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă” (Daniel 9:18,15,20; Daniel 10:8). …
Nu poate exista înălțare de sine sau pretenție înfumurată de libertate față de păcat la aceia care merg în umbra crucii Calvarului. Ei simt că păcatul lor a fost acela care a provocat agonia ce a frânt inima Fiului lui Dumnezeu, iar acest gând îi va duce la umilire de sine. Aceia care trăiesc mai aproape de Isus își dau seama mai clar de slăbiciunea și de păcătoșenia omenească și singura lor nădejde este în meritele unui Mântuitor răstignit și înviat. – Maranatha, p. 235.

Când a fost pe punctul de a-i descoperi lui Daniel profețiile deosebit de interesante care trebuiau să fie scrise pentru noi, cei care urmează să fim martori ai împlinirii lor, îngerul i-a zis: „Fii tare și cu inimă!”(Daniel 10:19). Noi urmează să primim chiar slava care i-a fost descoperită lui Daniel, deoarece aceasta este pentru cei din poporul lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, cu scopul ca ei să poată suna din trâmbiță cu un ton clar. – Solii alese, cartea 3, p. 390

„Eu, Daniel, am văzut singur vedenia … . Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:7,8). Toți cei ce sunt cu adevărat sfinți vor avea o experiență asemănătoare. Cu cât mai lămurite vor fi vederile lor despre mărimea, strălucirea și desăvârșirea lui Hristos, cu atât mai viu își vor vedea propriile slăbiciuni și nedesăvârșiri. Atunci ei nu vor mai avea înclinația de a pretinde că au un caracter fără prihană; ceea ce li se păruse a fi drept și plăcut în ei înșiși se va vedea că este nevrednic și stricăcios, față de curăția și strălucirea lui Hristos. …
Atât de mare era strălucirea divină descoperită lui Daniel, încât el n-a putut s-o privească. Apoi, trimisul Cerului își acoperi strălucirea prezenței sale și apăru în fața profetului cu „înfățișarea fiilor oamenilor” (vers. 16). Prin puterea sa divină, el l-a întărit pe acest bărbat al neprihănirii și al credinței, ca să poată asculta solia trimisă lui de Dumnezeu. Doar atunci când sunt despărțiți de Dumnezeu, când au o perspectivă foarte neclară asupra lui Hristos, doar atunci oamenii spun: „Sunt fără păcat; sunt sfânt.” – Asemenea lui Hristos, p. 90

Miercuri, 11 martie: Un mare conflict

Mi s-a poruncit să chem bisericile să se trezească din somn. Noi avem de luptat cu dușmani invizibili, supranaturali. Trebuie să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, ca să fim pregătiți pentru bătăliile pe care trebuie să le ducem zilnic.
Îi îndemn pe cei care au primit lumină și cunoștință să se roage mai stăruitor și să vină „în ajutorul Domnului, împotriva celor puternici” [traducere KJV]. Cine sunt acești dușmani puternici? Sunt acele puteri care, în timpul lui Daniel, i-au împiedicat pe mesagerii cerești să-l convingă pe împăratul Persiei cu privire la lucrarea pe care trebuia să o facă.
Lucrarea noastră de vestire a celei de-a doua veniri a lui Hristos este similară celei a lui Ioan Botezătorul, înainte mergătorul lui Hristos la prima Lui venire. Noi trebuie să proclamăm lumii mesajul: „Ziua cea mare a Domnului este aproape.” „Pregătiți-vă să vă întâlniți cu Dumnezeu.” Noi trebuie să facem mult mai mult decât am făcut până acum. – Asemenea lui Hristos, p. 201

Cuvintele îngerului: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu”, arată că el avea un loc de mare cinste în curțile cerești. Când a venit cu înștiințarea la Daniel, el i-a spus: „Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru, Mihai (Hristos)” (Daniel 10:21). Vorbind despre Gabriel în Apocalipsa, Mântuitorul a spus: „Le-a făcut cunoscut, trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan” (Apocalipsa 1:1). Iar îngerul i-a declarat lui Ioan: „Eu sunt împreună-slujitor cu tine și cu frații tăi, proroci” (Apocalipsa 22:9). Ce gând minunat – îngerul care este întâiul în slavă după Fiul lui Dumnezeu este cel ales să le descopere oamenilor păcătoși planurile lui Dumnezeu! – Hristos, Lumina lumii, p. 99

În lucrarea lui Dumnezeu este loc pentru toți cei ce sunt plini de un spirit de sacrificiu de sine. Avem de făcut o lucrare solemnă. Dumnezeu cheamă bărbați și femei care sunt dispuși să facă eforturi sufletești, bărbați și femei care să se consacre lucrării Sale. Avem nevoie … de oameni care, atunci când vor întâmpina dificultăți, să meargă cu tărie înainte, spunând: „Nu vom cădea și nici nu ne vom descuraja!” Este nevoie de oameni care să întărească și să consolideze lucrarea pe care alții încearcă să o facă. Avem nevoie de bărbați și de femei prin care Dumnezeu poate să lucreze și a căror inimă este ca un ogor desțelenit. …
O, cât de mulți oameni care sunt absorbiți în lucrurile mici ale vieții ar putea să îndeplinească o lucrare nobilă prin renunțarea la sine și prin jertfirea de sine! Ei sunt orbi și nu pot vedea în depărtare. Ei fac din țânțar armăsar și din armăsar, țânțar. Acești oameni au ajuns ca niște pâraie secate, pentru că nu le împart altora Apa Vieții. – Asemenea lui Hristos, p. 201

Joi, 12 martie: Un prinț învingător

După ce Moise a rămas în mormânt o scurtă perioadă de timp, Mihail, sau Hristos, împreună cu îngerii care îl îngropaseră pe Moise, a coborât din cer, l-a înviat și l-a luat în cer.
Când Domnul Hristos și îngerii s-au apropiat de mormânt, Satana a apărut acolo cu îngerii lui și păzeau trupul lui Moise ca să nu fie luat. Satana s-a opus, dar, pe măsură ce Domnul Hristos și îngerii Lui se apropiau, silit de slava și puterea acestora, s-a dat înapoi. Satana pretindea trupul lui Moise din cauza singurei lui nelegiuiri, dar Domnul Hristos l-a trimis cu blândețe la Tatăl Său, spunând: „Domnul să te mustre!” (Iuda 9). Hristos i-a spus lui Satana că El știa că Moise se pocăise cu umilință de acea singură greșeală, că nicio pată nu rămăsese pe caracterul lui și că numele lui era curat în cărțile din cer. Apoi a înviat trupul lui Moise, pe care îl pretinsese Satana. – Istoria mântuirii, p. 173

Întrucât era numai un simbol al lui Hristos, întregul ritual nu avea nicio valoare fără El. Atunci când au pecetluit lepădarea lui Hristos, dându-L la moarte, iudeii au lepădat tot ce dădea însemnătate templului și slujbelor lui. Sfințenia lui se îndepărtase. Era sortit distrugerii. Din ziua aceea, darurile pentru jertfe și slujbele din templu în legătură cu jertfele nu mai aveau niciun rost. Ca și sacrificiul lui Cain, ele nu mai exprimau credința în Mântuitorul. Dându-L pe Hristos la moarte, iudeii își distrugeau de fapt templul. La răstignirea lui Hristos, perdeaua dinăuntrul templului a fost sfâșiată de sus până jos, dând dovadă că marele sacrificiu final fusese adus și că sistemul jertfelor se terminase pentru totdeauna.

„În trei zile îl voi ridica.” La moartea Mântuitorului, puterile întunericului păreau că au câștigat biruința și se bucurau de triumful lor. Dar, din mormântul deschis al lui Iosif, a apărut Isus ca biruitor. „A dezbrăcat domniile și stăpânirile și le-a făcut de ocară înaintea lumii după ce a ieșit biruitor asupra lor” (Coloseni 2:15). În virtutea morții și a învierii Lui, El S-a făcut slujitor al „adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul” (Evrei 8:2). – Hristos, Lumina lumii, p. 165

Planul lui Dumnezeu, conceput pentru mântuirea omului, prevedea ca Domnul Hristos să cunoască foamea, sărăcia și fiecare aspect al experienței noastre. El a rezistat ispitei printr-o putere de care și omul poate să dispună. El S-a bazat pe tronul lui Dumnezeu și nu există niciun om care să nu aibă acces la același ajutor, prin credința în Dumnezeu. Omul poate să ajungă părtaș al naturii divine. Orice suflet care trăiește poate să cheme ajutorul Cerului în ispite și încercări. Domnul Hristos a venit să descopere izvorul puterii Sale, pentru ca omul să nu se mai bazeze niciodată doar pe capacitățile lui omenești.
Aceia care vor să biruiască trebuie să-și exercite toate puterile ființei lor. Ei trebuie să agonizeze pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, cerând puterea divină. Domnul Hristos a venit pentru a fi Exemplul nostru și a ne descoperi că putem să fim părtași ai naturii divine. Cum? Prin faptul că am scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Satana nu a câștigat biruința asupra lui Hristos. El nu a făcut niciun pas în cucerirea sufletului Mântuitorului. El nu I-a atins capul, deși I-a rănit călcâiul. Prin exemplul Său, Domnul Hristos a scos în evidență faptul că omul poate să rămână integru. Oamenii pot să aibă puterea de a se împotrivi răului – o putere pe care nici pământul, nici moartea, nici iadul nu sunt în stare să o învingă, o putere care îi va pune în situația de a fi în stare să biruiască așa cum a biruit Hristos. Natura divină și cea omenească pot să fie combinate în ei. – Solii alese, cartea 1, pp. 408–409

Vineri, 13 martie

Pentru studiu suplimentar: Scrieri timpurii, cap. „Dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său”, p. 39.