Comentarii inspirate (st. 7)

DIN GROAPA LEILOR ÎN PREZENȚA ÎNGERILOR

Sabat după-amiază, 8 februarie

Daniel a fost credincios, nobil și generos. Deşi era dornic să fie în pace cu toți oamenii, el n-avea să permită niciunei puteri să-l abată de pe calea datoriei. Era dispus să asculte de cei care aveau autoritate asupra lui, în măsura în care putea s-o facă, fiind consecvent cu adevărul și dreptatea; dar împărați și decrete nu l-au putut face să se abată de la credincioșia lui față de Împăratul împăraților. Daniel a fost în vârstă de numai optsprezece ani când a fost adus la curtea păgână în slujba împăratului Babilonului și, pentru că era tânăr, rezistența lui nobilă față de rău și aderarea sa statornică la dreptate sunt cu atât mai admirabile. Exemplul lui cel nobil ar trebui să le aducă tărie celor încercați și ispitiți chiar și în timpul de acum. – Mărturii, vol. 4, p. 570

Acum este nevoie de bărbaţi şi de femei care vor să se implice cu toată inima, cu toată hotărârea. Hristos Şi-a triat ucenicii în repetate rânduri, până când, la un moment dat, au rămas doar unsprezece şi câteva femei credincioase, prin care s-a pus temelia bisericii creştine. Sunt unii care se dau înapoi când este nevoie să fie purtate poveri, însă, când biserica străluceşte, când este înflăcărată, sunt şi ei prinşi de entuziasm, cântă, strigă şi sunt încântaţi, dar priviţi la ei. Când entuziasmul a trecut, doar câţiva calebi credincioşi vor ieşi în faţă şi vor arăta că au principii de neclintit. Aceştia sunt sarea care îşi păstrează gustul. Lucrătorii adevăraţi se dezvoltă atunci când lucrarea merge greu în biserică. Aceşti oameni nu vor vorbi despre ei înşişi, nu-şi vor apăra eul, ci îşi vor pierde identitatea în Isus Hristos. Pentru a fi mare în Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să fii ca un copilaş în ce priveşte smerenia, simplitatea credinţei şi curăţia dragostei. Orice mândrie trebuie să piară, orice gelozie trebuie să fie biruită, orice ambiţie pentru supremaţie trebuie abandonată şi trebuie să fie încurajate blândeţea şi încrederea copilărească. Toţi cei care vor fi astfel vor găsi în Hristos stânca lor de apărare, turnul lor de scăpare. Ei trebuie să se încreadă în El fără rezerve şi El nu-i va părăsi niciodată. – Mărturii, vol. 5, p. 130

De ce s-a îngăduit ca marea luptă să continue veacuri și veacuri de-a rândul? De ce nu a fost curmată existența lui Satana de la începutul răzvrătirii lui? Pentru ca universul să poată fi convins de dreptatea lui Dumnezeu în confruntarea Sa cu răul și pentru ca păcatul să poată fi condamnat pentru veșnicie. În planul de răscumpărare există înălțimi și adâncimi pe care nici eternitatea nu le poate epuiza, minuni la care îngerii doresc să privească. Dintre toate ființele create, numai cei răscumpărați au cunoscut din proprie experiență conflictul efectiv cu păcatul; ei au lucrat împreună cu Hristos și, lucru imposibil chiar și îngerilor, au fost părtași la suferințele Sale; să nu aibă ei oare nicio mărturie legată de știința răscumpărării, nimic care să le fie de folos ființelor necăzute?…
În acea mulțime pe care nimeni nu va putea să o numere, în cei „înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda, 24), Acela al cărui sânge ne-a răscumpărat și a cărui viață ne-a învățat „va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora” (Isaia 53:11). – Educație, pp. 308–309

Duminică, 9 februarie: Suflete invidioase

Unii veghează cu urechi și minți atente pentru a sesiza orice motiv de ceartă. Ei adună micile incidente, care în ele însele ar putea fi neînsemnate, dar care sunt exagerate și repetate. … Porțile minții ar trebui să fie închise față de orice expresie de felul: „se spune” sau „am auzit”. În loc de a îngădui ca bănuiala rea și gelozia să intre în inima noastră, de ce să nu mergem la frații noștri și, după ce le-am prezentat în mod deschis și cu bunăvoință lucrurile pe care le-am auzit spuse în detrimentul caracterului și al influenței lor, să ne rugăm pentru ei?…
Să cultivăm cu sârguință principiile curate ale Evangheliei lui Hristos, religia care nu se întemeiază pe imaginea de sine, ci pe iubirea, smerenia și blândețea inimii. Dacă vom proceda așa, îi vom iubi pe frații noștri și îi vom privi ca fiind mai presus de noi înșine. Mintea noastră nu va stărui asupra zvonurilor și certurilor. Ci vom fi însuflețiți de „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă.” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 504–505

Voi nu trebuie să simțiți că aveți libertatea de a neglija datoria prezentă, și totuși să nutriți ideea că, fără vreun efort din partea voastră, veți primi o mare binecuvântare într-un timp viitor, când va avea loc o înviorare minunată. Trebuie să vă consacrați lui Dumnezeu astăzi, pentru ca El să poată face din voi niște vase de cinste, pregătite pentru a-I sluji. Trebuie să vă consacrați lui Dumnezeu astăzi, ca să puteți fi goliți de sine, goliți de invidie, gelozie, bănuială rea, ceartă și de tot ce Îl va dezonora pe Dumnezeu. Vasul vostru trebuie să fie curățat astăzi, ca să fie pregătit pentru roua cerească, pentru revărsarea ploii târzii, deoarece ploaia târzie va veni, iar binecuvântarea lui Dumnezeu va umple fiecare suflet care este curățit de orice întinare. Lucrarea noastră astăzi este de a ne supune sufletul față de Hristos, așa încât să putem fi pregătiți pentru timpul de înviorare de la fața Domnului, pregătiți pentru botezul cu Duhul Sfânt. – Solii alese, cartea 1, p. 190

Pentru revărsarea Duhului Sfânt ar trebui să se roage oricine iubeşte cauza adevărului. Şi, atât cât stă în puterea noastră, noi trebuie să îndepărtăm orice piedică din calea intervenţiei Sale. Duhul Sfânt nu va putea fi revărsat cât timp între membrii bisericii există dezbinări şi duşmănie. Invidia, gelozia, bănuiala şi vorbirea de rău sunt de la Satana şi blochează efectiv lucrarea Duhului Sfânt. Nimic altceva în această lume nu Îi este atât de drag lui Dumnezeu ca biserica Sa. Nimic nu este păzit de El cu atâta grijă şi gelozie. Nimic nu-L răneşte pe Dumnezeu mai mult decât ceea ce strică influenţa acelora care Îi slujesc. El le va cere socoteală tuturor celor care-l ajută pe Satana în acţiunile lui de critică şi de descurajare. – Mărturii, vol. 6, p. 42

Luni, 10 februarie: Complotul împotriva lui Daniel

Onorurile acordate lui Daniel au stârnit gelozia mai-marilor împărăției. Căpeteniile și dregătorii au încercat să găsească o ocazie de a se plânge împotriva lui. „Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios și nu se găsea nicio greșeală la el și niciun lucru rău” (Daniel 6:4).
Ce lecție este prezentată aici pentru creștini! Ochii aprigi ai invidiei erau ațintiți zi de zi asupra lui Daniel; privirile lor erau pline de ură; cu toate acestea, ei nu puteau spune că vreun cuvânt sau vreo faptă a vieții lui era greșită. Totuși el nu avea nicio pretenție de sfințire, ci a făcut ceea ce era infinit mai bine – a trăit o viață de credincioșie și consacrare.

Cu cât mai fără vină a fost comportamentul lui Daniel, cu atât mai mare a fost ura nutrită împotriva lui de vrăjmașii săi. Ei erau plini de furie, pentru că nu puteau găsi nimic în caracterul lui moral sau în modul în care îşi îndeplinea îndatoririle, pe baza căruia să-și poată întemeia o plângere împotriva lui. „Atunci, oamenii aceștia au zis: «Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului Lui!»” (Daniel 6:5). Daniel se ruga de trei ori pe zi la Dumnezeul cerurilor. Aceasta a fost singura acuzație care putea fi adusă împotriva lui.
Acum au făcut un plan pentru a-i aduce distrugerea. Vrăjmașii lui s-au adunat la palat și l-au înduplecat pe împărat să dea o poruncă prin care nimeni din împărăție să nu ceară nimic de la Dumnezeu sau de la oameni, ci doar de la împăratul Darius, timp de treizeci de zile și să prevadă ca orice încălcare a acestei porunci să fie pedepsită prin aruncarea răufăcătorului în groapa cu lei. Împăratul nu știa nimic despre ura pe care acești bărbați o aveau față de Daniel și nici nu a bănuit că această poruncă avea să îi facă rău în vreun fel. Prin vorbe lingușitoare, ei l-au făcut pe împărat să creadă că ar fi spre onoarea lui să dea o așa poruncă. Cu un zâmbet de triumf satanic pe față, ei au ieșit din prezența împăratului și s-au bucurat de capcana pe care i-o întinseseră slujitorului lui Dumnezeu. – Sfinţirea vieţii, pp. 42–43

Vanitatea constituie una dintre cele mai puternice trăsături ale firilor noastre destrăbălate și el [Satana] știe că poate face apel cu succes la aceasta. El te va linguși prin agenții săi. Poate vei primi laude care îți vor satisface vanitatea și îți vor alimenta mândria și prețuirea de sine și vei gândi poate că ar fi păcat ca, având astfel de avantaje și puncte de atracție, să ieși din lume, să te desparți de ea și să devii creștin, să-ți uiți tovarășii și să fii ca și mort când ei te laudă sau te critică. Satana îți spune că, datorită avantajelor pe care le ai, te vei putea bucura într-o mare măsură de plăcerile lumii. Însă ia seama că plăcerile acestui pământ vor avea un sfârșit și că ceea ce semeni va trebui să și culegi. Sunt oare trăsăturile ce țin de propria persoană, iscusința sau talentele tale, prea valoroase pentru a fi consacrate lui Dumnezeu, Creatorului ființei tale, Aceluia care veghează asupra ta în fiecare moment? Sunt calitățile tale prea prețioase pentru a fi consacrate lui Dumnezeu? – Mărturii, vol. 1, p. 502

Marți, 11 februarie: Rugăciunea lui Daniel

Regele emite decretul. Daniel știe de scopul vrăjmașilor săi de a-l distruge. Însă el nu își schimbă modul de viață nici măcar într-o privință. Cu calm, el își îndeplinește datoriile obișnuite, iar la ceasul rugăciunii se duce în camera lui și, cu ferestrele deschise către Ierusalim, își înalță cererile către Dumnezeul cerurilor. Prin felul cum procedează, el declară fără teamă că nicio putere pământească nu are dreptul să se interpună între el și Dumnezeu și să-i spună cui trebuie sau nu trebuie să i se închine. Ce bărbat nobil și cu principii! El stă înaintea lumii de astăzi ca un exemplu vrednic de urmat, ca un creștin statornic și credincios. El se îndreaptă către Dumnezeu cu toată inima lui, deși e conștient că moartea va fi pedeapsa pentru devoțiunea lui.
Vrăjmașii lui îl urmăresc o zi întreagă. De trei ori s-a retras în cămăruța lui și de trei ori s-a auzit glasul care a înălțat cereri arzătoare. Dimineața următoare, împăratul primește o plângere că Daniel, unul dintre robii din Iuda, îi sfidase porunca. Când monarhul a auzit aceste cuvinte, ochii lui s-au deschis pe loc și a văzut capcana care îi fusese întinsă. A fost profund nemulțumit de el însuși pentru că dăduse o așa poruncă și a încercat până la apusul soarelui să găsească o soluţie pentru ca Daniel să poată fi scăpat. Dar vrăjmașii profetului anticipaseră acest lucru și au venit înaintea împăratului cu următoarele cuvinte: „Să știi, împărate, că, după legea mezilor și perșilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!” – Sfinţirea vieţii, pp. 43–44

Înaintea mea a fost prezentat cazul lui Daniel. Deși el a fost un om cu aceleași pasiuni ca și noi, pana inspirației îl prezintă ca pe o persoană fără cusur. Viața lui ne este dată ca un strălucit exemplu de ceea ce poate deveni omul, chiar în această viață, dacă vrea să-L facă pe Dumnezeu tăria lui și să folosească ocaziile și privilegiile care-i sunt la îndemână. Daniel a fost un intelectual de o largă cuprindere, totuși el căuta continuu să-și îmbogățească cunoștințele. Alți tineri au avut aceleași avantaje, dar nu și-au concentrat așa ca el toate energiile să caute înțelepciunea, cunoașterea de Dumnezeu, așa cum este descoperită în Cuvântul și lucrările Lui. Deși Daniel a fost unul dintre bărbații cei mari ai lumii, el n-a fost mândru și nici îngâmfat. El simțea nevoia de reînviorare a sufletului prin rugăciune și fiecare zi îl găsea în rugăciune serioasă înaintea lui Dumnezeu. El n-avea să fie lipsit de acest privilegiu nici chiar atunci când a fost deschisă o groapă cu lei pentru a-l primi, dacă ar mai fi continuat să se roage. – Mărturii, vol. 4, p. 569

O mare criză îl așteaptă pe poporul lui Dumnezeu. O criză așteaptă lumea. Cea mai importantă bătălie a tuturor timpurilor se află chiar în fața noastră. …
Când legile conducătorilor pământești vin în contradicție cu legile Conducătorului suprem al universului, atunci cei care Îi sunt supuși loiali lui Dumnezeu vor rămâne statornici. – Maranatha, p. 131

Miercuri, 12 februarie: În groapa leilor

În zorii dimineții, monarhul s-a grăbit spre groapa cu lei și a strigat: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești necurmat, să te scape de lei?” (Daniel 6:20). Vocea profetului s-a auzit cu răspunsul: „Veșnic să trăiești, împărate! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău.”
„Atunci, împăratul s-a bucurat foarte mult și a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său” (Daniel 6:22,23). Astfel a fost eliberat slujitorul lui Dumnezeu. Iar cursa pe care i-o întinseseră vrăjmașii lui spre nimicire s-a dovedit a fi spre ruina lor. La porunca împăratului, ei au fost aruncați în groapa cu lei și au fost devorați într-o clipă de animalele acelea sălbatice. – Sfinţirea vieţii, p. 45

În misiunea sa, Ioan Botezătorul stătuse ca un neînfricat mustrător al nedreptății, atât în locurile înalte, cât și în cele smerite. Îndrăznise să dea ochii cu regele Irod, mustrându-l hotărât pentru păcatul lui. El nu-și socotise viața ca fiind scumpă, cu gândul să poată face lucrarea ce i se încredințase. Și acum, din închisoarea în care se găsea, aștepta ca Leul din seminția lui Iuda să trântească la pământ îngâmfarea asupritorului și să-i elibereze pe săraci și pe aceia care plângeau. Părea însă că Isus Se mulțumea să adune ucenici în jurul Său, să vindece și să-i învețe pe oameni…
Pentru prorocul din pustie, toate acestea păreau o taină care întrecea puterea lui de pricepere. Veneau ceasuri când șoaptele demonilor îi chinuiau mintea și umbra unei temeri îngrozitoare se întindea asupra lui… Ioan fusese amar dezamăgit în ce privește rezultatul lucrării sale. El se așteptase ca solia de la Dumnezeu să aibă același efect pe care îl avusese citirea Legii în zilele lui Iosia și ale lui Ezra (2 Cronici 34; Neemia 8:9), o profundă lucrare de pocăință și întoarcere la Domnul. Pentru succesul acestei lucrări își sacrificase întreaga viață. Fusese lucrul acesta în zadar?
Ioan era tulburat și de faptul că ucenicii săi, din dragoste pentru el, cultivau necredință față de Isus. Fusese neroditoare lucrarea lui pentru ei? Fusese necredincios în misiunea sa, ca acum să fie îndepărtat din lucrare? Dacă Eliberatorul făgăduit Se arătase, iar Ioan fusese găsit credincios în lucrarea sa, nu urma ca Isus să răstoarne puterea asupritorului și să-l elibereze pe înainte-mergătorul Său?
Dar Ioan Botezătorul n-a părăsit credința față de Hristos. Amintirea glasului venit din cer și a porumbelului care se coborâse, curăția neprihănită a lui Isus, puterea Duhului Sfânt, care se așezase asupra lui Ioan atunci când a venit în fața Mântuitorului, și mărturia dată de profețiile Scripturii – totul mărturisise că Isus din Nazaret era Cel Făgăduit. – Hristos, Lumina lumii, pp. 215–216

Joi, 13 februarie: Dumnezeu este glorificat

Cazul lui Daniel ne arată că, prin mijlocirea principiului religios, tinerii pot triumfa asupra poftelor cărnii, rămânând credincioși față de cerințele lui Dumnezeu, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să facă un mare sacrificiu. Ce-ar fi fost dacă ar fi făcut un compromis cu acei slujitori păgâni și ar fi cedat presiunii ocaziei prin mâncare și băutură așa cum obișnuiau babilonienii? Acel singur pas greșit probabil că l-ar fi condus la alții, până când, legătura lui cu Cerul fiind întreruptă, ispitele l-ar fi îndepărtat de la calea lui. Dar, în timp ce el s-a ținut cu încredere neșovăielnică de Dumnezeu, puterea spiritului profetic a venit asupra lui. În timp ce era instruit de oameni în îndatoririle vieții de la curte, el a fost învățat de Dumnezeu să explice tainele veacurilor viitoare. – Mărturii, vol. 4, p. 570

Daniel L-a iubit pe Dumnezeu, s-a temut de El și a ascultat. Totuși el n-a fugit departe de lume pentru a evita influența ei stricăcioasă. În providența lui Dumnezeu, el trebuia să fie în lume, dar nu din lume. Cu toate ispitirile și fascinațiile vieții de curte care îl înconjurau, sufletul i-a rămas integru, ca o stâncă în aderarea lui la principii. El a făcut din Dumnezeu tăria lui și n-a fost părăsit de El în timpul celei mai mari încercări. – Mărturii, vol. 4, p. 569

„De aceea, să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor” (1 Corinteni 4:5). Noi nu putem citi inima. Fiind noi înșine plini de greșeli, nici nu suntem în măsură să-i judecăm pe alții. Omul mărginit poate judeca numai după cele de afară. Numai Acela care cunoaște motivele ascunse ale faptelor şi Se poartă cu duioșie și compătimire poate să decidă asupra cazului fiecărui suflet.
„Așadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți, căci, prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleași lucruri” (Romani 2:1). Astfel, aceia care îi osândesc sau îi critică pe alții se declară ei înșiși vinovați, pentru că săvârșesc aceleași lucruri. Osândindu-i pe alții, ei își dau o sentință lor înşişi, iar Dumnezeu declară că această sentință este dreaptă. El primește verdictul pe care şi l-au dat ei singuri. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 124

În loc să găsim greșeli la alții, haideți să fim critici cu noi înșine! Fiecare ar trebui să se întrebe: Este inima mea dreaptă înaintea lui Dumnezeu? Îl slăvesc eu pe Tatăl meu ceresc? Dacă ai nutrit un spirit rău, izgonește-l din suflet! Este de datoria ta să stârpești din inimă orice lucru care te întinează. Smulge orice rădăcină de amărăciune, ca nu cumva alții să fie contaminați de influența ei distrugătoare. Nu lăsa nicio plantă otrăvitoare să rămână în pământul inimii tale. Smulge-o chiar în acest moment și cultivă în locul ei planta dragostei. Fie ca Isus să fie păstrat cu evlavie în suflet. Hristos este exemplul nostru. El făcea binele. El trăia să îi binecuvânteze pe alții. Dragostea înfrumuseța și înnobila toate acțiunile Sale și noi avem porunca de a călca pe urmele pașilor Săi. – That I May Know Him, p. 187