Ediția instructori (st. 6)

I. Privire generală

Text-cheie: Daniel 5.

Pasaje biblice: Daniel 4:1-37; Proverbele 14:31; Ioan 3:10; Filipeni 2:1-11.

Introducere: Daniel 5 este în strânsă paralelă cu Daniel 4. Ambele capitole ne prezintă suveranitatea lui Dumnezeu asupra împărățiilor lumii. În Daniel 4, Dumnezeu i-a luat lui Nebucadnețar puterea pentru o vreme determinată. În Daniel 5, Dumnezeu îi ia puterea lui Belșațar și aduce sfârșitul împărăției Babilonului.

Temele studiului:
1. Aroganța. O temă foarte prezentă în cartea Daniel și descrisă în mod foarte expresiv este cea a aroganței puterii omenești în răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu și a tot ce Îl reprezintă pe El în această lume. Când ar fi trebuit să fie mai preocupat de apărarea cetății împotriva atacului iminent al mezilor și perșilor, Belșațar a dat o petrecere fastuoasă pentru cei de la curte.
2. Judecata. Gestul blasfemator al lui Belșațar de a pângări vasele de la Templul din Ierusalim, care reprezentau templul, era de fapt un atac chiar împotriva lui Dumnezeu. În acest punct, împăratul babilonian (și sistemul pe care îl reprezenta) a umplut paharul nelegiuirii. În acea clipă, tribunalul ceresc a pronunțat sentința. O mână supranaturală a scris pe peretele palatului un mesaj sumbru: MENE MENE TECHEL UPHARSIN.

Aplicația. Care a fost cel mai sfidător păcat al lui Belșațar în noaptea căderii Babilonului? Mai rău decât faptul că a organizat o petrecere fastuoasă, el a cerut să fie aduse acolo vasele sfinte de la templu – acesta a fost cel mai mare păcat al său. Modul blasfemator în care s-a purtat cu vasele sfinte a fost apogeul sfidării Dumnezeului lui Israel și, în cele din urmă, paharul nelegiuirii Babilonului s-a umplut. Totuși greșelile lui Belşaţar își au rădăcina în refuzul de a umbla în lumina care îi fusese descoperită de Dumnezeu prin cele întâmplate în viața lui Nebucadnețar. Pentru a evita să facem aceleași greșeli, ar trebui să fim foarte atenți la experiențele celorlalți, pozitive și negative. Şi, mai important, noi trebuie să umblăm în lumina pe care Dumnezeu a pus-o în calea noastră prin Cuvântul Său.

II. Comentariu

1. Aroganța. Ultima seară a existenței Babilonului a fost marcată de o mare sărbătoare. Xenofon și Herodot arată că babilonienii aveau atunci o sărbătoare obişnuită. Biblia nu menționează motivele pentru această petrecere, dar cercetătorii au presupus că era posibil să fi fost Festivalul de primăvară Akītu. Indiferent ce sărbătoare ar fi fost, ne întrebăm de ce Belșațar petrecea știind că armata medo-persană era la poarta cetăţii, gata de atac (Daniel 5:29-31). Probabil că se simțea în siguranță în cetatea care era înconjurată de un zid lat de 7,6 metri și înalt de cel puțin 12 metri. Cetatea avea apă din belșug și provizii de hrană care să îi mențină în viață pe locuitori mulți ani în caz de asediu. Așa că lui Belșațar nu îi era teamă deloc că Babilonul va fi invadat în viitorul apropiat. Sărbătoarea le transmitea locuitorilor cetății simțământul de normalitate, în ciuda prezenţei inamicilor adunaţi dincolo de zidurile cetății.
Ca o culminare a acestei sărbători, Belșațar i-a lăudat pe dumnezeii „de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră” (Daniel 5:23), dar nu pe Dumnezeul cel viu. Se pare că el uitase ce făcuse Dumnezeu prin Daniel pentru a-l învăța pe Nebucadnețar o lecție. Totuși, chiar fapta de pângărire a vaselor sfinte ne arată că este posibil ca Belșațar să nu fi uitat cu totul de Dumnezeul cel viu. Luând vasele sfinte aduse din Templul de la Ierusalim pentru a fi folosite ca vase de băut la această sărbătoare blasfematoare, împăratul babilonian nu doar a demonstrat că refuza să Îl onoreze pe Dumnezeul evreilor, ci a arătat un dispreț total împotriva Lui. Profanând vasele de la templu, împăratul își exprima disprețul fățiș pentru realitatea pe care aceste obiecte o reprezentau, adică închinarea la adevăratul Dumnezeu. Aceste obiecte, deși în exil, rămâneau sfinte și Belșațar ar fi trebuit să se poarte cu respect față de ele. Isaia cerea curăție din partea robilor care aveau să ducă vasele sfinte înapoi, la Ierusalim (Isaia 52:11,12). Aparent, Nebucadnețar a înțeles statutul obiectelor de la templu când le-a pus în templul dumnezeului său. Spre deosebire de predecesorul lui, Belșațar a dat dovadă de lipsă de respect față de ele. Profanându-le în această sărbătoare, el L-a sfidat chiar pe Dumnezeu.
Pângărirea vaselor sfinte de către Belșațar reprezintă încă un episod din lungul conflict dintre Babilon și Ierusalim, care este descris în Scriptură. Termenul Babilon apare pentru prima dată în Geneza 11 (în majoritatea traducerilor este numit Babel), când o grupă de răzvrătiți au început să construiască un turn care se dorea să ajungă până la cer. Astfel, vedem din nou și din nou în Scriptură un conflict între Dumnezeu și Babilon, ca reprezentare a forțelor care se opun lui Dumnezeu și adevărului Său. Când armatele lui Nebucadnețar au invadat Iuda și au distrus Ierusalimul și locul în care se afla templul, aparent, Babilonul a câștigat. Belșațar pare hotărât să reconfirme această aparență prin pângărirea vaselor din Templul lui Dumnezeu. Lăudându-i pe dumnezeii lui și pângărind vasele de la Templul din Ierusalim, împăratul babilonian intenționa să facă o demonstrare publică a sfidării lui față de Dumnezeul iudeilor. Această faptă de profanare ne îndreaptă atenția spre atacurile de la sfârşit ale cornului mic și ale împăratului de la miazănoapte împotriva poporului lui Dumnezeu și a templului ceresc al lui Dumnezeu, așa cum ni se prezintă în secțiunea profetică din Daniel. După aceea, cartea Apocalipsa ne oferă o imagine mai largă a conflictului dintre Babilon și Ierusalim, care culminează cu nimicirea Babilonului și aşezarea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu din Noul Ierusalim.

2. Judecata. În timpul acestei petreceri, într-un moment ales de puterea divină, o scriere tainică apare dintr-odată pe peretele sălii de petrecere. De îndată, împăratul își dă seama de gravitatea situației. Deși nu putea citi cele scrise, el a simțit că era o proclamare prevestitoare a pedepsei care se apropia. Din nou, cititorii în stele și specialiștii de la palat nu au reușit să prezinte o tâlcuire care să îl mulțumească pe împărat. Dar regina-mamă a sugerat şi împăratul a poruncit să fie adus înaintea sa Daniel. Unii cercetătorii o identifică pe această femeie ca fiind Nitocris, fiica lui Nebucadnețar.
Poate ne întrebăm de ce Daniel a fost ignorat până în acel moment. În această privință, ar trebui să ținem cont de faptul că Daniel a slujit până în al treilea an al lui Belșațar (Daniel 8:1,27). De aceea, profetul vârstnic nu îi era străin împăratului. Este posibil ca Belșațar să-l fi demis pe Daniel din diverse motive.
Când s-a prezentat înaintea împăratului, bătrânul profet nu a mai folosit același limbaj plin de reverență pe care îl folosise în cuvântările sale anterioare înaintea lui Nebucadnețar. După ce a exprimat clar faptul că respingea răsplata promisă de împărat celui care ar fi tâlcuit visul, Daniel i s-a adresat împăratului în cei mai duri termeni. Mai presus de orice, Daniel l-a acuzat pe Belșațar că nu învățase din experiența lui Nebucadnețar, în special din faptul că acesta a fost alungat de la tron pentru o perioadă de șapte ani (Daniel 4). Belșațar ar fi trebuit să știe foarte bine: „Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri” (Daniel 5:22). De aceea, scrierea de pe perete era o pedeapsă pronunțată asupra lui Belșațar și a Babilonului: MENE MENE (numărat) TECHEL (cântărit) UPHARSIN (și împărțit). Ellen G. White spune că aceste litere „străluceau ca focul” și că împăratul și ceilalți păreau să fie „aduși înaintea barei de judecată a veșnicului Dumnezeu, a cărui putere tocmai o sfidaseră” (Profeți și regi, p. 524). Sentința a fost dată, împăratul babilonian și imperiul lui erau condamnaţi. În ciuda interpretării care îi prevestea răul, împăratul s-a ținut de cuvânt și l-a răsplătit pe Daniel, făcându-l al treilea în împărăție, chiar dacă doar pentru câteva ore.
Chiar în acea noapte, armata medo-persană a deviat cursul râului Eufrat – care trecea prin mijlocul cetății – înspre o mlaștină și, după ce nivelul apei a scăzut, soldații au intrat în Babilon pe sub zidurile cetății, prin albia râului. Belșațar a fost ucis și marele Babilon a căzut în mâna mezilor și perșilor în octombrie 539 î.Hr. Căderea Babilonului istoric simbolizează înfrângerea finală a Babilonului spiritual din timpul sfârșitului, așa cum ne sugerează capitolele profetice din Daniel. În Apocalipsa, căderea Babilonului din timpul sfârșitului este legată de a șasea plagă, care aduce moartea pe râul Eufrat, pregătind calea pentru împăratul de la miazăzi (Apocalipsa 16:12). La sfârșit, cetatea biruitoare (Babilonul) este învinsă, iar cetatea învinsă cândva (Ierusalimul) este reaşezată pentru totdeauna.

III. Aplicația

1. Cum poţi evita să repeţi greșeala lui Belșațar, de a nu învăța din experiențele altora?
2. De ce este important să știm ce a făcut Dumnezeu în trecut pentru poporul Său? Ce se întâmplă cu cei care uită trecutul? Cum poți afla despre ce a făcut Dumnezeu în trecut?
3. După părerea ta, care a fost cel mai ofensator păcat al lui Belșațar? Explică-ți răspunsul.
4. Imaginează-ți că ești în locul lui Daniel. După ce ai fost ignorat, în cele din urmă ești chemat să rezolvi o problemă pe care cititorii în stele, haldeii și ghicitorii nu au reușit să o rezolve. Cum te-ai fi simțit? Cum te-ai fi purtat cu împăratul? Ai fi acceptat răsplata promisă de el? Explică.
5. Belșațar Îl ignoră pe adevăratul Dumnezeu și îşi laudă dumnezeii de aur, argint, aramă, fier, lemn și piatră. Care „dumnezei” de astăzi ar putea fi o amenințare pentru relația ta cu adevăratul Dumnezeu? Banii? Statutul social? Educația? Cariera?
6. Daniel îl învinuiește pe împărat că nu L-a slăvit „pe Dumnezeul în mâna căruia se află suflarea ta și toate căile tale” (Daniel 5:23). Ce semnificație are această descriere a lui Dumnezeu pentru tine? Ce simți față de un astfel de Dumnezeu? Dragoste? Teamă? Discutați.
7. Pedepsirea lui Belșațar și căderea Babilonului ne dau asigurarea că, în cele din urmă, forțele răului vor fi învinse. Ce imagine îți poți face despre judecată și despre caracterul lui Dumnezeu din această relatare?