Poezia studiului 2
Dacă-ți pasă…
Neemia cap.1 și 2.
Dacă-ți pasă de cetatea dragostei lui Dumnezeu,
Ca pe vremuri, Neemia, lăcrimezi și tu mereu
Pentru porțile ei arse, pentru zidu-i dărâmat
Și ceri zilnic îndurare și iertare de păcat!
Dacă-ți pasă de cetatea părtășiei în Hristos,
Stăruiești în rugăciune, Neemie credincios,
Până ți se vor deschide porți de rezidire-n dar
Și sub mâna Celui veșnic vei porni pe căi de Har!
Dacă-ți pasă de cetatea unui sfânt Ierusalim,
Plămădești în post și rugă, planul unui: „Să zidim!”
Templul inimii în care focul slavei necurmat
Să ne strângă-n așteptarea Mirelui ca împărat!
Dacă-ți pasă de cetatea unui Nou Pământ și Cer,
Mergi ca Neemia-n noapte, cercetând pe cei ce pier…
Reaprinde-n ei speranța veșnicului Legământ,
Rezidind altarul Legii, cum în Cer și pe Pământ!
Cornel Mafteiu
București,08.10.2019
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse