Comentarii inspirate – studiul 6

Închinați-vă Creatorului

 

Sabat după-amiază, 3 august

Casa lui Iacov la data când avertizarea aceasta a fost dată lui Isaia se arată pe dinafară a fi un popor foarte zelos, căutându-L pe Dumnezeu zilnic şi având plăcere de a cunoaşte căile Sale; dar, în realitate, erau plini de încredere în sine. Ei nu umblau în adevăr.

Bunătatea, îndurarea şi iubirea nu erau practicate. În timp ce prezentau o înfăţişare de întristare pentru păcatele lor, cultivau mândria şi zgârcenia. Chiar în timpul când dădeau pe faţă o astfel de smerenie exterioară, ei cereau muncă istovitoare de la cei care le erau subalterni sau erau în slujba lor. Ei dădeau o mare apreciere întregului bine pe care-l făcuseră ei, dar o foarte mică apreciere serviciilor altora. Ei îi dispreţuiau şi asupreau pe săraci. Iar postul lor nu făcea decât să le dea o părere mai înaltă despre propria lor bunătate. Există păcate de acelaşi caracter printre noi astăzi, şi ele aduc mustrarea lui Dumnezeu asupra bisericii Sale. Oriunde există păcate de felul aceasta, într-adevăr sunt necesare perioade de post şi rugăciune, dar ele trebuie să fie însoţite de pocăinţă sinceră şi de reformă hotărâtă. – Comentariile Ellen G. White, în Comentariile biblice AZȘ, vol. 4, pp. 1149–1150

În postul pe care l-a ales Dumnezeu, îndurarea, bunătatea şi mila vor fi exercitate. Zgârcenia va fi îndepărtată şi de înşelătorie şi asuprire se va face pocăinţă şi se va renunţa la ele. Toată autoritatea şi influenţa vor fi folosite pentru a ajuta pe sărac şi pe cel asuprit. Dacă acesta ar fi starea în omenire, nu ar mai fi proverbul: „Adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu se poate să se apropie.” „Cel ce se depărtează de rău este jefuit. ” – The Advent Review and Sabbath Herald, 13 octombrie 1891

Dar puțini înțeleg cu adevărat ce se cuprinde în cuvântul creștin. Aceasta înseamnă a fi asemenea lui Hristos, a face bine altora, a fi dezbrăcat de tot egoismul și a avea viața noastră marcată de fapte de bunăvoință dezinteresată. Răscumpărătorul nostru pune sufletele în brațele noastre, ale bisericii, ca să îngrijim de ele dezinteresat și să le educăm pentru cer, și astfel să fim conlucrători cu El. Dar biserica, prea adesea, îi alungă pe câmpul de luptă al Diavolului. Un membru va spune: „Asta nu-i sarcina mea”, și apoi prezintă vreo scuză fără importanță. „Ei bine”, spune un altul, „aceasta nu este nici de datoria mea” și până la urmă ea nu-i datoria niciunuia, și sufletul este lăsat neîngrijit pentru a pieri. Este de datoria fiecărui creștin să se angajeze în această acțiune curajoasă de lepădare de sine și sacrificiu de sine…

„Iată postul plăcut Mie; dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu-i întoarce spatele semenului tău.” Citește versetul următor și observă ce răsplată bogată este făgăduită celor care fac acest lucru. „Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede.” Aici este o făgăduință prețios de bogată pentru toți cei care vor să se intereseze de cazurile celor care au nevoie de ajutor. Mărturii, vol. 2, pp. 331–332

Duminică, 4 august

Pentru că nu doreau să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, [antediluvienii] au ajuns în curând să nege existența Lui. Se închinau naturii, în loc să se închine Dumnezeului naturii. …

Pe câmpii verzi și la umbra unor copaci frumoși, ei și-au așezat altarele idolilor lor. Dumbrăvi întinse, al căror frunziș rămânea verde în tot cursul anului, erau dedicate închinării la zeii lor falși. … Oamenii L-au scos pe Dumnezeu din cunoașterea lor și s-au închinat făpturilor propriei lor imaginații și, ca urmare, au decăzut din ce în ce mai mult. …

Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât concepția lui despre adevăr, curăție și sfințenie. Dacă mintea, ființa lui, nu se înalță mai presus de nivelul firii pământești, dacă nu se ridică prin credință să contemple înțelepciunea și iubirea infinită a lui Dumnezeu, atunci omul se va cufunda mereu mai jos și tot mai jos. Închinătorii falșilor dumnezei au înveșmântat zeitățile lor cu atribute și pasiuni omenești și astfel standardul caracterului lor a fost coborât la asemănarea cu firea pământească păcătoasă. – Conflict and Courage, p. 32

Cu toată purtarea de grijă deosebită arătată de Dumnezeu evreilor, din cauza dorinței lor după viața de plăceri lăsată în urmă, în Egipt, cât și din pricina păcatului și răzvrătirii lor, judecățile lui Dumnezeu au venit totuși asupra lor. Apostolul le recomanda credincioșilor corinteni să ia aminte la învățăturile cuprinse în experiența lui Israel. „Aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde”, declară el, „pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.” El a arătat cum dorința după o viață comodă și de plăceri pregătise calea pentru păcatele care au atras răzbunarea din partea lui Dumnezeu. Atunci când copiii lui Israel s-au așezat să mănânce și să bea și apoi s-au sculat să joace, ei au dat deoparte temerea de Dumnezeu pe care o simțiseră atunci când au ascultat darea Legii; și, făcând un vițel de aur care să-L înfățișeze pe Dumnezeu, i s-au închinat. Și, după ce au savurat un ospăț îmbelșugat, legat de închinarea la Baal-Peor, mulți dintre evrei s-au dedat la destrăbălare. – Faptele apostolilor, pp. 315–316

În felul acesta, în locul neprihănirii și a desăvârșirii Dumnezeului nemărginit, adevăratul obiect al adorației, în locul neprihănirii desăvârșite a Legii Sale, măsura adevărată a țintei omenești, Satana a pus natura păcătoasă și greșită a omului ca fiind singurul obiect al adorării, unica regulă de judecată sau măsură a caracterului. Acesta este progres, dar nu în sus, ci în jos.

Este o lege a naturii intelectuale și spirituale aceea că prin privire suntem schimbați. Mintea se adaptează treptat la subiectele asupra cărora i se îngăduie să zăbovească. Ea este absorbită de ceea ce este obișnuită să iubească și să respecte. Omul nu se va ridica niciodată mai sus decât modelul lui de curăție, de bunătate sau de adevăr… Dacă eul este idealul lui, niciodată nu va atinge altul mai înalt. – Tragedia veacurilor, pp. 554–555

Luni, 5 august

Datoria de a ne închina lui Dumnezeu se întemeiază pe faptul că El este Creatorul și că Lui Îi datorează existența toate celelalte ființe. Și peste tot în Biblie, unde este prezentată porunca Sa cu privire la respect și închinare mai presus de zeii păgânilor, acolo este citată și dovada puterii Sale creatoare. „Căci toți dumnezeii popoarelor sunt niște idoli, dar Domnul a făcut cerurile” (Psalmii 96:5)… Iar ființele sfinte care se închină lui Dumnezeu în ceruri declară, ca motiv pentru care închinarea lor este datorată Lui: „Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile” (Apocalipsa 4:11). – Tragedia veacurilor, pp. 554–555

Noi trebuie să-L lăudăm mai mult pe Dumnezeu pentru „bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor” (Psalmii 107:8). Rugăciunile noastre să nu constea numai în a cere și a primi. Să nu ne gândim numai la nevoile noastre și niciodată la binecuvântările pe care le primim. Niciodată nu putem spune că ne-am rugat prea mult, dar suntem prea zgârciți atunci când trebuie să mulțumim. Noi suntem continuu primitori ai darului lui Dumnezeu și, cu toate acestea, cât de puțină recunoștință Îi arătăm, cât de puțin Îi aducem laudă pentru ceea ce a făcut și face pentru noi. …

Dumnezeul nostru este un Tată bun și milostiv; serviciul pe care I-l aducem să nu fie privit ca o activitate împovărătoare și chinuitoare. Trebuie să fie o plăcere să ne închinăm lui Dumnezeu și să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu dorește ca poporul Său, pentru care a lucrat o mântuire atât de mare, să se comporte ca și când El ar fi un supraveghetor aspru și neînduplecat. El este cel mai bun prieten al lor și, când ei se închină înaintea Lui, El vrea ca să fie cu el, să-i binecuvânteze și să-i mângâie, umplându-le inimile cu bucurie și dragoste. Dumnezeu dorește ca fiii și fiicele Sale să găsească mângâiere în serviciul Său, ca ei să aibă mai multe bucurii decât necazuri în lucrarea Sa. El dorește ca aceia care vin să I se închine să aducă cu ei gândurile prețioase ale Iubirii și purtării Sale de grijă, pentru ca să fie astfel întăriți în toate problemele vieții de fiecare zi, ca să primească har și să îndeplinească în mod cinstit și cu credincioșie toate lucrurile.

– Calea către Hristos, pp. 102–103

Harul lui Hristos nu se limitează doar la câțiva. Solia de milă și de iertare adusă de Hristos din cer trebuia să fie auzită de toți. Mântuitorul nostru spune: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8:12). Binecuvântările Lui sunt universale, atingând toate neamurile, toate semințiile, toate limbile și toate noroadele. Hristos a venit să doboare orice zid de despărțire, … astfel încât orice suflet, fie evreu sau dintre neamuri, să poată fi un închinător liber și să aibă acces la Dumnezeu. …

Pe diferite căi, mesagerii cerului se află într-o continuă comunicare cu orice parte a lumii, iar atunci când oamenii strigă către Domnul dintr-o inimă sinceră și curată, Dumnezeu ne este prezentat ca aplecându-Se spre noi de pe tronul Său ceresc. El ascultă fiecare strigăt care Îi este adresat și răspunde: „Iată-Mă!” El îl ridică pe cel nenorocit și asuprit. Își revarsă binecuvântările și peste cei buni, și peste cei răi. … A-L cunoaște pe Dumnezeu constituie cea mai minunată cunoștință pe care o pot avea oamenii. Oamenii acestei lumi au multă înțelepciune, dar, cu toată înțelepciunea lor, ei nu văd frumusețea și maiestatea, dreptatea și înțelepciunea, bunătatea și sfințenia Creatorului tuturor lumilor. – That I May Know Him, p. 98

Marți, 6 august

Toți cei care pretind că sunt copiii lui Dumnezeu să țină minte că există un veghetor în toate tranzacțiile de afaceri, care le notează fiecare faptă, și că raportul va sta exact așa cum este scris, până în ziua cea mare când fiecare om va primi potrivit cu faptele sale, dacă nu s-a pocăit de toate relele și acestea nu au fost șterse. Orice nedreptate făcută unui sfânt sau unui păcătos va fi atunci răsplătită. Hristos își identifică interesele în toate necazurile poporului Său. Dumnezeu Se va răzbuna pe cei care asupresc sau jefuiesc în vreun fel văduvele sau orfanii. – Lucrarea de binefacere, p. 218

Noi trebuie să fim sfințiți de Duhul Sfânt în fiecare oră a zilei, ca să nu fim prinși în capcană de vrăjmașul, punându-ne sufletul în pericol. Înălțarea de sine este o ispită continuă, de aceea, să veghem cu multă atenție împotriva acestui rău. Dacă vrem să nu manifestăm spiritul criticii, al condamnării și al aroganței, trebuie să veghem fără încetare. Să ne străduim să evităm orice aparență de rău și să nu evidențiem nicio trăsătură asemănătoare cu atributele lui Satana, descurajându-i și dezamăgindu-i pe cei cu care venim în legătură. Să lucrăm așa cum a lucrat Domnul Hristos – ca să atragem și să zidim, nu să dărâmăm. Unii sunt înclinați din fire să fie aspri și autoritari, să se poarte ca niște stăpâni peste moștenirea care îi aparține lui Dumnezeu. Din cauza manifestării unor asemenea trăsături au fost pierdute suflete prețioase. Motivul pentru care oamenii au manifestat asemenea însușiri neplăcute este că nu s-au aflat în legătură cu Dumnezeu. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 223

Persecuția între membrii bisericii este lucrul cel mai îngrozitor. Este adevărat că unii au făcut greșeli, dar este la fel de adevărat că aceste greșeli aproape că nu sunt chiar atât de grave în ochii lui Dumnezeu, cum este spiritul aspru și neiertător al celor care critică și condamnă. Mulți dintre aceia care se simt îndreptățiți să-i judece pe alții fac greșeli, care, deși nu sunt scoase în evidență, sunt întinate de un rău fatal, care degradează viața lor spirituală.

Dumnezeu dorește să deschidă ochii celor care se declară a fi poporul Său, ca să poată înțelege că, dacă vor să fie mântuiți în Împărăția Sa, trebuie să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lor, ca pe ei înșiși. Mulți dau dovadă de faptul că nu sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, ci de un alt duh. Atributele pe care le manifestă sunt atât de diferite de atributele lui Hristos, cum sunt caracteristicile lui Satana… Frații trebuie să dea dovadă de același spirit pe care l-a manifestat Marele nostru Preot credincios și milos, care este mișcat de slăbiciunile noastre. Celor ce sunt disperați și slăbiți putem să le inspirăm o viață nouă. Putem să câștigăm biruințe pe care opiniile noastre greșite și preconcepute, defectele noastre de caracter și mica noastră credință le-au făcut să pară a fi imposibile. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 186–187

Miercuri, 7 august

Dacă aveți spiritul lui Hristos, vă veți iubi ca frații; îl veți onora pe ucenicul umil în căminul lui sărăcăcios, fiindcă Dumnezeu îl iubește și pe el la fel de mult pe cât vă iubește pe voi și poate chiar mai mult.

Dumnezeu nu recunoaște nicio castă. El Își pune semnătura pe toți oamenii, fără să țină seama de rangul lor, de averea lor sau de măreția lor intelectuală, ci numai de legătura lor strânsă cu Hristos. Curăția inimii, unicitatea scopului – acestea constituie adevărata valoare a ființelor omenești. …

Mântuitorul nu S-a aflat printre oamenii înălțați și onorați ai lumii. El nu Și-a petrecut timpul printre cei care căutau confort și plăceri. El a mers din loc în loc făcând bine oamenilor. Lucrarea Lui a fost aceea de a-I ajuta pe cei care aveau nevoie de ajutor, de a-i salva pe cei pierduți, de a-i ridica pe cei căzuți, de a zdrobi jugul asupririi de peste cei aflați în robie, de a-i vindeca pe cei bolnavi, de a le adresa cuvinte de simpatie și de consolare celor triști și copleșiți de necazuri. Nouă ni se cere să copiem acest model. Să fim treji și să lucrăm, căutând să fim o binecuvântare pentru cei nevoiași și o mângâiere pentru cei mâhniți. Cu cât ne vom împărtăși mai mult de spiritul lui Hristos, cu atât vom vedea mai multe lucruri de făcut pentru semenii noștri. Vom fi umpluți cu dragoste pentru sufletele care pier și ne vom găsi plăcerea în a călca pe urmele Maiestății cerului. – Our High Calling, p. 180

Religia curată și neîntinată ne conduce la o simplitate copilărească. Noi dorim să ne rugăm și să vorbim cu umilință, având ca scop doar slava lui Dumnezeu. A existat prea multă vreme doar o formă de evlavie, lipsită de putere. Revărsarea Duhului lui Dumnezeu ne va conduce la recunoașterea adevăratei religii și, simțind și realizând minunata dragoste a lui Dumnezeu, nu ne vom găsi pacea până când nu Îi vom aduce jertfă recunoștința noastră și până când nu Îi vom înălța o melodie cântată de inimile și de vocile noastre. Să ne așezăm picioarele pe Stânca Veacurilor și atunci vom avea susținere și consolare. Sufletul nostru se va odihni în Dumnezeu cu o încredere neclintită. – Reflecting Christ, p. 351

Sufletul care răspunde la harul lui Dumnezeu va fi ca o grădină udată. Sănătatea lui va crește repede; lumina lui va răsări în întuneric și slava Domnului se va vedea peste el. Să ne aducem aminte de iubirea duioasă a Domnului și de mulțimea îndurărilor Lui. Asemenea poporului Israel, să ridicăm pietrele noastre de amintire și să înscriem pe ele istoria prețioasă a celor făcute de Dumnezeu pentru noi. Și când revedem felul Lui de purtare, în pelerinajul nostru, să spunem din inimi pline de recunoștință: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine? Voi înălța paharul izbăvirilor și voi chema Numele Domnului. Îmi voi împlini juruințele făcute Domnului în fața întregului Său popor” (Psalmii 116:12-14). – Hristos, Lumina lumii, p. 348

Joi, 8 august

„Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?” Întrebau rabinii invidioși. Isus n-a așteptat răspunsul ucenicilor la această învinuire, ci a replicat El Însuși: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Duceți-vă de învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă!» Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.” Fariseii pretindeau că sunt sănătoși în ce privește spiritul și că n-au nevoie de medic, în timp ce socoteau că vameșii și neamurile mor din cauza bolilor sufletului. Prin urmare, nu era lucrarea Lui ca Medic să meargă la aceia care aveau nevoie de ajutorul Său?

Deși aveau gânduri înalte despre ei înșiși, fariseii erau de fapt într-o stare mai rea decât a acelora pe care îi disprețuiau. Vameșii erau mai puțin stăpâniți de bigotism și mulțumire de sine și din cauza aceasta erau mai deschiși față de influența adevărului. Isus le-a zis rabinilor: „Duceți-vă de învățați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă!»” În felul acesta a arătat că, deși ei pretindeau că sunt propovăduitorii Cuvântului lui Dumnezeu, erau cu totul necunoscători ai spiritului lui. – Hristos, Lumina lumii, p. 275

Fariseii aveau o mare influență asupra poporului și o foloseau pentru interesele lor. Ei câștigau încrederea femeilor văduve pioase și apoi prezentau lucrurile ca și când pentru ele era o datorie să-și consacre averea pentru scopuri religioase. Odată ajunși în stăpânirea banilor lor, șireții uneltitori îi foloseau pentru interesul lor. Pentru a-și ascunde necinstea, făceau rugăciuni lungi în fața oamenilor și mare paradă de evlavie. Hristos a spus că această fățărnicie le va aduce o și mai mare condamnare. Aceeași mustrare cade asupra multora din zilele noastre, care fac mare caz de evlavia lor. Viața le este întinată de egoism și lăcomie, dar ei le ascund sub o haină care să dea o înfățișare de curăție și, în felul acesta, pentru un timp, să-i înșele pe semenii lor. Dar nu pot să-L înșele pe Dumnezeu. El citește toate intențiile inimii și îl va judeca pe fiecare om după faptele sale. – Hristos, Lumina lumii, p. 614

O religie rece, legalistă, nu poate să conducă niciodată sufletele la Hristos, pentru că este o religie lipsită de dragoste și de Hristos. Când sunt făcute într-un spirit de îndreptățire de sine, posturile și rugăciunile sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu… Unica mare jertfă care a fost adusă este suficientă pentru toți cei ce cred. Dragostea lui Dumnezeu îl va însufleți pe cel credincios, inspirându-i o viață nouă.

Acela care bea din apa izvorului vieții va fi umplut cu vinul cel nou al Împărăției. Credința în Hristos va fi mijlocul prin care cel credincios va fi condus de un spirit și de un motiv potrivit, iar la acela care privește la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței lui, se vor vedea toată bunătatea și gândul Cerului. Priviți la Dumnezeu, nu la oameni! Dumnezeu este Tatăl vostru ceresc, care are bunăvoința de a purta cu răbdare toate neputințele voastre, de a le ierta și de a le vindeca. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).

Vineri, 9 august

Studiu suplimentar

Hristos, Lumina lumii, „Vaiuri pentru farisei”, pp. 610–620.