Ediția instructori (st. 5)

instruct3 Resurse

PRIVIRE GENERALĂ

Adesea, profeții Vechiului Testament se vedeau pe ei înșiși ca străjeri pe zidurile Sionului. Ei erau geloși pe bunăstarea poporului lui Dumnezeu și încercau să îl avertizeze de pericolul din afară și dinăuntru. Ei erau chemați de Dumnezeu să strige după dreptate și să anunţe judecățile lui Dumnezeu. Aceasta era o îndatorire serioasă pentru profeți precum Ezechiel, care primise porunci clare: „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieși din gura Mea, să-i înștiințezi din partea Mea! Când voi zice celui rău: «Vei muri negreșit», dacă nu-l vei înștiința și nu-i vei spune ca să-l întorci de la calea lui cea rea și să-i scapi viața, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar, dacă vei înștiința pe cel rău și el tot nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul” (Ezechiel 3:17-19).
În acest studiu vom putea observa perseverența lui Dumnezeu în a-l chema pe poporul Său la dreptate. Această lecție ne deschide ochii să vedem reformele sociale și spirituale susținute de diverși profeți, precum: (1) profetul-păstor Amos, care cheamă poporul la dreptate și neprihănire, (2) Mica, a cărui solie către Ahaz a fost transmisă într-o vreme când împărăția ajunsese la cel mai de jos punct în privința dreptății, (3) Ezechiel, care le vorbește celor exilați în Babilon și (4) Isaia, care cheamă poporul lui Dumnezeu să pună în practică nădejdea mesianică pentru o națiune dreaptă. Unde sunt astăzi glasurile care să strige după dreptate și milă?

Obiectivul instructorului: Să îşi ajute grupa să dorească se alăture celor care încă mai militează pentru dreptate, așa cum au făcut profeții Vechiului Testament.

COMENTARIU

O datorie morală
Rareori a fost o nevoie mai mare de susținători ai dreptății cum a fost în timpul sclaviei din America și în evenimentele de după Războiul Civil. Atunci adventismul a avut ocazia să demonstreze dacă putea să se ridice la înălțimea cerinţelor acelor vremuri și să înceapă să lucreze cu seriozitate pentru frații și surorile de culoare. Delbert Baker, în seria In Search of Roots: Adventist African Americans, vorbește despre punctul de cotitură în istoria adventă în această privință:
„Punctul de cotitură decisiv în istoria misiunii bisericii pentru oamenii de culoare a fost anul 1892, când Ellen G. White a prezentat un mesaj istoric: Datoria noastră față de persoanele de culoare. Acest mesaj a fost prezentat înaintea delegaților la a XXIX-a Sesiune a Conferinței Generale, organizată în Battle Creek, Michigan. Ellen G. White a insistat, subliniind faptul că, după ani de neglijare, biserica nu mai putea continua să ignore responsabilitatea față de persoanele de culoare fără a-şi atrage dezaprobarea lui Dumnezeu. Pe deplin conștientă de conținutul conflictual al mesajului ei, ea a concluzionat: «Știu că ceea ce vă prezint acum mă va aduce în conflict. Nu îmi doresc acest lucru, căci se pare că în ultimii ani conflictul m-a însoțit mereu, dar nu vreau să trăiesc ca o lașă sau să mor ca o lașă, lăsându-mi lucrarea neterminată. Trebuie să calc pe urmele Domnului meu.»”

Discutați în grupă: Ellen G. White identifică lașitatea și, prin contrast, curajul, ca atitudini față de dreptate. În prezent, la nivel local, ce probleme care țin de dreptate cer curaj?

Pasaj biblic. Profeții biblici erau mediatori, „avocaţi”. Dar nu erau preocupați să pledeze pentru propriile cazuri, ci pledau, mijloceau, se rugau și protestau în favoarea celorlalți. Ei au vorbit în numele celor „care nu aveau glas” sau care erau asupriți dacă protestau în mod îndreptățit. Mijlocirea are ca scop să sporească bunăstarea și calitatea vieții oamenilor.
Uneori, membrii bisericii evită să se implice în proteste și acțiuni militante, de teamă să nu pară preocupaţi de politică. Citește Ieremia 22:1-3,13-17. Ieremia este un alt profet care a mijlocit înaintea conducătorilor de stat ai acelor zile pentru cei asupriți. Apoi, citește afirmația făcută de Jan Paulsen și discutați implicațiile.
„Există o diferență majoră între a-ți face auzit glasul și a căuta puterea politică. Ca biserică – și ca indivizi – noi nu avem doar dreptul, ci și obligația de a fi un glas al moralității în societate, de a vorbi cu claritate și elocvență despre valorile noastre. Drepturile omului, libertatea religioasă, sănătatea publică, sărăcia și nedreptatea – acestea sunt câteva dintre domeniile în care avem o responsabilitate dată nouă de Dumnezeu de a mijloci pentru cei care nu pot să vorbească pentru ei.” – Jan Paulsen, „Serving Our World, Serving Our Lord”, Adventist World, NAD Edition, May 2007, pp. 9–10

Pasaje biblice: Membrii grupei să citească pe rând pasajele suplimentare din Amos, Mica, Ezechiel și Isaia. Ce legătură există între aceste pasaje și mijlocire? În paranteză sunt câteva idei pentru comentariile instructorului.

1. Amos 5:21-24. (Deși Dumnezeu a creat sărbătorile și ceremoniile religioase la care se face referire în versetele din Amos, El este mult mai interesat de modul în care îi tratăm pe cei din jur, pe cei creați după chipul Său. În ce Își găsește Dumnezeu plăcerea? Vezi Isaia 61:8; Ieremia 9:24.)

2. Mica 6:1-5. (În aceste versete, profetul mijlocește în cazul lui Dumnezeu, ca avocat al Său, înaintea dealurilor și munților care erau martori [Mica 6:1,2]. Când Dumnezeu a dat Legea morală [Exodul 20], dealurile și munții au fost prezenți. În Mica 6:6,7 citim întrebările retorice ale profetului pentru popor. Găsește un răspuns la aceste întrebări retorice în 1 Samuel 15:22. Apoi citește Mica 6:8, o idee pe care copiii lui Dumnezeu au scăpat-o din vedere. Orbirea spirituală i-a condus să Îi ofere lui Dumnezeu orice, în afară de ceea ce aștepta El de la ei – un angajament, o consacrare din inimă care să se vadă practic în purtarea lor. [Vezi Deuteronomul 10:12-19 și Matei 22:37-39.] Poți afla mai multe despre problema punerii unei religiozități superficiale înaintea angajamentului spiritual în cartea Hristos, Lumina lumii, p. 396.)

3. Ezechiel 16:49-52. (În comparație cu Iuda, cetățile Sodoma și Gomora păreau mai puţin vinovate. De obicei, noi suntem mai preocupați de păcatele prin comitere. Matei 25:41-46 ne spune clar că păcatele făcute prin omiterea faptelor simple de iubire nu aduc un rezultat bun la judecata finală. „Deci cine știe să facă bine și nu face săvârșește un păcat!” [Iacov 4:17].)

4. Isaia 59:2-4,8,9,14-16. (Dumnezeu spune că nelegiuirile și păcatele copiilor Săi i-au despărțit de El. Păcatul lor era lipsa dreptății în țară, asuprireacelor săraci. Dumnezeu era uimit şi indignat că nu era nimeni care să mijlocească și să își înalțe glasul pentru a condamna acest păcat [Isaia 59:16]. Păcatul înseamnă călcarea legii dreptății și iubirii lui Dumnezeu [1 Ioan 3:4].)

Discutați în grupă: Cum ne-am putea alătura profeților ca să ajutăm din toată inima biserica să își îndeplinească misiunea în diversele ei domenii, în care se include și mijlocirea pentru cei săraci (Isaia 59:16)?

Pasaj biblic. Principiile din Mica 6:8 ne duc dincolo de simplele forme de închinare (arderile-de-tot, jertfele etc.) spre trei principii care alcătuiesc miezul a „ce este bine”: (1) „să faci dreptate”, (2) „să iubești mila” și (3) „să umbli smerit cu Dumnezeul tău”. Primele două principii fac referire la relația pe orizontală, om cu om, și al treilea principiu are de-a face cu relația pe verticală, relaţia omului cu Dumnezeu. Umblarea smerită cu Dumnezeul nostru ne va îmbunătăți relațiile orizontale, cu ceilalţi oameni, căci El ne va ajuta să reflectăm caracterul Său drept și milostiv pentru ceilalți oameni.

Se poate să fii bun fără Dumnezeu?
Predicatorul englez William E. Sangster pune următoarea întrebare: „Poate cineva să fie bun, dar nu și religios sau religios, dar nu bun?” – Clyde E. Fant, Jr., William M. Pinson, Jr., 20 Centuries of Great Preaching, vol. 11, p. 345. Unii oameni susțin că sunt buni și decenți și fără religie. Şi arată, ca exemplu, toate faptele lor altruiste și drepte și susțin că această „bunătate” se realizează fără servicii săptămânale de închinare și predici. Dar oare pot fi religia și moralitatea despărțite una de cealaltă?
În una dintre predicile lui, intitulată: „Bun fără Dumnezeu”, construită pe baza versetului din Mica 6:8, Sangster afirmă că oamenii despre care se spune că sunt „buni fără Dumnezeu” sunt adesea, într-un anume sens, un rezultat al credinței pe care ei au ales să o disprețuiască. Însăși temelia caracterului lor a fost pusă sub o influență creștină directă. Unul dintre multele exemple ar putea fi Sir Samuel Romilly, care a respins credința creștină, dar a făcut o lucrare remarcabilă în îmbunătățirea situației deținuților din închisorile din Anglia. Cu adevărat a fost un om bun, dar nu religios. Totuși biograful lui precizează clar că el a fost nepotul unor refugiați hughenoți, care au ales să fugă într-o țară străină ca să îşi poată păstra credința în Dumnezeu. El a crescut într-o casă în care Hristos a fost pe primul loc, iar caracterul lui de o puternică moralitate, care l-a făcut să militeze pentru dreptate și milă, își avea rădăcina în anii copilăriei. – Ibidem, pp. 346 –349)

APLICAȚIA

Din nou și din nou, glasul profetic al lui Ellen G. White este clar în privința dreptății. Citește în grupă următorul pasaj: „Mulți deplâng relele despre care știu că există, dar se consideră cu totul liberi de orice responsabilitate în această privință. Dar lucrurile nu stau aşa. Fiecare om exercită o influență în societate.” – The Advent and Sabbath Review and Herald, 15 octombrie 1914
Discutați despre câțiva pași reali și voiți pe care fiecare membru al grupei i-ar putea face pentru a împlini chemarea lui Dumnezeu pentru el de a veni în întâmpinarea nevoilor altora și de a „exercita o influență în societate”.
De-a lungul istoriei Bisericii Adventiste vedem că s-a pus accent pe rolul escatologic al profetului. Dar Scriptura arată un alt aspect important al lucrării profeților și bisericii: chemarea lui Dumnezeu pentru poporul Său să se întoarcă la principiile socioeconomice și etice date de El. Isus prezintă pe larg aceste principii în Matei 5:7-48 şi sunt rezumate în Matei 22:35-40 și Luca 10:27.

Discutați în grupă: Cum am putea echilibra misiunea importantă de a proclama evenimentele viitoare, care preced revenirea Domnului Isus, cu aceea de a chema poporul înapoi, la principiile date de Dumnezeu de a-i ajuta pe nevoiași, pe baza legii și a profeților și exemplificate de viața și lucrarea Celui mai mare dintre profeți – Isus Hristos? Mai mult, cum am putea trăi aceste principii ca biserică? Invită-i pe membrii grupei să spună cum proclamă ei personal și cum trăiesc această parte importantă, uneori uitată, a „Evangheliei veșnice” împreună cu proclamarea revenirii lui Isus.