Comentarii inspirate (st. 10)

Sabat după-amiază, 1 iunie

Nu îngăduiţi să pătrundă în casa voastră cearta sau neînţelegerile. Vorbiţi blând. Niciodată nu lăsaţi ca vorba să vă fie aspră. Păstraţi-vă calmul. Îndepărtaţi căutarea de greşeli şi orice fel de falsitate. Spuneţi-le copiilor voştri că doriţi să-i ajutaţi să se pregătească pentru un cer sfânt, unde există numai pace, unde nu se aud certuri. Aveţi răbdare cu ei când trec prin încercări, care vouă poate că vi se par mici, însă pentru ei sunt mari. …
Trebuie să ne supunem temperamentul pripit şi irascibil şi să ne controlăm cuvintele; prin aceasta, vom câştiga mari biruinţe. Dacă nu ne controlăm cuvintele şi temperamentul, suntem sclavi ai lui Satana. Îi suntem supuşi lui. El ne ţine captivi. Orice cuvânt zgomotos şi neplăcut, lipsit de răbdare şi arţăgos este o jertfă adusă maiestăţii lui satanice. Şi este o jertfă care costă scump, mai scump decât orice jertfă pe care I-o putem aduce lui Dumnezeu, pentru că ea distruge pacea şi fericirea întregii familii, distruge sănătatea şi, în cele din urmă, ajunge să fie cauza pentru care este pierdută o viaţă veşnică de fericire. – Căminul adventist, pp. 436–437
Sunt rele pe care omul le poate micşora, dar nu le poate îndepărta complet niciodată. El trebuie să depăşească obstacolele şi să-şi creeze singur împrejurările, în loc să se lase modelat de ele. El poate să-şi folosească talentele transformând confuzia în ordine şi în armonie. În această lucrare, el poate beneficia de ajutorul divin dacă îl cere. Nu este lăsat să lupte cu ispitele şi cu încercările prin propria putere. Ajutorul îi vine de la Cel Puternic. Isus a părăsit curţile regale ale cerului, a suferit şi a murit într-o lume degradată de păcat, ca să îl poată învăţa pe om cum să treacă prin încercările vieţii şi cum să-i învingă ispitele. El este un model pentru noi. – Mărturii, vol. 5, p. 312

Iubirea este temelia evlaviei. Oricare ar fi mărturisirea lui de credință, niciun om nu are o dragoste curată față de Dumnezeu, dacă nu are o dragoste neegoistă față de fratele său. Dar, prin efortul nostru de a-i iubi pe alții, nu vom putea ajunge niciodată să avem acest spirit. Noi avem nevoie de iubirea lui Hristos în inimă. Când eul este contopit cu Domnul Hristos, iubirea izvorăște spontan. Desăvârșirea caracterului creștin este atinsă atunci când impulsul de a-i ajuta și de a-i binecuvânta pe alții se revarsă continuu din inimă, când strălucirea cerului umple inima și este descoperită pe chipul nostru.
Nu este posibil ca inima în care locuiește Hristos să fie lipsită de iubire. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit mai întâi, îi vom iubi pe toți cei pentru care a murit Domnul Hristos. Noi nu putem veni în legătură cu Divinitatea, fără a intra în legătură cu omenirea, pentru că, în Acela care stă pe tronul universului, natura divină și cea umană sunt unite. Când suntem în legătură cu Domnul Hristos, suntem în legătură și cu semenii noștri prin verigile de aur ale lanțului iubirii. Atunci, mila și compătimirea lui Hristos se vor manifesta în viața noastră. Noi nu vom aștepta până când oamenii nevoiași și nefericiți vor fi aduși la noi. Nu vom avea nevoie să fim determinați în vreun fel să ne fie milă de necazurile altora. A sluji nevoilor celui lipsit și suferind va fi pentru noi ceva tot atât de natural cum a fost pentru Domnul Hristos să facă bine pretutindeni unde mergea. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 384–385

Duminică, 2 iunie: Conflictul

Dacă Hristos este în tine „nădejdea slavei”, nu vei găsi plăcere în a-i pândi pe alții și a le trâmbița greșelile. În loc să cauți să învinuiești și să condamni, ținta ta va fi să ajuți, să aduci binecuvântare și salvare. …
Acela care privește adesea la crucea de pe Calvar, amintindu-și că păcatele sale L-au dus acolo pe Mântuitorul, nu va încerca niciodată să compare măsura vinei sale cu a altora. El nu se va așeza pe scaunul de judecată ca să le aducă acuzații altora. În inima aceluia care umblă în umbra crucii de pe Calvar, nu poate avea loc un spirit de critică sau de înălțare de sine.
… Un spirit de iubire, o purtare amabilă și atrăgătoare poate să-i salveze pe cei rătăciți și să acopere o mulțime de păcate. Descoperirea lui Hristos în caracterul tău va avea o putere transformatoare asupra tuturor acelora cu care vii în contact. Fie ca Hristos să Se manifeste zilnic în tine și El va descoperi prin tine energia creatoare a Cuvântului Său – o influență blândă, convingătoare și totodată puternică, pentru a re-crea şi alte suflete după frumusețea Domnului, Dumnezeului nostru. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 128–129
Dacă îi vom judeca pe fraţii noştri, dacă ne vom îngădui sentimente rele împotriva lor, chiar dacă simţim că nu s-au purtat cu noi aşa cum ar fi trebuit, prin aceasta nu vom aduce nicio binecuvântare inimii noastre şi nu ne va ajuta cu nimic. Eu nu îndrăznesc să le îngădui sentimentelor mele să mă facă să stărui asupra plângerilor mele şi să le tot repet, să rămân într-o atmosferă de neîncredere, animozitate şi ceartă. …
Dacă Îl urmez pe Isus, dacă vorbesc despre Isus, dacă Îl iubesc pe Isus, sunt în lumină şi nu vreau să îi îngădui minţii să gândească sau să spună ceva rău despre fraţii mei. „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut”, spune Isus (Matei 25:40). Nu vreau să fiu aspră şi nici să urăsc. Nu vreau să fiu una care îşi acuză fraţii. Satana va căuta să îmi întărâte mintea să fac acest lucru, dar eu nu-l voi face. Eu vreau să cultiv spiritul iertător al lui Isus. – Our High Calling, p. 239
Omul nu poate fi stăpân pe sine prin propria putere. Însă, prin Hristos, el poate dobândi autocontrolul. Prin puterea Lui, el îşi poate aduce gândurile şi cuvintele în supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu. Religia lui Hristos aduce emoţiile sub controlul raţiunii şi disciplinează vorbirea. Sub influenţa ei, firea pripită este supusă, iar inima este umplută cu răbdare şi sensibilitate.
Prindeţi-vă strâns de Acela care are toată puterea în cer şi pe pământ. Chiar dacă rataţi atât de des ocazia de a manifesta răbdare şi calm, nu renunţaţi la luptă. Luaţi încă o dată hotărârea, de data aceasta mai ferm, să răbdaţi orice provocare. Nu vă luaţi deloc privirea de la Exemplul divin. – Asemenea lui Hristos, p. 293

Luni, 3 iunie: Câteva principii pentru căsătorie

„Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Ce termeni minunaţi! Dar cât de puţin sunt ei înţeleşi sau respectaţi! Unul dintre cele mai obişnuite păcate şi care este însoţit de cele mai teribile rezultate este cultivarea unui spirit neiertător. Câţi nu nutresc un spirit de duşmănie sau de răzbunare şi apoi se pleacă înaintea lui Dumnezeu şi cer să fie iertaţi după cum iartă ei! În mod sigur, nu pot avea o concepţie realistă cu privire la importanţa acestei rugăciuni, altfel nu ar îndrăzni să o rostească. Noi depindem de mila iertătoare a lui Dumnezeu zi de zi şi ceas de ceas şi atunci, cum putem nutri duşmănie şi răutate faţă de cei păcătoşi ca şi noi? Dacă, în toate legăturile lor zilnice, creştinii ar purta cu ei principiile acestei rugăciuni, ce schimbare binecuvântată s-ar produce în biserică şi în lumea întreagă! Aceasta ar fi cea mai convingătoare dovadă cu privire la realitatea religiei Bibliei. – Mărturii, vol. 5, pp. 170–171
Este foarte dificil, chiar pentru aceia care pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos să ierte aşa cum ne iartă Hristos pe noi. Adevăratul spirit al iertării este practicat atât de puţin şi asupra cerinţelor lui Isus sunt puse atât de multe interpretări, încât puterea şi frumuseţea iertării sunt pierdute din vedere. Noi avem o înţelegere foarte puţin clară a marelui har al lui Dumnezeu şi a bunătăţii Sale pline de iubire. El este plin de compasiune şi iertare şi ne iartă fără plată atunci când ne pocăim cu adevărat şi ne mărturisim păcatele. …
Iubirea lui Hristos trebuie să fie adusă în viaţa noastră. Ea va avea o influenţă deosebită asupra caracterului şi asupra inimii, pe care o va sensibiliza şi supune. Ea ne va face să-i iertăm pe fraţii noştri, chiar şi pe aceia care ne-au rănit. Iubirea divină trebuie să se reverse din inimile noastre prin cuvinte delicate şi fapte de bunătate unul faţă de altul. – That I May Know Him, p. 180
„Să nu fie ceartă între mine și tine”, a spus el [Avraam], „și între păzitorii mei și păzitorii tăi, căci suntem frați. Nu-i oare toată țara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga” (Geneza 13:8,9).
Aici s-a văzut spiritul altruist al lui Avraam. Cât de mulți sunt aceia care, în condiții asemănătoare, fără să țină seama de urmări, s-ar agăța de drepturile și preferințele lor personale! Câte familii nu s-au distrus din pricina aceasta! Câte biserici n-au fost dezbinate, făcând ca astfel cauza adevărului să ajungă de ocară și batjocură printre cei nelegiuiți! … Copiii lui Dumnezeu de pe întreaga față a pământului sunt o singură familie și același duh al iubirii și al împăcării ar trebui să-i stăpânească. „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10) este învățătura Mântuitorului. Cultivarea unui comportament întotdeauna la fel de plin de curtenie, cultivarea bunăvoinței de a face altora ceea ce am dori ca ei să ne facă nouă, ar reduce la jumătate suferințele vieții. Spiritul de înălțare de sine este spiritul lui Satana, dar inima în care este cultivată iubirea lui Hristos va avea acea dragoste care nu caută la ale sale. În acest fel se va da ascultare îndemnului divin: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora” (Filipeni 2:4). – Patriarhi şi profeţi, pp. 132–133

Marți, 4 iunie: Rolul mâniei în conflict

Copleșit de oroare și de indignare, din cauza faptului că Dumnezeu fusese dezonorat și pentru că poporul rupsese legământul solemn, Moise a trântit la pământ cele două table de piatră, spărgându-le la poalele muntelui. Deși iubirea lui față de Israel era atât de mare, încât fusese gata să-și dea viața pentru ei, zelul său pentru slava lui Dumnezeu l-a umplut de o mânie care s-a exprimat prin această faptă a cărei semnificație este îngrozitoare. Dumnezeu nu l-a mustrat. Sfărâmarea tablelor de piatră nu a fost altceva decât o reprezentare a faptului că israeliții rupseseră legământul pe care îl făcuseră cu Dumnezeu atât de recent. Era o indignare sfântă împotriva păcatului și izvora din zelul pentru slava lui Dumnezeu, și nu din mânia stârnită de iubirea de sine sau de ambiția lui rănită, așa cum spun Scripturile: „Mâniați-vă, și nu păcătuiți.” Acesta a fost felul de mânie a lui Moise. – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pp. 100–101
Nu este de folos să stărui să ai propria ta cale, fără să fii dispus să cedezi în lucrurile mărunte, cu urmări neînsemnate, aducând astfel amărăciune și mânie în cămin. Viața este prea scurtă, prea plină de durere. Nu avem timp să menajăm de răniri o inimă care deja suferă și este încercată.
Fiecare să fie amabil și atent cu celălalt. Niciodată să nu lăsați să apună soarele peste mânia voastră. Să nu mergeți niciodată la culcare fără să îndreptați micile neînțelegeri care rănesc și chinuiesc sufletul. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 225
… Aveţi nevoie să vă păziţi de un spirit impulsiv, care vă îndeamnă la cuvinte şi la acţiuni pripite. Resentimentul pe care-l nutriţi deoarece credeţi că aţi fost trataţi greşit este spiritul lui Satana şi conduce la un mare rău moral. Când vă lăsaţi stăpâniţi de un spirit impulsiv, în acele momente vă privaţi raţiunea de puterea de a vă ajusta cuvintele şi conduita şi vă faceţi răspunzători pentru toate consecinţele rele care vor urma. Ceea ce se face în grabă şi cu mânie nu are nicio scuză. Acţiunea este rea. Printr-un singur cuvânt rostit în pripă şi cu patimă, voi puteţi să lăsaţi în inimile prietenilor voştri o rană care s-ar putea să nu fie uitată niciodată. Dacă nu manifestaţi stăpânire de sine, veţi fi un cuplu cât se poate de nefericit. …
Unii consideră că este o virtute să nu-şi pună nicio restricţie şi chiar se laudă cu obiceiul lor de a da glas lucrurilor neplăcute pe care le au în inimă. Ei dau drumul spiritului de mânie să se manifeste într-un torent de reproşuri şi de critici. Cu cât vorbesc mai mult, cu atât sunt mai surescitaţi şi Satana se află în preajmă ca să-i încurajeze la aceasta, pentru că se potriveşte planului său. Cuvintele lor îi irită pe cei cărora le sunt adresate şi aceştia, la rândul lor, răspund în acelaşi fel, făcând să fie spuse cuvinte şi mai grele, până când un lucru neînsemnat ajunge să aprindă o mare vâlvătaie. … Începeţi cu hotărâre lucrarea de a vă controla gândurile, cuvintele şi acţiunile. Atunci când … [simțiți] că se trezeşte … vreun resentiment, stabiliţi-vă ca regulă să mergeţi şi să vă rugaţi cu umilinţă lui Dumnezeu, care va auzi rugăciunea care nu este rostită de buze prefăcute. – Mărturii, vol. 4, p. 243

Miercuri, 5 iunie: Conflict, abuz, putere și control

Toţi aceia care, prin nașterea din nou, au intrat în familia cerească sunt în mod special fraţi ai Domnului. Iubirea lui Hristos îi leagă pe membrii familiei Sale și, oriunde se manifestă această iubire, se descoperă și înrudirea aceasta dumnezeiască. „Oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu” (1 Ioan 4:7).
Cei pe care Hristos îi va lăuda la judecată au cunoscut poate puţină teologie, dar au cultivat principiile Lui. Prin influenţa Duhului Sfânt, ei au fost o binecuvântare pentru cei din jurul lor. – Hristos, Lumina lumii, p. 638
Egoismul și mândria sunt o piedică în calea iubirii curate care ne face una cu Hristos în spirit. Dacă iubirea este cultivată cu adevărat, finitul se va împleti cu finitul și împreună se vor concentra asupra Celui Infinit. Om se va uni cu om și vor fi legați împreună de inima Iubirii Infinite. Iubirea sfințită a unuia pentru altul este sacră. În această mare lucrare, iubirea creștină unul pentru altul, cu mult mai înaltă, mai constantă, mai curtenitoare și mai neegoistă decât se poate vedea, păstrează blândețea creștină, bunăvoința creștină și amabilitatea și adună laolaltă frățietatea creștină în brațele lui Dumnezeu, recunoscând demnitatea cu care a învestit Dumnezeu drepturile omului. Creștinii trebuie să cultive întotdeauna această demnitate spre onoarea și slava lui Dumnezeu – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, pp. 1140–1141
Atunci când soţii pretind supunere totală din partea soţiilor lor, susţinând că femeile nu au voie să vorbească sau să aibă voinţa lor în familie, ci trebuie să fie cu totul supuse, ei îşi aşază soţiile într-o poziţie care nu este în armonie cu Scriptura. Interpretând Scriptura în acest mod, ei atentează cu violenţă asupra instituţiei căsătoriei. …
Soţii trebuie să studieze modelul şi să caute să înţeleagă semnificaţia simbolului prezentat în Efeseni, relaţia pe care o are Domnul Hristos cu biserica. Soţul trebuie să fie ca un Mântuitor în familia sa. Va sta el în poziţia nobilă, de bărbăţie, dată lui de Dumnezeu, căutând continuu să-şi ridice, să-şi înnobileze soţia şi copiii? Va răspândi el în jurul lui o atmosferă curată, dulce? Va căuta el oare să cultive cu tot atâta asiduitate iubirea lui Isus, făcând din aceasta un principiu ce domneşte în căminul său, în măsura în care îşi susţine pretenţiile de autoritate?

Fiecare soţ şi tată trebuie să studieze pentru a putea înţelege cuvintele lui Hristos, nu într-o manieră părtinitoare, insistând doar asupra supunerii soţiei faţă de soţ, ci în lumina crucii de pe Calvar; să studieze care ar trebui să fie poziţia sa în cercul familiei. „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele aşa cum a iubit Hristos biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. ” – Căminul adventist, pp. 116–117

Joi, 6 iunie: Iertare și pace

Dacă vi se spun cuvinte dure, nu dați niciodată un răspuns în același spirit. Amintiți-vă că „un răspuns blând potolește mânia” (Proverbele 15:1). Şi există o putere minunată în tăcere. Cuvintele adresate ca răspuns unuia care este mânios nu servesc uneori decât ca să-l exaspereze. Dar mânia întâmpinată cu tăcere, într-un spirit iubitor, îngăduitor, se stinge repede.
Sub o furtună de cuvinte usturătoare, defăimătoare, țineți-vă mintea ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu. Mintea și inima să fie umplute cu făgăduințele lui Dumnezeu. Dacă sunteți tratați rău sau acuzați pe nedrept, în loc să dați un răspuns mânios, repetați-vă în minte promisiunile prețioase.
„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine” (Romani 12:21). – Divina vindecare, p. 486
„Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău, apoi vino de adu-ţi darul” (Matei 5:23,24).
Când datoria noastră este arătată atât de clar, pentru ce merg mulți membri ai bisericii împotriva unui lămurit: „Așa zice Domnul” și le vorbesc despre greutățile lor celor care nu știu nimic despre ele sau despre aceia pe care îi privesc aceste dificultăți? Domnul Isus, Marele Învățător, ne-a spus care este datoria noastră. Darurile și rugăciunile noastre nu sunt primite de Dumnezeu cât timp lăsăm neîndeplinită această datorie și lăsăm ca otrava invidiei, a bănuielii și a geloziei să pună stăpânire pe sufletele noastre, să jefuiască unitatea și fericirea noastră. O, de câtă nefericire am fi scutiți și cât de multe gânduri rele ar fi înăbușite dacă cei credincioși ar face lucrarea despre care spunea Hristos că trebuie făcută pentru a preveni orice gând rău și orice vorbire de rău.
Câteva cuvinte lămuritoare ar putea schimba complet vederile acelora care sunt în discordie, nutrind sentimente amare. Noi nu putem să fim ascultători de Legea lui Dumnezeu atâta timp cât nu îndepărtăm din minte toate diferendele și nu îngăduim ca inimile noastre să fie sensibilizate și supuse de Duhul lui Hristos. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 19
Prindeți fiecare ocazie de a contribui la fericirea celor din jurul vostru, dăruindu-le afecțiunea voastră. Cuvintele de bunătate, privirile pline de simpatie, expresiile de apreciere vor fi, pentru mulți oameni singuri care se luptă, ca un pahar cu apă rece oferit unui suflet însetat. Un cuvânt de încurajare, o faptă bună vor merge până departe, ușurând poverile care apasă greu pe umerii lor. Adevărata fericire se găsește în slujirea neegoistă. Și fiecare cuvânt spus astfel și fiecare faptă de slujire vor fi înregistrate în cărțile din ceruri ca fiind făcute pentru Hristos. … Trăiți în lumina iubirii lui Hristos. Atunci, influența voastră va fi o binecuvântare pentru lume.
Lucrarea pentru alții, făcută cu un spirit neegoist, aduce profunzime, stabilitate și plăcuta asemănare cu caracterul lui Hristos, împreună cu pace și fericire pentru cel ce are acest spirit. – My Life Today, p. 165

Vineri, 7 iunie

Studiu suplimentar
Căminul adventist, cap. „Vor aduce cuvintele lumina soarelui sau umbră?” p. 437.
Solii alese, cartea 1, capitolul „Hristos, divinul nostru Purtător de poveri”, p. 320.