Comentarii inspirate (st. 5)

Sabat după-amiază, 27 aprilie

Mântuitorul lumii îi oferă celui care a greşit darul vieţii veşnice. El aşteaptă un răspuns la oferta Sa de dragoste şi de iertare, cu o compasiune mai plină de duioşie decât aceea care face inima unui părinte pământesc să ierte un fiu rătăcitor care se pocăieşte şi care suferă. …
Solomon îndeamnă…: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale! Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău. Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! … Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna Duhul meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele Mele…” – Mărturii, vol. 4, pp. 207–208
Adevăratul scop al educației este acela de a reface în om chipul lui Dumnezeu. La început, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. L-a înzestrat cu însușiri nobile. Inteligența lui era echilibrată și toate puterile ființei lui erau armonioase. Dar căderea în păcat și influența lui au pervertit toate aceste daruri. Păcatul a pătat chipul lui Dumnezeu din om și aproape l-a șters. Pentru a reface chipul acesta s-a alcătuit planul mântuirii, iar omului i s-a dat un timp de har. A-l readuce la desăvârșirea inițială în care fusese creat — acesta este scopul cel mare al vieții, scop care stă la temelia oricărui alt scop. Datoria părinților și a învățătorilor este să conlucreze cu planul divin la educarea copiilor lor; făcând aceasta, ei devin „împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). – Patriarhi şi profeţi, p. 595
Această instruire practică în ce priveşte experienţa religioasă este cea pe care părinţii creştini ar trebui să fie pregătiţi să le-o dea copiilor lor. Dumnezeu cere acest lucru de la voi şi, dacă nu îndepliniţi această lucrare, înseamnă că vă neglijaţi datoria. Învăţaţi-i pe copiii voştri despre metodele de disciplină alese de Dumnezeu şi despre condiţiile succesului în viaţa creştină. Învăţaţi-i că nu pot să-I slujească lui Dumnezeu în timp ce mintea le este absorbită de preocupări excesive pentru viaţa aceasta, dar nu-i lăsaţi să nutrească gândul că nu este nevoie să muncească şi că pot să-şi petreacă timpul liber lenevind. Cuvântul lui Dumnezeu este clar în această privinţă. Isus, Maiestatea cerului, a lăsat un exemplu pentru cei tineri. El a muncit în atelierul din Nazaret pentru a-Şi câştiga pâinea zilnică. Le-a fost supus părinţilor Săi şi nu a căutat să-Şi programeze singur timpul sau să-Şi urmeze propria voinţă. …
Avem dovezi evidente ale puterii de susţinere pe care o au principiile religioase ferme. … Groapa leilor nu l-a putut opri pe Daniel de la rugăciunile lui zilnice, nici cuptorul aprins nu i-a putut determina pe Şadrac şi pe prietenii lui să se plece la pământ înaintea idolului înălţat de Nebucadneţar. Tinerii care au principii ferme mai degrabă vor evita plăcerea, vor sfida durerea şi vor înfrunta plini de curaj chiar groapa leilor şi cuptorul aprins, decât să fie găsiţi necredincioşi faţă de Dumnezeu. Priviţi la caracterul lui Iosif: virtutea i-a fost în mod sever pusă la încercare, dar triumful a fost deplin. Nobilul tânăr a trecut testul în fiecare punct. Acelaşi principiu înalt, neclintit, a apărut evident la fiecare încercare. Domnul a fost cu el, iar cuvântul Său a fost lege. – Mărturii, vol. 5, pp. 42–43

Duminică, 28 aprilie: Iubește femeia potrivită

Semnale de avertizare sunt așezate pretutindeni pe cărarea vieții pentru a-i preveni pe bărbați să nu se apropie de terenul periculos, interzis; însă mulți, în ciuda acestora, aleg calea fatală, împotriva rațiunii, împotriva Legii lui Dumnezeu și în ciuda pedepsei Sale. …
O perioadă scurtă de timp, în care îți faci de cap … va avea ca urmare o recoltă care îți va amărî întreaga viață; o oră de neatenție, o singură cedare în fața ispitei pot îndrepta întregul sens al vieții în direcția greșită. … Acela care refuză să intre în legătură cu Dumnezeu și se pune singur în calea ispitei va cădea cu siguranță. Dumnezeu îl pune la încercare pe fiecare tânăr. Mulți și-au scuzat nepăsarea și lipsa de respect datorită exemplului rău dat lor de profesori mai cu experiență. Însă aceasta nu trebuie să împiedice pe nimeni să facă ce este bine. În ziua socotelilor finale, nu vei mai putea prezenta scuzele pe care le aduci acum. – Căminul adventist, pp. 59–60
Faceți din Domnul Hristos cel dintâi, cel din urmă și cel mi bun dintre toate lucrurile. Priviți continuu la El, și dragostea voastră pentru El va deveni zi de zi mai profundă și mai puternică, pe măsură ce trece testul încercării. Iar pe măsură ce dragostea voastră pentru El va crește, dragostea voastră unul pentru celălalt va deveni tot mai profundă și mai puternică. Deși pot apărea greutăți, situații încurcate și descurajări, nici soțul și nici soția să nu nutrească gândul că unirea lor a fost o greșeală sau o dezamăgire. Fiți hotărâți să faceți tot ce vă stă în putință pentru celălalt. Continuați cu cele dintâi atenții. Pe orice cale, încurajați-vă unul pe celălalt în luptele vieții. Căutați să sporiți fericirea celuilalt. Atunci căsătoria, în loc să fie sfârșitul iubirii, este doar începutul ei. Căldura adevăratei prietenii, dragostea care leagă inimă cu inimă este o pregustare a bucuriilor cerului. – Căminul adventist, pp. 105–106
În jurul fiecărei familii există un cerc sacru ce trebuie păzit cu grijă. Nimeni nu are voie să pătrundă în acest cerc sfânt. Soțul și soția trebuie să fie totul pentru celălalt. Soția nu trebuie să aibă secrete față de soțul ei și pe care să le împărtășească cu alții, iar soțul nu trebuie să aibă secrete față de soția sa, pe care să le împartă cu alții. Inima soției trebuie să fie mormânt pentru greșelile soțului, iar inima soțului, mormânt pentru greșelile soției. Niciunul dintre ei nu ar trebui să-și permită glume pe seama sentimentelor celuilalt. Niciodată, nici soțul și nici soția nu trebuie, nici măcar în glumă sau pe vreo altă cale, să se plângă de celălalt altora, căci, de regulă, îngăduirea acestei nebunii ori a ceea ce pare glumă cu totul nevătămătoare va sfârși cu necaz și poate înstrăinare unul de celălalt. Mi-a fost arătat că trebuie să existe un scut sacru în jurul fiecărei familii.
Cercul familiei trebuie considerat ca un loc sacru, un simbol al cerului, o oglindă în care să ne reflectăm pe noi înșine. … În această privință trebuie să nutrim un puternic simț de proprietate, ceea ce ne dă tihnă, odihnă și încredere. – Căminul adventist, p. 177

Luni, 29 aprilie: Un apel adresat taților

Atunci când vom începe să lucrăm cu seriozitate pentru noi şi pentru familiile noastre, vom primi ajutor de la Dumnezeu. Mi-a fost arătat că simpla păzire a Sabatului şi rugăciunea înălţată dimineaţa şi seara nu reprezintă nişte dovezi suficiente că suntem creştini. Este posibil ca aceste forme exterioare să fie respectate cu stricteţe, şi totuşi adevărata evlavie să lipsească. Tit 2:14: „El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” Toţi aceia care susţin că sunt urmaşi ai lui Hristos trebuie să se stăpânească şi să nu-şi îngăduie să vorbească nervos sau pe un ton de ceartă. Soţul şi tatăl ar trebui să îşi reţină orice cuvânt lipsit de răbdare pe care este gata să-l rostească. El ar trebui ca, mai întâi, să analizeze care va fi efectul cuvintelor sale, pentru ca acestea să nu lase în urma lor tristeţe şi ruină. – Mărturii, vol. 1, pp. 305–306
Tatăl, ca preot al familiei, ar trebui să se poarte cu blândețe și răbdare cu copiii lui. El ar trebui să fie atent ca să nu trezească în ei o dispoziție combativă. Să nu permită ca păcatul să treacă necorectat, și totuși există o cale de a corecta fără a stârni patimile cele mai rele din inima omenească. Să le vorbească cu iubire copiilor, spunându-le cât de întristat este Mântuitorul din cauza umblării lor, să îngenuncheze apoi cu ei înaintea tronului harului și să-i prezinte lui Hristos, rugându-L să aibă milă de ei și să-i conducă să se pocăiască și să ceară iertare. Aproape întotdeauna, o astfel de disciplină va zdrobi inima cea mai îndărătnică.
Dumnezeu dorește ca noi să lucrăm simplu cu copiii noștri. Noi suntem predispuși să uităm că acești copii nu au avut avantajul anilor lungi de instruire pe care l-au avut oamenii mai în vârstă.  Dacă cei mici nu acționează conform cu ideile noastre, credem uneori că merită o dojană. Dar aceasta nu va îndrepta situația. Duceți-i la Mântuitorul și spuneți-I Lui totul; apoi credeți că binecuvântările Lui vor veni asupra lor. – Îndrumarea copilului, pp. 286–287
Tatăl ar trebui să caute să o facă fericită pe mamă. El nu ar trebui să-şi îngăduie să vină acasă cu fruntea încruntată. Când are dificultăţi în afaceri, el nu ar trebui să o necăjească împărtăşindu-i astfel de probleme, cu excepţia faptului că este realmente necesar să se consulte cu soţia lui. Ea are propriile griji şi încercări şi ar trebui să fie cruţată cu gingăşie de orice povară inutilă. …
Tatăl să o încurajeze pe soţie şi mamă să se bazeze pe dragostea lui mare. Cuvintele frumoase, voioase şi încurajatoare, venite din partea celui căruia i-a încredinţat fericirea vieţii ei, vor fi pentru ea mai benefice decât orice medicament, iar razele voioase de lumină, cuvintele pline de simpatie care vor ajunge la inima soţiei şi mamei vor face să se reflecte din ea raze de voioşie asupra inimii tatălui. – Solii alese, cartea 2, pp. 428–430

Marţi, 30 aprilie: Corectează cu dragoste!

Prin faptul că neglijează să stabilească nişte limite potrivite, părinţii le aduc copiilor o mare nefericire. … Mame şi taţi, învăţaţi-i pe copiii voştri că singura cale de a fi cu adevărat fericiţi este să-L iubească pe Dumnezeu şi să se teamă de El şi întăriţi lecţia aceasta prin exemplul vostru! Ajutaţi-i să vadă că inima voastră este stăpânită de pacea lui Dumnezeu şi viaţa voastră este îmbibată de iubirea Lui. …
Faceţi din Cuvântul lui Dumnezeu ghidul vostru în educarea copiilor, gândindu-vă întotdeauna ce este cel mai potrivit pentru binele lor viitor. … Părinţi, acum este timpul să le formaţi copiilor deprinderi de hărnicie, de încredere în puterile lor şi de stăpânire de sine; învăţaţi-i să facă economii şi să fie chibzuiţi. Acum este timpul să îi învăţaţi ce înseamnă o atitudine de politeţe faţă de ceilalţi oameni şi respectul şi iubirea pentru Dumnezeu. … Căminul ar trebui să fie locul cel mai însorit şi atractiv din lume şi poate fi făcut astfel prin cuvinte plăcute şi fapte bune şi, mai presus de toate, printr-o aderare strânsă la tot ce este drept înaintea lui Dumnezeu. – Our High Calling, p. 263
Părinții care exercită un spirit de dominație și autoritate, transmis de părinții lor, și care-i face să fie pretențioși în disciplină și educație, nu-și vor instrui corect copii. Prin severitatea pe care o manifestă față de greșelile lor, ei stârnesc cele mai rele patimi ale inimii omenești și-i lasă pe copii cu un sentiment de nedreptate și incorectitudine. Ei găsesc în copii exact firea pe care ei înșiși le-au împărtășit-o.
Asemenea părinți își conduc copiii departe de Dumnezeu, vorbindu-le despre subiecte religioase, deoarece religia creștină este făcută neatractivă și chiar respingătoare prin această reprezentare greșită a adevărului. Copiii vor spune: „Ei, bine! Dacă asta e religie, nu vreau nimic din ea.” Astfel, în inimă este creată vrăjmășie împotriva religiei. Iar din cauza unei impuneri arbitrare a autorității, copiii sunt conduși să disprețuiască legea și guvernarea cerului. Părinții au stabilit destinul veșnic al copiilor lor prin modul lor greșit de conducere. – Îndrumarea copilului, p. 286
Aplicați regulile căminului cu înțelepciune și dragoste, nu cu o nuia de fier. Copiii vor răspunde cu ascultare voită la disciplina dragostei. Apreciați-i pe copii ori de câte ori aveți posibilitatea! Pe cât se poate, faceți-le viața fericită! … Nu uitați, copiii au nevoie nu numai de dojană și corecție, ci și de încurajare și apreciere, de mângâietoarele raze ale unor cuvinte frumoase.
Căminul trebuie să fie pentru copil cel mai atractiv loc din lume, iar prezența mamei, cel mai puternic farmec. Copiii au o natură sensibilă, iubitoare. Este ușor să fie făcuți fericiți sau nefericiți. Printr-o disciplină blândă, prin cuvinte și fapte de iubire, mamele își pot lega afectiv copiii de inimile lor.
Un cămin în care locuiește dragostea, găsindu-și expresia în priviri, în cuvinte sau în fapte, este un loc unde îngerilor le place să zăbovească. Părinți, lăsați ca razele iubirii, voioșiei și mulțumirii să vă pătrundă inima, iar dulcea lor influență să vă inunde căminul. Manifestați un spirit blând, îngăduitor și încurajați același lucru la copiii voștri, cultivând tot ce poate aduce strălucire vieții căminului. – Sfaturi pentru părinţi, profesori şi elevi, pp. 114–115

Miercuri, 1 mai: „Mai bine pe acoperiș…”

Orice femeie pe cale să devină mamă ar trebui să cultive, oricare ar fi împrejurările, în mod continuu, buna dispoziţie, mulţumirea și optimismul, ştiind că pentru toate eforturile pe care le face în această direcţie va fi răsplătită înzecit, atât în ce priveşte sănătatea fizică a copilului, cât şi moralul şi caracterul lui. Aceasta nu este însă totul. Ea poate, printr-o bună deprindere, să se obişnuiască cu un mod de a gândi optimist şi astfel să încurajeze o stare de spirit pozitivă şi să-i molipsească de acest spirit de voioşie pe cei din familie şi pe toţi din preajma ei. Astfel, sănătatea ei fizică va avea de câştigat în foarte mare măsură. – Căminul adventist, pp. 258–259
Legătura care există între minte și trup este foarte strânsă. Când unul suferă, este afectat și celălalt. Starea minții afectează sănătatea într-o măsură mult mai mare decât își dau seama mulți. Multe dintre bolile de care suferă oamenii sunt rezultatul unei stări de depresie. Durerea, neliniștea, nemulțumirea, remușcarea, vinovăția, neîncrederea, toate au tendința să zdrobească forțele vitale și să producă degenerare și moarte. …
Curajul, speranța, credința, simpatia, iubirea dau sănătate și prelungesc viața. O minte împăcată, un spirit voios înseamnă sănătate pentru corp și tărie pentru suflet. „O inimă veselă este un bun leac” (Proverbele 17:22). – Divina vindecare, p. 241
Trăim într-o lume a suferinței. Dificultatea, necazul și întristarea ne așteaptă la fiecare pas pe calea către căminul ceresc. Dar, prin anticiparea necazului, mulți oameni își fac povara vieții de două ori mai insuportabilă. Atunci când se confruntă cu situații potrivnice sau cu dezamăgiri, ei cred că totul este pierdut, că greutățile lor sunt cele mai mari din lume și că, în mod sigur, au ajuns la capătul puterilor. Prin urmare, se lasă copleșiți de descurajare și răspândesc o atmosferă apăsătoare asupra tuturor celor din jur. Viața însăși devine o povară pentru ei.
Dar nu trebuie să se întâmple așa. Schimbarea modului lor de gândire necesită un efort hotărât al voinței. Totuși această schimbare este posibilă. Fericirea lor, atât pentru viața prezentă, cât și pentru cea viitoare, depinde de măsura în care își vor concentra gândurile asupra lucrurilor îmbucurătoare. Acești oameni trebuie să-și abată privirile de la scena întunecată, care este rodul propriei lor imaginații, să contemple binecuvântările pe care Dumnezeu le-a presărat pe cărarea lor și să privească dincolo de cele prezente, spre cele nevăzute și veșnice. – Minte, caracter, personalitate, vol. 2, p. 459
Când lumina cerului străluceşte asupra omului, chipul său va exprima bucuria pentru că Domnul locuieşte în inima lui. Oamenii sunt trişti şi au îndoieli în minte pentru că Hristos nu este în sufletul lor. Lipsa lui Hristos din inimă face ca înfăţişarea să fie posomorâtă şi viaţa, un peregrinaj cu suspine. Bucuria este nota dominantă a Cuvântului lui Dumnezeu pentru toţi cei care Îl primesc pe El. De ce? Pentru că ei au Lumina vieţii. Lumina aduce bucurie şi voioşie, iar această voioşie se vede în viaţă şi în caracter. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 5, pp. 1144–1145

Joi, 2 mai: O soție cu adevărat de valoare

Fericirea familiei depinde în mare măsură de aceea care este soţie şi mamă.
Tânărul să caute pe cineva care să-i stea alături, o fată potrivită să împărtăşească poverile cu ea şi să le poarte împreună, una a cărei influenţă îl va înnobila şi rafina şi care îl va face fericit prin iubirea ei. …
„O nevastă pricepută este un dar de la Domnul” (Proverbele 19:14). „Inima bărbatului se încrede în ea…” „Ea deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mănâncă pâinea lenevirii. Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude zicând: «Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate»” (Proverbele 31:11,26-29). „Cine poate găsi o femeie cinstită” dobândeşte un lucru de preţ şi lucrul acesta este un har de la Domnul. – The Faith I Live By, p. 256
Domnul Isus este singurul nostru ajutor. Prin harul Său trebuie să învăţăm să cultivăm iubirea, să ne educăm să vorbim blând şi cu delicateţe. Prin harul Său, purtarea noastră rece şi aspră poate fi schimbată. Legea amabilităţii va fi pe buzele noastre şi cei care se află sub influenţa Duhului Sfânt nu vor considera că este o dovadă de slăbiciune să plângă cu cei care plâng şi să se bucure cu cei care se bucură. Noi trebuie să cultivăm frumuseţea de caracter a cerului. Trebuie să învăţăm ce înseamnă să fim binevoitori cu toţi oamenii, să avem o dorinţă sinceră de a fi ca o rază de soare şi nu ca o umbră în viaţa celorlalţi. – The Advent Review and Sabbath Herald, 2 ianuarie 1894
În Cuvântul lui Dumnezeu găsim o frumoasă descriere a unui cămin fericit şi a femeii care veghează asupra acestuia: „Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei, de asemenea, o laudă.” Ce recunoştinţă mai mare decât asemenea elogii îşi poate dori stăpâna casei?
Dacă se îndreaptă către Dumnezeu pentru tărie şi mângâiere și, cu înţelepciune de la El şi în temere de Domnul, caută să-şi facă datoria zi de zi, adevărata soţie şi mamă îşi va lega soţul de inima ei şi îşi va vedea copiii ajungând la maturitate ca nişte bărbaţi şi femei onorabile, având tăria morală de a urma exemplul mamei lor. – Căminul adventist, p. 534
Dumnezeu i-a desemnat femeii misiunea ei; şi dacă, în felul ei umil, dar atât de mult cât îi stă în putere, face din căminul ei un cer, îndeplinindu-şi cu credincioşie şi dragoste datoria faţă de soţ şi faţă de copii, căutând mereu să lase ca din viaţa ei folositoare, curată şi virtuoasă să strălucească o lumină care să-i lumineze pe toţi cei din jur, ea îndeplineşte lucrarea pe care i-a încredinţat-o Stăpânul şi va auzi de pe buzele Lui divine cuvintele: „Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău”. Aceste femei, care fac cu dragă inimă ceea ce găsesc mâinile lor să facă, ajutându-şi cu bucurie soţii să-şi poarte poverile şi educându-şi copiii pentru Dumnezeu, sunt misionare în cel mai înalt sens. – Mărturii, vol. 2, pp. 465–466

Vineri, 3 mai

Studiu suplimentar
Asemenea lui Hristos, „Tatăl este preotul, mama este educatorul” (13 iunie), p. 178.