Vești misionare – 6 aprilie 2019

Jurnalul bucuriei

Elisa Albertsen

Anul nu putea fi mai rău de-atât pentru Elisa Albertsen, o fată din Alaska, orașul Palmer, care renunțase la o carieră promițătoare de coafeză pentru a face voluntariat la o școală misionară din Insulele Marshall. La doar trei luni de la începerea anului școlar, a fost transportată de urgență cu avionul în Statele Unite după ce și-a dislocat rotula, jucând fotbal la școala adventistă Ebeye. După patru luni petrecute în Statele Unite, Elisa tot mai avea nevoie de recuperare; și-a dat seama atunci că trebuia să-și încalce promisiunea făcută elevilor de a se întoarce până la sfârșitul anului școlar. Apoi a urmat despărțirea de prietenul ei cu care era de mult timp.
Dezamăgită și descurajată, Elisa a hotărât să își ia o perioadă de „post” de patruzeci de zile de la orice fel de muzică, literatură sau filme seculare pentru a se lăsa absorbită de studiul Bibliei și al scrierilor lui Ellen White. Tot atunci a început și un jurnal al bucuriei.
„Am vrut să număr o mie de daruri pe care mi le-a oferit Dumnezeu”, a spus ea.
La început, notițele din jurnal constau în lucruri simple. A scris că este recunoscătoare pentru apa curată și pentru razele strălucitoare ale soarelui care pătrund în camera ei. Apoi, pe măsură ce scria și-a amintit de cuvintele apostolului Pavel – „Bucurați‑vă întotdeauna!” (1 Tesaloniceni 5:16). Când a descoperit furnici mișunând în castronul pentru mâncare al câinelui, și-a spus: „Ah, cât de urât! Urăsc furnicile!” Apoi și-a amintit de jurnalul bucuriei și, urmărind cu atenție furnicuțele harnice, a început să se minuneze de perseverența lor, de munca în echipă și de capacitatea lor de a duce o povară de câteva ori mai mare decât ele. În jurnalul bucuriei a scris: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru furnici. Cu ajutorul Lui, putem face lucruri mult peste puterile noastre.”
Elisa a reușit să se bucure și în alte circumstanțe negative. Când cineva o critica, ea scria: „Îți mulțumesc, Doamne, pentru cuvintele acestea care mă fac atentă și mă ajută să cresc și să mă apropii de Tine!”
I-a mulțumit lui Dumnezeu chiar și pentru rotula dislocată, dându-și seama că experiența aceasta a întărit-o mintal și fizic.
Elisa are acum douăzeci și unu de ani și s-a întors la Ebeye, unde le predă elevilor de clasa a II-a. După ce a luat o răceala care se răspândise pe insulă, a notat iarăși în jurnal.
„Când mi-am pierdut vocea”, scria ea, „mi-am spus: Slavă, Domnului! Acum pot să-i ascult pe copii mai mult!”

O parte din darurile strânse în Sabatul al treisprezecelea din trimestrul doi al anului trecut au ajutat la renovarea unor clase foarte deteriorate ale Școlii Adventiste de Ziua a Șaptea Ebeye. Vă mulțumim pentru darurile oferite pentru misiune!