Ediția instructori (st. 2)

Partea I: PRIVIRE GENERALĂ

Textul-cheie: Apocalipsa 2:7

Pasajul studiat: În studiul de față, vom analiza introducerea la mesajele către cele șapte biserici (Apocalipsa 1:9 – 2:7).

Introducere: Apocalipsa 1:9-20 constituie fundalul pentru mesajele din capitolele 2 și 3 către cele șapte biserici. Diferite aspecte ale caracterului lui Hristos creează contextul special pentru fiecare dintre aceste mesaje. Isus cunoaște fiecare dintre cele șapte biserici și are ceva de spus în legătură cu situația ei specifică. Studiul se încheie cu o analiză detaliată a mesajului către biserica din Efes (Apocalipsa 2:1-7).

Temele studiului:

I. Identitatea zilei Domnului, din Apocalipsa 1:10

Pentru Ioan, ziua Domnului însemna, pe baza dovezilor pe care le avem, ziua Sabatului.

II. Isus are un mesaj anume pentru fiecare biserică.

Isus Se adresează celor șapte biserici făcându-Se cunoscut prin anumite caracteristici ale Sale menţionate în viziunea introductivă (Apocalipsa 1:9-20).

III. Rezumatul cărții Apocalipsa în cuvintele lui Ioan (pe baza textului din Apocalipsa 1:19)

În Apocalipsa 1:19, Ioan face un rezumat al viziunii: „lucrurile care sunt și cele care au să fie după ele”. Apocalipsa 4:1 arată că mare parte a cărții se ocupă de viitor. Viitorul acesta începe din timpul lui Ioan și se întinde până la sfârșitul timpului.

IV. Interpretarea celor șapte mesaje către cele șapte biserici

Mesajele către cele șapte biserici conțin informații pentru bisericile efective din Asia Mică, dar vizează și creștinismul din diferite perioade ale istoriei.

Aplicația pentru noi: Participanții sunt invitați să se gândească la implicațiile măreției înfricoșătoare a lui Isus din Apocalipsa 1:12-16, la reacția lui Ioan în fața acestei imagini și la răspunsul blând și liniștitor dat de Isus (vers. 17,18).

Partea a II-a: COMENTARIU

Viziunea introductivă din Apocalipsa (Apocalipsa 1:12-18) conține imaginea plină de slavă a lui Isus. El este „Fiul omului” (vers. 13), Cel care a murit și care este viu în vecii vecilor (vers. 18). Având la bază Daniel 10:5,6 și alte câteva texte din Vechiul Testament, viziunea aceasta Îl înfățișează pe Isus așa cum a fost El văzut pe pământ doar cu ocazia Schimbării la Față. Diferite caracteristici ale Sale menționate aici sunt reluate în cele șapte mesaje din capitolele 2 și 3. Viziunea este astfel un fel de fundal pe care se desfășoară acest prim moment al descoperirii. Versetele care o încadrează (11 și 19) arată că Ioan a primit viziunea din întreaga carte între aceste două versete.

După ce analizează viziunea despre Isus (Apocalipsa 1:12-18), studiul ia în discuție și locul și timpul primirii viziunii (vers. 9-11), interpretarea fundamentală a viziunii (vers. 19,20) și mesajul către biserica din Efes (Apocalipsa 2:1-7).

Temele principale ale studiului 2 pe larg:

I. Identitatea zilei Domnului din Apocalipsa 1:10

Opinia cel mai larg acceptată de comentatori în general este că „ziua Domnului” din Apocalipsa 1:10 este duminica, prima zi a săptămânii. Argumentul este acela că părinții bisericii de mai târziu au folosit expresia aceasta cu referire la duminică și că echivalentul ei în limba latină, dominus dies, a devenit una dintre denumirile duminicii în Biserica Romano-Catolică. Însă toate textele în care duminica este numită „ziua Domnului” au fost scrise mult mai târziu decât Apocalipsa și nu pot servi ca dovadă că pentru Ioan expresia ar fi avut acest sens.
Explicația cea mai plauzibilă este că prin această expresie Ioan s-a referit la Sabatul zilei a șaptea. Expresia „ziua Domnului” (kuriakê hemêra – „ziua domnească”) nu mai apare nicăieri exact în această formă în Noul Testament sau în traducerea în limba greacă a Vechiului Testament (Septuaginta), însă apar multe expresii echivalente cu referire la Sabatul zilei a șaptea. Ziua a șaptea este „ziua de odihnă, închinată Domnului [kuriô], Dumnezeului tău” sau „a Domnului, Dumnezeului tău” (Exodul 20:10; Deuteronomul 5:14). „Domnul” (în Septuaginta: kurios) menționează de multe ori că ziua a șaptea este „Sabatul Meu” (ta sabbata mou – Exodul 31:12,13; Leviticul 19:3,30; 26:2; Isaia 56:4-6;  Ezechiel 20:12,13,16,20-21,24; 22:3-8; 23:36-38; 44:12-24). În textul ebraic din Isaia 58:13, Yahwé numește Sabatul „ziua Mea cea sfântă”. Și, în fine, toate cele trei evanghelii sinoptice notează că Isus a spus că „Fiul omului este Domn… al Sabatului [kurios tou sabbatou]” (Matei 12:8; Marcu 2:27,28; Luca 6:5). Ar fi prin urmare ciudat ca Ioan să folosească expresia „ziua Domnului” pentru altă zi decât sâmbăta.

II. Isus are câte un mesaj distinct pentru fiecare biserică.

Descrierea lui Isus, la începutul cărții Apocalipsa, este extraordinară (Apocalipsa 1:12-20). Dar El are o relație apropiată cu cele șapte biserici (vers. 20), le cunoaște îndeaproape (Apocalipsa 2:2,9,13,19; 3:1,8,15) şi Se prezintă fiecăreia cu una, două sau trei caracteristici din viziunea introductivă.
Mesajul către Efes (Apocalipsa 2:1), de exemplu, amintește că El este Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă (Apocalipsa 1:20) și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur (vers. 12,13). În mesajul către Smirna (Apocalipsa 2:8), Isus este Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat (Apocalipsa 1:17,18). În scrisoarea către Pergam, este Cel ce are sabia ascuțită cu două tăișuri (vers. 16). La fel se procedează și în celelalte scrisori.

Observăm aici un fapt interesant: Isus i Se prezintă fiecărei biserici în mod diferit. Prin urmare, niciuna dintre aceste șapte biserici nu are tabloul complet al lui Isus. Dar El cunoaște perfect fiecare biserică, îi înțelege situația și nevoile reale. De aceea are un mesaj distinct și concret pentru fiecare dintre ele. Dacă nicio biserică și niciun creștin nu are un tablou complet al lui Isus, atunci avem toate motivele să fim smeriți. Cu toții avem de învățat, chiar dacă beneficiem de o mare lumină.

III. Rezumatul cărții Apocalipsa în cuvintele lui Ioan (Apocalipsa 1:19)

Scriitorul cărții Apocalipsa include adesea în textele de tranziție indicii despre structura cărții și despre ideile ei principale. Un astfel de text de tranziție este Apocalipsa 1:19. Aici, Ioan prezintă structura generală a cărții. Textul începe astfel: „Scrie, deci, ce ai văzut” (traducerea autorului). Enunțul acesta se aseamănă cu cel din versetul 11: „Scrie ce vezi” (traducerea autorului). Verbul „a vedea” este în versetul 11 la timpul prezent, iar în versetul 19, la timpul trecut (indicativul aorist grecesc). Aceasta înseamnă că toată viziunea din Apocalipsa a fost dată între porunca din versetul 11 și porunca din versetul 19. Acum i se cere să o treacă în scris.
Deci ce a văzut Ioan? Două lucruri: „Lucrurile care sunt” și lucrurile „care au să fie după ele” (vers. 19). Așadar, cartea Apocalipsa cuprinde lucrurile care se petreceau în timpul celor șapte biserici și lucrurile care urmau să se petreacă după aceea. O parte a ei se referă la perioada în care trăia Ioan, iar cealaltă parte la evenimente care urmau să aibă loc după această perioadă.
În Apocalipsa 4:1, Isus îi spune lui Ioan: „Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” Textul acesta reia aproape cuvânt cu cuvânt Apocalipsa 1:19. Începând cu acest text (4:1), Apocalipsa tratează în principal ceea ce pentru Ioan era viitorul. Se mai fac unele referiri la jertfa lui Isus (Apocalipsa 5:6; 12:11), la întronarea Sa (Apocalipsa 5:6-14) și chiar la evenimentele anterioare creării lumii (Apocalipsa 12:4), însă în atenție se află evenimentele care, din punctul de vedere al lui Ioan, aveau să se petreacă în viitor.
La ce se referă expresia „lucrurile care sunt” din Apocalipsa 1:19? La lucrurile prezentate între Apocalipsa 1:19 și 4:1, adică lucrurile amintite în mesajele către cele șapte biserici. Mesajele acestea, deși au implicații importante pentru întreaga eră creștină, pun accent în special pe situația celor șapte biserici propriu-zise din vremea lui Ioan și sfaturile pe care li le dă Isus. Apocalipsa 1:19 ne arată că textele-cheie ne pot ajuta să descoperim ce structură a avut această carte în mintea lui Ioan și în mintea Aceluia care i-a dat viziunea.

IV. Interpretarea celor șapte mesaje către cele șapte biserici

Mesajele către cele șapte biserici nu sunt scrise în stil apocaliptic, ca Daniel 7 sau Apocalipsa 12. Ele sunt „scrisori profetice”. Seamănă mai degrabă cu epistolele lui Pavel sau cu Matei 24 decât cu Daniel 2. Prin urmare, ele se adresează în primul rând bisericilor respective din Asia Mică, destinatarele inițiale (Apocalipsa 1:4,11), și, implicit, tuturor celor care le-au citit (Apocalipsa 1:3; 2:7,11,17,29 etc.).
Totuși, la data aceea, în Asia nu existau doar aceste șapte biserici, iar starea lor spirituală este similară cu starea spirituală a creștinismului în diferite perioade ale istoriei, începând cu timpul lui Ioan și până astăzi. În mesajele către ele putem găsi și o vedere de ansamblu asupra evenimentelor majore din istoria creștină. Perioadele acestea sunt tratate succint în studiile 2 și 3.

Partea a III-a: APLICAȚIA PENTRU NOI

1. De ce Isus cel bun și iertător, cel care a spălat picioarele ucenicilor, Se prezintă într-un mod atât de spectaculos și de înfricoșător în Apocalipsa 1:12-16? Este adevărat că apariția lui Isus l-a cutremurat pe Ioan până în străfundul ființei, însă nu aceasta a fost efectul căutat de Isus (vers. 17,18). Dumnezeu procedează uneori cu noi la fel cum ar proceda un învățător pentru a câștiga respectul elevilor lui și pentru ca aceștia să-l ia în serios. Însă a-L cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi. Tatăl este exact așa cum este Isus (Ioan 14:9).
2. Ce ne spune portretul lui Isus din Apocalipsa 1 despre capacitatea Sa de a capta atenția tuturor oamenilor? Când notează viziunea aceasta, Ioan spune că a văzut „pe cineva care semăna cu Fiul omului”, care avea părul alb, ochii ca para focului și fața ca soarele când strălucește în toată puterea lui; care ținea în mâna dreaptă șapte stele; care este „Cel dintâi și Cel de pe urmă” și care ține cheile morții și ale Locuinței morților. Descrierea aceasta este asemănătoare cu expresia „Unul ca un Fiu al omului” din Daniel 7:13 și cu siguranță că a reușit să capteze atenția evreilor evlavioși care Îl așteptau cu dor pe Mesia. Pe de altă parte, comentatorii au remarcat faptul că descrierea aceasta reușea să capteze și atenția păgânilor, datorită concepțiilor acestora despre zeități. Observăm deci că Isus este prezentat aici ca Unul capabil să împlinească așteptările tuturor oamenilor. El coboară la nivelul nostru și ne ridică de acolo. El este ca noi și totuși ține cheile morții și ale Locuinței morților. El este atotputernic și totuși este înțelept și iubitor. El corespunde perfect nevoilor omenirii.