Două lecții vitale
Strângeți-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă! (Psalmii 50:5) Urmărește ediția video aici. Pentru ca
Strângeți-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă! (Psalmii 50:5) Urmărește ediția video aici. Pentru ca
Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El. (Coloseni 2:6) Urmărește ediția
Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună. (Romani 7:12) Urmărește ediția video aici. Toți
Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin. (1 Tesaloniceni 5:23) Urmărește ediția video aici. Domnul Hristos reprezintă adevărul
Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.(Efeseni
Căci, în Hristos Isus, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. (Galateni
Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe ca prin ele să vă faceți părtași firii
Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui
Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi
Atunci oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! (Galateni 3:21) Legea și Evanghelia nu pot fi separate. Mila și