Surzi și orbi în sânul bisericii
Ascultaţi, surzilor, priviţi şi vedeţi, orbilor! Cine este orb, dacă nu robul Meu, şi surd ca solul Meu pe care
Ascultaţi, surzilor, priviţi şi vedeţi, orbilor! Cine este orb, dacă nu robul Meu, şi surd ca solul Meu pe care
Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără
Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu, căci în lume au
Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut
Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin
Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta
Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ? (Luca 18:8) Ascultă ediția audio aici. Putem afla
Stăruiţi în dragostea frăţească. (Evrei 13:1) Ascultă ediția audio aici. În septembrie 1953 s-a celebrat, la Biserica centrală din Barcelona,
Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Marcu
Ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.