UN PREMIU


Alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
Filipeni 3:14

Ascultă ediția audio aici.

Diriginta unei clase a organizat un concurs structurat în patru etape. Scopul acestui concurs era acela de a-i determina pe copii să-și îmbunătățească cunoștințele de cultură generală și să învețe să lucreze în echipă. A antrenat întreaga clasă și la fiecare etapă adăuga un nou set de întrebări, însă în așa fel încât toți elevii să poată câștiga. Au câștigat aceia care au fost atenți la detalii.

Suntem și noi chemați astăzi să participăm la alergare pentru a câștiga un premiu – Cerul. Cât de mult ne dorim acest lucru și cât de atenți suntem la detaliile oferite de organizator – Isus Hristos?

Fiecare experiență și fiecare element pe care ni le-a pus la dispoziție ne determină să participăm, zi de zi, alături de El, pentru a atinge ținta.

Pentru o viață plină de sens, Dumnezeu ne invită să ne punem ținte, să alergăm.

Alergarea sub toate formele sale reprezintă unul dintre cele mai eficiente exerciții ce pot fi practicate de orice persoană. Deși poate părea o activitate banală, din cauza simplității ce îi este caracteristică, alergarea are multe beneficii asupra organismului și asupra psihicului uman.

Iată câteva dintre acestea: stimulează sistemul imunitar, ajută la pierderea în greutate, crește încrederea în sine, elimină stresul, îmbunătățește capacitatea pulmonară, menține sănătatea inimii și contribuie la sănătatea mușchilor și a articulațiilor.

Din punct de vedere spiritual, alergarea menține gândul și ființa noastră în armonie cu cerul. Alergarea după Dumnezeu ne determină să deschidem cartea, Biblia, și să fim atenți la elementele care ne arată ținta.

„Nimeni nu ar trebui să dea greș în a atinge, în sfera lui, desăvârșirea caracterului creștin. În natura Sa umană, desăvârșită printr-o viață de continuă împotrivire față de rău, Mântuitorul a arătat că, prin conlucrarea cu Divinitatea, ființele omenești pot chiar în această viață să ajungă desăvârșirea caracterului. Aceasta este asigurarea lui Dumnezeu dată nouă, ca noi să putem dobândi biruința deplină” (Faptele apostolilor, p. 443).

 

autor: Gabriela Gocică


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.