DOUĂ TĂMĂDUIRI


Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele Neprihănirii, și tămăduirea va fi sub aripile Lui; veți ieși și veți sări ca vițeii din grajd.
Maleahi 4:2

Ascultă ediția audio aici.

Contextul în care sunt scrise aceste cuvinte este cel al judecății finale. Soarele Neprihănirii, sursa oricărei lumini despre Dumnezeu și mântuire, este Isus. Și tămăduirea de sub aripile Lui este, în primul rând, o tămăduire de natură spirituală.

Acest mesaj s-a aplicat primei veniri a lui Isus. Un timp al luminii cum lumea nu mai văzuse până atunci. Căci Lumina lumii, Soarele Neprihănirii, era printre oameni. Isus a căutat, prin toată învățătura și prin toată lucrarea Lui, să îi ajute să înțeleagă nevoia lor de vindecare spirituală, tămăduirea de păcatele care le stăpâneau viața. În câteva cazuri a reușit. Oamenii aceia au înțeles că eliberarea de păcatele lor este adevărata tămăduire de care au nevoie.

Astăzi trăim timpul pregătirii pentru revenirea lui Isus. Mai mult ca oricând, biserica și lumea au nevoie de tămăduirea pe care o poate aduce doar El. Și, la fel ca la prima venire, atât lumea, cât și biserica sunt pline de boli, de suferință și de moarte. La fel ca la prima venire, și noi ne dorim mai mult vindecare de boli și neputințe decât de păcate. Parcă nu înțelegem că cele două tămăduiri sunt interconectate. Vindecarea sufletului este primul și cel mai mare pas către vindecarea trupului. Un trup bolnav predispune la îmbolnăvire spirituală. Avem nevoie de ambele tămăduiri.

Isus este astăzi cu noi prin Cuvântul inspirat, care ne-a fost lăsat să ne descopere căile de vindecare pentru trup, cât și pentru suflet. Acceptarea învățăturilor descoperite prin acest Cuvânt este sinonimă cu primirea Soarelui Neprihănirii. Este însă dificil, pentru că zilele pe care le trăim sunt zile când întunericul este considerat lumină, și lumina este considerată întuneric. Ne trebuie discernământ, multă umilință, o mare disponibilitate de a ne lăsa învățați și corectați și multă muncă. Căci, așa cum o plantă bună nu crește și nu aduce rod doar dacă este în lumina soarelui, ci are nevoie să fie udată și lucrată iar și iar, tot așa și noi trebuie să cercetăm cu sârguință, cu credință și cu supunere fiecare pagină din Cuvântul tămăduitor al inspirației. Doar așa ne poate ajuta acest Cuvânt să fim tămăduiți.

 

autor: Felician Fara


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.