CINE SE SCOALĂ DE DIMINEAȚĂ…


Fă-mă să aud dis-de-dimineață bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalț sufletul.
Psalmii 143:8

Ascultă ediția audio aici.

Poate și tu te afli în categoria celor care se trezesc aproape în fiecare dimineață doar după ce au apăsat butonul telefonului de câteva ori, mult mai târziu decât și-au propus, și care se întreabă apoi, sub presiunea timpului, dacă să își pregătească mai întâi micul-dejun, să își verifice notificările sau să se apuce direct de treabă.

Se pare că majoritatea persoanelor de succes din zilele noastre sunt parte din categoria persoanelor matinale, care își încep ziua devreme, cu activități de rutină, ca: meditație, rugăciune, studiu, sport, un mic dejun sănătos și chiar munca cea mai importantă a zilei (Tim Cook, Michelle Obama). În plus, există foarte multe studii de specialitate, publicate în reviste faimoase (Nature), care evidențiază și alte beneficii ale trezitului devreme. Astfel, persoanele matinale sunt mai productive, au un simț mai dezvoltat al autodisciplinei, sunt mai energice, au atenția și puterea de concentrare mai dezvoltate, sunt mai fericite și au riscuri mai mici pentru a dezvolta diabet zaharat, hipertensiune arterială, supraponderalitate, tulburări cognitiv-comportamentale sau ale somnului.

Ce poți face pentru a te trezi mai devreme? În primul rând, găsește un motiv suficient de puternic pentru asta; ridică-te din pat imediat ce a sunat alarma; începe treptat, trezindu-te în fiecare zi cu cinci minute mai devreme decât în ziua precedentă; găsește-ți o rutină adecvată pentru dimineață, personalizată nevoilor tale; asigură-te că dormi cel puțin șapte ore și încearcă să fii consecvent!

Isus ne-a fost un exemplu în acest sens. Biblia menționează că El Se trezea devreme, mergea într-un loc pustiu și Se ruga (Marcu 1:35), cerând putere și îndrumare de la Tatăl. Așadar, dacă Isus avea nevoie de un astfel de timp, cu atât mai mult și noi avem nevoie să ne luăm timp dimineața pentru rugăciune, meditație și studiu, pentru a cere și a căpăta înțelepciune și putere pentru provocările zilei!

 

autor: Sebastian Pană


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.