BUCURIE VEȘNICĂ


Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi!
Isaia 35:10

Ascultă ediția audio aici.

Când ai făcut ultima dată o promisiune și ai reușit să o duci la îndeplinire?

Promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure, Cel ce promite nu este un om, ci Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, Cel a cărui faimă s-a mărit prin împlinirea făgăduințelor Lui. Iar în Noul Testament (2 Corinteni 1:20) avem confirmarea împlinirii făgăduințelor divine: „Oricâte ar fi ele, toate în El (în Isus) sunt «da»”, de aceea noi contăm pe făgăduința din această dimineață și-i așteptăm împlinirea deplină la revenirea Mântuitorului nostru.

Atunci domnia lui Dumnezeu va aduce o transformare a naturii și o vindecare a trupului, cu bolile și limitele lui. Mântuirea și consecințele ei, bucuria și pacea, vor constitui noua realitate a Împărăției lui Dumnezeu.

Însă Împărăția lui Dumnezeu începe aici și acum. Cei care acceptă darul mântuirii promise de Isus se bucură deja pentru că ei își urmează drumul înspre Sion cu inimile pline de bucurie și recunoștință, iar bucuria și recunoștința influențează calitatea vieții pe care o trăim în condițiile dificile ale lumii noastre. Da, copiii lui Dumnezeu „vor merge spre Sion cu cântece de biruință”, au inima veselă, sunt optimiști, au o atitudine de tip „pahar pe jumătate plin”, sunt mai longevivi, îmbătrânesc sănătos și au riscuri mai mici de a dezvolta boli majore.

Confirmarea o avem în cele două citate inspirate și poate fi verificată în experiența personală:

„Recunoștința, bucuria, bunăvoința, încrederea în dragostea și grija lui Dumnezeu – acestea sunt cele mai mari garanții în favoarea sănătății. Pentru israeliți, ele aveau menirea să fie însăși nota dominantă a vieții” (Divina vindecare, p. 281).

„Curajul, speranța, credința, simpatia, iubirea dau sănătate și prelungesc viața. O minte împăcată, un spirit voios înseamnă sănătate pentru corp și tărie pentru suflet” (Divina vindecare, p. 204).

În ziua aceasta să ne punem pe cap cununa veseliei și a bucuriei, o pregustare a veșniciei.

 

autor: Geo Rohnean


Biblia zilnică BibliaZilnica.ro
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.