TRĂIEȘTE FRUMOS DIN PRIMA…


Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
2 Petru 1:3-4

Ascultă ediția audio aici.

Se povestește că undeva într-un sat îndepărtat trăia un om înțelept și vestea despre el s-a răspândit în tot ținutul. Într-o zi, câțiva tineri au ajuns la acest înțelept și l-au rugat să le ofere câteva sfaturi care să-i călăuzească pe drumul vieții. După puțin timp de gândire, înțeleptul a zis: „Viața noastră, a fiecăruia, este aproape perfectă. Ar fi perfectă dacă nu ar avea o mică și unică problemă: Nu merge decât înainte, așa că trebuie să trăiești frumos din prima….”

Cum se poate trăi frumos din prima? Dumnezeu S-a îngrijit să putem face aceasta și ne-a lăsat „instrucțiunile de folosire”, pentru ca viața noastră, pe care nu o putem repeta, să fie trăită frumos și bine „din prima”.

Înțeleptul Solomon ne îndeamnă: „Fiule, nu uita învățăturile mele și păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îți vor lungi zilele și anii și-ți vor aduce multă pace” (Proverbele 3:1-2).

Cine își va lua timp să citească Scriptura zilnic și „își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui”. Putem spune că un asemenea om are șansa să trăiască frumos „din prima”…

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru minunata șansă de a avea „cartea tehnică” a ceea ce înseamnă viața noastră pe acest pământ. Ea ne va ghida prin labirintul vieții și astfel vom ajunge la destinația dorită. Tot ceea ce trebuie să facem este să ne luăm timp pentru a citi instrucțiunile, ca totul să fie făcut bine „din prima”.

autor: Liliana Ghegoiu


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.