E COPIL. CE ȘTIE EL?!


Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: «Sunt un copil», căci te vei duce la toți aceia la care te voi trimite și vei spune tot ce-ți voi porunci.”
Ieremia 1:7

Ascultă ediția audio aici.

„E copil, ce știe el?!” Se întâlnește destul de frecvent această remarcă. Ciudată întrebare… Surprinzător, dar copilul chiar știe și, în inocența lui, transmite mai departe tot ce cunoaște, fără a se teme de anumite consecințe.

Grădinița este locul unde copilul descoperă multe, învață tot mai mult și este plin de dorința de a face cunoscut și altora descoperirile sale. Pe lângă multe lucruri minunate pe care le învață la grădiniță, copiii află și despre Creatorul nostru al tuturor și memorează cu drag cântece și versete biblice. Fiind o instituție școlară cu un procent extrem de mic de copii adventiști, pentru majoritatea părinților cântecelele și versetele învățate aici sunt necunoscute și, de multe ori, acasă își ascultă copiii cu drag și curiozitate, când aceștia povestesc ce au mai învățat.

Într-o zi am primit un mesaj de la o mamă care îmi povestea încântată cum a tot încercat să găsească pe YouTube o melodie foarte frumoasă cântată de fetița ei acasă, dar pe care nu o găsea nicicum. După mai multe căutări, a descoperit pe internet că, de fapt, fetița cânta un verset biblic din cartea Proverbele lui Solomon. Un mesaj încântător! Un simplu vers cântat de copil acasă a determinat un adult să caute Cuvântul lui Dumnezeu și să-l descopere. Metoda cea mai bună pentru a ajunge la inima părinților este prin copiii lor.

Poate că unii oameni consideră că lucrul cu niște copii este ceva neînsemnat sau că evanghelizarea unui copil este o pierdere de timp, dar, de fapt, educarea unui copil nu îl formează doar pe el, căci influența lui pozitivă se va răsfrânge și în viețile celor cu care interacționează. Să nu renunțe niciun educator la misiunea sa, căci la sfârșit stelele vor fi așezate în cunună după cunoștința lui Dumnezeu, nu după cunoștința limitată a omului. Și cine știe câte stele vor fi pentru oamenii la care cuvântul sfânt a ajuns prin copii…?

autor: Raluca Surugiu


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.