O VIAȚĂ SCHIMBATĂ PRIN MISIUNEA ȘCOLII POSTLICEALE SANITARE „DOCTOR LUCA” DIN BRĂILA


Domnul întărește pașii omului când îi place calea lui.
Psalmii 37:23

Ascultă ediția audio aici.

Aceasta a fost prima făgăduință pe care am primit-o de la Dumnezeu, prin doamna doctor Violeta Bratu, profesor la Școala Postliceală Sanitară „Doctor Luca” din Brăila. Ea exprimă trăirea și experiența mea pe calea credinței.

Viața mea este o poveste frumoasă, de mână cu Dumnezeu. Deși am fost născută de o adolescentă izgonită de familia ei și care a căutat iubirea în cele mai nepotrivite locuri, totuși am simțit permanent prezența lui Dumnezeu în viața mea.

Am lucrat ca economist și am avut succes, dar în anul 2013 Dumnezeu a hotărât să mă orienteze pe un alt drum și mi-a închis toate „ușile”. Atunci am început să mă rog și am primit îndemnul să urmez profesia de asistent medical. În Brăila existau atunci două școli postliceale sanitare. Știam despre una că este obișnuită, iar despre cealaltă, că este fondată și susținută de o biserică și că acolo sunt prezentate valori și principii creștine. M-am rugat din nou ca Dumnezeu să mă îndrume pe care să o aleg. Gândurile pe care El mi le-a trimis atunci au fost: În Școala „Doctor Luca” profesorii vor face totul cu frică de Dumnezeu; în această școală voi primi educație „cu suflet”; mă voi simți ca în familie!

Deși eram ortodoxă practicantă și credeam că Îl cunosc pe Dumnezeu, abia în Școala „Doctor Luca” L-am găsit cu adevărat! Am primit o familie care de atunci mi-a fost alături și o perspectivă profesională care are în centru pacientul. Astăzi, la patul bolnavului, mă străduiesc să-L onorez pe Dumnezeu prin tot ce fac. De când L-am cunoscut, viața mea a căpătat cu adevărat sens. Îmi cresc cu ajutorul Său cele două fetițe și n-am simțit niciodată că mi-e greu.

În această școală am primit Biblia, am făcut studii biblice și, pe 7 iulie 2020, am încheiat legământ prin botez în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că există astfel de instituții care au ca scop misiunea.

Te încurajez ca în această dimineață să te rogi pentru toți preșcolarii, elevii și studenții care învață într-o instituție adventistă de educație din România!

autor: Garofița Sârnachi


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.