CÂND BLESTEMUL DEVINE BINECUVÂNTARE
Toți fii tăi vor fi învățați de Domnul și mare va fi pacea copiilor tăi.
Isaia 54:13 NTLR
Ascultă ediția audio aici.
Mântuitorul n-a disprețuit educația, deoarece atunci când e cârmuită de iubirea lui Dumnezeu și consacrată în slujba Lui, cultura intelectuală este o binecuvântare (Ellen G. White, Viața lui Iisus).
Ți s-a întâmplat vreodată ca un blestem să se transforme în binecuvântare?
Am crescut cu ideea că trebuie să îmi fac părinții mândri, să merg la o facultate de top și să reușesc în viață. M-am rugat pentru aceasta, însă Dumnezeu a vrut să intru la facultatea Lui de top și să reușesc în împlinirea voii Lui. Când am început facultatea, toate relațiile mele erau la pământ. Relațiile cu mine, cu părinții și cu Dumnezeu erau putrede. Și oricât m-aș fi străduit să le repar, nu reușeam în niciun fel.
Mai rău, pentru că nu am intrat, pentru un punct, la facultatea pe care o voiam, am considerat acest lucru un blestem. Cum voi putea acum să fac ce mi-am propus? Așa că am început primul an de facultate cu reproșul către Tatăl: dacă mi-ai dat capacitate intelectuală, de ce ai vrut să o folosesc aici, în acest domeniu care nu este văzut cu ochi buni? De ce educația mea trebuie să urmeze acest drum? Bineînțeles că, ceva timp mai târziu, am ridicat steagul alb înaintea lui Dumnezeu, căci modul în care mi-a răspuns la frământări și pacea pe care mi-a dat-o întăreau voia Sa pentru mine. Era nevoie ca educația mea să fie cârmuită de iubirea Sa și era nevoie ca în educația mea să se folosească de oamenii Săi, ca relațiile mele să se îmbunătățească. Era nevoie de mine în lucrarea Lui așa cum este nevoie și de tine. Nu mereu vedem tot drumul, însă știm destinația și Cine ne însoțește. Lasă-L pe Dumnezeu să fie izvorul tău de cunoaștere, și vei avea pace! „Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta” (Psalmii 32:8). Atunci când Dumnezeu devine Profesorul tău, educația ta va fi făcută desăvârșită.
Adevărata educație este bine definită ca fiind o dezvoltare armonioasă a tuturor facultăților – o pregătire deplină și adecvată pentru această viață și pentru viața viitoare, veșnică (Ellen G. White, Educație).
autor: Naomi-Lavinia Nițu
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.