FAMILIA, PRIMA ȘCOALĂ PENTRU COPIII NOȘTRI


Să învățați pe copiii voștri în ele și să le vorbești despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.
Deuteronomul 11:19

Ascultă ediția audio aici.

Astăzi este o zi pe care Dumnezeu ne-o oferă în dar, pentru a trăi frumos și a ne folosi toate darurile pe care El ni le-a dat în folosul semenilor noștri, începând din casa noastră. Unele dintre cele mai mari daruri primite de la Dumnezeu sunt copiii sau nepoții noștri. Pe ei Dumnezeu ni i-a dat în grijă să-i creștem și să-i educăm pentru această viață, dar mai ales pentru a moșteni viața veșnică. Atât de important este acest aspect, încât Tatăl ceresc îl repetă de mai multe ori; ne oferă chiar și manualul pentru învățătură – Biblia. În Cuvântul lui Dumnezeu găsim învățătura de bază pentru educația copilului în familie. Aceste legi eterne trebuie să le întipărim în mintea celor mici folosind orice mijloc și orice împrejurare pe care le avem la dispoziție.

„Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula” (Deuteronomul 6:7).

,,Căminul este locul în care trebuie să înceapă educația copilului. Aici este prima lui școală. Aici, avându-i pe părinți ca educatori, copilul trebuie să învețe lecțiile care îl vor călăuzi de-a lungul întregii vieți – lecțiile respectului, ascultării, stăpânirii de sine. Influențele educației din cămin au o putere hotărâtoare – spre bine sau spre rău. În multe privințe, ele sunt tăcute și treptate, dar, dacă sunt exercitate spre bine, vor avea efecte vaste în favoarea adevărului și a neprihănirii. Dacă un copil nu este învățat corect în cămin, Satana îl va educa prin mijloacele pe care le alege el” (Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 107).

Doresc să avem izbândă în această misiune nobilă și esențială deopotrivă pentru viața pământească și pentru cea veșnică a celor mai dragi ființe – copiii și nepoții noștri.

autor: Ionel Soponariu


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.