DUMNEZEU + PĂRINȚI + PROFESORI


… Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon…
Evrei 11:23

Ascultă ediția audio aici.

Putem urmări trei direcții educaționale, fiecare atingând superlativul, pictate armonios pe paginile Bibliei într-o singură persoană: educația părinților, educația din sistemul educațional al înfloritorului Egipt și educația lui Dumnezeu din mijlocul naturii. Moise, fiindcă el a fost beneficiarul, a fost o înmănunchere de metode formatoare ale unui profil greu de egalat.

Micuții noștri sunt un dar împrumutat, o bucurie temporară oferită pentru a ciopli, cu finețe, ceea ce este de îndepărtat în ființa noastră egoistă, dar și pentru a înțelege mai profund adâncimea iubirii divine. Este de la sine înțeles că, pe umărul părintelui se așază palma grea a responsabilității. Dacă aș fi față în față cu Iochebed, mama lui Moise, aș întreba-o care au fost strategiile folosite pentru a educa, și nu oricum, ci contracronometru, un astfel de copil. Cum a sintetizat esențialul, cum a fixat ideile și cum a statornicit convingerile. Gândește-te: ai un diamant prețios… pentru o vreme!

La palat, profesori emeriți l-au expus pe Moise variatelor lor teorii educaționale. Tânărului prinț i s-a oferit tot ce avea mai bun Egiptul: profesori personali, lecții provocatoare, materiale suficiente și ideea unui tron care îl aștepta. Câtă investiție, doar ca să-l transforme pe Moise într-un criminal și un fugar? Aceasta este frumusețea Cărții sfinte: expune imperfecțiunile omului într-o Carte perfectă pentru mântuire!

Pentru Moise, apogeul educației a fost șlefuirea caracterului în sala de clasă a naturii. Cu profesori tăcuți, puternicul și impulsivul prinț avea să învețe lecțiile esențiale ale umilinței și ale dependenței de Dumnezeu. Istoria lui Moise relevă un evantai de fațete ale educației, printre care și adevărul că aceasta nu se încheie odată cu adolescența.

Educația adventistă are la bază cifra trei în următoarea formulă: Dumnezeu + părinți + profesori. Dumnezeu a ales să nu fie El singurul învățător și a preferat colaborarea cu oameni limitați, imperfecți, pentru a dezvolta un sistem care va transcende timpul și spațiul, educația continuând, într-o formă nouă, pentru veșnicie.

autor: Valentina Ciurea


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.