HARUL FLORILOR


Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune, și pământul este plin de făpturile Tale.
Psalmii 104:24

Ascultă ediția audio aici.

Mă simt norocoasă pentru faptul că am putut să ne creștem copiii la țară, cu un stil de viață simplu. Aceasta nu este o opțiune pentru orice părinte, dar, oriunde locuiți, există posibilități ca orice familie să petreacă timp și în natură. Creația lui Dumnezeu este plină de lecții spirituale care așteaptă să fie descoperite și împărtășite cu copiii noștri.

Când familia noastră s-a mutat aici, pe marginea drumului creșteau flori sălbatice. Fetița noastră făcea niște buchete minunate. Când a mai crescut, i-am cumpărat un microscop, la care putea examina florile în detaliu. Fiecare floare are un model unic, cu un design complex și detalii minuscule. Centrul dantelat al florii-pasiunii, micuța fețișoară a unei violete, petalele perfecte ale unei margarete, toate dezvăluie ceva despre caracterul Creatorului nostru.

Dumnezeu adoră diversitatea, la flori, dar și la copii. Florile nu-și fac griji cu privire la locul în care au fost plantate, când vor înflori sau cine le va observa. Unele flori, așa cum e Hemerocalis, înfloresc o singură zi, în timp ce ochiul-boului îmbogățește marginea drumurilor cu pete de galben, violet și alb timp de multe săptămâni. Nu am auzit niciodată de vreo floare să se plângă. Ele doar își ridică privirea colorată spre lumina solară sau spre ploaie și continuă să crească. Putem să-i învățăm pe copiii noștri lecții de la flori, despre mulțumire și încrederea că Dumnezeu va avea grijă de noi. Copiii vor înflori, prin har, la fel de frumos ca florile.

Ellen White este autoarea următoarelor sfaturi: „Învățați-vă copiii că, datorită măreței iubiri a lui Dumnezeu, caracterul lor poate fi schimbat și adus mai aproape de exemplul Său. Spuneți-le că El dorește ca viața să le fie frumoasă ca florile. Când culeg florile delicate, învățați-i că Acela care a creat florile este mult mai frumos decât ele. Astfel, vrejul inimii lor se va înfășura în jurul Lui” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 98).

Tată, ajută-mă să observ unicitatea fiecărui copil ca o floare frumoasă! Binecuvântează-mi copiii cu frumusețea caracterului Tău!

autor: Barbara Ann Kay


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.