PRIVEȘTE!


Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.
Coloseni 3:13

Ascultă ediția audio aici.

Luna ianuarie este denumită după zeul roman Ianus. El avea două fețe: una privea spre înainte, iar cealaltă privea înapoi. Începutul de an este timpul când ne uităm înapoi să învățăm din anul care a trecut. Dar și când privim înainte pentru a căuta modalități de a face lucrurile mai bine sau mai bune.

A avea intimitate în relația de cuplu, a avea o relație frumoasă și fericită implică atât o privire spre înapoi, cât și una spre înainte. Din păcate, prea multe cupluri se uită înapoi pentru a dezgropa momentele dureroase cu care să se pedepsească unul pe altul. Cei care fac lucrul acesta vor privi spre înainte cu amărăciune și fără speranță.

Vă încurajez să privim înapoi și să învățăm din trecut. Vă încurajez să privim situațiile conflictuale și tensiunile din trecut pentru a identifica modul în care ne-au rănit și am rănit. După ce am făcut lucrul acesta, fiecare să mergem să Îi cerem iertare lui Dumnezeu. Dumnezeu are puterea de a ne ajuta să dezvoltăm o inimă plină de compasiune față de durerea cauzată celuilalt, dar și puterea de a ierta. Abia atunci suntem pregătiți să ne cerem iertare unii altora  și să schimbăm modul în care ne raportăm unul la celălalt. Chiar dacă este greu, avem nevoie de iertare pentru ceea ce am greșit, pentru a nu trăi fiecare zi cu resentimente și cu mânie.

Chiar dacă celălalt nu vrea să-și mărturisească greșeala, chiar dacă are puține mustrări de conștiință pentru răul făcut, mergi cu durerea ta la Dumnezeu! Roagă-te, și astfel Îi vei permite Lui să te ajute să ierți și să ai puterea să iubești. Atunci vom fi gata să privim spre înainte!

Ce greșeli și neputințe vă împiedică să priviți spre viitor cu bucurie?

Doamne, ajută-ne să ne putem ierta trecutul, ca să putem trăi frumos și fericiți viitorul!

autor: Marius Andrei


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.