Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeți?
Ioan 8:46

Ascultă ediția audio aici.

De la căderea Ierusalimului, Domnul Hristos a trecut la o gândire mai amplă. În distrugerea orașului nepocăit, El a văzut un simbol al distrugerii finale ce avea să vină asupra lumii. El spusese: „Atunci vor începe să zică munților: «Cădeți peste noi!» și dealurilor: «Acoperiți-ne!» Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” Prin copacul verde, Domnul Hristos Se reprezenta pe Sine, Răscumpărătorul nevinovat. Dumnezeu îngăduise ca mânia Sa manifestată împotriva păcatului să se abată asupra Fiului Său iubit. Domnul Hristos avea să fie crucificat pentru păcatele oamenilor. Ce suferință va îndura atunci păcătosul care persistă în păcat? Toți cei nepocăiți și necredincioși vor cunoaște necazul și suferința pe care nicio limbă nu le poate exprima.

Din mulțimea care Îl urma pe Mântuitorul la Golgota, mulți Îl însoțiseră cu osanale pline de bucurie și fluturaseră ramuri de palmier atunci când intrase triumfător în Ierusalim. Dar nu puțini dintre cei care Îi adresaseră osanale, pentru că atunci așa făceau toți, acum se alăturau strigătului: „Răstignește-L! Răstignește-L!” Când Domnul Hristos a intrat în Ierusalim, speranțele ucenicilor crescuseră în cel mai înalt grad. Ei stătuseră strâns lângă Învățătorul lor, considerând că era o mare onoare să fie în legătură cu El. Acum însă, la umilirea Sa, ei Îl urmau de la distanță. Erau plini de durere și copleșiți, dezamăgiți în speranțele lor. Cât de exact se împlineau cuvintele Domnului Hristos: „În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire, căci este scris: «Voi bate Păstorul, și oile turmei vor fi risipite»” (Matei 26:31)!

Sosind la locul execuției, condamnații au fost legați de instrumentele de tortură. Cei doi tâlhari se zbăteau în mâinile celor care îi așezau pe cruce, dar Domnul Hristos n-a opus nicio rezistență. Mama Domnului Hristos, sprijinită de Ioan, ucenicul iubit, urmase pașii Fiului ei în drum spre Golgota. Ea Îl văzuse căzând sub povara crucii și dorise foarte mult să-I sprijine cu mâna capul rănit și să-I șteargă fruntea care cândva se odihnise la pieptul ei. Dar nu i s-a permis acest dureros privilegiu. Asemenea ucenicilor, ea încă mai nutrea speranța că Domnul Hristos avea să-Şi manifeste puterea și să Se elibereze din mâinile dușmanilor Săi. Din nou, inima i s-a strâns când și-a adus aminte de cuvintele prin care El prevestise chiar scenele ce aveau loc atunci. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 743, 744)

Cum mă port cu cei pe care îi iubesc și care mă rănesc?

Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeți?
Ioan 8:46

Ascultă ediția audio aici.

De la căderea Ierusalimului, Domnul Hristos a trecut la o gândire mai amplă. În distrugerea orașului nepocăit, El a văzut un simbol al distrugerii finale ce avea să vină asupra lumii. El spusese: „Atunci vor începe să zică munților: «Cădeți peste noi!» și dealurilor: «Acoperiți-ne!» Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” Prin copacul verde, Domnul Hristos Se reprezenta pe Sine, Răscumpărătorul nevinovat. Dumnezeu îngăduise ca mânia Sa manifestată împotriva păcatului să se abată asupra Fiului Său iubit. Domnul Hristos avea să fie crucificat pentru păcatele oamenilor. Ce suferință va îndura atunci păcătosul care persistă în păcat? Toți cei nepocăiți și necredincioși vor cunoaște necazul și suferința pe care nicio limbă nu le poate exprima.

Din mulțimea care Îl urma pe Mântuitorul la Golgota, mulți Îl însoțiseră cu osanale pline de bucurie și fluturaseră ramuri de palmier atunci când intrase triumfător în Ierusalim. Dar nu puțini dintre cei care Îi adresaseră osanale, pentru că atunci așa făceau toți, acum se alăturau strigătului: „Răstignește-L! Răstignește-L!” Când Domnul Hristos a intrat în Ierusalim, speranțele ucenicilor crescuseră în cel mai înalt grad. Ei stătuseră strâns lângă Învățătorul lor, considerând că era o mare onoare să fie în legătură cu El. Acum însă, la umilirea Sa, ei Îl urmau de la distanță. Erau plini de durere și copleșiți, dezamăgiți în speranțele lor. Cât de exact se împlineau cuvintele Domnului Hristos: „În noaptea aceasta, toți veți găsi în Mine o pricină de poticnire, căci este scris: «Voi bate Păstorul, și oile turmei vor fi risipite»” (Matei 26:31)!

Sosind la locul execuției, condamnații au fost legați de instrumentele de tortură. Cei doi tâlhari se zbăteau în mâinile celor care îi așezau pe cruce, dar Domnul Hristos n-a opus nicio rezistență. Mama Domnului Hristos, sprijinită de Ioan, ucenicul iubit, urmase pașii Fiului ei în drum spre Golgota. Ea Îl văzuse căzând sub povara crucii și dorise foarte mult să-I sprijine cu mâna capul rănit și să-I șteargă fruntea care cândva se odihnise la pieptul ei. Dar nu i s-a permis acest dureros privilegiu. Asemenea ucenicilor, ea încă mai nutrea speranța că Domnul Hristos avea să-Şi manifeste puterea și să Se elibereze din mâinile dușmanilor Săi. Din nou, inima i s-a strâns când și-a adus aminte de cuvintele prin care El prevestise chiar scenele ce aveau loc atunci. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 743, 744)

Cum mă port cu cei pe care îi iubesc și care mă rănesc?