LUMINĂ CARE LUMINEAZĂ POPOARELE


Norodul acesta care zăcea în întuneric a văzut o mare lumină; și peste cei ce zăceau în ținutul și în umbra morții a răsărit lumina.
Matei 4:16

Ascultă ediția audio aici.

Nicodim a căutat să aibă o conversație cu Domnul Isus noaptea, spunând: „Învățătorule, știm că ești un învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Tot ce spunea Nicodim era adevărat, dar ce i-a răspuns Domnul Isus? El „i-a răspuns: «Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.»” Iată un om aflat într-o poziție de înaltă răspundere, un om respectat drept cunoscător al tradițiilor iudaice, a cărui minte era plină de înțelepciune. Talentele lui Nicodim erau într-adevăr deosebite. Nicodim nu ar fi mers la Isus ziua, deoarece faptul acesta l-ar fi făcut să devină un subiect de discuție. Pentru un conducător al evreilor ar fi fost prea umilitor să se recunoască simpatizant al nazarineanului disprețuit. Nicodim și-a zis: Mă voi lămuri personal cu privire la misiunea și pretențiile acestui Învățător și voi vedea dacă este cu adevărat Lumina care luminează popoarele și Slava lui Israel.

În realitate, Domnul Isus îi spune lui Nicodim următoarele: Nu discuția în contradictoriu te va ajuta în situația ta, nu argumentele vor aduce lumină în sufletul tău. Tu trebuie să ai o inimă nouă, altfel nu poți să discerni Împărăția lui Dumnezeu. Nu o dovadă mai convingătoare te va duce la o poziție corectă, ci scopurile și motivațiile noi. Trebuie să te naști din nou. Până când nu va avea loc această schimbare, care va înnoi toate lucrurile, vor fi inutile cele mai puternice dovezi care ar putea fi prezentate. Nevoia se află în inima ta; totul trebuie schimbat, altfel nu poți vedea Împărăția lui Dumnezeu.

Pentru Nicodim, aceasta a fost o declarație foarte umilitoare și a primit cuvintele lui Hristos cu o senzație de iritare, răspunzând: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască?” Nicodim nu era suficient de înclinat spre lucrurile spirituale pentru a înțelege semnificația cuvintelor lui Hristos. Totuși, Mântuitorul nu a contrazis argumentele lui. Ridicân­du-și mâna cu o demnitate solemnă și liniștită, El a readus în imagine adevărul, cu o siguranță mai mare: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” (Mărturii pentru predicatori și slujitorii Evangheliei, pp. 367, 368)

Când a fost ultima dată când I-ai cerut lui Isus ceva și ai primit altceva într-un mod neașteptat?


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.