MEDIATOR ATOTPUTERNIC


Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.
1 Timotei 2:5

Ascultă ediția audio aici.

La judecată va fi analizat modul în care a fost întrebuințat fiecare talant. (…) Ne-am sporit noi, spre slava lui Dumnezeu și spre binecuvântarea lumii, capacitățile încredințate în brațe, în inimă și în minte? Cum ne-am folosit timpul, condeiul, vocea, banii, influența? Ce am făcut pentru Hristos în persoana săracului, a suferindului, a orfanului sau a văduvei? Dumnezeu ne-a făcut depozitarii Cuvântului Său sfânt; ce am făcut cu lumina și cu adevărul date nouă pentru a-i face pe oameni mai știutori în ce privește mântuirea? Numai declararea credinței în Hristos nu are nicio valoare, ci doar iubirea dovedită prin fapte este autentică. Așadar, în ochii Cerului, iubirea este cea care conferă valoare faptei. Orice este făcut din iubire, indiferent cât de mic ar părea în aprecierea oamenilor, este primit și recompensat de Dumnezeu.

În cărțile din ceruri este dezvăluit egoismul ascuns al oamenilor. Acolo sunt notate datoriile neîndeplinite față de semeni, neglijarea cerințelor Mântuitorului. Acolo se va vedea cât de des i-au fost cedate lui Satana timpul, mintea și puterea care Îi aparțineau lui Hristos. Trist este raportul pe care îl duc îngerii în ceruri. Ființe inteligente care pretind că Îl urmează pe Hristos sunt preocupate de achiziționarea de bunuri pământești sau de delectarea în plăceri lumești. Bani, timp și energie sunt sacrificate pentru ostentație și îngăduință de sine; puține momente sunt însă devotate rugăciunii, cercetării Scripturilor, smeririi sufletului și mărturisirii păcatelor.

Satana inventează nenumărate stratageme ca să ne ocupe mintea în așa măsură încât să nu medităm exact asupra acelei lucrări pe care ar trebui să o cunoaștem cel mai bine. Arhiamăgitorul urăște marile adevăruri care aduc în atenție o jertfă ispășitoare și un Mediator atotputernic. El știe că succesul lui depinde de abaterea minții oamenilor de la Isus și de la adevărul Său.

Cei care vor să beneficieze de mijlocirea Mântuitorului nu trebuie să permită ca ceva să stea în calea procesului lor de sfințire în temere de Dumnezeu. Orele prețioase, în loc să fie dedicate plăcerii, etalării sau căutării de câștig, ar trebui devotate studiului serios și cu rugăciune al Cuvântului adevărului. (Tragedia veacurilor, pp. 487, 488)

Sunt conștient când îi cedez lui Satana o anumită parte din puterea mea?


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.