SFĂTUITOR ÎNȚELEPT ȘI PUTERNIC


Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ,  atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.
Isaia 55:9

Ascultă ediția audio aici.

Dumnezeu ar vrea să te încrezi în dragostea Lui și să-ți păzești permanent sufletul, încuind ușa gândurilor tale pentru ca acestea să nu ajungă de nestăpânit, deoarece, atunci când permiți ca mintea ta să nutrească gânduri de autocompătimire, vrăjmașul vine să-ți sugereze cele mai neonorabile și mai nerezonabile lucruri cu privire la cei care doresc să-ți facă binele, și numai binele.

Dumnezeu trebuie să fie Ajutorul tău și atunci vei găsi pacea minții și puterea să apreciezi fiecare lucru pe care El dorește să-l ai în minte. Gândește-te la căile Domnului și la ce a făcut El pentru tine, astfel ca viața ta să fie o demonstrație și o mărturie cu privire la ele. Tu ești un copil al lui Dumnezeu și comportă-te față de Tatăl tău ceresc așa cum ai dori să se comporte copiii tăi față de tine. Nu-L poți măsura pe Dumnezeu; nu Îl poți afla prin simplă căutare. „Poți spune tu (…) că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai adâncă decât Locuința morților: ce poți ști?” (Iov 11:7,8).

Biblia să fie pentru tine un ghid practic și folositor în toate aspectele vieții. Cu fiecare nedumerire, mergi la Dumnezeu; ține-ți limba de parcă ar fi în frâu când vine vorba de oameni, dar cu Dumnezeu vorbește! O viață condusă și controlată de Cuvântul lui Dumnezeu dezvoltă o puritate și noblețe de caracter comparabilă cu aurul fin, da, cu aurul din Ofir. Isus te cheamă să vii la El în noaptea încercării, și vei găsi odihnă pentru sufletul tău. El îți adresează următoarele cuvinte: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11:29,30).

Ascultă-L pe Isus, urmează sfatul Său și nu te vei pierde de Sfătuitorul înțelept și puternic, singurul Ghid adevărat, singurul care îți poate da pace, fericire și plinătatea bucuriei! Nu este Isus totul pentru tine? Poți să nu te ascunzi cu Hristos în Dumnezeu? Când ești una cu Hristos, ești una cu Tatăl. Oricât de solemn și de profund ți-ar fi zelul, fii atent ca toate puterile tale să fie sub controlul Duhului Sfânt, ca să-ți faci lucrarea cu simplitate și fără divergențe! (Scrisoarea 10, 1894)

Ce înseamnă să-mi ascund viața cu Hristos în Dumnezeu?


Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.