SPERANȚĂ A LUI ISRAEL

Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.
Ioan 3:2

Ascultă ediția audio aici.

Dacă n-ar mai exista în întreaga Scriptură nimic care să arate clar calea spre ceruri, am avea aceste cuvinte [Ioan 3:1-16]. Ele ne spun ce este convertirea. Exprimă ce trebuie să facem pentru a fi mântuiți. Prietenii mei, vreau să vă mai spun că aceste cuvinte țintesc direct rădăcina lucrării superficiale din lumea religioasă. Țintesc direct ideea că poți să devii un copil al lui Dumnezeu fără vreo schimbare deosebită. Dacă adevărul lui Dumnezeu și-a găsit un loc în inima noastră, atunci se realizează o schimbare decisivă, deoarece el are o putere sfințitoare asupra vieții și caracterului. Când vedem roadele neprihănirii în viața celor care declară că au un adevăr avansat, așa cum declarăm noi că avem, atunci va exista un comportament care dovedește că am învățat de la Hristos.

Când Domnul Hristos, Speranța lui Israel, a fost țintuit pe cruce și înălțat, așa cum îi spusese lui Nicodim că va fi, speranța ucenicilor a murit odată cu El. Ei nu puteau să explice situația. Nu puteau înțelege tot ce le spusese anterior Domnul Hristos.

Totuși, după înviere, speranțele și credința lor au reînviat, iar ei au mers și L-au propovăduit pe Hristos, și pe El răstignit. Spuneau că Domnul vieții și al slavei a fost luat și răstignit de mâini nelegiuite, dar a înviat. Astfel, le adresau oamenilor cuvintele vieții cu o mare îndrăzneală, iar oamenii erau foarte uimiți.

Fariseii și cei care i-au auzit pe ucenici propovăduindu-L curajoși pe Isus ca Mesia au înțeles că ucenicii fuseseră cu Hristos și învățaseră de la El. Ei vorbeau exact cum vorbea Isus. Acest lucru le-a clarificat în minte că ucenicii învățaseră de la Isus. Ce s-a întâmplat cu ucenicii Săi de-a lungul tuturor veacurilor? Ei au învățat de la Domnul Isus, au fost în școala Sa, au fost elevii Săi și au învățat lecțiile lui Hristos cu privire la legătura vie a sufletului cu Dumnezeu. Această credință vie este esențială pentru mântuire, astfel încât să ne bazăm pe meritele sângelui Mântuitorului care a fost răstignit și a înviat, pe Hristos, Neprihănirea noastră. (Credința și faptele, pp. 63, 64)

Dacă cineva care nu mă cunoaște m-ar observa timp de o săptămână, ar putea trage concluzia că am fost „învățat de Isus”?