BUN PĂSTOR

După ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor; și oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
Ioan 10:4

Ascultă ediția audio aici.

Lângă Betsaida, la capătul nordic al Mării Galileei, era o regiune izolată, frumoasă prin verdeața proaspătă a primăverii, fiind un loc plăcut în care se retrăgeau Isus și ucenicii Săi. Către acest loc au pornit cu barca de-a curmezișul lacului. Aici, departe de zgomotul mulțimii, se puteau odihni. Aici, ucenicii puteau asculta cuvintele lui Hristos fără a fi deranjați de ripostele și acuzațiile fariseilor. Aici, ei sperau să se bucure de un timp de părtășie în compania Domnului lor.

Puțin timp avea Isus de petrecut doar cu cei dragi, dar cât de prețioase erau pentru ei acele scurte momente! Au vorbit despre lucrarea Evangheliei și despre posibilitatea de a-și face acțiunea mai eficientă în abordarea oamenilor. Pe măsură ce Isus le descoperea comorile adevărului, ei erau vitalizați cu putere divină și li se insufla speranță și curaj.

Însă, curând, mulțimile L-au căutat din nou. Presupunând că Se dusese în locul în care Se retrăgea de obicei, poporul L-a urmat acolo. Speranța că Se putea odihni măcar un ceas Îi fusese spulberată. Dar, în adâncul inimii Sale curate, empatice, bunul Păstor nu avea decât dragoste și milă pentru aceste suflete nepotolite și însetate. El a slujit toată ziua nevoilor lor și spre seară le-a dat drumul să meargă la casele lor și să se odihnească.

În viața Sa consacrată în totalitate binelui celorlalți, Mântuitorul a considerat necesar să Își întrerupă activitatea febrilă și legătura directă cu nevoile umane, pentru a căuta un loc retras unde să aibă o comuniune netulburată cu Tatăl Său. În timp ce mulțimea care Îl urma se împrăștia, El Se retrăgea pe munte și acolo, singur cu Dumnezeu, Își vărsa sufletul în rugăciune pentru acești oameni suferinzi, păcătoși și nevoiași.

Când le-a spus că secerișul este mare și că lucrătorii sunt puțini, Isus nu le-a impus ucenicilor nevoia să lucreze neîncetat, ci i-a îndemnat: „Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui” (Matei 9:38). Lucrătorilor Săi de astăzi, epuizați de atâta efort, le spune cu milă, întocmai ca și primilor Săi ucenici: „Veniți singuri la o parte (…) și odihniți-vă puțin.” (Divina vindecare, pp. 56–58)

Mă bucur vreodată de odihna oferită de Dumnezeu mai mult decât de chemarea Sa la lucrare?