GOSPODAR DEVOTAT
Și El le-a zis: „De aceea, orice cărturar care a învățat ce trebuie despre Împărăția cerurilor se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.”
Matei 13:52
Ascultă ediția audio aici.
Și viața veșnică este aceasta”, spunea Domnul Hristos, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Oare de ce nu conștientizăm noi valoarea acestei cunoașteri? De ce aceste glorioase adevăruri nu ne umplu inima de strălucire, nu ne pătrund întreaga ființă și nu ne ies de pe buze?
Dându-ne Cuvântul Său, Dumnezeu ne-a pus în posesia tuturor adevărurilor esențiale pentru mântuirea noastră. Deși mii de oameni au scos apă din aceste fântâni ale vieții, conținutul lor nu s-a diminuat cu nimic. Mii de oameni L-au așezat pe Domnul în centrul atenției lor și, privind la El, au fost schimbați după chipul și asemănarea Lui. Inima lor arde când vorbesc despre caracterul Său, mărturisind ce înseamnă Domnul Hristos pentru ei și ce înseamnă ei pentru Domnul Hristos. Totuși, acești cercetători nu au epuizat subiectele sfinte și mărețe ale Cuvântului lui Dumnezeu. Încă există loc pentru mii de alți cercetători care să se angajeze în lucrarea de cercetare a tainelor mântuirii. Pe măsură ce vor stărui în studiul vieții Domnului Hristos și al caracterului misiunii Sale, razele luminii vor străluci tot mai clar cu fiecare încercare de a găsi adevărul. Fiecare nouă căutare va dezvălui că există aspecte mai profunde și mai interesante care nu au fost descoperite încă. Acest subiect este inepuizabil. Studierea întrupării Domnului Hristos, a jertfei Sale ispășitoare și a lucrării Sale de mijlocire va solicita gândirea cercetătorului perseverent și serios până la sfârșitul timpului și, privind spre nenumărații ani pe care îi va petrece în ceruri, va exclama: „Mare este taina evlaviei!”
De-a lungul veșniciei vom înțelege că, dacă am fi primit toată lumina care ar fi putut fi dobândită pe pământ, am fi ajuns să înțelegem cu mult mai mult. Subiectele cu privire la mântuire vor ocupa inima, mintea și vorbirea celor mântuiți de-a lungul veacurilor nesfârșite. Ei vor înțelege acele adevăruri pe care Domnul Hristos Și-a dorit foarte mult să le descopere ucenicilor Săi, dar pe care ei nu le-au putut pricepe din cauza lipsei lor de credință. Mereu și mereu vor apărea noi dimensiuni ale înțelegerii desăvârșirii și slavei Domnului Hristos. Pe parcursul veșniciei, Gospodarul devotat va scoate neîncetat din vistieria Sa lucruri vechi și lucruri noi. (Parabolele Domnului Hristos, pp. 133, 134)
De-a lungul anilor nesfârșiți ai veșniciei, Isus îmi va da bogății prețioase din tezaurul adevărului Său. Cu ce bogăție mi-ar plăcea să înceapă?
Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.