CREATOR AL CERULUI ȘI AL PĂMÂNTULUI


Însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți.
Romani 1:20

În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită «Italiana». Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 10:1,2). Deși era roman, Corneliu ajunsese să-L cunoască pe Dumnezeul adevărat și renunțase la idolatrie. El era ascultător de voia lui Dumnezeu și I se închina cu o inimă sinceră. Nu intrase într-o legătură cu evreii, dar era familiarizat cu Legea morală și asculta de ea. Nu era tăiat-împrejur și nici nu participa la aducerea de jertfe, de aceea era considerat de evrei necurat. Totuși el susținea cauza evreilor prin donații și ajunsese cunoscut aproape și departe prin faptele sale de caritate și mărinimie. Viața sa neprihănită i-a adus un nume bun atât printre evrei, cât și printre neevrei.

Corneliu nu avea o credință în Hristos bazată pe înțelegere, deși credea în profeții și aștepta venirea lui Mesia. Prin iubirea și ascultarea de Dumnezeu, el era foarte aproape de El și era pregătit să-L primească pe Mântuitorul atunci când Acesta i s-ar fi descoperit. Condamnarea vine atunci când lumina dată este respinsă. Centurionul era un bărbat dintr-o familie nobilă și deținea o poziție de mare încredere și respect, dar această condiție nu i-a umbrit atributele nobile de caracter. Adevărata bunătate și măreție făceau din el un om de mare valoare morală. Avea o influență benefică asupra tuturor celor cu care venea în contact.

El credea în singurul Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. Corneliu se purta cu respect față de Dumnezeu și Îi recunoștea autoritatea, căutând sfatul Lui în toate aspectele vieții sale. Era credincios în datoriile sale familiale, la fel ca și în responsabilitățile sale publice, și înălțase un altar lui Dumnezeu în familia lui. Nu se aventura să poarte întreaga povară a responsabilității sale fără ajutorul lui Dumnezeu, de aceea se ruga mult și fierbinte pentru ajutor. Credința îi marca toate acțiunile, iar Dumnezeu îl aprecia pentru puritatea faptelor și a actelor de dărnicie.  (The Spirit of Prophecy, vol. 3, pp. 324, 325)

Sunt eu gata să merg la cei pe care Isus îi pregătește să-L primească?

 



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.