Răscumpărător plin de compasiune


Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos. 2 Corinteni 4:6

Ascultă ediția audio aici.

Ca ucenici ai lui Hristos, noi nu trebuie să ne asociem cu lumea dintr-o simplă dorință după plăceri, să ne unim cu ea în lucruri lipsite de sens. Asemenea legături nu pot aduce decât rău. Niciodată nu trebuie să aprobăm păcatul prin cuvintele sau faptele noastre, prin tăcerea sau prezența noastră. Oriunde am merge, trebuie să-L ducem cu noi pe Isus și să le descoperim și altora cât de scump este Mântuitorul nostru. Dar aceia care caută să-și apere credința ascunzând-o între ziduri de piatră pierd ocazii prețioase de a face binele. Prin intermediul legăturilor sociale, creștinismul vine în contact cu lumea. Toți aceia care au primit lumina divină trebuie să lumineze cărarea acelora care nu cunosc lumina vieții.

Cu toții ar trebui să devenim martori pentru Isus. Puterea legăturilor sociale, sfințită prin harul lui Hristos, trebuie valorificată în câștigarea de suflete pentru Mântuitorul. Să facem în așa fel încât lumea să vadă că noi nu suntem absorbiți în mod egoist numai de interese proprii, ci dorim ca și alții să se bucure de binecuvântările și privilegiile noastre! Să-i facem să vadă că religia nu ne face insensibili sau pretențioși! Toți aceia care susțin că L-au găsit pe Hristos să lucreze ca El pentru binele oamenilor!

Niciodată n-ar trebui să lăsăm lumii falsa impresie că aceia care sunt creștini sunt oameni posomorâți și nefericiți. Dacă ochii noștri sunt ațintiți la Isus, Îl vom vedea pe Răscumpărătorul plin de compasiune și vom capta lumina feței Sale. Oriunde domnește Duhul Lui, acolo se găsește pacea. Și acolo va fi și bucurie, deoarece există o încredere liniștită și sfântă în Dumnezeu.

Hristos este bucuros când urmașii Lui dovedesc că, deși sunt oameni, sunt totuși părtași la natura divină. Ei nu sunt statui, ci bărbați și femei vii. Inima lor, înviorată de roua harului divin, se deschide larg în fața Soarelui Neprihănirii. Prin fapte care radiază iubirea lui Hristos, ei reflectă asupra celorlalți lumina care strălucește asupra lor. – Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 152, 153

Gândesc mai departe

Sunt eu un creștin fericit? Se bucură oamenii să mă aibă prin preajmă? Cum să-mi folosesc „puterea socială” pentru a edifica Împărăția lui Dumnezeu?



Cursuri pentru sănătate spirituală SOLASCRIPTURA.RO

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.