Adevărul din inimă - Studii Biblice

„Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.” (Exodul 20:16)

Ascultă ediția audio aici.

Porunca a noua este fără îndoială una dintre primele porunci de care ne-au spus părinții noștri, pentru că ascunderea adevărului este una dintre primele ispite cu care ne confruntăm. Părinți și copii deopotrivă, suntem în fiecare zi puși în situații în care pare mai ușor să rostim o minciună decât un adevăr. Fie că este vorba de o apreciere falsă sau de o scuză inventată pe loc, multe din neadevărurile pe care le spunem par să ne facă bine și nouă, și celorlalți, fiind o modalitate politicoasă de a ieși din încurcături și necazuri. Prietenii nu vor lua în seamă toate cuvintele frumoase pe care le-am spus despre ei și nici nu vor afla că noi am gândit altceva, așa că în ochii noștri „micile minciuni cotidiene” devin încet parte din viață, nicidecum ceva culpabil sau vinovat. Dar interdicția Scripturii este clară: fără minciună!

Pare absurd ca, după ce copiii noștri ne văd că folosim mici neadevăruri pentru a ieși repede din situații dificile, să ne supărăm că ei fac la fel în relația cu noi. Exemplul nostru este pentru ei motivația perfectă.

Porunca a noua nu oprește doar rostirea neadevărului în privința situațiilor de viață. Ea se referă în primul rând la felul în care vorbim despre ceilalți, la mărturia pe care o dăm despre ei sau „împotriva” lor. Ea oprește bârfa sub orice formă, calomnia și vorbirea de rău, semințe care nasc neîncredere, resentimente și chiar ură in inimile noastre și ale celor de lângă noi. De multe ori, copiii noștri află despre ceilalți doar lucrurile rele pe care noi le povestim despre ei, continuând să construiască de-a lungul a generații întregi zidurile începute de noi.

Mai este însă o formă de minciună de care ar trebui să îi ferim pe copiii noștri. În fiecare Sabat la biserică și în fiecare zi în familie, noi deschidem Scriptura și accentuăm lecțiile ei importante pentru noi. Dar dacă acele adevăruri nu se regăsesc în viața noastră, nu facem decât să îi învățăm pe copiii noștri să trăiască la fel ca noi: într-o iluzie de neprihănire tot așa de ineficientă ca frunzele de smochin cusute în Eden.

Dacă Dumnezeul nostru este adevăr, așa ar trebui să fim și noi, indiferent cât ar costa. Aceasta ne va face liberi și fericiți.

Doamne, fă ca buzele noastre să spună cuvinte frumoase și adevărate despre ceilalți, despre noi și despre Tine!